Louis François Marie Aubert () a fost un compozitor, pianist și critic muzical francez.
Biografie Părinții săi, Louis François Marie Aubert și Françoise Marie Larsonneur, armatori, observând că fiul lor are înclinații muzicale și o voce de soprană care merita să fie auzită, l-au trimis să studieze la Paris. A fost ales să interpreteze Pie Jesu din Recviemul lui Gabriel Fauré la premiera lucrării, care a avut loc în biserica Madeleine în 1888. Adolescentul l-a reîntâlnit pe Fauré la Conservator, unde a frecventat cursurile de compoziție. În cadrul instituției, a fost de asemenea elevul lui Lavignac (pentru armonie) și al lui Diémer (pentru pian). A obținut o primă medalie la solfegiu în 1889, un al doilea premiu la pian în 1893, un al doilea premiu la armonie în 1897 și un prim premiu la acompaniament pianistic în 1899.
Aubert a fost un pianist excelent, iar Ravel l-a ales pentru premiera Valses nobles et sentimentales, lucrare care îi este dedicată. Foarte apreciat ca muzician de cameră, a susținut numeroase concerte alături de violoniștii Jules Boucherit și Jacques Thibaud.
Ca și compozitor, Louis Aubert a scris numeroase lucrări vocale. Prima sa creație importantă este basmul muzical La Forêt bleue, care reunește personaje din poveștile lui Charles Perrault. Lucrarea, compusă în 1904, a fost interpretată cu succes la Boston în 1911, sub bagheta lui , fiind montată în Franța abia în 1924 la Opéra-Comique.
Aubert s-a dedicat și cântecului popular, scriind, printre altele, melodii pentru . De asemenea, este autorul mai multor lucrări pentru pian și orchestră.
Acest breton, care s-a atașat de Țara Bascilor, a fost puțin inspirat de Bretania, cu excepția notabilă a lucrării Tombeau de Chateaubriand, poem simfonic pentru orchestră, compus în 1948 cu ocazia comemorării centenarului morții scriitorului.
A colaborat ca și critic muzical cu diverse publicații, precum Chantecler, Paris-Soir sau Opéra.
A fost ales membru al Institut de France în 1956 și i-a succedat lui la președinția Societății Naționale de Muzică în 1958. Ofițer al Ordinului Artelor și Literelor, a murit la Paris în 1968, aproape uitat.
Considerat un compozitor „fecund și rafinat, cu o muzică elegantă, dar riguroasă”, Aubert a fost, de asemenea, un orchestrator erudit, cum o dovedește Nuit ensorcelée, o feerie coregrafică alcătuită din orchestrări ale unor piese pentru pian de Frédéric Chopin, reprezentată la Opera din Paris în 1923.
Stilul său este „profund marcat de curentele impresioniste de la începutul secolului al XX-lea”.
S-a căsătorit mai întâi cu Suzanne Mairot, fiica colonelului Léon Émile Mairot și a lui Marie Louise Gorius-Mézière, apoi cu Louise Sieyès, fiica contelui Léon Sieyès.
Decorații Ofițer al Legiunii de Onoare (1938) Comandor al Ordinului Palmelor Academice (1959) Ofițer al Ordinului Artelor și Literelor
Lucrări Operă La Forêt bleue (premieră în 1913)
Balete La Momie (1903) Chrysothémis (1904) La Nuit ensorcelée (1922) Cinéma (1953) La Belle Hélène (1953)
Muzică corală și vocală La Légende du sang, pentru recitator, cor și orchestră (1902) Six poèmes arabes, pentru voce și orchestră (1907) Crépuscules d’automne, ciclu de melodii (Paris, 20 februarie 1909) Nuit mauresque, pentru voce și orchestră (1911) Les Saisons, pentru solist, cor și orchestră (1937) Diverse melodii
Muzică pentru orchestră Suite brève (1900) Habanera (1918), elogiată de : „Trebuie citită partitura orchestrală a Habanerei pentru a învăța o lecție de gust, măsură, claritate și tact” Dryade (1921) Caprice pour violon et orchestre (1925) Feuille d’images, suită simfonică (Paris, 7 martie 1931) Offrande (1947) Le Tombeau de Chateaubriand (1948)
Muzică de cameră și instrumentală Sillages..., trei piese pentru pian (1908–1912) Sonată pentru vioară și pian (1927) Improvisation pour deux guitares (1960)
Publicații
Discografie Orchestral Works (Offrande, Cinéma, Dryade, Feuille d’images, Tombeau de Chateaubriand), interpretate de Orchestra Filarmonică a landului Renania-Palatinat, dirijor , Marco Polo 8.223531, 1994 ; Mélodies (Six poèmes arabes etc.), interpretate de Françoise Masset (soprană), Christophe Crapez (tenor) și Claude Lavoix (pian), Maguelone MAG 111.134, 2003 (primă înregistrare mondială) ; Piano Works (Sillages etc.), interpretate de Cristina Ariagno (pian), Brilliant Classics 9064, 2009 ; Sillages, Sonate pour violon et piano, Habanera (versiune pentru pian la patru mâini), Feuille d’images, Jean-Pierre Armengaud (pian), Alessandro Fagiuoli (vioară), Olivier Chauzu (pian), Grand Piano GP 648, 2015 ; Sonate pour violon et piano, Caprice, Deux Romances, Aubade, Madrigal sur deux noms, Sillages, Lutins, Trois esquisses, Stéphanie Moraly (vioară), Romain David (pian), Azur, 2018.
Note
Bibliografie
Legături externe
Resurse relevante pentru muzică:
Resurse relevante pentru spectacole:
Resurse relevante pentru de arte plastice:
Resurse relevante pentru cercetare:
Resurse relevante pentru viața publică:
Resurse relevante pentru audiovizual:
Resurse relevante pentru sport:
Note în dicționare sau enciclopedii generale:
Categorie:Nașteri în 1877 Categorie:Nașteri pe 19 februarie Categorie:Decese în 1968 Categorie:Decese pe 9 ianuarie Categorie:Oameni din Bretania Categorie:Decese în Paris Categorie:Compozitori francezi de muzică cultă Categorie:Pianiști clasici Categorie:Critici muzicali Categorie:Ofițeri ai Ordinului Artelor și Literelor Categorie:Ofițeri ai Legiunii de onoare Categorie:Comandori ai Palmelor Academice