Gabriel Matzneff

Gabriel Matzneff () un scriitor francez.

Autor prolific, cu aproximativ cincizeci de lucrări publicate, a primit câteva premii literare, printre care premiile Mottart și Amic ale Academiei Franceze, în 1987, respectiv 2009, precum și premiul Renaudot pentru eseu în 2013.

În timp ce a descris, în unele dintre cărțile sale, deschis autobiografice, relațiile sale sexuale cu copii și adolescenți tineri, el a beneficiat de susțineri importante, în special în sfera literară și mediatică, rămânând totuși relativ necunoscut pentru marele public.

La sfârșitul anului 2019, anunțul publicării cărții „Consimțământul”, o mărturie a Vanessei Springora, care avea 14 ani când scriitorul a început să aibă relații sexuale cu ea, a declanșat o polemică privind ceea ce a fost perceput ca o formă de toleranță din partea mediilor culturale, politice și mediatice față de scriitor. Acest eveniment, urmat de alte mărturii și dezvăluiri, a dus la deschiderea a două proceduri judiciare împotriva sa, precum și la oprirea comercializării operelor sale de către editurile care îl publicau (Gallimard, La Table Ronde, Léo Scheer, Stock, Payot, Jean-Claude Lattès).

O anchetă a publicației Libération, publicată în iunie 2024, a dezvăluit că el a fost acuzat că a făcut parte dintr-o rețea de pedocriminalitate formată din mai multe personalități în anii 1970 și 1980. Faptele au făcut obiectul unei anchete judiciare.

Biografie

Familie, tineret și educație Gabriel Matzneff este fiul lui Nicolas Matzneff (1904–1963), un emigrant rus care a ajuns în Franța după 1917, și al lui Eugénie Polak (1900-1988.), o evreică rusoaică care a fost deportată în 1944.. Provenind dintr-o familie ortodoxă, a fost crescut în tradiția creștin-ortodoxă, influențat de cultura rusă și de exilul strămoșilor săi. Pe site-ul său web se menționează: „Părinții săi au divorțat când el avea șase luni; în viața lui nu i-a văzut niciodată în aceeași cameră și a fost adesea despărțit de sora sa Alexandra și de frații săi André și Nicolas. O copilărie marcată de oscilații între dreapta și stânga, întunecată de rupturile familiale și război. O copilărie despre care păstrează amintiri foarte dureroase.”

Familia l-a crescut într-un mediu cultural rafinat: părinții săi ar fi cunoscut pe Léon Chestov și Nicolas Berdiaev, unde a descoperit literatura și religia. După ce a petrecut un an la Gerson (1943–1944) și doi ani la Saint-Louis-de-Gonzague (1944–1946), a fost înscris la școala Tannenberg (1946–1952), apoi la liceul Carnot, începând din 1952. În 1954 a început studii de literatură clasică și filosofie la Sorbona. După ce și-a făcut serviciul militar în Algeria, în perioada 1959–1960, Gabriel Matzneff s-a întors la Paris în 1961, s-a înscris la secția de limba rusă a Institutului de limbi orientale și a început o carieră de jurnalist..

În iunie 1957, l-a întâlnit pe Henry de Montherlant și a rămas pentru el un prieten, în ciuda unor neînțelegeri, până la sinuciderea acestuia, pe 21 septembrie 1972. În noaptea dintre 21 și 22 martie 1973, a împrăștiat cenușa lui Montherlant împreună cu executorul testamentar al acestuia, Jean-Claude Barat, pe Forumul Roman și în fluviul Tibru.Cf. « Le tombeau de Montherlant », Le Défi..

A început să țină jurnalul personal pe 1 august 1953, dar l-a publicat abia din 1976. În primul volum, și-a descris fața ca pe cea a unui „refuzant”, adept al unei practici individualiste, opusă moravurilor moderne. Francez de origine rusă și pederast, în adevăratul sens al cuvântului, adică amator de băieți tineri, fără să renunțe însă la femei sau la fete tinere, se simțea „puțin metic”, oarecum exclus: „Eram Athos”, scria el, „marele nobil misantrop, secret, diferit…”..

Carieră literară miniatura| Gabriel Matzneff în “mansarda” sadin Paris, în 1983. L-a cunoscut pe Hergé în 1964. Prietenia lor nu s-a încheiat decât odată cu moartea tatălui lui Tintin., în martie 1983. Primul volum al lui Gabriel Matzneff a fost publicat în 1965: un eseu intitulat Le Défi.

Primul său roman, L'Archimandrite, pe care a început să-l scrie în timpul serviciului militar, a apărut în 1966. În aprilie 1967, a petrecut o perioadă în URSS și în Republica Populară Polonă. În anii 1970, în special în 1970 și 1971, a făcut numeroase călătorii în Orientul Apropiat, în special în Liban, Egipt, Siria și, mai târziu, în Libia.

În timpul evenimentelor din Mai 68, a stat la Llafranc, în Catalonia, între 25 aprilie și 15 iunie, împreună cu viitoarea sa soție« Gabriel Matzneff : éloge de Mai 68 », , 7 novembre 2014.. În 1970, a participat la al doilea număr al revistei Contrepoint, fondată în mai 1970 de Patrick Devedjian, care dorea să „preia torța anticomunismului” cu un dosar intitulat „Unde se află Rusia?”, coordonat de Kostas PapaïoannouGwendal Châton, « Désaccord parfait : le Contrepoint libéral dans les configurations intellectuelles des années soixante-dix », in François Hourmant et Jean Baudouin (dir.), Les revues et la dynamique des ruptures, , collection « Res Publica », 2006, 131-164..

Criticul Pol Vandromme a scris despre el, în 1974, că este „primul scriitor al generației sale”Le Rappel de Charleroi, 27 avril. Repris in Gabriel Matzneff, Éditions du Sandre, 2010, 271.. Jean d'Ormesson i-a adus un omagiu prin următoarea formulă: „Este un saltător latinist, un seducător intelectual, un dietetician metafizic”..

În 1990, a intrat la editura Gallimard cu ajutorul lui Philippe Sollers, care l-a publicat în colecția sa „L'Infini”. Gallimard a oprit comercializarea volumului Carnetele negre în ianuarie 2020.

În octombrie 1962, Philippe Tesson, pe atunci director de publicație al cotidianului Combat, l-a remarcat și i-a propus să scrie în fiecare joi, pe prima pagină a ziarului, o cronică despre televiziune. Din acea perioadă, Matzneff a scris constant pentru numeroase organe de presă importante, cu orientări ideologice foarte diferite: Aux écoutes, Notre République, La Nation française, Pariscope, Les Nouvelles littéraires, Matulu, Le Nouvel Adam, Le Quotidien de Paris, Le Figaro, Le Monde (între 1977 și 1982)Dominique Perrin, « “Les temps ont changé, il est devenu indéfendable” : dans un contexte post-#metoo, le malaise Gabriel Matzneff », lemonde.fr, 23 décembre 2019., Impact Médecin, Revue des Deux Mondes, Newmen, L'Idiot international, Le Choc du mois. Din 2013 până în decembrie 2019, a ținut o cronică neregulată pe site-ul Le Point.

Părăsit de majoritatea editurilor din cauza suspiciunilor puternice de pedocriminalitate care planează asupra sa, Matzneff a reușit să găsească un mic editor, La Nouvelle Librairie, care se definea drept „hussard” și „de dreapta identitară, patriotă” din punct de vedere politic., pentru a-și publica ultima lucrare, Derniers écrits avant le massacre, programată pentru 15 noiembrie 2022.. Pe 24 octombrie, editura a anunțat că renunță temporar la această ediție, personalul său primind „amenințări cu moartea”..

Relații și poziții politice Având un temperament mondan și fără ancorare ideologică, Gabriel Matzneff a afișat, în cronicile sale și de-a lungul volumelor publicate din Jurnalul său, relații cu personalități politice din toate taberele: în anii 2000 și 2010, l-a vizitat pe primarul Parisului, Bertrand Delanoë, apoi a luat prânzul cu Jean-Marie Le Pen în 2017..

În anii 1960, el spunea despre François Mitterrand că este „singurul om de stat al stângii”« Des gaullistes s'élèvent contre l'élection du Parlement européen au suffrage universel », Le Monde, 4 février 1976..

La 4 februarie 1976, a semnat în Le Monde un apel intitulat „Uni gaulliști se ridică împotriva alegerii Parlamentului European prin sufragiu universal”« Des gaullistes s'élèvent contre l'élection du Parlement européen au suffrage universel », Le Monde, 4 février 1976..

Adjunctul primarului Parisului, Christophe Girard, membru EELV și ulterior al Partidului Socialist, precum și militant pentru cauza gay, a fost acuzat că ar fi fost un susținător important al scriitorului, acuzație pe care acesta o neagă, deși i-ar fi plătit camere de hotel și l-ar fi invitat la restaurant. Acțiunea întreprinsă de Raphaëlle Rémy-Leleu și Alice Coffin (ambele membre EELV) pentru a denunța indulgența lui Girard față de Matzneff le-a adus în fața instanței. Ele au fost achitate de acuzațiile de defăimare care le vizau.

El a beneficiat, de asemenea, de susținători din extrema dreaptă, în special din cadrul Grupului de cercetare și studii pentru civilizația europeană (GRECE): Christopher Gérard, scriitor afiliat acestei mișcări, a fost membru al asociației prietenilor lui Matzneff; Alain de Benoist, ideologul principal al GRECE, a făcut în general recenzii favorabile cărților sale și i-a oferit sprijinul său în 1986; revista Lutte du peuple, condusă de Christian Bouchet, a elogiat în 1996 pedofilia scriitorului..

În 2002, într-un interviu publicat în L'Humanité, el a declarat că are „cel mai mare respect pentru ministrul de Interne” și că este „devotat trup și suflet domnului Sarkozy”Franck Delorieux, « Les Lettres Françaises Gabriel Matzneff : “Le décervelage est à l'ordre du jour” », L'Humanité, 13 novembre 2002.. Pe 27 martie 2017, a profitat de rubrica sa din Le Point pentru a-și exprima sprijinul față de François Fillon, acuzat că ar fi primit în dar costume foarte scumpe: el a considerat că „un președinte al Republicii poate avea gusturi de lux” și a criticat „țărănoii invidioși […] care strigă haro” asupra candidatului la alegerile prezidențialeBarthélémy Philippe, « Quand Gabriel Matzneff préfaçait le catalogue d’Arnys, tailleur star des politiques », Capital, 8 janvier 2020..

Totuși, Gabriel Matzneff a anunțat că a votat pentru Jean-Luc Mélenchon în 2012 și 2017« Matzneff – Mon candidat se porte bien », Le Point, 19 avril 2017..

Convingeri religioase Deși s-a născut dintr-o mamă evreică, Gabriel Matzneff a fost crescut în credința creștin-ortodoxă și se declară profund atașat de ortodoxie.

În octombrie 1964, la Montgeron, el a participat la congresul fondator al Comitetului de coordonare a tineretului ortodox, unde a întâlnit-o pe eleva de liceu Tatiana Scherbatcheff — „adolescentă cu părul zbârlit, cu un chip ușor triunghiular, cu ochi negri, mari și minunați, în același timp prințesă și copil al străzii”L'Archange aux pieds fourchus : 1963-1964, La Table ronde, 1974, 197..

S-a căsătorit pe 8 ianuarie 1970, la Londra, cu cea care avea să devină Véronique din Isaïe, bucură-te (Isaïe réjouis-toi, La Table Ronde, 1974), înainte de a divorța pe 3 martie 1973. Acest divorț a declanșat în el o criză religioasă care l-a îndepărtat de Biserică: a părăsit atunci Comitetul și s-a retras și din coproducția emisiunii televizate Orthodoxie, la crearea căreia contribuise, împreună cu prințul Andronikov și părintele Pierre Struve, în mai 1965.

În anii 2000, a frecventat parohia Notre-Dame-Joie-des-Affligés-et-Sainte-Geneviève., căreia i-a dedicat un capitol în volumul Boulevard Saint-Germain.

Recunoaștere, premii, distincții Din partea Academiei Franceze, a primit în 1987 premiul Mottart, iar în 2009 premiul Amic..

În martie 1995, cu ocazia Salonului Cărții, Jacques Toubon, ministrul Culturii în guvernul Édouard Balladur, i-a înmânat lui Gabriel Matzneff distincția de ofițer al Artelor și Literelor.

În decembrie 2004, Gabriel Matzneff a fost invitat la Palais-Bourbon de Jean-Louis Debré, președintele Adunării Naționale, și de către Înaltul Consiliu Francez pentru Integrare să își ofere mărturia în cadrul Forumului privind reușita francezilor veniți de departe..

În 2013, după ce a publicat aproximativ patruzeci de cărți, a primit primul său premiu important, Premiul Renaudot pentru eseu, pentru „Séraphin, c’est la fin!”, o colecție de texte scrise între 1964 și 2012, despre Schopenhauer, Gaddafi, preoți sau viol. Juriul, care aproape i-a acordat acest premiu în 2009, l-a ales în 2013 cu șapte voturi pentru și trei împotrivă, după ce unul dintre membrii săi, Christian Giudicelli, prieten și editor al lui Matzneff la Gallimard, și-a susținut cauza.