Bătălia de la Mărăști

Bătălia de la Mărăști a fost una din principalele bătălii desfășurate pe teritoriul României în timpul Primului Război Mondial. S-a desfășurat între și și a fost o operațiune ofensivă a armatei române și armatei ruse cu scopul de a încercui și distruge Armata a 9-a Germană. Operațiunea a fost planificată a se desfășura în paralel cu operațiunea ofensivă de la Nămoloasa la care s-a renunțat între timp.

Forțele oponente thumb|right|200px|Mareșalul Alexandru Averescu

La începutul lunii iulie, pe baza planului de campanie elaborat în luna mai 1917 de către Înaltul Comandament s-au definitivat instrucțiunile pentru Armatele 1 și 2 române. Astfel, armata 1 trebuia să execute lovitura principală în zona Nămoloasa, apoi, pe terenul pregătit de aceasta, armata a 2-a, condusă de generalul Alexandru Averescu trebuia sa execute o lovitură secundară pe direcția Mărăști. Obiectivul operațiunii era luarea sub control a pozițiilor inamice din sectorul Poiana Încărcătoarea – Răcoasa.Ordinul de Operații Nr. 1638 Pe ansamblu raportul de forțe era destul de echilibrat, însă pe direcția loviturilor preconizate de Armata a 2-a, Înaltul comandament român a masat forțe suplimentare generând astfel un raport de forțe mai avantajos.

Unitățile combatante erau următoarele:

Armata a 2-a română avea următoarea grupare a forțelor:Gen. G. Dabija, Armata română în războiul mondial (1916-1918), 1936, pg.45 Eșalonul 1 Corpul 4 armată - comandat de gen. Gh. Văleanu Divizia 8 infanterie Brigada 11 din divizia 6 infanterie În rezervă: Divizia 6 infanterie mai puțin Brigada 11 Regimentul 10 vânători Batalionul 3 din Regimentul 24 infanterie Corpul 2 armată – comandat de gen. Arthur Văitoianu Divizia 6 infanterie mai puțin Brigada 11 din rezerva corpului 4 Divizia 3 infanterie Eșalonul 2 Divizia 1 infanterie mai puțin Regimentul 18 2 divizioane de artilerie de munte 1 divizion artilerie grea (152 mm) 7 baterii tunuri lungi si obuziere

Grupul Gerok avea in componență: Grupul Ruiz 1 divizie cavalerie 1 divizie infanterie Grupul 8 Armată 1 brigadă de munte – brigada 8 austro-ungară întărită cu 2 batalioane din divizia 71 infanterie austro-ungară 1 brigada de cavalerie 2 divizii infanterie În rezervă: Divizia 7 cavalerie austro-ungară.

Raportul de forțe era următorul: Categorii de forțe Armata a 2-a română Grupul Gerok Raport de forțeBatalioane de Infanterie 56 28 2/1Escadroane de cavalerie 14 36 1/2,6Guri de foc de artilerie 228 142 1,6/1

Interesant de știut este faptul că în vara anului 1917, în România se afla una din cele mai mari concentrări de forțe din Primul Război Mondial: 9 armate, 80 de divizii de infanterie și 19 de cavalerie totalizând 974 de batalioane, 550 de escadroane, 923 de baterii de artilerie. Efectivele umane cifrau 800.000 de combatanți și 1.000.000 rezerve.

Situația frontului

În momentul declanșării operațiunii situația frontului în zona Mărăști-Nămoloasa era următoarea: Armata a 2-a română era poziționata între dealul Arșița Mocanului și satul Răcoasa având în flancul drept Armata a 9-a rusă și pe flancul drept Armata a 7-a rusă. Fiecărei din cele 3 divizii din eșalonul frontal al Armatei a 2-a îi reveneau circa 12 km de linie de front. În fața românilor se sprijinea flancul drept al armatei 1-a austro-ungare, mai precis elemente ale grupului Gerok cu forțele principale dispuse între dealul (vârful) Momâia și dealul Arșița Mocanului. Distribuția liniei de front era tot 12 km/divizie.

Pregătirea de luptă Ordinul de luptă dispunea că ofensiva principală se va desfășura în trei faze: Străpungerea apărării inamice între Poiana Încărcătoarea și localitatea Mărăști cu scopul de a cuceri dealul Teiuș. Lovitura trebuia executată de Divizia 3 infanterie și forțele din dreapta Diviziei 6 infanterie și trebuia să fixeze aliniamentul Poiana Încărcătoarea – Câmpurile – Vizantea Mănăstirească – Găurile, iar în caz de necesitate să se introducă și forțe din eșalonul doi.

Intrarea în luptă a Corpului 4 armată care să declanșeze ofensiva pe flancul stâng pe direcția poiana Coada Văii Babei. La sud înaintarea trebuia să se desfășoare în cooperare cu flancul drept al Armatei a 4-a ruse și cu sprijinul Armatei a 2-a române cu scopul de a ajunge pe aliniamentul poiana Coada Văii Babei – Rotilești – dealul Teiușului – Valea Teiușului.

Atingerea aliniamentului vf. Sboina Neagră – dealurile de la nord de Lepsa – nord de râul Putna – Valea Sării.

Comandamentul inamic fusese informat despre operațiunea armatelor aliate, însă considera că avea capacitatea să respingă ofensiva acestora și chiar să lanseze un contraatac. Lucrările defensive ale unităților germane și austro-ungare erau structurate pe 2 poziții: centre de rezistență conectate printr-o rețea de șanțuri și tranșee protejate de diverse obstacole și acoperite de tirul de artilerie și de focul mitralierelor. Aceste centre de rezistență aveau în punctele esențiale cupole de oțel, labirinturi de șanțuri de comunicații și de tragere, platforme pentru artilerie, cuiburi de mitraliere, adăposturi pentru personal și muniție. Legătura între aceste centre de rezistență se făcea printr-un dispozitiv de tranșee bine pus la punct care permitea ducerea luptei și în situație de încercuire.

sectoare discontinui de tranșee sumar amenajate situate la o distanță de 1500 - 2000 m de prima linie. Așa cum reiese și din descrierea de mai sus dezvoltarea liniilor defensive în adâncime era deficitara și mai mult decât atât, prima linie de apărare se desfășura pe teren descoperit și nu avea avanposturi puternice - fapt care a favorizat identificarea cu ușurință a acestor poziții atât de patrule terestre ale armatei române cât și cu sprijinul aviației. Un alt dezavantaj al acestor linii de apărare exploatat cu succes de armata româna era dat de constituția terenului din fața liniilor defensive și anume un teren accidentat care permitea mascarea unor grupuri numeroase de ostași români și executarea cu succes a unor atacuri la baionetă sau a unor asalturi decisive.

Premergător asaltului trupelor terestre, artileria româna a avut un rol decisiv în succesul operațiunii. Astfel artileria divizionară a avut rolul de a ataca, distruge și dezorganiza lucrările genistice din prima linie de apărare și să execute breșe în rețelele de sârmă ghimpată, iar artileria corpurilor de armată a avut misiunea de a executa lovituri de contrabaterie (distrugerea pieselor de artilerie inamice). Pregătirea de artilerie a durat din 22 iulie ora 12.00 până a doua zi la orele 20.00.Istoria Militară a Poporului Român, Ed. Militară, București, 1988 pg.558 Eficiența acestei pregătiri a fost bine apreciată de ofițerii români, fiind continuu verificată de trupele din prima linie, astfel încât Comandamentul armatei a 2-a decis prin ordinul nr. 1908 declanșarea asaltului terestru în ziua de 24 iulie ora 04.00.

Desfășurarea bătăliei thumb|Desfășurarea acțiunilor militare Ofensiva de la Mărăști a început în dimineața zilei de la ora 03:50. Ostașii români, cu baioneta la armă, au luat cu asalt pozițiile inamice, au trecut prin breșele create de artilerie și s-au angajat în lupte corp la corp. În scurt timp, divizia a 3-a infanterie, prima care a pornit la atac, a rupt apărarea inamică (elemente ale diviziei 218 infanterie germană) între cota 536 și localitatea Mărăști. O sarcină deosebit de dificilă i-a revenit regimentului 22 infanterie care a avut sarcina să nimicească apărarea inamica din localitatea Mărăști. După lupte grele, locotenent-colonelul A. Gheorhoiu, comandantul regimentului a reușit cu oamenii săi să ajungă pe înălțimea ce domina localitatea Mărăști. Acest lucru a fost posibil deoarece 2 companii s-au desprins din corpul regimentului cu sarcina de a fixa inamicul în localitate creând astfel premizele ca forțele germane să fie încercuite. Sesizând situația, inamicul a părăsit în grabă pozițiile deținute în sat. Succesul acțiunii regimentului 22 infanterie a favorizat ocuparea dealului Mănăstioara de către regimentul 30 infanterie, în al cărui sector datorită luptelor grele se progresa mai lent. Ajungând pe acest aliniament, divizia 3 infanterie și-a îndeplinit obiectivul fixat pentru prima zi a ofensivei. Concomitent cu acțiunile diviziei 3 infanterie, brigada 12 din divizia 6 infanterie a cucerit o parte din pozițiile inamice de pe dealul Puturoasa. Pentru a umple golul dintre divizia 3 și brigada 12, Înaltul Comandament a introdus în luptă regimentul 17 infanterie din divizia 1 din rezerva Armatei a 2-a. Corpul 8 armată rus a atins în mare măsură obiectivele zilei, reușind să cucerească vârful Momâia (625 m). Rezultatele primei zile de ofensivă au fost următoarele: o pătrundere de aproximativ 3 km în dispozitivul inamic și o spărtură a frontului pe o lungime de 10 km, 2000 de prizonieri, importante capturi de armament și muniție. Despre prima zi de ofensivă arhiducele Iosif nota următoarele: „La 11 iulie, după cea mai vie pregătire de artilerie (...), inamicul cu o superioritate de forțe de infanterie pleacă la atac pe întregul front al diviziei 218. (...) În luptă disperată, linia noastă subțiată este respinsă. Pe un teren foarte greu și sub presiunea celui mai tare foc de artilerie inamic, contraatacurile noastre au avut prea puține rezultate. (...) Artileria noastră a fost decimată, iar infanteria a suferit foarte mari pierderi.” Gen. G. Dabija, Armata română în războiul mondial (1916-1918), 1936, pg.107-108 Ofensiva viguroasă a armatelor române și ruse i-a alarmat pe generalii germani, aceștia cerând întăriri pentru a fortifica liniile de apărare pe care le crezuseră până atunci de necucerit. Urmărind exploatarea succesului obținut, armata română a ordonat regruparea trupelor în noaptea 11/24 iulie. În dimineața zilei de 12/25 iulie, diviziile 3 și 1 infanterie au atins aliniamentul Dealul Mare – Vizantea – Livezi iar divizia 8 și brigada 11 infanterie, componente ale Corpului 4 armată au cucerit și ocupat dealul Mărioarei. Concomitent, profitând de replierea parțială a diviziilor 217 și 218 germane, Corpul 8 armată rus a atins aliniamentul Livezi-Vidra, consolidând astfel flancul stâng al armatei a 2-a române. Înaintarea medie în această zi a fost de 2 km.

Concomitent cu desfășurarea ofensivei de la Mărăști, ofensiva rusă pe frontul din Galiția s-a terminat dezastruos iar trupele Puterilor Centrale au trecut la ofensivă pe toată lungimea frontului și au ocupat orașul Tarnopol. În încercarea de a stabiliza frontul, Comandamentul Suprem rus, a decis unilateral retragerea Corpului 40 armată rus de pe frontul românesc și transferarea acestuia pe frontul din Bucovina. Astfel la cererea generalului rus D.G. Șcerbacev, Armata a 2-a română și-a extins frontul și pe aliniamentul ocupat de corpul 40 armată rus. În această situație, Marele Cartier General român a decis oprirea ofensivei la Mărăști și anularea ofensivei prognozate a se desfășura pe frontul de la Nămoloasa. La solicitarea gen. Alexandru Averescu, Marele Cartier General român a dispus totuși continuarea ofensivei Armatei a 2-a române astfel încât forțele germane să evacueze valea Putnei și să se concentreze în raionul Soveja-Rucăreni. Astfel ordinul de operații pentru ziua 26 iulie preciza următoarele:

Ziua a 3-a a ofensivei a debutat cu lupte deosebit de violente astfel regimentele 17 si 18 infanterie și regimentul 1 vânători au atacat pe direcția Vizantea – Dealul Lozea, regimentele 17 si 18 infanterie au ajuns până la periferia Sovejei iar brigada 12 infanterie a reușit ca până seara sa elibereze valea Șușiței și Răchitașul Mic. Până seara și Soveja a fost eliberată și a fost ocupată și culmea Răchitașul Mare (954 m). Divizia 8 infanterie din componența Corpului 4 armată a atins aliniamentul Culmea Țepei - vf. Tiharale iar brigada 11 infanterie a înaintat pe flancul stâng al diviziei 8 până la valea Șușiței.