Nicolae Ghica-Budești (n. 22 decembrie 1869, Iași – d. 16 decembrie 1943, București) a fost un arhitect român, promotor al renașterii vechii arhitecturi românești și al afirmării specificului național, al stilului neoromânesc în arhitectură. A ocupat poziția de profesor la Școala superioară de Arhitectură din București.În calitate de arhitect a fost un specialist în istoria arhitecturii medievale din Muntenia. Din 1930 a fost membru de onoare al Academiei Române. A fost și membru al Comisiei monumentelor istorice.
Nicolae Ghika-Budești a fost fiul lui Eugen Ghika-Budești (1843 – 1919) și al soției sale Elena Cantacuzino. A purtat numele satului Budești, din fostul județ Roman, azi județul Neamț. S-a căsătorit cu Madeleine Landrieu la Paris, în 7 martie 1901Mihai Sorin Rădulescu, Din istoria familiei Ghika. Contribuții de istorie culturală. București: Corint Books, 2017, p. 88. ISBN 978-606-793-105-1 Din căsătoria lor s-au născut doi fii: Ion Ghika-Budești care a devenit profesor la Facultatea de Arhitectură din București și Ștefan Ghika-Budești,Arh. Nicolae Ghika-Budești - La împlinirea a 70 de ani de la trecerea sa în neființă creatorul școlii românești de geologie inginerească. Studii După cursurile primare efectuate la colegiul Gaillard, în Lausanne, Elveția a urmat cursurile liceale la Ecole Monge, din Paris, și în continuare, cursurile Școlii de Poduri și Șosele din București, obținând titlul de inginer. Apoi, Ghika-Budești a plecat la Paris, unde a frecventat, în perioada 1893-1901, Ecole des Beaux-Arts, în atelierul profesorului Victor Laloux. Operă După planurile arhitectului s-au construit: Muzeul de etnografie, artă națională, artă decorativă și industrială, astăzi Muzeul Țăranului Român (în etape, între anii 1912 și 1939) Mausoleul lui Vasile Alecsandri din Mircești Biserica Copou din Iași Biserica Sf. Vasile cel Mare din strada Polonă, București Biserica "Schimbarea la Față" Cuțitul de Argint, București Casa Radu Rosetti, București (Str. Mihail Moxa nr. 3-5) Liceul din Râmnicu Vâlcea (Colegiul Național „Alexandru Lahovari”) A participat la lucrările de extindere ale Palatului Universității București (1912)
Publicații
Preocuparea pentru vechea arhitectură românească s-a concretizat și în diverse publicații despre istoria arhitecturii din Muntenia și Oltenia, unele dintre cărțile sale fiind chiar de referință: Mânăstirea Probota (cu G. Balș), București - Institutul de arte grafice Carol Göbl, 1909 (Arta românească nr. 3) Evoluția arhitecturii în Muntenia și Oltenia. I. Înrâuririle străine de la origine până la Neagoe Basarab, în Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice (BCMI) XX (1927), fasciculele 53-54, paginile 121-158 Evoluția arhitecturii în Muntenia și Oltenia. II. Vechiul stil românesc din veacul al XVI-lea, în BCMI, XXIII (1930), fasciculele 63-66 Evoluția arhitecturii în Muntenia și Oltenia. III. Veacul al XVII-Iea, în BCMI XXV (1932), fasciculele 71~74 Evoluția arhitecturii în Muntenia și Oltenia. IV. Noul stil din veacul al XVIII-lea, în BCMI, XXIX (1936), fasciculele 87-90
Note
Vezi și
Arhitectură neo-românească Petre Antonescu Ion D. Berindey Grigore Cerchez Nicolae Ghica-Budești Constantin Iotzu Ion Mincu Toma T. Socolescu
Legături externe Articole din publicații periodice disponibile în Biblioteca Digitală a BCU IAȘI Colecții digitalizate BCU IAȘI Membrii Academiei Române din 1866 până în prezent – G
Categorie:Membri de onoare ai Academiei Române Categorie:Nașteri în 1869 Categorie:Nașteri pe 22 decembrie Categorie:Decese în 1943 Categorie:Decese pe 16 decembrie Categorie:Arhitectura neoromânească Categorie:Arhitecți români Categorie:Decese în București Categorie:Ieșeni Categorie:Pedagogi români