Regatul Ayutthaya sau Imperiul Ayutthaya a fost un regat thailandez care a existat în Asia de Sud-Est între anii 1351 și 1767, centrat în jurul orașului Ayutthaya, în Siam, adică în actuala Thailanda. Călătorii europeni din începutul secolului al XVI-lea au numit Ayutthaya una dintre cele trei mari puteri ale Asiei (alături de Vijayanagara și China). Regatul Ayutthaya este considerat predecesorul Thailandei moderne, iar evoluțiile sale reprezintă o parte importantă a istoriei țării.
Numele „Ayutthaya” provine din cuvântul sanscrit Ayodhya. Această legătură își are originea în Ramakien, epopeea națională a Thailandei. Regatul Ayutthaya a apărut dintr-o mandala (o alianță politică) sau o fuziune a trei orașe-stat maritime din partea de jos a Văii Chao Phraya, la sfârșitul secolelor XIII–XIV (Lopburi, Suphanburi și Ayutthaya). Regatul timpuriu era o confederație maritimă, orientată către Asia de Sud-Est maritimă post-Srivijaya, desfășurând raiduri și primind tribut din partea acestor state maritime. După două secole de organizare politică în orașele nordice și o tranziție către un stat interior, Ayutthaya s-a centralizat și a devenit una dintre marile puteri ale Asiei.
Între 1569 și 1584, Ayutthaya a fost un stat vasal al Birmaniei Toungoo, dar și-a recâștigat rapid independența. În secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, Ayutthaya a devenit un centru comercial internațional, iar cultura sa a înflorit. Domnia regelui Narai (1657–1688) este cunoscută pentru influențele persane și, ulterior, europene, precum și pentru trimiterea ambasadei siameze din 1686 la curtea regelui Ludovic al XIV-lea al Franței. În perioada târzie a regatului Ayutthaya, francezii și englezii s-au retras, dar influența chineză a crescut. Această perioadă a fost descrisă ca o „epocă de aur” a culturii siameze, marcată de creșterea comerțului cu China și de introducerea capitalismului în Siam, o tendință care a continuat și după căderea regatului.Lieberman, Victor (2003). Strange Parallels: Volume 1, Integration on the Mainland: Southeast Asia in Global Context, c. 800–1830 (Studies in Comparative World History) (Kindle ed.). Cambridge University Press. p. 290. ISBN 978-0521800860. "From the early 1700s well into the 19th century Chinese not only dominated Siam's external trade…"
Incapacitatea Ayutthayei de a institui o succesiune pașnică și pătrunderea capitalismului au subminat organizarea tradițională a elitelor și vechile legături de control al muncii, care stăteau la baza sistemului militar și administrativ al regatului. La mijlocul secolului al XVIII-lea, dinastia Konbaung din Birmania a invadat Ayutthaya în 1759–1760 și din nou între 1765–1767. În aprilie 1767, după un asediu de 14 luni, orașul Ayutthaya a căzut în fața forțelor birmane și a fost complet distrus, marcând sfârșitul celor 417 ani de existență a Regatului Ayutthaya. Totuși, Siamul și-a revenit rapid, iar autoritatea centrală a fost mutată în Thonburi-Bangkok în următorii 15 ani.
În sursele străine, Ayutthaya era denumită „Siam”, însă locuitorii se numeau pe ei înșiși Tai, iar regatul lor Krung Tai (în thailandeză: กรุงไท), adică „țara Tai”. Regatul a mai fost numit și Iudea într-o pictură comandată de Compania Olandeză a Indiilor de Est. Orașul capitală Ayutthaya este cunoscut oficial ca Krung Thep Dvaravati Si Ayutthaya (thailandeză: กรุงเทพทวารวดีศรีอยุธยา), conform surselor istorice.
Istorie
Origini La începutul mileniului al doilea, Bazinul inferior al râului Chao Phraya era împărțit între Regatul Lavo, care domina jumătatea estică, și Suphannabhum, care domina partea vestică. Partea vestică a bazinului inferior al Chao Phraya a fost influențată cultural de Angkor, dar fără un control politic sau militar direct din partea acestuia.
Charnvit Kasetsiri susține că Ayutthaya a apărut din fuziunea a patru orașe-port de-a lungul bazinului inferior al Chao Phraya: Lopburi (Lavo), Suphanburi, Ayutthaya și Phetchaburi. Suphanburi a trimis prima sa misiune de tribut către dinastia Song în 1180, iar Phetchaburi către dinastia Yuan în 1294, și de asemenea către Imperiul Vijayanagar între anii 1400 și 1500.
Cele mai vechi mențiuni scrise despre Ayutthaya în cronicile chineze spun că un oficial chinez a fugit la Xian în 1282/83. Xian a trimis prima ambasadă către dinastia Yuan în 1292, după care li s-a cerut o altă ambasadă. Tradițional, unii istorici susțineau că „Xian” se referea la Sukhothai sau Suphanburi, dar cercetări mai recente (inclusiv cele ale lui Chris Baker și Pasuk Phongpaichit) susțin că „Xian” desemna Ayutthaya, fiind același nume folosit ulterior de curtea chineză. Michael Vickery a argumentat că este posibil ca termenul „Xian” să fi fost folosit de chinezi pentru a desemna întregul bazin inferior al Chao Phraya încă de la început.
Unul dintre cele mai vechi texte străine ce menționează Xian provine din texte vietnameze (Đại Việt) compilate în timpul domniei lui Lý Anh Tông, care afirmă că negustori din Regatul Xian și din alte zone au ajuns în Haïdong (海東) în anul 1149, solicitând permisiunea de a comercializa și a înființa un post de schimb la Yun Tun (雲屯). Alte solicitări pentru comerț au fost trimise în 1241 și 1360, iar tributele către Đại Việt au fost trimise în 1182 și 1334. 摩崖紀功文; Între 1313 și 1315, Xian a încercat fără succes să anexeze Champa, fiind oprit de trupele din Đại Việt. Alt URL Există și o relatare despre siamezi conduși de Passara, fiul regelui Siamului, care au ajuns în Java și au fondat orașul Passaraan în anul 800.
Descoperiri arheologice au găsit dovezi ale existenței unor așezări pe insula Ayutthaya chiar înainte de secolul al XII-lea. Fragmente ceramice datate încă din anii 1270 au fost descoperite. Unele temple din estul Ayutthayei (în afara insulei) existau deja înainte de fondarea oficială a regatului în 1351. Săpături recente au scos la iveală baray-uri (rezervoare de apă) mai vechi peste care s-au construit structuri ulterioare. O cronică budistă, Tamnan Mulasasana, menționează că în anii 1320, doi călugări budiști au vizitat Ayutthaya în căutare de scripturi și că un alt călugăr fusese onorat anterior de „Regele din Ayodhya” la întoarcerea sa din Lanka.
Începând cu sfârșitul secolului al XIII-lea, au fost trimise expediții în Peninsula Malay și Sumatra, pentru extragerea de resurse și implicarea în comerțul maritim. Unii cercetători contemporani susțin că Ayutthaya era deja un centru comercial important încă din secolul al XI-lea sau cu câteva secole înainte de 1351.
Sondaje arheologice din secolul XXI au identificat că numele orașului pre-Ayutthaya, așa cum apare în Inscripția Khao Kop (sec. XIV–XV), era Ayodhaya Sriramthep Nakorn (în thailandeză: อโยธยาศรีรามเทพนคร),Wat Khao Kop Inscription Face 2. Princess Maha Chakri Sirindhorn Anthropology Centre. Retrieved on 11 October 2024. așa cum apare și în cronicile thailandeze, precum Phraratchaphongsawadan Nuea (Cronica Regală a Nordului, compilată în 1807 pe baza unor cărți vechi din perioada regelui Narai și povești ale locuitorilor nordici).Phiromanukul, Rungrot. (2024). Ayōthayā kō̜n Sukhōthai ton kamnœ̄t Ayutthayā [Ayodhaya before Sukhothai, the origin of Ayutthaya] อโยธยาก่อนสุโขทัย ต้นกำเนิดอยุธยา (in Thai). Bangkok: Matichon. pp. 68, 295–296. Cel puțin trei decrete regale în thailandeză au fost emise în acea perioadă, iar numele regelui care domnea asupra Ayodhayei în cel mai vechi decret, Legile Diverse (Phra Aiyakan Betset) din 1225, este Regele Uthong, care a domnit între 1205 și 1253Rūang Kotmāi trā 3 dūang [Three Seals Law] (1978) เรื่องกฎหมายตราสามดวง (in Thai). Bangkok: The Fine Arts Department of Thailand. p. 414. (de nu confundat cu regele Uthong care a domnit între 1351 și 1369). Totodată, s-a constatat că limba thailandeză era deja folosită oficial, reflectând schimbările sociale ale populației din bazinul râului Chao Phraya.
Existența orașului Ayodhya Sri Rama Thep Nakhon este menționată și în cronica birmaneză Hmannan Yazawin, care pomenește despre războinicii Gywan, descendenți ai thai-yuanilor,Giles, Francis H. "Analysis of Van Vliet's Account of Siam, Part Eight: Concerning Titles in Siam," The Journal of the Siam Society 30(3)(1938): 332. "Arawsa is undoubtedly Ayocha (Ayudhya) and the Gyawns are descendants of the Thai Yuan who accompanied Prince Phromkuman of Yonoknakhon in his victorious war against the Khom when he came as far South as Khamphaengsaen." care au mărșăluit spre regatul Thaton în 1056, conform inscripțiilor de la pagoda Arakan din Mandalay.Archaeological Survey of Burma (ed.). (1897). Inscriptions copied from the stones collected by King Bodawpaya and placed near the Arakan Pagoda, Mandalay, Vol. II. Rangoon: SGP. p. 627. Cronica notează că țara de sud-est a Gywanilor se numea și Ayoja.The Text Publication Fund of the Burma Research Society. (1923). The Glass Palace Chronicle of the Kings of Burma. (Translated by Pe Maung Tin and G.H. Luce). LONDON: Oxford University Press. p. 106. "… south-eastward the country of the Gywans, also called Ayoja; …" George Cœdès a interpretat termenii Ayoja sau Arawsa ca fiind echivalenți cu Ayutthaya sau Siam.Cœdès, George. "Documents sur l'Histoire Politique et Religieuse du Laos Occidental," Bulletin de l'École française d'Extrême-Orient 25(1925): 24. "Le Hmannan Yazawin (trad. Maung Tin et Luce, pp. 99 et 106) place les Gywam au Sud-Est des Birmans et dit que leur contrée est aussie appelée Arawsa ou Ayoja,c'est-à-dire Ayudhya = le Siam."
Analele Malay (Sulalatus Salatin) și Istoria Regatului Malay Patani (Sejarah Kerajaan Melayu Patani) susțin că, înainte de anul 1160, siamezii-thailandezi din Ayutthaya (denumiți Tai-Shan sau Siam-Asli, adică „siamezi aborigeni”) migraseră spre sud și pătrunseseră adânc în Peninsula Malay.Multiple sources:
Syukri, Ibrahim. (1985). History of the Malay Kingdom of Patani (Sejarah Kerajaan Melayu Patani). (Translated by Conner Bailey and John N. Miksic).The Monographs in International Studies Southeast Asia, No. 68. Athens, OH: Center for International Studies, Ohio University. p. 7. Thompson, Peter Anthony. (1910). Siam: An Account of the Country and the People. Boston, MA; Tokyo: J.B. Millet Company. p. 22. Istoria Regatului Patani subliniază că conducătorii din Patani îi considerau pe siamezii din Ayutthaya ca egali, nu ca vasali – în contrast cu Sukhothai, în timpul extinderii sudice a Siamului.Liow, Joseph Chinyong. (2009). Islam, Education, and Reform in Southern Thailand: Tradition & Transformation. Singapore: Institute of Southeast Asian Studies. p. 108. În secolul al XII-lea, malaezienii au fondat state precum Kedah, Melaka și Temasek, dar Patani și alte regiuni învecinate au rămas sub controlul siamezilor aborigeni.
Orașele pre-Ayutthaya Săpături arheologice efectuate în apropierea Wat Khun Mueang Jai au scos la iveală urme de clădiri datând de dinainte de anii 1100. Templurile vechi din zona estică ar fi putut fi mănăstiri de pădure, similar cu modelul altor orașe timpurii. Au fost descoperite fragmente de ceramică datând din anii 1270.
Potrivit Cronicii Nordului, cea mai veche așezare a fost fondată în anul 934, pe malul sudic al râului Lopburi, în apropiere de actualul Wat Thammikarat, de către un membru al familiei regale din Bang Pan (astăzi în Phran Kratai, Kamphaeng Phet), pe nume Phra Maha Buddha Sakorn (พระมหาพุทธสาคร), care a condus orașul până la moartea sa, în 964. Succesorul său a fost detronat de Narai (de nu confundat cu regele Narai care a domnit între 1656 și 1688), fiul regelui Chadachota din Regatul Lavo, provenind din dinastia Suphannabhum.
Narai a redenumit orașul în Ayodhya (อโยธยา) și l-a stabilit ca noua capitală a regatului Lavo. Fosta capitală a fost astfel redenumită Lopburi. Se presupune că majoritatea locuitorilor Ayodhyei proveneau din Ayojjhapura, fosta capitală a Dvaravati, după prăbușirea acesteia în 946, precum și din Lavapura (capitala Lavo), ai cărei locuitori au fugit după ce orașul a fost distrus de Angkor în 1001.