350px|thumb|Harta popoarelor germanice, în secolul I.

Rugii (în , iar în Cf. Thorsten Andersson și Walter Pohl, Rugier pe Germanische Altertumskunde Online, Walter de Gruyter.) erau un popor germanic originar de pe malurile Mării Baltice. Emigranți la granițele Imperiului Roman în jurul secolului al IV-lea d.Hr., aceștia au urcat pe râul Oder și au trecut în Silezia, apoi, după ce i-au alungat pe quazi în 406, în Moravia.

După prăbușirea Imperiului lui Attila, ei s-au împărțit în două grupuri: un prim grup s-a stabilit în Tracia și a intrat în serviciul Imperiului de Răsărit (Jordanes, Getica, 266); un al doilea grup, mai numeros, s-a instalat într-un teritoriu greu de delimitat la nord de Dunăre, între Austria Inferioară și Moravia.

După prăbușirea Imperiului lui Attila, în 453, rugii au trăit sub presiunea regatului ostrogot din Panonia. Regele rugilor, Flaccitheus, s-a alăturat atunci coaliției popoarelor germanice conduse împotriva ostrogotilor (Eugippius, Vita sancti Severini, 5, 2). Coaliția a suferit o înfrângere la Bolia în 469.

Abia după retragerea voluntară a ostrogotilor, în 472, situația rugilor a început să se îmbunătățească. Aceștia și-au putut extinde influența în regiunea danubiană, în Noricum, în special sub domnia regelui Feletheus.

Origini Printre popoarele din sudul Mării Baltice, vecine cu goții, Tacitus menționează, în lucrarea sa, Germania (44,1)Cf. ., popoarele rugii și lemovii. Potrivit lui Tacitus, aceste trei triburi se caracterizau „...prin scuturile lor rotunde, săbiile scurte și supunerea față de regi.” Ptolemeu îi denumește cu termenul grecesc Rougion. Etnonimul Rugini sau Rugen este un cuvânt de origine germanică care desemnează cultivatorii de secară.După .

Câțiva autoriÎndeosebi au semnalat, în secolul al XIX-lea, existența unui trib cu un nume similar (rygir) care trăia în sud-vestul Norvegiei (Rogaland/Rugaland).) Deoarece este puțin probabil ca două triburi germanice să fi purtat același nume, acești cercetători presupun cel mai adesea că este vorba de un singur și același popor; dar, întrucât nu s-a găsit nicio urmă a acestei cereale în sudul Norvegiei, originea acestui popor rămâne un mister. Este la fel de posibil ca numele acestui popor să fi fost transmis prin tradiție. Originea scandinavă a rugilor nu este atestată de niciun vestigiu. Chiar și numele insulei Rügen, care este adesea asociat cu rugii, face în continuare obiectul unor dezbateri onomastice.Heinrich Beck et al. op.cit, .

În secolul al XV-lea, eruditul Æneas Sylvius (Pius al II-lea) speculează, în tratatul său De situ et origine Pruthenorum, că poporul Ulmigeri (Ulmigeria desemna Cuiavia) este unul și același cu Umeruges menționați de Jordanes Eneo Silvio Piccolomino: 148, 149 Ulmigeri (Ulmerugi) Preussen. Gravorul Matthäus Merian a repetat în 1632 că rugii ar fi migrat spre est și ar fi colonizat insula Rügen.

Marile invazii În timpul marilor invazii, rugii au migrat împreună cu goții spre sud. La fel ca goții, erau adepți ai arianismului. S-au stabilit pe cursul mijlociu al Dunării, comercializând chihlimbar, blănuri și sclavi în schimbul hranei și uneltelor romane. Învinși de Attila, regele hunilor, au devenit vasali ai acestuia și au participat la toate campaniile sale militare, până la înfrângerea finală din 451 în Galia.

Regatul rugilor 300px|thumb|Alianța Noricum Ripense cu barbarii rugi este fără nicio îndoială opera sfântului Severin (stema Sievering-ului Viena).

La moartea lui Attila în 453, rugii s-au putut stabili ca foederati ai Imperiului în actuala Austria Inferioară, la nord de Dunăre: între Waldviertel și Weinviertel, au fondat un regat (Rugiland) a cărui capitală se afla în fața orașului Mautern an der Donau, lângă Krems an der Donau. Rugii au luat parte în 455 la coaliția gepizilor care a învins hunii în bătălia de la Nedao. Au fost învinși, ca și alte popoare, de ostrogoți în 469 la Bolia.

În ciuda incursiunilor frecvente din timpul domniei regelui Flaccitheus (467–472/475), aceștia au ajuns în cele din urmă să stabilească relații pașnice cu romanii care, sub conducerea Sfântului Severin, se refugiaseră pe malul sudic al Dunării. Înainte de a pleca spre Noricum, Severin se asigurase de bunăvoința lui Flaccitheus și devenise consilierul său politic.Cf. . Acest monarh a organizat în cele din urmă piețe unde cele două populații făceau comerț. Viața Sfântului Severin de Eugippe prezintă poporul rugilor ca „un popor războinic, cu un naționalism exacerbat, care trăiește din creșterea animalelor, exploatarea pădurilor și jafuri”.După

Regele Feletheus, succesorul lui Flaccitheus în 472, s-a căsătorit cu prințesa ostrogotă Giso, probabil verișoară amalicăAmalii sunt, alături de baltii, cele două principale linii regale ale goților. a lui Teodoric cel Mare, ceea ce a consacrat alianța dintre cele două popoare. Orașul Lauriacum fiind amenințat de turingieni și alemani, Feletheus a pus mâna pe el în cele din urmă.Herwig Wolfram (éd.): Die Geburt Mitteleuropas, Verlag Kremayr und Scheriau, Vienne, 1987, , et suivantes. El a forțat populația romană să evacueze orașul și să se stabilească, în schimbul unui tribut, în satele pe care le controla. Acest eveniment este, fără îndoială, cel mai grav eșec al lui Severin.Cf. .

În 476, războinicii rugi au ajutat herulii și scirii / skirii conduși de Odoacru să-l învingă pe împăratul Occidentului, ceea ce explică de ce romanii i-au atribuit lui Odoacru naționalitatea herulă sau rugă.Herwig Wolfram (éd.): Die Geburt Mitteleuropas, Verlag Kremayr und Scheriau, Vienne, 1987, , . Regatul rugilor funcționa de acum înainte ca

Când împăratul Răsăritului, Zenon, a mobilizat tribul rugilor pentru a lupta împotriva lui Odoacru, Feletheus s-a opus fratelui său Ferderuchus, susținător al lui Odoacru, dar acesta din urmă a fost asasinat de nepotul său Frideric.După .Cf. ..

Odoacru anticipă un atac din această parte și înfrânse o armată a rugilor nu departe de Wienerwald. Regatul rugilor, în ciuda sprijinului romanilor, fu distrus de Odoacru în două campanii militare între 487 și 488. Feletheus și soția sa, prizonieri, au fost executați la Ravenna în 487Cf. . ; fiul lor, Frideric, a reluat lupta cu o cavalerie rugie și a încercat să-și restabilească regatul. Hunulf, fratele lui Odoacru, a blocat trecerea refugiaților romani din Noricum Oriental care se îndreptau spre Italia, privând rugii de orice resursă comercială.

Mitografie Conform Legendei lui Giso, menționată de Eugippe, regina Giso a luat prizonieri doi aurari pentru a-i face niște bijuterii. Acești aurari l-au luat ostatic pe fiul reginei și au obținut astfel eliberarea lor.. Aceasta, împreună cu împrumuturi din mitologia greco-latină (ciclurile Vulcan-Hefaistos, mitul lui Dedal), ar fi originea Sagăi lui Wieland; această ipoteză este însă foarte controversată.

Note

Vezi și Germania Magna Triburi germanice Origo Gentis Langobardorum Noricum

Categorie:Popoare germanice