Mian Muhammad Shehbaz Sharif (în ; ) un om politic și om de afaceri pakistanez care ocupă funcția de prim-ministru al Pakistanului din martie 2024, după ce anterior a deținut aceeași funcție între aprilie 2022 și august 2023. De asemenea, a fost președinte al Pakistan Muslim League (N) și prim-ministru al provinciei Punjab de trei ori, devenind astfel persoana cu cea mai lungă perioadă de mandat în această funcție.

Shehbaz a fost ales în Adunarea din Punjab în 1988 și în în 1990. A fost reales în Adunarea din Punjab în 1993 și numit lider al opoziției. A fost ales prim-ministru al celei mai populate provincii pakistaneze, Punjab, pentru prima dată la 20 februarie 1997. După lovitura de stat din Pakistan din 1999, Shehbaz, împreună cu familia sa, a petrecut mai mulți ani în autoexil în Arabia Saudită, revenind în Pakistan în 2007. Shehbaz a fost numit prim-ministru pentru al doilea mandat după victoria PML(N) în Punjab la alegerile generale pakistaneze din 2008. A fost ales prim-ministru al provinciei Punjab pentru a treia oară după alegerile provinciale din 2013 și și-a exercitat mandatul până la înfrângerea partidului său la alegerile provinciale din 2018. Shehbaz a fost desemnat președinte al Pakistan Muslim League-N după ce fratele său, Nawaz Sharif, a fost descalificat din funcție în urma cazului Panama Papers.

El a fost desemnat lider al opoziției după alegerile generale din 2018 și ales prim-ministru în 2022, după ce moțiunea de cenzură împotriva lui Imran Khan a fost adoptată în Adunarea Națională. După ce PML(N) a obținut o minoritate la alegerile generale din 2024, Shehbaz a devenit prim-ministru cu sprijinul unui guvern de coaliție.

Biografie Shehbaz s-a născut la 23 septembrie 1951 în Lahore, . Familia sa este de origine , cu ascendență din Cașmir. Tatăl său, Mian Muhammad Sharif, a fost un om de afaceri și industriaș din clasa mijlocie superioară, a cărui familie a emigrat din Anantnag, în Cașmir, pentru activități comerciale și s-a stabilit, la începutul secolului al XX-lea, în satul Jati Umra, districtul Amritsar, Punjab. Familia mamei sale provenea din Pulwama. După împărțirea Indiei și obținerea independenței Pakistanului în 1947, părinții săi au migrat din Amritsar la Lahore. Are doi frați, Abbas Sharif și Nawaz Sharif. Nawaz a fost ales de trei ori prim-ministru al Pakistanului, deținând cel mai lung mandat neconsecutiv în această funcție. Soția lui Nawaz, Kulsoom Nawaz, a fost Prima Doamnă a Pakistanului pentru trei mandate neconsecutive, iar fiica sa, Maryam Nawaz, este în prezent prim-ministru al provinciei Punjab.

Shehbaz a urmat cursurile St. Anthony High School din Lahore și a obținut o diplomă de licență în arte la Government College University, Lahore. După absolvire, s-a alăturat Ittefaq Group, compania familiei sale. A fost ales președinte al Lahore Chamber of Commerce & Industry în 1985. Shehbaz vorbește urdu, punjabi, sindhi, engleză, germană și arabă.

Cariera politică timpurie Shehbaz și-a început cariera politică după ce a fost ales în Adunarea din Punjab din circumscripția PP-122 (Lahore-VII), ca și candidat al Islami Jamhoori Ittehad (IJI), la alegerile generale din 1988. A obținut 22.372 de voturi și l-a învins pe candidatul (PPP). Totuși, mandatul său s-a încheiat prematur în 1990, când adunările au fost dizolvate.

A fost reales în Adunarea Provinciei Punjab din circumscripția PP-124 (Lahore-IX), ca și candidat IJI, la alegerile generale din 1990. A obținut 26.408 voturi și a învins un candidat al Pakistan Democratic Alliance (PDA). În aceleași alegeri, a fost ales și în Adunarea Națională a Pakistanului din circumscripția NA-96 (Lahore-V), ca și candidat IJI. A obținut 54.506 voturi și l-a învins pe Jehangir Bader. A renunțat la mandatul din Adunarea din Punjab pentru a-l păstra pe cel din Adunarea Națională. Mandatul său s-a încheiat prematur în 1993, când adunările au fost dizolvate.

A fost reales în Adunarea din Punjab din circumscripția PP-125 (Lahore-X), ca și candidat al Pakistan Muslim League (N) (PML(N)), noul partid fondat de fratele său, Nawaz, la alegerile generale din 1993. A obținut 28.068 de voturi și a învins un candidat al PPP. În aceleași alegeri, a fost reales în Adunarea Națională din circumscripția NA-96 (Lahore-V), ca și candidat al PML(N). A obținut 55.867 de voturi și l-a învins pe Yousuf Salahuddin. A renunțat la mandatul din Adunarea Națională și l-a păstrat pe cel din Adunarea Provincială a Punjabului. La scurt timp după alegeri, a fost ales lider al opoziției în Adunarea din Punjab. În timpul mandatului său ca lider al opoziției, a călătorit în Regatul Unit pentru tratament medical. În absența sa, Chaudhry Pervaiz Elahi a fost desemnat lider interimar al opoziției în Adunarea din Punjab. Mandatul său de membru al Adunării din Punjab și de lider al opoziției s-a încheiat prematur în noiembrie 1996, când adunările au fost dizolvate.

Prim-ministru al provinciei Punjab (1997–1999) Shehbaz a fost reales în Adunarea din Punjab din circumscripția PP-125 (Lahore-X), ca și candidat al PML(N), la alegerile provinciale din Punjab din 1997. A obținut 25.013 voturi și a învins un candidat al PPP. În aceleași alegeri, a fost reales în Adunarea Națională din circumscripția NA-96 (Lahore-V), ca și candidat al PML(N). A obținut 47.614 voturi și l-a învins pe Hanif Ramay. A fost ales pentru prima dată prim-ministru al provinciei Punjab și a depus jurământul ca al 13-lea prim-ministru al provinciei la 20 februarie 1997.

Shehbaz s-a concentrat pe domeniile sănătății, educației, agriculturii și pe promovarea industriei în Punjab. A inițiat mai multe proiecte de dezvoltare în Lahore și a lansat o campanie de reprimare a criminalității în întreaga provincie pentru menținerea ordinii publice. Shehbaz a introdus o serie de reforme educaționale, precum restructurarea examenelor la diferite discipline și implementarea unor scheme de autofinanțare pentru studenți.

El a deținut funcția până la 12 octombrie 1999, când a fost destituit din postul de prim-ministru al provinciei în urma loviturii de stat din Pakistan din 1999. După lovitura de stat, a fost închis. În decembrie 2000, el și membrii familiei sale apropiate au fost forțați să plece în exil în Arabia Saudită, la solicitarea familiei regale saudite

În timpul exilului din Arabia Saudită, Shehbaz a fost ales președinte al PML(N) în august 2002 și, în 2003, s-a mutat în Regatul Unit pentru tratament medical.

Proces și exil (1999–2007) În 1999, un reclamant, Saeeduddin, a depus un prim raport informativ, acuzându-l pe Shehbaz că, în calitate de prim-ministru al provinciei Punjab, ar fi permis poliției provinciale să-i ucidă fiul împreună cu alți bărbați într-o înscenare de confruntare. În acel incident, cei doi fii ai săi și alte trei persoane au fost uciși de poliție.

În 2003, un tribunal antiterorism l-a citat pe Shehbaz, alături de alte cinci persoane acuzate de presupuse execuții extrajudiciare din 1998. La acel moment, el se afla în exil și nu s-a prezentat în fața instanței. Ulterior, tribunalul a emis un mandat de arestare pe numele lui Shehbaz. În 2004, Shehbaz a încercat să revină în Pakistan pentru a se prezenta în fața instanței, dar a fost deportat forțat înapoi în Arabia Saudită.

În august 2007, Curtea Supremă a Pakistanului a emis o hotărâre care le-a permis lui Shehbaz și Nawaz Sharif să se întoarcă în Pakistan. În septembrie 2007, un tribunal antiterorism din Pakistan a ordonat poliției să îl aresteze pe Shehbaz pe baza mandatului din 2003. Ulterior, el a obținut eliberarea pe cauțiune de la același tribunal. Shehbaz a negat că ar fi ordonat presupusele crime și a declarat că acuzațiile împotriva sa aveau un caracter politic. El a adăugat, de asemenea, că în 2004 aterizase pe Aeroportul din Lahore cu intenția de a se prezenta în fața instanței, dar a fost trimis înapoi în Arabia Saudită de către guvern, cu încălcarea ordinelor Curții Supreme. În 2008, a fost achitat de Tribunalul Antiterorism în cazul Sabzazar.

Shehbaz a fost reales președinte al PML(N) pentru al doilea mandat în august 2006 și a revenit în Pakistan împreună cu Nawaz Sharif în noiembrie 2007.

Shehbaz a fost declarat neeligibil pentru a participa la alegerile generale din 2008 din cauza cazului Sabzazar, însă câteva luni mai târziu a fost achitat de instanță.

Prim-ministru al provinciei Punjab (2008–2018)

Shehbaz a fost reales în Adunarea din Punjab fără opoziție, din circumscripția PP-48 (Bhakkar-II), ca și candidat al PML(N), în urma alegerilor parțiale din iunie 2008. Ulterior, a fost ales fără opoziție ca prim-ministru al provinciei Punjab, obținând 265 de voturi. Tot în iunie 2008, deținând mandatul de deputat din circumscripția PP-48 (Bhakkar-II), Shehbaz a candidat pentru un loc în Adunarea din Punjab din circumscripția PP-10 (Rawalpindi-X). A fost ales fără opoziție, dar a demisionat din acest mandat din cauza unei dispute legate de eligibilitatea sa de a ocupa funcția de prim-ministru.

Cel de-al doilea mandat al său de prim-ministru a fost întrerupt la 25 februarie 2009, când Curtea Supremă a Pakistanului l-a declarat neeligibil pentru a ocupa o funcție publică, ceea ce a dus la vacantarea locului său din Adunarea din Punjab și la îndepărtarea sa din funcția de prim-ministru. La 1 aprilie 2009, un complet lărgit de cinci judecători al Curții Supreme a anulat decizia anterioară, reinstalându-l pe Shehbaz ca prim-ministru.

La alegerile generale din 2013, Shehbaz a fost reales în Adunarea din Punjab din trei circumscripții: PP-159 (Lahore-XXIII), PP-161 (Lahore-XXV) și PP-247 (Rajanpur-I), ca și candidat PML(N). În aceleași alegeri, a fost reales și în Adunarea Națională din circumscripția NA-129 (Lahore-XII). Shehbaz a ales să păstreze mandatul provincial din PP-159 (Lahore-XXIII) și a fost reales ca prim-ministru al provinciei Punjab pentru a treia oară, obținând 300 de voturi în Adunarea Provincială, formată din 371 de membri.

Politică internă de partid În 2016, Shehbaz a fost ales fără opoziție ca președinte al filialei PML(N) din Punjab, în cadrul alegerilor interne de partid.

La 29 iulie 2017, după descalificarea prim-ministrului în funcție, Nawaz Sharif, în urma deciziei din cazul Panama Papers, Shehbaz a fost desemnat lider al PML(N) și candidat al partidului pentru funcția de prim-ministru. Totuși, el nu era membru al Adunării Naționale, astfel încât ministrul petrolului, , a fost desemnat prim-ministru interimar al Pakistanului, pentru a-i permite lui Shehbaz să intre în legislativ printr-o alegere parțială. Ulterior, Shehbaz a decis să își finalizeze mandatul de prim-ministru al provinciei până la următoarele alegeri generale.

În decembrie 2017, Shehbaz a fost desemnat de PML(N) drept candidat pentru funcția de prim-ministru la alegerile generale din 2018.

În februarie 2018, Shehbaz a fost numit președinte interimar al PML(N). În martie 2018, a fost ales fără opoziție ca președinte al PML(N). S-a raportat că anterior i se oferise în mai multe rânduri funcția de prim-ministru al Pakistanului din partea structurilor de putere, dar el nu a acceptat.

Lider al opoziției (2018–2022)

Shehbaz a fost ales în Adunarea Națională ca și candidat al PML(N) din circumscripția NA-132 (Lahore-X), la alegerile generale pakistaneze din 2018. În aceleași alegeri, a fost reales în Adunarea Provincială a Punjabului ca și candidat al PML(N) din circumscripțiile PP-164 (Lahore-XXI) și PP-165 (Lahore-XXII). După victoria sa electorală, el a renunțat la mandatele provinciale în favoarea locului din Adunarea Națională.