Doel este un sat din provincia Flandra de Est (Belgia) și o localitate componentă a comunei Beveren-Kruibeke-Zwijndrecht. Doel se află în extremitatea nord-estică a provinciei, pe malul stâng al fluviului Escaut, în zona de poldere a , în imediata apropiere a frontierei cu Țările de Jos. În dialectele din Waasland satul este numit „Den Doel”. Începând cu anii 1960, Doel a devenit cunoscut datorită planurilor de extindere a portului Anvers, care prevedeau dispariția localității. Din 1998 au existat proiecte pentru construirea unui nou doc care ar fi traversat satul. În martie 2022 s-a ajuns în cele din urmă la un acord prin care extinderea portului poate continua fără ca Doel să fie desființat sau să devină nelocuibil. De asemenea, a fost prevăzută repunerea în funcțiune a feribotului între Lillo și Doel. La mijlocul lunii august au sosit primii noi locuitori ai satului.
Până în anul 1977, Doel a fost o comună de sine stătătoare, având o suprafață de 25,61 km² și o populație de aproximativ 1.300 de locuitori în 1972. La 31 decembrie 2007, Doel mai avea 388 locuitori, iar la 31 decembrie 2014 doar 147. Localitatea componentă Doel cuprinde, pe lângă nucleul satului, cătunele Ouden Doel, Rapenburg și Saftingen. Tot aici se află și Prosperhaven (portul Prosperpolder) și De Schoof. La nord de sat este amplasată centrala nucleară Doel, care furnizează energie electrică consumatorilor din Belgia, Țările de Jos și Germania.
Geografie [{ "type": "ExternalData", "service": "geoline", "ids": "Q1075351", "properties": { "fill": "#fc3", "stroke": "#ac6600" }}, { "type": "ExternalData", "service": "geoline", "ids": "Q1344620", "properties": { "fill": "#fc3", "stroke": "#ac6600" }}]
Istorie
Doel este menționat pentru prima dată în 1267 sub denumirea „De Doolen”. Semnificația exactă a toponimului rămâne incertă, însă este posibil să se refere la „dalen”, în sensul de grămezi de nisip excavat. În Evul Mediu, „De Doolen” ar fi fost încă insulițe aflate în fluviul Escaut. Zona din jurul localității Doel era inițial o regiune mlăștinoasă, parte a unei vaste fâșii de turbării orientate est-vest, ce se întindea pe tot teritoriul Zeeuws-Vlaanderen și în nordul provinciei Flandra de Est. Mai ales la nord de Doel, în ceea ce este astăzi Saeftinghe, stratul de turbă era deosebit de gros. Începând cu secolul al XIII-lea, în această zonă s-a desfășurat o exploatare intensivă a turbei. Doel și teritoriile învecinate aparțineau inițial seniorului de Beveren, care a încurajat exploatarea turbei. În 1571, Doel, împreună cu Kieldrecht, a devenit o seigneurie separată: Ținutul Doel.
Exploatarea turbei în zonele mlăștinoase a dus la scăderea nivelului solului în numeroase locuri, făcând regiunea vulnerabilă la inundații. În același timp, începând cu secolul al XII-lea, Escaut a intrat tot mai mult sub influența Mării Nordului. Din această cauză, Doel și alte părți nordice ale Ținutului Beveren au fost în mod repetat inundate complet începând cu secolul al XIV-lea, ceea ce a dus la construirea de diguri și poldere. Digurile din jurul polderului Doel au fost consolidate în 1567.
Inundația din 1583 Întregul sistem medieval de poldere și de exploatare a turbei din regiune a fost distrus în 1583, în urma unor inundații catastrofale din secolul al XVI-lea și a inundărilor provocate intenționat din motive strategice în timpul Războiului de Optzeci de Ani, pentru prima dată cu ocazia asediului Anversului de către Alessandro Farnese.
Doel și polderul Doel au fost ocupate, începând din 1585, de armatele statelor generaliste. În timpul Tratatului de Armistițiu de Doisprezece Ani (1609–1621), întreaga regiune era un ținut devastat, unde inundațiile Escaut și mareele se manifestau nestingherit. Totuși, digurile din jurul polderului Doel, consolidate suplimentar încă din 1567, s-au păstrat parțial. Doel a funcționat drept punct de sprijin în liniile de război, iar în apropierea actualei mori se afla un fort cu o garnizoană olandeză.
Noi îndiguiri (1613–1614) Polderul Doel a fost primul teritoriu care a fost din nou îndiguit după inundația din 1583. În 1614, Statele Generale ale Republicii Provinciilor Unite au acordat permisiunea pentru îndiguirea zonei Doel, moment în care a început amenajarea planificată a satului și a polderului. Doel și polderul Doel au constituit, pentru o perioadă îndelungată, de facto o insulă, înconjurată de Escaut, de bălți și de terenuri mlăștinoase. Actualul dig Doelse Polderdijk, aflat la nord, a marcat limita față de îndiguirile ulterioare și încă păstrează parțial contururile insulei.
Administrație Din punct de vedere ecleziastic, Doel aparținea de parohia Kieldrecht, care a fost din nou îndiguită în perioada 1649–1654.
Abia în 1792, Doel a devenit parohie de sine stătătoare. În același an, localitatea a fost atribuită împăratului Austriei și a trecut definitiv la Țările de Jos Meridionale. Doel a devenit comună independentă abia după proclamarea independenței Belgiei.
Linia locală de tramvai În 1893, tramvaiul cu aburi al NMVB a ajuns la Doel, unde se afla capătul acestei linii, venind din Sint-Niklaas. Era una dintre puținele linii „izolate” de tip boerentram („tramvaiul țăranilor”); nu exista așadar conexiune la niciunul dintre capete cu alte linii NMVB. În 1944, această linie a fost desființată.
Al Doilea Război Mondial Comuna a fost ocupată de armata germană în jurul datei de 22 mai 1940 și eliberată pe 8 septembrie 1944. În timpul Ocupației, mișcarea de rezistență De Witte Brigade a fost activă. Mulți dintre membrii săi au murit în timpul acțiunilor. Monumentul dedicat victimelor războiului de lângă biserica din Doel menționează 14 nume de victime.
Amenințarea expansiunii industriale Planurile din anii ’60 Primele planuri pentru extinderea portului pe malul stâng al Escaut datează din 1963 și prevedeau dispariția întregilor poldere de pe Escaut din Waasland, precum și a satului Doel, pentru a face loc docurilor portuare și terenurilor industriale. În 1968, în sat a intrat în vigoare o interdicție de construcție. Totuși, nu s-au efectuat încă exproprieri, iar populația a intrat într-o perioadă de zece ani de incertitudine. Intercommunale voor het Waasland a susținut că dispariția Doelului era singura soluție demnă pentru oameni, însă în 1976 consilierul portuar din Anvers, Leo Delwaide, a declarat că satul nu trebuie să dispară și că zonele industriale de pe malul stâng pot fi amenajate în jurul satului.
În 1967, la nord de Doel a fost expropriat Paardenschor, unde câțiva ani mai târziu (în partea de sud) a fost construită centrala nucleară Doel. Lucrările au început în 1969. Aceasta reprezintă cea mai veche implantare industrială modernă în Doel. Centrala nucleară Doel se află la un kilometru nord de sat și este formată din patru unități: Doel 1 (1974), Doel 2 (1975), Doel 3 (1982) și Doel 4 (1985).
1978, planul regional: Păstrarea satului Doel După recesiunea economică, planurile de expansiune au fost reduse. În 1978, secretarul de stat pentru economia regională, , a venit cu elicopterul la Doel pentru a anunța că acesta, ca „sat specific și valoros”, poate rămâne definitiv. Între timp, însă, deja începuseră exproprierile.
Pe planul regional din 7 noiembrie 1978 a fost trasată așa-numita linie De Bondt: o linie de la est la vest chiar la sud de Doel, care limita provizoriu zona de expansiune la partea sudică a polderelor Escaut. Pe același plan regional a fost înscrisă și o fâșie de rezervare pentru canalul Baalhoek, fără un acord cu Țările de Jos; polderele la nord de linia De Bondt au fost marcate ca zonă agricolă, dar și ca zonă de expansiune portuară (pentru utilizare în viitor). Totodată, au fost prevăzute docurile portului Waaslandhaven (inclusiv Doeldok și Kieldrechtdok, dar fără Deurganckdok). În jurul Doel a fost păstrată o zonă largă neatinsă de extinderea portului, destinată agriculturii și locuirii. Interdicția de construcție a fost ridicată în același an. Totuși, aceasta provocase deja depopulare și degradarea caselor din sat.
În prima jumătate a anilor ’80 a fost construit, la sud de Doel, Doeldok, care nu a fost niciodată utilizat. După ce comuna Doel a fost fuzionată cu Beveren în 1977, municipalitatea a început să reevalueze satul. În același timp, Maatschappij Linkerscheldeoever (MLSO) a început o politică activă de achiziții în polderele din Doel (printre altele la Ouden Doel).
Planuri din anii ’90 și 2000: modificarea planului regional pentru Deurganckdok și Saeftinghedok
În 1995 au devenit cunoscute planurile de extindere ale Administrației Căi Navigabile și Afaceri Maritime din Regiunea Flamandă, pentru construirea unui nou doc de containere chiar la sud de Doel: Deurganckdok. Realizarea acestui proiect a ridicat întrebări cu privire la viabilitatea satului, iar în anii următori a izbucnit o luptă aprigă pentru supraviețuirea Doelului. În 1997 a fost înființat comitetul de acțiune Doel 2020, iar figuri cunoscute precum fostul senator Ferdinand De Bondt și regizorul s-au implicat în protest. Deciziile politice neclare și greșelile juridice au dus la întârzieri majore în construcția Deurganckdok și la ani de incertitudine privind viitorul satului. Locuitorii s-au împărțit între cei care doreau să rămână și cei care cereau o reglementare clară și echitabilă a exproprierilor. La 1 iunie 1999, guvernul flamand condus de Van den Brande IV, după o primă modificare provizorie a planului regional la 20 ianuarie 1998, a decis ca Doel, ca zonă rezidențială din planul regional, să dispară pentru a face loc celui de-al doilea doc de maree, Saeftinghedok.
După schimbarea guvernului flamand în 1999, la insistențele partidului Agalev, a fost realizat un studiu privind viabilitatea Doel după finalizarea Deurganckdok. VLD și SP au considerat acest studiu un pretext pentru modificarea planului regional și ștergerea Doel ca zonă de locuit, în timp ce partenerii de coaliție Agalev și VU au susținut că Doel era încă viabil lângă un Deurganckdok cu terminal activ de containere și că satul putea rămâne. Studiul privind viabilitatea a concluzionat, de altfel, că Doel era viabil și oamenii de știință au recomandat consolidarea acestei viabilități (în cazul în care satul ar fi continuat să existe). Totuși, modificarea planului regional pentru Saeftinghedok a fost justificată prin ideea că Doel oricum nu mai era viabil odată cu Deurganckdok și terminalul de containere din imediata apropiere.
Guvernul flamand a mers înainte cu modificarea planului regional, prin care Doel a fost șters. Satul ar fi urmat să dispară abia atunci când Saeftinghedok ar fi fost efectiv construit, adică după eliberarea autorizației de construcție pentru acest doc. Între timp, locuitorii mai puteau efectua lucrări de renovare până la eliberarea autorizației urbanistice pentru Saeftinghedok.