Ezzo sau Ehrenfried () a fost conte palatin de Lotharingia din 996 până la sfârșitul vieții. A fost cunoscut și sub diminutivele Ezelin, Hezelin, Hezelo și Hezilo. Descendenții săi au fost numiți Ezzoni.

Biografie Ezzo a fost fiul contelui palatin Hermann I de Lotharingia (d.c. 996) și al soției sale, Helwiga de Dillingen. A fost educat de episcopul Ulrich de Augsburg (923–973), o rudă a mamei sale. Nu se cunosc detalii despre tinerețea sa. Ezzo s-a căsătorit cu Matilda (c. 979 – 1025), fiica împăratului Otto al II-lea și a soției sale, Theophanu.John W. Bernhardt: Itinerant Kingship & Royal Monasteries in Early Medieval Germany, c.936-1075, Cambridge University Press, 2002.

Importanța lui Ezzo a crescut în timpul domniei cumnatului său, împăratul Otto al III-lea. Căsătoria a fost încheiată la dorința împărătesei văduve, Theophanu, care avea nevoie de susținerea puternicei familii a Ezzonilor. Matilda a primit ca zestre posesiunile Auelgau, Waldenburg, domeniile Saalfeld și Saalfelder Höhe, Orlagau împreună cu zonele situate la sud-vest de Saalfeld care se întindeau până pe creasta înălțimii Coburg, de-a lungul unei importante rute militare și comerciale între râurile Saale și Main. Ea a adus soțul domeniul familiei Brauweiler lângă Köln.

Ezzo controla principalele rute din cetățile amplasate pe înălțimile din apropierea lor, de exemplu Tomburg lângă Rheinbach și Michaelsberg din Siegburg, ceea ce a generat începutul luptei pentru putere cu Arhidieceza de Köln.

La moartea tatălui său, în anul 996, bogata proprietate alodială lăsată moștenire a fost împărțită între fiii săi. Ezzo a primit domenii în Cochem, pe râul Mosel, în Maifeld, în Flamersheimer Wald și în jurul Castelului Tomburg, lângă Rheinbach, precum și jumătate din uzufructul orașului Villewaldin. Probabil în aceeași perioadă, a primit palatinatul și drepturile comitatului, deoarece titlul său menționat în documente este de Conte în Auelgau în 1015 și Conte palatin în Bonngau în 1020. De asemenea, el a primit comitatul Ruhrgau.

Candidat lipsit de succes la tronul imperial după moartea împăratului Otto al III-lea în 1002, relația lui Ezzo cu noul rege ottonian, Henric al II-lea, a devenit imediat foarte tensionată. Henric i-a contestat dreptul de proprietate asupra teritoriilor primite, pe care Ezzo le pretindea ca fiind moștenire lăsată soției sale de Otto al III-lea. Conflictul s-a prelungit ani de zile atingând apogeul în 1011. Confruntat cu tulburări în Lotharingia și având nevoie de sprijinul militar al lui Ezzo, Henric a fost forțat să ajungă la o înțelegere. Astfel Ezzo a obținut concesii, Henric schimbându-și complet politica. I-a recunoscut drepturile de moștenire și i-a dat teritoriile regale Kaiserswerth, Duisburg, precum și Saalfeld în Turingia. De asemenea, a asociat familia Ezzonilor cu politica sa și a mediat căsătoria fiicei lui Ezzo, Richeza, cu moștenitorul tronului polonez, Mieszko al II-lea Lambert.

Datorită acestor concesiuni teritoriale uriașe, Ezzo a devenit unul dintre cei mai puternici principi din imperiu. Puterea crescândă a lui Ezzo și prestigiul sporit al casei sale s-au reflectat în fondarea Abației Brauweiler a cărei construcție a început după călătoria cuplului la Roma în 1024. Mănăstirea benedictină, care a fost sfințită în 1028 de arhiepiscopul Pilgrim de Köln, urma să fie locul de înmormântare al familiei Ezzonilor.

Henric al II-lea a murit în iulie 1024 fără a avea urmași. După ce Conrad, strănepotul Liutgardei de Saxonia (fiica împăratului Otto I) a fost ales rege romano-german, în noiembrie 1025, Ezzo, susținătorul său, a invitat nobilii din Lotharingia la Aachen, pentru omagierea acestuia. În acest timp soția lui Ezzo, Matilda, a murit pe neașteptate când îl vizita pe Hermann, fratele lui Ezzo, la Echtz. A fost înmormântată în Abația Brauweiler. Nu se știu multe despre viața ulterioară a lui Ezzo. A murit bătrân la Saalfeld pe 21 martie 1034 și a fost înmormântat lângă soția sa.

Ezzo a fost activ în viața politică, mai ales când erau în joc propriile sale interese, statutul familiei sau sporirea posesiunilor și autorității acesteia.

Căsătorie și descendenți Ezzo s-a căsătorit cu Matilda în jurul anului 991 pe domeniul Brauweiler lângă Köln. Din căsătoria lor au rezultat zece copii:

Hermann al II-lea (995–1056), arhiepiscop de Köln între 1036 și 1056; Richeza (c. 994–1063), căsătorită în 1013 cu regele Mieszko al II-lea Lambert al Poloniei (d. 1034); Liudolf de Brauweiler-Waldenburg (c. 998–1031); Otto (c. 998–1047), conte palatin de Lotharingia (1035–1045) și duce al Suabiei între 1045 și 1047; Ida (d. 1060), abatesă în Köln și în Abația Gandersheim; Adelaida (d.c. 1030), stareță în Abația Nivelles, înmormântată în Brauweiler în 1051; Theophanu (997–1058), stareță în Abațiile Essen și Gerresheim; Heilwig, stareță în Neuss, Vilich și Dietkirchen; Sofia (d. înainte de 1031), abatesâ în Köln; Matilda, stareță în Abațiile Dietkirchen și Vilich.

Ezzo a avut de asemenea trei copii nelegitimi:

Henric (d. 1 mai 1093), stareț în Abația Gorze (1055–1093); Wazzela/Azela, căsătorită cu Rutger (probabil Rutger I de Cleves, menționat 1020/1050, d. înainte de 1051); Ezzo (d. 1074), stareț în Saalfeld (1063).

Note

Bibliografie Ursula Lewald: Die Ezzonen. Das Schicksal eines rheinischen Fürstengeschlechtes, în: Rheinische Vierteljahrsblätter, 1979, pp. 120–168. Ekkart Sauser: Erenfrid (Ezzo) în: Biographisch-Bibliographisches Kirchenlexikon, vol. 22, Editura Bautz, Nordhausen, 2003, , col. 31. Emil Kimpen: Ezzonen und Hezeliniden in der rheinischen Pfalzgrafschaft. Mitteilungen des Österreichischen Instituts für Geschichtsforschung, vol. 12, Innsbruck, 1933, pp. 1–191. Franz Steinbach: Die Ezzonen. Ein Versuch territorialpolitischen Zusammenschlusses der fränkischen Rheinlande, Bonn, 1967, pp. 64–81.

Categorie:Nașteri în secolul al X-lea Categorie:Decese în 1034 Categorie:Decese pe 21 martie Categorie:Conți Categorie:Oameni din Sfântul Imperiu Roman