Wimbledon 1996 a fost un turneu de tenis de Grand Slam care a avut loc la All England Lawn Tennis and Croquet Club la Wimbledon, Londra, Regatul Unit. A fost cea de-a 110-a ediție a Campionatului de la Wimbledon și a avut loc între 24 iunie și 7 iulie 1996.

Richard Krajicek l-a învins pe MaliVai Washington în finală, cu 6–3, 6–4, 6–3, câștigând titlul de simplu masculin la Campionatele de la Wimbledon din 1996. A fost primul și singurul său titlu important la simplu. Krajicek nu era inițial cap de serie, dar l-a înlocuit pe Thomas Muster, cap de serie numărul șapte, în urma retragerii acestuia din turneu. Washington a fost primul finalist de culoare la un turneu important de la Yannick Noah la Roland Garros 1983 și primul la Wimbledon de la Arthur Ashe în 1975.

Pete Sampras era triplu campion în exercițiu, dar a fost învins de Krajicek în sferturile de finală. Aceasta a fost singura sa înfrângere la Wimbledon între 1993 și 2000.

Pentru prima dată de la Openul Franței din 1990, niciunul dintre cei patru semifinaliști la un turneu major nu câștigase anterior un titlu major. Dintre cei patru, doar Todd Martin ajunsese înainte într-o finală majoră.

Campioana en titre Steffi Graf a învins-o pe Arantxa Sánchez Vicario într-o revanșă a finalei din anul precedent, cu 6–3, 7–5, câștigând titlul la simplu feminin la Campionatele de la Wimbledon din 1996. A fost al șaptelea și ultimul ei titlu de simplu la Wimbledon și al 20-lea titlu de simplu la nivel mondial. A fost, de asemenea, a doua finală consecutivă între cele două jucătoare, Graf câștigând titlul la Roland Garros în fața lui Sánchez Vicario cu o lună mai devreme.

Simplu masculin

Simplu feminin

Dublu masculin

Dublu feminin

Dublu mixt

Note

Legături externe

1996 Wimbledon Categorie:1996 în Regatul Unit