Alexandru (Șico) Borisovici Mulear (în ; n. 18 mai 1922, Savrani, ținutul Balta, gubernia Odesa – d. 17 iunie 1994, Chișinău) a fost un compozitor și pedagog sovietic moldovean, supraviețuitor al Holocaustului.

Biografie Șico Mulear s-a născut în localitatea Savrani din Ținutul Balta, Gubernia Odesa. Tatăl său, Buția Șicovici Mulear, era zugrav și cânta la vioară în taraful celebrului Gheorghe Murgu.

A urmat școala medie evreiască din Tiraspol, apoi școala de muzică din același oraș, unde a studiat cu Grigori Gerșfeld. În 1940 a fost admis la Conservatorul de Stat din Chișinău la clasa de compoziție a lui Ștefan Neaga. În același an a debutat cu lucrarea Duete pe teme populare moldovenești pentru două viori.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în perioada ocupației germano-române, a fost închis împreună cu familia în ghetoul din Transnistria, unde a contractat tifos. Ulterior, a evadat din ghetou, traversând înot râul Bugul de Sud.

După eliberarea Ucrainei în 1944, a activat ca violonist în Teatrul de Operă și Balet din Odesa, iar între 1945–1948 a fost profesor de vioară la școala de muzică din Tiraspol. A reluat apoi studiile muzicale, absolvind în 1955 Conservatorul din Chișinău la clasa de compoziție a profesorilor Leonid Gurov și Solomon Löbel.

Între 1955–1970 a fost profesor la Școala muzicală de 7 ani din Chișinău. Printre oaspeții lui Mulear din Chișinău se numără Anastas Mikoian, Emilian Bucov, Dmitri Șostakovici, Vasile Zagorschi sau Eugen Doga.

A fost căsătorit cu pianista și acompaniatoarea Veka Kaplun, iar copiii lor, Eleonora Mulear și Ilia Mulear, au devenit și ei pianiști.

Mulear a decedat pe 17 iunie 1994, la Chișinău, în timp ce citea o carte de poezii de Mihai Eminescu (conform fiului său, Ilia).

Activitate de compozitor Printre lucrările lui Șico Mulear se numără: primul balet moldovenesc pentru copii, Făt-Frumos (1959, libret de A. Smolina), poeme simfonice: Haiducii (1955), Tatarbunar (1974), Uvertura festivă (1966), Suită de balet (1954) pentru orchestră simfonică mică, suitele Imn către octombrie (1962) și Petrecerea este soarele meu (1964, ambele pe versuri de Anatol Gugel) pentru solist, cor și orchestră simfonică, Ninge (1974, în colaborare cu A. Ranga; versuri de Liviu Deleanu).

Note

Categorie:Nașteri în 1922 Categorie:Nașteri pe 18 mai Categorie:Decese în 1994 Categorie:Decese pe 17 iunie Categorie:Decese în Chișinău Categorie:Compozitori moldoveni Categorie:Compozitori sovietici Categorie:Pedagogi moldoveni Categorie:Profesori de muzică moldoveni Categorie:Profesori de muzică sovietici Categorie:Evrei moldoveni Categorie:Evrei ucraineni Categorie:Oameni din ținutul Balta Categorie:Supraviețuitori ai Holocaustului Categorie:Compozitori evrei