Courdimanche este o comună franceză, situată în departamentul Val-d'Oise, în regiunea Île-de-France.
Geografie [{ "type": "ExternalData", "service": "geoline", "ids": "Q1075351", "properties": { "fill": "#fc3", "stroke": "#ac6600" }}, { "type": "ExternalData", "service": "geoline", "ids": "Q1344620", "properties": { "fill": "#fc3", "stroke": "#ac6600" }}]
Localizare Aparținând aglomerației Cergy-Pontoise, alcătuită din treisprezece comune, Courdimanche este situată la limita parcului natural regional Vexin français.
Comune limitrofe
Climă În 2010, clima comunei este de tipul climatului oceanic degradat al câmpiilor din Centru și Nord, conform unui studiu al Centrului Național de Cercetare Științifică (CNRS) pe baza unui set de date care acoperă perioada 1971-2000. În 2020, Météo-France a publicat o tipologie a climatului pentru Franța metropolitană, în care comuna este expusă unui climat oceanic și se află în regiunea climatică Sud-vest a bazinului Parisian, caracterizată printr-o ploaie redusă, în special primăvara (120-150 mm) și un iarnă rece (3,5 °C).
Pentru perioada 1971-2000, temperatura anuală medie este de 10,7 °C, cu o amplitudine termică anuală de 14,7 °C. Cumulul anual mediu de precipitații este de 679 mm, cu 10 zile de precipitații în ianuarie și 7,7 zile în iulie. Pentru perioada 1991-2020, temperatura medie anuală observată la stația meteorologică Météo-France cea mai apropiată, situată în comuna Boissy-l'Aillerie la 5 km distanță, este de 11,2 °C, iar cumulul anual mediu de precipitații este de 635,8 mm.
Parametrii climatici ai comunei au fost estimați pentru mijlocul secolului (2041-2070) conform diferitelor scenarii de emisie de gaze cu efect de seră, bazate pe noile proiecții climatice de referință DRIAS-2020. Aceștia pot fi consultați pe un site dedicat publicat de Météo-France în noiembrie 2022.
Urbanism Tipologie La 1 ianuarie 2024, Courdimanche este clasificată drept mare centru urban, conform noii grile comunale de densitate în șapte niveluri, definită de INSEE (Institutul Național de Statistică și Studii Economice) în 2022. Ea aparține unității urbane Paris, o aglomerație interdepartamentală care reunește 407 comune, dintre care face parte ca localitate din zona suburbană. În plus, comuna face parte din zona metropolitană a Parisului, din care constituie o localitate a polului principal. Această zonă cuprinde 1.929 de comune.
Rețea rutieră Situată la ieșirea 13 și la aproximativ 40 km de Paris, Courdimanche beneficiază de autostrada A15 și de drumul național RN 14, care devine RD 14 și continuă către Magny-en-Vexin și Rouen, sub forma unei șosele rapide cu două benzi pe sens pe o mare parte a traseului său francilien.
Toponimie Numele localității este menționat sub formele Cordomange în 1248, Curai dominica în 1249, Curia dominica în 1337.
Istorie Descoperirea unor unelte pe sit permite afirmarea faptului că Courdimanche era locuit încă din neolitic.
În epoca galică, oppidumul de la Courdimanche ar fi fost un centru religios unde druizii săvârșeau sacrificii. Romanii construiesc pe această colină un templu dedicat lui Apollo, din care se putea comunica cu alți doi „munți” sacrificiali: muntele Mercur (Montmartre) la est și muntele Jupiter (Montjavoult) la vest.
În 2009, cu prilejul lucrărilor pentru construirea jandarmeriei, arheologii au descoperit urme ale unei așezări galo-romane.
Ulterior, călugării abației Saint-Martin din Pontoise întemeiază o capelă, apoi o biserică, sub hramul Sfântului Martin.
La începutul Evului Mediu, teritoriul este împărțit între seniorii de Courdimanche, vasali ai conților de Meulan, abația Saint-Martin din Pontoise și abația Notre-Dame du Bec, care va deține biserica și satul până la Revoluție.
În 1160, Courdimanche aparține seniorilor Mauvoisin, baroni de Rosny, prin căsătoria lui Raoul IV Mauvoisin cu Agnès d'Aulnay, văduva lui Guillaume III de Garlande. Senioria trece, în 1217, în mâinile lui Guy III Mauvoisin, iar în 1248 la Guy IV Mauvoisin.
În cursul secolului al XII-lea, Courdimanche este fortificat pentru a proteja satul de incursiunile barbarilor. În secolul al XIII-lea, abația Saint-Martin din Pontoise întemeiază la Hazay, în locul numit „les friches aux malades”, o leprozerie.
În timpul Războiului de 100 de Ani, satul suferă mai multe atacuri și este cucerit de englezi, o primă dată în 1429 și a doua în 1433, când „godonii” ocupă, jefuiesc și incendiază Courdimanche, Lieux și Puiseux.
Între 1482 și 1709, senioria depinde de familia de l'Isle, care deținea și senioria Boisemont. Ea este apoi cumpărată de Jean-Baptiste Dufour de Villeneuve, cavaler, consilier al regelui, maestru al cererilor la reședința sa, intendent al justiției, poliției și finanțelor din Berry.
La 15 august 1875, o furtună a provocat pagube importante la Neuville și a devastat Jouy-le-Moutier, Vauréal, Boisemont, Courdimanche, Osny, Cergy, Puiseux și Pontoise.
Deplasându-se cu mașina la 27 august 1944, după eliberarea Parisului, Claire Girard și doi membri FFI, printre care Raymond Berrivin, sunt opriți pe podul de la Cergy de o patrulă germană care îi duce la Courdimanche. După un simulacru de proces, cei trei tineri sunt condamnați la moarte pentru terorism. Unul dintre ei va reuși să scape, dar Claire Girard și Raymond Berrivin vor fi împușcați pe la spate.
La Courdimanche se afla fostul parc de distracții Mirapolis, funcțional între 1987 și 1991, dominat de statuia lui Gargantua, distrusă în 1995.
Populația și societatea Date demografice Evoluția numărului de locuitori este cunoscută prin recensămintele populației efectuate în comună începând din 1793. Pentru comunele cu mai puțin de 10 000 de locuitori, un recensământ al întregii populații este realizat la fiecare cinci ani, populațiile legale pentru anii intermediari fiind estimate prin interpolare sau extrapolare.
În 2022, comuna număra 7 111 locuitori, în creștere cu +5,94 % față de 2016 (Val-d'Oise: +4 %, Franța fără Mayotte: +2,11 %).
Cultură locală și patrimoniu
Locuri și monumente Biserica Saint-Martin Biserica Saint-Martin este un monument istoric al departamentului Val-d'Oise.
Această biserică, dedicată Sfântului Martin, este situată pe strada Claire-Girard și în piața Claire-Girard. Întemeiată în a doua jumătate a secolului al XII-lea, clădirea a fost avariată în timpul Războiului de 100 de Ani, în 1429, și a doua oară câțiva ani mai târziu, fiind apoi reconstruită parțial în secolul al XVII-lea sau al XVIII-lea. Este o mică biserică sătească rustică, de un stil gotic primitiv redus la expresia sa cea mai simplă, cu ferestre semicirculare, un turn-clopotniță central acoperit în două ape, păstrând fragmente dintr-o cornișă cu modilioane sculptate în măști, având câte două ferestre pe fiecare latură, fără colonete și fără cornișe decorative.
Având plan cruciform, biserica este alcătuită dintr-o navă nevăruită, cu trei travee, însoțită de un singur și îngust culoar pe partea de nord; un transept al cărui braț sudic este incomplet; un cor pătrat cu o travee și absidă dreaptă; și o capelă laterală la nord. Transeptul se încheie cu un fronton spre nord și sud. Cu excepția contraforților turnului și a colțurilor clădirii, întreaga construcție este realizată din piatră brută prinsă în mortar; fațadele navei fiind complet acoperite cu tencuială. Se remarcă absența contraforților pentru toate părțile bisericii, cu excepția turnului, înălțimea redusă a zidurilor neimpunând această necesitate. Intrarea se află sub un pridvor, în fața fațadei vestice.
În interior, transeptul, corul și capela sunt boltite în ogivă, în stil gotic, dar arcadele din jurul crucii transeptului sunt parțial semicirculare, parțial în arc frânt. Din capiteluri se mai păstrează doar fragmente, cu excepția intrării în brațul sudic al transeptului. Majoritatea nervurilor bolților, arcele dublouri și formetele se reazemă pe mănunchiuri de colonete. Capela laterală nu comunică cu brațul transeptului alăturat și este complet lipsită de ferestre.
Turnul adăpostește un clopot deosebit de vechi, numit Marie și turnat în 1554 de Lemaître. Acesta este clasat monument istoric ca obiect. Două noi clopote, numite Claire și Apolline, au fost instalate în 1992.
Alte elemente de patrimoniu Scările bisericii Deoarece biserica este construită pe un promotoriu natural, care a servit probabil drept post de observație și care, potrivit legendei, a găzduit deja un templu consacrat cultului lui Apollo, accesul la aceasta se face numai prin scări. Una este situată la sud, lângă primărie; cealaltă se află la vest și pornește din piața satului.
Mare Saint-Martin, drumul Mare-Saint-Martin Această baltă pavată, aflată la sudul satului, reprezintă o amenajare comunală din secolul al XIX-lea, servind drept adăpătoare pentru vite și loc de spălat copitele cailor. Bălți de acest tip au fost utilizate și pentru înmuierea cânepei.
Spălătoria numită „mare Bicourt”, aflată la capătul unei scurte fundături acoperite cu iarbă, ce pornește din strada Vieille-Saint-Martin: această spălătorie, de mult timp abandonată, a devenit de nerecunoscut. Invadată de vegetație, așteaptă o posibilă reabilitare.
Satul păstrează cinci ferme datând, în cea mai mare parte, din secolul al XVIII-lea, dintre care două sunt încă în exploatare. Clădirile sunt dispuse în jurul unor curți rectangulare și prezintă către stradă doar ziduri oarbe. Mai multe ferme dispun de porți cu arcade semicirculare.
Note
Referințe
Vezi și Lista comunelor din Val-d'Oise
Legături externe
Resurse relevante pentru geografie:
Resurse relevante pentru mai multe domenii:
Categorie:Comune din Val-d'Oise