thumb|Cutremurul din Haiti din anul 2010 care a cauzat pagube locuitorilor Direcția Generală pentru Protecție Civilă (acronim: DGPC) este o structură de specialitate constituită în cadrul Departamentului pentru Situații de Urgență, în cadrul Aparatului Central al Ministerului Afacerilor InterneOrdonanța de Urgență nr. 1 din 29 ianuarie 2014 privind unele măsuri în domeniul managementului situațiilor de urgență care completarea cu O.U.G nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență modificată cu Ordonanța de Urgență nr. 68 din 14 mai 2020, art.I, alin.5.
Prezentare Direcția Generală pentru Protecție Civilă este unitatea centrală de specialitate a Ministerului Afacerilor Interne, fără personalitate juridică, cu competență de coordonare la nivel național a activităților de protecție civilă specifice Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), în concordanță cu rolul și locul acestuia în cadrul Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență. Aceasta este parte componentă a DSU și se află în subordinea directă a secretarului de stat, șef al D.S.U.
D.G.P.C. asigură la nivelul D.S.U. coordonarea îndeplinirii obligațiilor ce revin autorităților în domeniul protecției civile, în scopul prevenirii și reducerii riscurilor de producere a dezastrelor, îmbunătățirii rezilienței comunităților, protejării populației, bunurilor și mediului împotriva efectelor negative ale situațiilor de urgență, conflictelor armate și înlăturării operative a urmărilor acestora și asigurării condițiilor necesare supraviețuirii persoanelor afectate.
Atribuții analizează, evaluează și propune spre avizare strategiile și metodologiile, specifice domeniului protecției civile; participă la procesul de planificare și executare integrată a misiunilor din domeniul de competență; analizează și face propuneri de îmbunătățire a modului de organizare și asigurare a stării de operativitate și a capacității de intervenție optimă a structurilor aflate în coordonarea/coordonarea operațională a DSU, precum și a celorlalte autorități/instituții/operatori economici/organizații neguvernamentale cu activitate în domeniu; propune șefului DSU măsuri și acțiuni specifice privind realizarea managementului integrat al situațiilor de urgență de amploare/de protecție civilă; analizează și înaintează spre avizare concepțiile naționale de răspuns și regulamentele privind gestionarea situațiilor de urgență; monitorizează implementarea cerințelor NATO de reziliență și face propuneri potrivit domeniului de competență; elaborează și monitorizează implementarea Strategiei de dezvoltare a Departamentului pentru Situații de Urgență; colaborează cu structurile specializate din ministere, agențiile și reprezentanții societății civile cu atribuții în domeniu, la elaborarea proiectelor ce privesc reglementarea în domeniul protecției civile; coordonează activitățile de elaborare și punere în aplicare a procedurilor de activare a Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției(CNCCI); participă la procesul de realizare a unei abordări integrate, la nivel național, a managementului riscurilor, în vederea eficientizării eforturilor de reducere a riscului de dezastre; coordonează procesul de planificare, organizare, desfășurare și evaluare a pregătirii prin exerciții specifice domeniului de competență la nivel național și internațional; asigură coordonarea, îndrumarea și evaluarea aplicării unitare a legislației referitoare la pregătirea profesională și formarea personalului din structurile DSU și colaborare cu celelalte instituții în domeniu; coordonează, în colaborare cu Direcția Generală Afaceri Europene, Schengen și Relații Internaționale, acțiunile de dezvoltare strategică a cooperării în cadrul UE, NATO, ONU, la nivel regional și bilateral, în domeniul protecției civile; asigură mecanismele de coordonare în relația cu UE, NATO și alte organisme internaționale, pentru activitățile de acordare și primire a asistenței internaționale, în cazul situațiilor de urgență de amploare.
Structuri serviciul planificare operațională integrată; serviciul coordonare și implementare cerințe de reziliență: serviciul coordonare formare profesională în protecție civilă: serviciul politici UE-NATO și parteneriate strategice în domeniul protecției civile; biroul planificarea continuității operațiilor; biroul analiză și dezvoltare strategică în domeniul protecției civileDirecția Generală pentru Protecție Civilă, site-ul M.A.I., accesat 8.04.2026. Note
Vezi și Departamentul pentru Situații de Urgență Protecție civilă Situație de urgență Managementul situațiilor de urgență Servicii de urgență în România Inspectoratul General pentru Situații de Urgență Mecanism european de protecție civilă Protecția civilă în Uniunea Europeană Dezastru natural Inundație
Bibliografie Ordonanța de Urgență nr. 1 din 29 ianuarie 2014 privind unele măsuri în domeniul managementului situațiilor de urgență modificată și completată cu Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, M. Of. nr.88 din 4 februarie 2014 modificată cu O.G. nr. 68 din 14 mai 2020; Legea nr. 104 din 8 iulie 2014 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2014 privind unele măsuri în domeniul managementului situațiilor de urgență, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, M. Of. nr. 513 din 9 iulie 2014; Ordonanța de Urgență nr. 21 din 15 aprilie 2004 privind privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 361 din 26 aprilie 2004 Ordin MAI nr. 93/2021 Regulamentul de organizare și funcționare a Direcției generale pentru protecție civilă, M. Of. nr. 641 din 30 iunie 2021 Legea nr. 481/2004 privind protecția civila cu modificările și completările ulterioare; Organizarea și realizarea măsurilor de protecție civilă, Culegere de lecții pentru pregătire personalului din unitățile M.A.I., Ministerul de Interne, Direcția Management organizatoric și operațional, Editura Ministerul de Interne, 2003, Chestor șef adjunct Gheorghe Carp; H.G. nr. 762 din 16 iulie 2008 pentru aprobarea Strategiei naționale de prevenire a situațiilor de urgență M.Of. 566 din 28.07.2008 Ordin M.A.I. nr. 181 din 12 august 2010 Regulamentul privind gestionarea situațiilor de urgență specifice tipurilor de risc repartizate M.A.I., M. Of.598 din 24 august 2010 H.G. nr. 768 din 19 octombrie 2016 privind organizarea și funcționarea Platformei naționale pentru reducerea riscurilor la dezastre, M. Of. nr. 852 din 26 octombrie 2016 Repere cronologice din istoria pompierilor și protecției civile, Bălan Vasile, și Oprica Loredana, 2011, București, M.A.I., I.G.S.U., Muzeul Național al Pompierilor, Tipografia M.A.I., pag.23-31, ISBN 978-973-0-11293-1 Ordinul M.A.I. nr. 167 din 17 octombrie 2025 privind modificarea și completarea Ordinului ministrului administrației și internelor nr. 224/2011 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a măsurilor de protecție civilă în unitățile Ministerului Afacerilor Interne, M.Of. nr.981 din 24 octombrie 2025.
Legături externe Direcția Generală pentru Protecție Civilă din Ministerului Afacerilor Interne - Site-ul oficial Departamentul pentru Situații de Urgență din Ministerului Afacerilor Interne - Site-ul oficial Platforma de pregătire în domeniul situațiilor de uregnță.
Categorie:Protecție civilă