Ocrotirea sănătății în comuna Hudești a început la mijlocul secolului al XX-lea, atunci când regimul comunist a luat măsuri pentru asigurarea asistenței medicale îndeosebi în mediul rural, acolo unde din multiple cauze social-economice sănătatea oamenilor a avut mult de suferit de-a lungul timpului. Din acest motiv mortalitatea era mare, cu precădere în rândul copiilor și speranța de viață era de până la 40 de ani.

Primul dispensar sanitar din comună a fost ridicat în perioada 1920 - 1924, dar din lipsă de cadre medicale, funcționarea lui a fost sporadică și practic deschiderea lui s-a produs după anul 1944. Până în 1950, locuitorii din Hudești se tratau empiric și apelau la babe și vrăjitoare care foloseau descântecele, ritualurile, dar și leacurile băbești, unele din ele cunoscând și avantajele tratamentului de lungă durată cu plante medicinale. Multe babe aveau cunotințe despre calitățile vindecătoare ale plantelor în vederea tratării unor boli. Cum lumea era foarte săracă, plantele erau cele mai folosite ca leacuri pentru diversele boli. O mare parte din aceste informații s-au pierdut o dată cu dispariția babelor doftoroaie din lumea satului. După anul 1950, Partidul Muncitoresc Român a inițiat o campanie împotriva doftoroaielor acuzându-le că pun în pericol viața bolnavilor. Anul 1970 a fost acela în care s-au eradicat o serie de boli contagioase ca sifilisul, pelagra și malaria, care făceau ravagii în rândul sătenilor. Istorie Boli, mortalitate Asistența sanitară a populației existente pe teritoriul actualei comune Hudești a fost deficitară din cele mai vechi timpuri. La această stare de fapt și-a adus contribuția lipsurile materiale și nivelul cultural precar al localnicilor. Oamenii se tratau empiric și epidemiile au dus la scădere demografică. Din informațiile de natură istorică se știe că în Hudești în anul 1810, din 41 de morți numai unul avea peste 65 de ani, iar restul aveau vârsta de până în 40 de ani. Într-un agheasmatar ( fila 4 ) al fostului paroh Gheorghe Alexandrescu de la Biserica Sfinții Mari Voievozi sunt înregistrați morții și motivul decesului lor din lunile martie, aprilie, mai și iunie din anul 1810. Din 10 morți, doar unul avea 67 ani, restul au decedat până la vârsta de 40 de ani. Acolo apare și febra tifoidă, numită popular lungoare / lângoare. În fila 5 apar 5 morți, unul la 23 de ani, motiv - de slăbiciune.Mitropolia Moldovei și Sucevei nr. 5-6/1963, pag. 296Apătăchioae... pag. 98

Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, o dată cu înființarea școlilor în satele comunei, au început să se formeze în familiile țăranilor unele deprinderi care au ținut de igiena personală. Însă, din cauza stării materiale deosebit de grea a acestora, s-a menținut aceeași longevitate scăzută. Peste toate aceste cauze s-au suprapus și condițiile foarte grele de locuit din casele bătrânești. Acestea erau construite cu o singură cameră în care își ducea traiul întreaga familie cu cel puțin cinci sau șase copii. Interiorul era sărăcăcios fără capabilități pentru asigurarea unei încălziri corespunzătoare în timpul sezonului friguros. Nici alimentația nu aducea ceva pozitiv în viața sătenilor. Hrana lor zilnică era bazată pe mămăliga făcută dintr-un mălai care era de cele mai multe ori stricat, fapt care ducea direct la pelagră, boală de care suferea majoritatea populației.Apătăchioae... pag. 96

Iluminatul la opaiț, lipsa de igienă, umezeala, igrasia, prezența gunoiului aruncat peste tot, lipsa igienizării locuințelor din cauza veniturilor insuficiente, dar mai ales din nerespectarea unor reguli de igienă primară, au fost cauzele pentru care mortalitatea populației era ridicată încă de la vârsta cea mai fragedă. În satele comunei de azi nu exista vreo instituție sanitară cu personal medical auxiliar, de aceea, în mod real, nimeni nu beneficia de vreo asistență medicală. Ca urmare, până în secolul al XX-lea, pentru tratarea bolilor se apela pe scară largă la descântece, ritualuri religioase și magie.

Bolile cu frecvență mare în rândul populației hudeștene au fost difteria, dizenteria, tusea măgărească, pelagra, gripa, febra tifoidă, scarlatina, tifosul exantematic, paralizia infantilă, variola și rujeola. Cele mai multe decese au fost cauzate de malarie, sifilis, tuberculoză, cancer și alcoolism.

Cadrele medicale erau formate din doftoroaiele și moașele empirice. Folosind cunoștințele din tradiția orală verificată de secole cu privire la plantele medicinale, dar și de moduri de abordare în tratarea diferitelor boli, doftoroaiele reușeau să aducă vindecare în cazurile mai ușoare. Tratamentele erau întotdeauna însoțite de descântece și ritualuri.

Statistici publicate de Gheorghe Apătăchioae în Monografia Comunei Hudești (Județul Botoșani), Iași, Editura PIM, 2010, pag. 97  Hudești — Topul bolilor cu impact major Boli / Ani 1940 1950 1966 1970 1985 Malarie 412 235 — — — Sifilis congenital 11 3 17 — — Pelagră 320 235 175 38 3 Cancer 12 11 5 — 4 TBC 36 183 123 85 3 Total general 791 667 320 123 10 Hudești — Mortalitatea Detalii / Ani 1935 1945 1955 1965 1970 1985 Total morți 159 165 44 46 56 73 Nr. morți din populație (%) 2.90 2.40 0.58 0.40 0.50 0.90 din care copii < 1 an 53 39 22 9 10 4 Nr. copii din morți (%) 33 23.70 50 19.40 17.80 6.20 Datele istorice ( vezi statistica de mai sus ) cu privire la răspândirea unor boli relevă scăderea, chiar dispariția lor, pe măsură ce au apărut tratamentele specifice de la mijlocul secolului al XX-lea. Astfel, cazurile de malarie au fost eradicate în perioada 1958 - 1959 și sifilisul în anul 1960. Tuberculoza ( TBC ) a scăzut ca impact la 50% în 1970 comparând cu anul 1950 și pelagra a scăzut de șase ori, media de vârstă fiind de 38 de ani. În ce privește mortalitatea infantilă, aceasta era în perioada 1935 - 1955 de 33 - 50% și a scăzut între anii 1955 - 1985 la 6.20%.Apătăchioae... pag. 97

Epidemiile din secolul al XIX-lea În nordul Moldovei, în Ținutul Botoșani, s-au manifestat în secolul al XIX-lea epidemii care au decimat locuitorii localităților de mai multe ori. Semnificative au fost următoarele:Ieronim Budulai: Parohia romano-catolică Botoșani ( vezi pe cdnc.heyzine.com ), Editura Sapientia, 2020, pag. 43 - 55

epidemia de ciumă din primii ani ai începutului de secol, aceasta având o perioadă de recrudescență între 1818-1819; epidemia de holeră din 1831 care a avut loc în același timp cu o foamete severă care a făcut multe victime în rândurile populației sărace; epidemia de holeră din 1848 care a venit în Moldova prin intermediul unui vapor sosit de la Constantinopol în portul Galați în primăvara lui 1848. În luna iunie boala era deja prezentă în Botoșani. Această epidemie a fost una dintre cele mai cumplite din cate au fost în această zonă a României de astăzi; epidemia de holeră din 1855 care a venit tot prin portul Galați și a avut o agresivitate scăzută; epidemia de holeră din 1865-1866 al cărei început a avut loc la 12 noiembrie 1865 în Botoșani până la 23 aprilie 1866 și o recrudescență foarte agresivă în perioada 14 iulie - 24 august 1866. Urmările ei pentru orașul Botoșani au fost - o scădere semnificativă a populației și paralizarea vieții economice și sociale; epidemiile de holeră care au apărut în Moldova în anii 1872, 1893, 1911 și 1913 au ocolit nordul țării. La 11 iunie 1866 a început epidemia de holeră în satele de pe moșia Hudeștii Mari. Epidemia a făcu numeroase victime în rândurile localnicilor. Tradiția orală spune că moșierul de atunci a comandat să se sape două șanțuri mari la Mlenăuți și la Vatra, care au fost umplute cu apă în care s-a adăugat var nestins. Din memoriile adunate de Gheorghe Apătăchioae reiese că au existat astfel de gropi în partea de nord-est a satului (?) în spatele casei lui Ion Corlățeanu. O alta era mai în vale de școala nouă (?). Cu ocazia unor săpături care s-au făcut în aceste locuri s-au descoperit oase și cranii umane cu dantură nedeteriorată. Tot tradiția orală amintește că ar fi fost angajat un cioclu care făcea inspecții pe la locuințele sătenilor. Acesta depista oamenii bolnavi și îi arunca în gropile comune.Apătăchioae... pag. 100

Primul dispensar medical Prima clădire care a adăpostit un dispensar medical a fost ridicată în perioada 1920 - 1924 în proximitatea primăriei. În proiect s-au prevăzut și instalațiile necesare pentru o baie comunală. În darea de seamă din data de 15 octombrie 1924, care a fost prezentată de prefectul județului Dorohoi delegațiilor sesiunii ordinare a consiliului județean, se menționează că la nivelul întregului județ existau doar două comune care aveau infirmerii - Hudești și Șendriceni. Cu toate că a fost construită clădirea infirmeriei, activitatea nu s-a putut desfășura din cauză că aceasta nu avea un medic care să asigure asistența medicală. În 1925 lucra la dispensar un sanitar - Costică Popovici, iar baia comunală era întreținută de Haralamb Cusân.Apătăchioae... pag. 101

Ritualuri, doftoroaiele și babele locului Până după Al Doilea Război Mondial în Vatra nu a existat niciun fel de organizare medicală. Din cauza lipsurilor materiale și inexistenței unei infrastructuri medicale private sau de stat, sătenii au apelat dintotdeauna la babele doftoroaie care foloseau descântece și vrăji, Alții mergeau la preoți care invocau puterea tămăduitoare a credinței în Dumnezeu și unii foloseau leacurile băbești. Dacă niciuna dintre variantele acestea nu dădea rezultate, cei cu dare de mână sfârșeau în a fi duși cu căruța la spitalul din Suharău sau la cel din Darabani, dacă nu era prea târziu ca să fie salvați.

La fiecare intersecție de drumuri sau poteci din sate era câte o babă specializată în câte ceva. Baba Huianca de Peste Deal știa să scoată cu limba corpurile străine ce intrau în ochi - fire de praf, țepoci de orz sau grâu, etc. Plata se făcea în natură - cu unul sau doi pui, ouă, găini etc. Erau femei care vindecau de vătămătură ( durere de burtă ). Alte babe știau să pună oala. Făceau o mămăligă, rupeau o bucată și meștereau o turtiță în care înfigeau o lumânare. Turtița cu lumânarea era pusă pe burta bolnavului, dădeau foc lumânării și deasupra ei puneau o oală din lut ars cu gura în jos. În momentul în care se stingea lumânarea din lipsă de oxigen se forma un vacuum care trăgea în interior burta bolnavului. După ce se echilibra presiunea, oala se desprindea și bolnavul zicea că e mai bine și durerea s-a domolit. Similară este procedura ventuzelor tradiționale aplicate în cazurile de răceală.Apătăchioae... pag. 99

Multe babe se ocupau cu vrăjitoria și descântecele. Așa era Anica Atitienei dinspre Fundoaia, care avea notorietatea că în casă la ea locuia necuratul pe care îl dirija și îl trimitea acolo unde voia ea să facă rău. Știa să caute în bobi și-n cărți, făcea și desfăcea orice. La Anica veneau femeile fără bărbat și fetele urâte pentru ca să fie ajutate să se mărite. Dacă demersul era cu reușită, Anica Atitienei era lăudată și slăvită în toate satele.

În plus de acestea, mai existau babele care făceau ursită - un fel de magie neagră. Rolul lor era să facă rău unora în favoarea altora. Alte babe descântau de speriat. Așa era una, mătușa Ileana lui Cantea din Fundoaia care descânta cu păr de câine luat de la câinele care speria lumea pe uliță. Zoița lui Cantea descânta cu lumânări aprinse lăsând stropii de ceară să cadă într-un castron plin cu apă. Amesteca apoi apa cu una din lumânări spunând fel și fel de cuvinte. Zoița era expertă și în incantarea unor blesteme, care nu au funcționat în cazul în care i s-a furat vaca și a blestemat pe toate ulițele satului. Mai erau babele care descântau de deochi. Cei răi de deochi erau cei care în copilărie erau întorși de la țâță. Aceștia sunt cei care la viața adultă sunt capabili de a deochea.