Masivul Chartreuse este un masiv muntos din Prealpi, situat în mare parte în departamentul francez Isère și, de asemenea, în departamentul Savoie, constituind o regiune naturală. El atinge altitudinea maximă de 2.082 de metri în vârful Chamechaude. Masivul este alcătuit în principal din roci calcaroase dispuse în succesiuni de anticlinale și sinclinale, care formează creste lungi orientate de la nord la sud. Depresiunile, în fundul cărora curg râul Guiers și afluenții săi, sunt separate de trecători. Masivul, supus unui climat oceanic montan, înregistrează precipitații relativ importante, însă apa este puțin prezentă la suprafață; ea se scurge rapid prin rețelele carstice săpate în calcar.

Masivul a fost influențat de-a lungul istoriei sale de prezența, începând cu secolul al XI-lea, a ordinului călugărilor cartusieni, care au fondat mănăstirea Grande Chartreuse și au contribuit la modelarea peisajului prin dezvoltarea unei economii bazate pe creșterea animalelor, începuturile unei industrii și căi de comunicație. Deschiderea masivului prin construirea de drumuri i-a adus, în secolul al XX-lea, un avânt economic: agricultura s-a specializat, iar silvicultura și turismul s-au dezvoltat.

În timpul sezonului hibernal, stratul de zăpadă permite funcționarea unor mici stațiuni de schi. În timpul sezonului estival, principala activitate în aer liber este drumeția. Versanții oferă de asemenea posibilitatea practicării escaladei, în timp ce numeroasele cavități atrag speologii. Masivul este, totodată, o bază importantă pentru zborul liber.

Crearea parcului natural regional Chartreuse a permis dinamizarea turismului și valorificarea patrimoniului cultural, protejând în același timp mediul înconjurător printr-o gestiune adecvată a teritoriului. Parcul este completat de rezervația naturală națională Hauts de Chartreuse, cu scopul de a conserva biodiversitatea. Mediul natural este alcătuit din păduri de foioase și conifere, pajiști, stâncării și rare zone umede la periferia masivului, care adăpostesc numeroase specii protejate.

Toponimie Numele Chartreuse provine, cel mai probabil, din denumirea localității Saint-Pierre-de-Chartreuse din Evul Mediu: Calma Trossa, adică „pajiștea curățată”, însemnând o pajiște arată sau defrișată, în francoprovensală. Ulterior, această denumire a evoluat în Charme Trousse, apoi Chartrousse sau Chatrousse, forme care se regăsesc încă în secolul al XVI-lea. Această evoluție este similară cu cea a două vârfuri din masiv: Chamechaude, adică „pajiștea lipsită de vegetație”, și Charmant Som, „vârful pajiștii mici”, unde termenul chalme desemnează o pajiște alpină sau un fâneață. Astfel, când și cei șase însoțitori ai săi s-au stabilit în această regiune, în iunie 1084, au preluat numele satului vecin și l-au latinizat în Cartousia (secolul al XI-lea), devenit Cartuseria (secolul al XIII-lea), apoi Cartusia; călugării au fost numiți Cartusieni.

O altă ipoteză, mai veche, susține că numele ar deriva din catorissium sau caturissium (sau din forme și mai arhaice precum Catourisa din secolul al VII-lea sau Catuserias din secolul al X-lea), loc unde se găseau colibe acoperite cu paie (chaumières). Totuși, această ipoteză a fost și ea asociată etimologic cu poporul celtic al Caturigilor, al cărui nume ar proveni din catu, „luptă”, și riges, pluralul lui rix, „rege”; această interpretare este reluată de Alain Rey în Dictionnaire historique de la langue française. Cu toate acestea, evoluția acestui nume în forma Chatrousse nu se conformează modelelor fonetice obișnuite, ceea ce face ca această ipoteză să fie considerată îndoielnică.

Numele modern al masivului apare pentru prima dată pe o hartă realizată de Oronce Fine în 1525. Gilles Boileau de Bouillon menționează, pe harta sa din 1556, le Grand Chartreux. Utilizarea acestei denumiri era, așadar, bine stabilită în momentul în care geografii Raoul Blanchard și elevul său Jules Blache, la sfârșitul anilor 1920 și începutul anilor 1930, au lucrat asupra Prealpilor francezi; deși au alternat între „masivul Chartreuse” și „masivul Grande Chartreuse”, ei au validat și popularizat această denumire .

Numele masivului în francoprovensală este la Chârtroussa.

Geografie Localizare

Chartreuse este un masiv din Prealpi, situat în sud-estul Franței, la granița dintre departamentele Isère și Savoie, în regiunea Auvergne-Rhône-Alpes, la aproximativ 80 de kilometri sud-est de Lyon. Masivul se înalță între Grenoble, la sud, Chambéry, la nord, Voiron, la vest, și Saint-Laurent-du-Pont, la nord-vest. Acesta se întinde pe o suprafață de aproximativ 400 km², având o lungime de 42 de kilometri, ceea ce îl face cel mai mic dintre masivele din Prealpii de Nord.

Este înconjurat de la sud-vest, de care este separat prin defileul râului Isère, de lanțul () pe fațada sud-estică, în dreptul văii , și de masivul Bauges la nord-est, de care este separat prin trecătoarea Marches. La nord-vest, relieful său se confundă parțial cu cele mai sudice lanțuri ale masivului Jura, și anume lanțul Épine, în zona trecătorii Couz (624 m), și platoul Grand-Ratz, în dreptul trecătorii Placette (587 m); conexiunea se lărgește în regiunile depresionare din jurul localităților Saint-Laurent-du-Pont și Couz (Saint-Jean și Saint-Thibaud), pentru a forma câmpia Guiers.

Topografie Geomorfologie

Masivul Chartreuse este alcătuit, pe direcția longitudinală, din linii de creste aproximativ paralele, orientate de la nord-nord-est către sud-sud-vest. Două depresiuni le separă: șirul celor Trei Trecători (sillon des Trois Cols), format de la nord la sud din trecătoarea Granier (1.133 m), trecătoarea Cucheron (1.139 m) și trecătoarea Porte (1.324 m), la care se adaugă trecătoarea Clémencières (621 m), separă geografic Chartreuse oriental de Chartreuse median; depresiunea Proveysieux, străbătută de trecătoarea Charmette (1.261 m), desparte Chartreuse median de Chartreuse occidental.

Doar axa Chartreusei mediane este străbătută perpendicular, spre vest-nord-vest, de două chei săpate de râurile Guiers Vif (la nord) și Guiers Mort (la sud), două torente izvorâte de pe versantul vestic al Chartreusei orientale. Șirul celor Trei Trecători este format de afluenții acestor două râuri.

Chartreuse oriental constituie o barieră lungă și greu de trecut, exceptând trecătoarea Coq (1.434 m), precum și succesiunea trecătorilor Vence (782 m) și Palaquit (1.154 m), situate la extremitatea sudică a masivului. Această zonă ocupă aproximativ jumătate din suprafața totală a masivului și se sprijină pe contrafortul platoului Petites Roches.

Chartreuse occidentală, care dispare aproape complet la nord de Guiers Mort, reprezintă linia de creste cea mai scurtă.

Principalele vârfuri

Vârfurile de mai jos sunt clasificate pe linia crestei de la nord la sud⁠.

+ Principalele vârfuri din masivul Chartreuse Chartreuse occidental Chartreuse median Chartreuse oriental Grande Sure (1.920 m) Petit Som (1.772 m) Lances de Malissard (2.045 m) Rocher de Lorzier (1.838 m) Grand Som (2.026 m) Dôme de Bellefont (1.975 m) Rochers de Chalves (1.845 m) Charmant Som (1.867 m) Dent de Crolles (2.062 m) Rocher de l'Église (1.300 m) Pinéa (1.771 m) Piton de Bellefont (1.958 m) Pointe de la Gorgeat (1.486 m) Néron (1.299 m) Chamechaude (2.082 m) Mont Joigny (1.556 m) Mont Granier (1.933 m) Grands Crêts (1.489 m) Mont Outheran (1.676 m) Vârful Pinet (sau Le Truc, 1.867 m) Mont Saint-Eynard (1.379 m) La Cochette (1.618 m) Le Grand Manti (1.818 m) Écoutoux (1.406 m) Roc de Gleisin (1.434 m) La Scia (1.791 m) Mont Rachais (1.049 m) Roche Veyrand (1.429 m) Dent de l'Ours (1.820 m)

Principalele trecători din masivul Chartreuse

Trecători rutiere: Col de la Charmette Col de Clémencières Col de la Cluse Col du Coq Col du Cucheron Col du Granier Col de Porte Col de Palaquit Col de Vence Col de la Placette

Trecători nemodernizate (nereabilitate pentru circulație rutieră): Col de l'Alpe Col de l'Alpette Col des Ayes Col de Charmille Col de l'Émeindras Col de la Faîta Col de Bellefont Col de Léchaud Col de la Ruchère Col de la Sure Col de la Grande Vache Col de la Petite Vache Col du Baure

Hidrografie

Interiorul masivului Chartreuse aparține în întregime bazinului hidrografic al râului Guiers , inclusiv principalul său afluent, Guiers Vif, a cărui confluență se află la Entre-Deux-Guiers, în aval de cheile Échaillon. Guiers este un afluent pe malul stâng al fluviului Ron. În partea nordică a masivului curg râul Hyères și afluenții săi de pe malul drept — Merderet, pârâul Alberges și pârâul Pontet — precum și râul Albanne cu afluenții săi de pe malul stâng — pârâul Bondat, pârâul Merdasson și torentul Favières. Aceste două râuri sunt afluenți ai râului Leysse , care alimentează , parte a bazinului Ronului.

Marginea vestică, sudică și estică a masivului aparține bazinului hidrografic al râului Isère. Aici se disting râul Vence și afluentul său Tenaison, care formează chei, precum și râul Roize, pe versantul estic al defileului Isère. În regiunea , torentele sapă ravene, cea mai cunoscută fiind gorge du Manival, și se varsă direct în Isère.

Datorită rețelei carstice subterane, care este uneori orientată diferit față de rețeaua hidrografică de suprafață, limitele dintre bazinele hidrografice pot fi dificil de stabilit. Printre cele mai mari rețele carstice ale masivului se numără cele de la Alpe, Granier și dent de Crolles.

Geologie Rocile care alcătuiesc masivul Chartreuse s-au format prin sedimentare începând cu aproximativ 135 de milioane de ani în urmă, în Cretacicul inferior, pe fundul mării Téthys alpine. Depunerile de origine animală au generat calcare dure, în timp ce rocile detritice, provenite în principal din eroziunea lanțului hercinic, au format marnele, într-o alternanță marcată de variațiile climatice sau de schimbările de adâncime marină. O creștere a temperaturilor, combinată cu prezența unor platouri submarine, a favorizat apariția recifelor de corali, printre care abundau moluștele de tip rudist, ce au stat la originea calcarului urgonian, care constituie partea superioară a masivului. Această faună primitivă a lăsat numeroase fosile.

În Paleogen, marea Téthys a început să se închidă. În urmă cu aproximativ 23 de milioane de ani, la începutul Miocenului, ridicarea masivului alpin a dus la formarea unei foi de șariaj și a deplasat roci sedimentare spre nord-vest, înălțându-le cu aproximativ 2.000 de metri. O eroziune fluvială timpurie a dus, cel mai probabil, la individualizarea masivului, prin formarea primitivă a defileurilor Chambéry și Isère.

Cutarea acestor roci a dus, în cazul Chartreusei, la o succesiune de anticlinale și sinclinale, fragmentate de falii din cauza durității rocilor. Ulterior, o sedimentare secundară în bazine, apărută în urma săpării cheilor și a eroziunii falezelor provocată de scurgerea apei, a dus la formarea rocilor de la poalele masivului.

Imediat după formarea sa, masivul a fost supus unei puternice eroziuni care i-a accentuat relieful. Dizolvarea calcarului a determinat apariția unui relief carstic, caracterizat prin lapiezuri și doline, precum și de numeroase cavități subterane. Apariția la zi a rocilor mai vechi decât calcarul urgonian, observabilă mai ales în partea vestică a masivului, se explică prin una sau două perioade de peneplenizare, dintre care cea mai recentă datează din (sfârșitul Pliocenului – începutul Pleistocenului), când procesul de cutare alpină era încă în desfășurare.

În timpul glaciațiunii Riss, ghețarii periferici masivi au pătruns în masiv prin trecători, dar grosimea lor a rămas redusă și, cu excepția unor chei, nu au avut un impact erosiv major. Totuși, acești ghețari au lăsat în urmă numeroase depozite morenice. În timpul glaciațiunii Würm, ghețarii au pătruns doar prin trecătoarea Granier, în nord. S-au format câțiva ghețari locali de dimensiuni mici în zonele unde astăzi se află cătunele Vallombré, Perquelin, La Plagne, precum și în circ glaciar Saint-Même.

Climat