George Copeland Ault () a fost un artist plastic, un pictor american.
Deși Ault a fost vag încadrat adesea în mișcarea precizionistă, fiind limpede influențat de cubism și suprarealism, cele mai importante lucrări ale sale sunt de natură realistă.
Biografie Anii timpurii
Ault s-a născut în Cleveland, statul Ohio, într-o familie înstărită și și-a petrecut tinerețea la Londra, în Anglia, unde a studiat la Slade School of Art și la Saint John's Wood School of Art. Revenind în Statele Unite în 1911, și-a petrecut restul vieții în New York și New Jersey.
Probleme cu alcoolul Viața sa personală a fost, de atunci înainte, tumultoasă. A devenit alcoolic în anii 1920, după moartea mamei sale într-o instituție psihiatrică. Schwartz, pagina 301. Fiecare dintre cei trei frați ai săi a murit prin sinucidere, doi dintre ei după pierderea averii de familie în prăbușirea bursieră din 1929.
Carieră artistică Deși își expusese lucrările cu un oarecare succes, până la începutul anilor 1930 comportamentul său nevrotic și recluziunea l-au alienat de lumea galeriilor. Lubowsky, paginile 24–26. În 1937, Ault s-a mutat la Woodstock, statul New York cu Louise Jonas, care avea să-i devină a doua soție, și a încercat să-și lase dificultățile în trecut. În Woodstock, cuplul a dus o viață sărăcăcioasă, într-o mică cabană închiriată care nu avea electricitate sau apă curentă. Depinzând de Louise pentru venit, Ault a creat unele dintre cele mai frumoase picturi ale sale în această perioadă, dar a avut dificultăți în a le vinde. Schwartz, pagina 302.
Decesul artistului În 30 decembrie 1948, Ault s-a înecat în pârâul Sawkill, pe când făcea o plimbare solitară pe o vreme urâtă, furtunoasă și întunecată, corpul său neînsuflețit fiind descoperit doar la cinci zile după tragicul eveniment. Oficial, moartea a fost considerată sinucidere de către medicul legist și a rămas consemnată astfel. – Despre George Copeland Ault pe web site-ul Caldwell Gallery
Stil artistic personal
Ault a lucrat mai ales în ulei, acuarelă și creion. Este adesea grupat cu pictorii precioniști precum Charles Sheeler și Ralston Crawford, datorită reprezentărilor sale neîmpodobite, complet „nefardate,” ale arhitecturii și peisajelor urbane. Cu toate acestea, aspectele ideologice ale precioniștilor și modernismul fără ezitare al influențelor lor nu sunt atât de evidente în lucrările sale — spre exemplu, el a numit cândva zgârie-norii ca fiind „piatra de mormânt a capitalismului” și a considerat orașul industrializat american „Iadul fără foc.” Fryd, pagina 57
Ault a pictat ceea ce vedea în jurul său, simplificând detaliile ușor în forme și planuri plate și portretizând modelele geometrice subadiacente ale structurilor pe care le-a reprezentat. În cuvintele soției sale, Louise, pictura pentru el a fost un mijloc de „a crea ordine din haos.” Alexander Nemerov, "George Ault and 1940s America ," — George Ault și America anilor 1940, articol publicat în The Magazine Antiques - Revista Antiques
Un pictor analitic și, în cele din urmă, un realist, Ault este cunoscut pentru reprezentarea sa realistă a luminii — în special lumina lunii și lumina de lampă — pentru că adesea a pictat scene de noapte. Smith, Roberta – Review/Art; George Ault's Sad, Everyday Beauty in Stillness – Recenzie/Artă; Frumusețea tristă, cotidiană a lui George Ault în liniște, - New York Times, 29 aprilie 1988
Comentariu elogios În ceea ce privește picturile ultimilor săi ani, precum Ianuarie, Lună plină, Noapte neagră, Noapte de august și Lumină strălucitoare la colțurile lui Russell (ilustrată mai sus), editorul artistic Roberta Smith, de la The New York Times, a scris, Smith, Roberta – Review/Art; George Ault's Sad, Everyday Beauty in Stillness – Recenzie/Artă; Frumusețea tristă, cotidiană a lui George Ault în liniște, - New York Times, 29 april 1988
În 2011, Muzeul de Artă American Smithsonian a organizat o expoziție importantă în jurul lucrărilor lui Ault, care a călătorit și la Muzeul de Artă din statul american .
Galerie
References
Bibliografie Ault, Louise (1978) — Artist in Woodstock: George Ault, the Independent Years - Artistul la Woodstock: George Ault, anii de independent, Dorrance Press, Fryd, Vivien Green (2003) — Art and the Crisis of Marriage: Edward Hopper and Georgia O'Keeffe - Artă și criza mariajului: Edward Hopper și Georgia O'Keeffe, University of Chicago Press, [Doar pentru citate] Lubowsky, Susan (1988) — George Ault, New York City – Whitney Museum of American Art, Nemerov, Alexander (2011) — To Make a World: George Ault and 1940s America, - A face o lume: George Ault și America anilor 1940, Yale University Press, Schwartz, Sanford (1990) — Artists and Writers - Artiști și scriitori New York City, Yarrow Press, Smith, Roberta – Review/Art; George Ault's Sad, Everyday Beauty in Stillness – Recenzie/Artă; Frumusețea tristă, cotidiană a lui George Ault în liniște, - New York Times, 29 aprilie 1988 "What's New in Art" - Ce este nou în artă — New York Times, 16 decembrie 1973
Alte surse Harnsberger, R.S. (1992) – Ten precisionist artists: annotated bibliographies - ''Zece artiști precizioniști: biografii anotate —— [Art Reference Collection no. 14], Westport, statul , Greenwood Press, .
Legături externe
Scurte biografii - Short Biography and lucrări - works pe web site-ul al Smithsonian American Art Museum George Ault papers, 1892-1980 from the Smithsonian Archives of American Art
Categorie:Nașteri în 1891 Categorie:Nașteri pe 11 octombrie Categorie:Decese în 1948 Categorie:Decese pe 30 decembrie Categorie:Absolvenți ai Slade School of Fine Art Categorie:Absolvenți ai Saint John's Wood Art School
Categorie:Artiști americani din secolul al XX-lea Categorie:Artiști care s-au sinucis Categorie:Artiști din Cleveland Categorie:Artiști din Woodstock, New York Categorie:Plasticieni participanți la Public Works of Art Project Categorie:Pictori americani bărbați Categorie:Pictori americani din secolul al XX-lea Categorie:Pictori din Ohio Categorie:Pictori din statul New York Categorie:Precizionism Categorie:Sinucideri prin înec Categorie:Suprarealism