Épiais-lès-Louvres este o comună franceză, situată în departamentul Val-d'Oise, în regiunea Île-de-France.

Geografie [{ "type": "ExternalData", "service": "geoline", "ids": "Q1075351", "properties": { "fill": "#fc3", "stroke": "#ac6600" }}, { "type": "ExternalData", "service": "geoline", "ids": "Q1344620", "properties": { "fill": "#fc3", "stroke": "#ac6600" }}]

Localizare Épiais-lès-Louvres este un sat din regiunea Pays de France, situat în departamentul Val-d'Oise, la granița cu Seine-et-Marne, la aproximativ 30 km nord-est de Paris și la doar câteva sute de metri la nord de pistele aeroportului Roissy–Charles-de-Gaulle.

Teritoriul comunei este traversat de autostrada A1, de centura Francilienne și de linia de mare viteză LGV Interconnexion Est.

Comune limitrofe

Climă În 2010, clima comunei este de tipul climatului oceanic degradat al câmpiilor din Centru și Nord, conform unui studiu al Centrului Național de Cercetare Științifică (CNRS) pe baza unui set de date care acoperă perioada 1971-2000. În 2020, Météo-France a publicat o tipologie a climatului pentru Franța metropolitană, în care comuna este expusă unui climat oceanic și se află în regiunea climatică Sud-vest a bazinului Parisian, caracterizată printr-o ploaie redusă, în special primăvara (120-150 mm) și un iarnă rece (3,5 °C).

Pentru perioada 1971-2000, temperatura anuală medie este de 11 °C, cu o amplitudine termică anuală de 15,1 °C. Cumulul anual mediu de precipitații este de 709 mm, cu 10,9 zile de precipitații în ianuarie și 8,1 zile în iulie. Pentru perioada 1991-2020, temperatura medie anuală observată la stația meteorologică Météo-France cea mai apropiată, situată în comuna Roissy-en-France la 4 km distanță, este de 12,1 °C, iar cumulul anual mediu de precipitații este de 694,3 mm.

Parametrii climatici ai comunei au fost estimați pentru mijlocul secolului (2041-2070) conform diferitelor scenarii de emisie de gaze cu efect de seră, bazate pe noile proiecții climatice de referință DRIAS-2020. Aceștia pot fi consultați pe un site dedicat publicat de Météo-France în noiembrie 2022.

Urbanism Tipologie La 1 ianuarie 2024, Épiais-lès-Louvres este clasificată drept comună rurală cu locuire dispersată, conform noii grile comunale de densitate în șapte niveluri, definită de INSEE (Institutul Național de Statistică și Studii Economice) în 2022. Ea aparține unității urbane Paris, o aglomerație interdepartamentală care reunește 407 comune, dintre care face parte ca localitate de suburbie. În plus, comuna face parte din zona metropolitană a Parisului, din care constituie o comună situată în coroana acesteia. Această zonă cuprinde 1.929 de comune.

Toponimie Spieriae în 1150, Espieriae, Espierii, Espiers în 1175, Epiers, Espeais în 1648, Epiais-Tournedos, Espiès în secolul al XIV-lea.

Satul își trage probabil numele din latinescul spicarium, derivat din spica („spic”).

Istorie Silexuri cioplite datând din perioada neolitică au fost descoperite la La Grande-Fosse, precum și o oală cu fund rotund într-o groapă mare la La Haie-Grindart.

Vestigii galice din secolul al IV-lea î.Hr., descoperite la Fief-et-Canton-de-Magny, atestă ocuparea locului în Antichitate. Alte trei mici silozuri galice, două gropi galo-romane pentru extracția calcarului și o fântână care ar putea data din Evul Mediu timpuriu au fost semnalate la L’Onglet. Se pare că, în locul numit La Fosse, se afla o stație rutieră galo-romană, alcătuită dintr-un țarc închis de o jumătate de hectar, ocupat mai ales în secolele al II-lea și al IV-lea, cu numeroase pivnițe, fântâni și vestigii ale unei activități metalurgice importante.

În anul 1994, prospectorii au descoperit la L’Onglet două fragmente de sarcofage medievale din ipsos.

În secolul al XIII-lea, satul era atașat parohiei Chennevières, care depindea de episcopul Parisului.

Înainte de Revoluția Franceză, la Épiais existau două mari exploatații agricole: ferma seniorială, situată în apropierea bisericii, și ferma capitlului de la Notre-Dame de Paris, aflată la extremitatea vestică a satului.

Rămasă o comună agricolă, dedicată în special culturilor cerealiere, localitatea a pierdut o parte din teritoriul său începând cu anii 1970, în urma a două exproprieri cauzate de extinderile succesive ale aeroportului Roissy–Charles-de-Gaulle. Această expansiune a determinat, în parte, scăderea progresivă a populației începând din anul 1974.

Populația și societatea Date demografice Evoluția numărului de locuitori este cunoscută prin recensămintele populației efectuate în comună începând din 1793. Pentru comunele cu mai puțin de 10 000 de locuitori, un recensământ al întregii populații este realizat la fiecare cinci ani, populațiile legale pentru anii intermediari fiind estimate prin interpolare sau extrapolare.

În 2022, comuna număra 141 locuitori, în creștere cu +28,18 % față de 2016 (Val-d'Oise: +4 %, Franța fără Mayotte: +2,11 %).

Locuri și monumente Épiais-lès-Louvres deține pe teritoriul său două monumente istorice: Crucea cimitirului, situată în cimitir, pe strada du Manoir (clasată monument istoric prin decretul din 2 iunie 1969) – a fost sculptată în anul 1645 de Denis Danvin, la comanda parohului Antoine Vautin și a primului epitrop René Tardu. Vârful crucii atinge o înălțime de 5,80 m deasupra solului. Monumentul are forma unui obelisc subțire și zvelt. Cele patru fețe sunt acoperite în întregime cu basoreliefuri de profund simbolism, reprezentând câte o scenă diferită pe fiecare parte. Fața principală, orientată spre sud, către intrarea în cimitir, poartă instrumentele Patimilor, într-un decor funerar ce include un schelet acoperit cu un giulgiu, schițând un rânjet, și diferite atribute funerare pe un fundal de lacrimi. În contrast cu această atmosferă macabră se află cele patru capete de îngerași care împodobesc colțurile soclului, a cărui formă evazată nu este lipsită de eleganță. Monumentul a fost refăcut în mare parte, la fel ca și cele trei trepte superioare ale postamentului, din care doar baza este originală. Crucea hosannieră, situată în piața satului (clasată monument istoric în 1969) – operă a unui meșter necunoscut, datează din secolul al XVII-lea, fără ca datarea exactă să fie stabilită. Crucea bogat ornamentată, în formă de flacără, prezintă pe o parte chipul lui Hristos, iar pe cealaltă chipul Fecioarei. Este așezată pe un fust cilindric canelat, ridicat pe un piedestal de inspirație renascentistă, deosebit de elaborat. Fiecare față este încadrată de pilaștri ionici și cuprinde o nișă astăzi goală. Frize de motive vegetale stilizate decorează partea superioară, fiind surmontate de frontoane mici, semicirculare. Postamentul se compune din patru trepte; pe latura vestică se află un mic altar cu pupitru pentru citirea textelor liturgice. În Duminica Floriilor, în timpul procesiunii, aici se citea Evanghelia.

Se mai pot menționa: Iazul pavat, de pe strada du Manoir – jgheaburile pentru vite, adesea sub forma unui iaz pavat numit local gué, existau în numeroase sate din regiunea Pays de France, după cum o arată hărțile topografice din prima jumătate a secolului al XX-lea. Într-o zonă săracă în cursuri de apă naturale, acestea serveau și ca rezervoare de apă pentru stingerea incendiilor, fiind alimentate printr-un sistem de rigole de-a lungul drumurilor satului, care dirijau apele pluviale spre iaz. În imediata vecinătate a aeroportului, contrastul nu ar putea fi mai izbitor, aceste vestigii ale vieții rurale devenind astăzi rare (ele mai există doar la Louvres și Villiers-le-Sec). Biserica Notre-Dame-de-l’Assomption, situată pe strada du Manoir – Clopotnița pare să provină din biserica primitivă menționată pentru prima dată în secolul al XIV-lea, a cărei navă se afla la nord de cea actuală. Clopotnița păstrează urmele modificărilor din secolele al XV-lea și al XVI-lea, constând în simple profile decorative. Consolidată prin contraforți dubli la colțuri, fiecare segmentat de trei pante intermediare, etajul superior este străpuns de câte două ferestre ogivale gemene pe fiecare față. Este acoperită de un acoperiș cu două ape și capete teșite, din ardezie. Poarta în formă de arc deprimat este surmontată, mult mai sus, de un arc de descărcare ogival. Pe latura sudică, o mică turelă hexagonală de scară, oprită sub nivelul ferestrelor ogivale, flanchează clopotnița. Pe amplasamentul actual, biserica a fost sfințită în 1531, dar a ajuns rapid în ruină după Revoluția Franceză. Neful a fost complet reconstruit între 1845 și 1850. El nu este mai lat decât clopotnița – un fapt destul de rar – și nu are nici nave laterale, nici transept. Construit din trei travee și o travee pentru corul cu absidă poligonală, edificiul are contraforți plați și ferestre ogivale simple. Acoperișul este din țiglă plată tradițională. În interior, biserica are bolți în ogivă și o friză sculptată cu figuri de evangheliști. Ferma Manoir, la nr. 1, strada du Manoir – Ferma cu conacul seniorial este menționată într-un document din 1641, însă descrierea conacului cu trei turnulețe nu corespunde clădirii actuale, care are doar unul, puternic modificat. În forma actuală, fosta fermă, cu clădirile dispuse în jurul unei curți dreptunghiulare, datează cel puțin din mijlocul secolului al XVIII-lea și include locuința, grajdurile, staulul, oile, hambarele și un porumbar. Acesta din urmă, un porumbar-portal situat la capătul curții, are trei pereți străpunși de douăzeci și două de rânduri a câte șaisprezece cuiburi. Din 1993, o parte dintre clădirile fermei, atunci dezafectate, găzduiesc un hotel-restaurant.

Note

Referințe

Bibliografie

Vezi și Lista comunelor din Val-d'Oise

Legături externe

Resurse relevante pentru geografie:

Resurse relevante pentru mai multe domenii:

Categorie:Comune din Val-d'Oise