Păunița Ionescu (; 1950, după altă sursă) o cântăreață, compozitoare și producător muzical de origine română stabilită în Germania. De-a lungul carierei sale, ea a abordat stiluri muzicale diverse și a colaborat cu formații sau muzicieni cunoscuți din România și străinătate.
Biografie miniatura|Păunița Ionescu (a doua din stânga) cu Catena. Păunița Ionescu s-a născut într-o familie de artiști lirici, ambii părinți fiind soliști ai Operei de Stat din București, și a copilărit într-o casă vizitată adesea de muzicieni ai vremii. Deși a dovedit talent muzical încă de mică, ea nu a absolvit o facultate de specialitate, spre deosebire de sora sa, care a urmat Conservatorul și a ajuns ulterior redactor-șef al radiodifuziunii de stat.
La școală, Păunița Ionescu a fost inclusă în cor, dar s-a distins imediat de colegele sale prin vocea deosebită, de solistă. A cântat la chitară de la vârsta de 14 ani, mai întâi în parcuri, ștranduri, la reuniuni sau petreceri între prieteni. A debutat oficial ca solistă în 1973, la clubul „Universitas”, cu formația Catena. Aceasta era o formație pop rock exclusiv feminină, înființată în 1968 de chitarista Anca Vijan. Catena a avut diverse componențe de-a lungul timpului, în afara lui Vijan remarcându-se baterista Lidia Creangă și saxofonista Ortansa Păun.
În acea perioadă, trupele efectuau puține înregistrări în studio, apăreau uneori la radio și rareori la televiziune, dar porneau în schimb în turnee lungi prin țară și cântau în perioada estivală în diverse cluburi, discoteci sau restaurante de pe litoral. Trupa Catena, spre exemplu, avea în jur de 160 de concerte pe an și cânta în mod obișnuit la Casa de Cultură a Studenților „Grigore Preoteasa”, la Club A, la Casa de Cultură „Mihai Eminescu”, la Teatrul „Constantin Tănase” sau în localurile special amenajate ale facultăților bucureștene. Păunița Ionescu a petrecut cu Catena un sezon întreg pe litoral și a participat în câteva rânduri la Cenaclul Flacăra, cântând în general în engleză. În septembrie 1973, ea a cântat ca solistă cu formația F.F.N., care a susținut un recital la Sala Palatului în cadrul unui concurs anual organizat de comitetul sindicatului Radioteleviziunii Române. Acompaniamentul vocal a fost asigurat de colega sa de la Catena, Anca Vijan.
În 1974, artista s-a despărțit de Catena și s-a angajat prin concurs la Teatrul de revistă „Ion Vasilescu”. Deși acolo activau soliști cunoscuți, precum Cornel Constantiniu, Lucky Marinescu, Doina Spătaru sau Petre Geambașu, Păunița Ionescu a devenit după câteva luni cap de afiș al instituției. Având una din cele mai bune voci feminine din zona muzicală rhythm & blues românească a acelei perioade, cu influențe soul și gospel, cântăreața a fost comparată ca stil cu Mahalia Jackson sau cu Janis Joplin.
A devenit cunoscută la nivel național prin intermediul radioului. În 1974, piesa „Pe o raza de lumină”, compusă de Marian Nistor și înregistrată la radio, a intrat direct pe locul I în topul muzical al revistei Săptămîna și a rămas în top 10 până în 1975. Au urmat și alte piese, precum „Cum s-a născut o cetate”. Tot în 1975, Păunița Ionescu și grupul Sfinx au reprezentat România la „Festivalul cântecului angajat”, desfășurat în Republica Democrată Germană. A fost prima participare a cântăreței într-un festival din străinătate.
În vara anului 1975, Păunița Ionescu a câștigat premiul al doilea la secțiunea concurs a celei de-a treia ediții a festivalului internațional „Intertalent” de la Gottwaldov, R.S. Cehoslovacă, clasându-se în urma reprezentantei R.P. Ungare, Magda Bódi. Au urmat turnee în R.D. Germană, Uniunea Sovietică, Italia, Finlanda, Israel sau Kuweit. În Kuweit, un prinț arab din familia regală a închiriat clubul doar ca să o asculte singur pe cântăreața română.
În 1977, Păunița Ionescu a participat la o nouă ediție a festivalului „Intertalent” de la Gottwaldov. De această dată, ea a susținut un recital în secțiunea dedicată concurenților edițiilor anterioare și oaspeților străini deja consacrați. Ionescu a urcat pe aceeași scenă pe care au mai cântat Gilbert Bécaud, Tereza Kesovija, Karel Gott, Edita Pieha, Jiří Korn sau Pavel Bartoň. Revista cehoslovacă Květy a publicat o fotografie a solistei și a scris că „sala arhiplină i-a aplaudat din nou”, printre alții, „pe românca orientată spre jazz, Păunița Ionescu, câștigătoarea premiului Orfeul de Aur și participantă la cea de-a treia ediție a Intertalent”.
În ciuda acestor succese, Păunița Ionescu a fost ocolită de televiziunea română, care nu a invitat-o la emisiuni sau înregistrări. În octombrie 1977, aflată într-un turneul în R.D.G., ea a înștiințat în glumă revista Săptămîna că „a «împlinit» 110 kg și un an de când n-a mai apărut la TV”. Unul din motive a fost probabil faptul că ea cânta mai mult în limba engleză, fiind puternic influențată de muzica unor artiste americane precum Ella Fitzgerald, Mahalia Jackson și Janis Joplin. După Revoluție, Păunița Ionescu a povestit că activitatea ei fusese chiar suspendată de către autorități în 1976, fiind practic „interzisă” timp de șase luni. În acei ani, ea a colaborat cu formații rock precum Sfinx, Roșu și Negru, Domino sau Progresiv TM. Într-un interviu acordat presei cehoslovace în 1978, solista a explicat că „nu cânt jazz atât de des acasă, nu sunt aceleași condiții ca la voi. Publicul de jazz din România este mic, oamenii nu sunt obișnuiți cu această muzică. Cânt hard rock mai des. Și acest stil mi se potrivește.”
În 1978, după un turneu în Cuba, Păunița Ionescu a fost invitată pentru a treia oară în Cehoslovacia, unde a susținut mai multe concerte, acompaniată de formația Traditional Jazz Studio al lui Pavel Smetáček. A dat interviuri în presa cehoslovacă și a imprimat un disc single la casa de discuri Supraphon, pe care a interpretat piesele „Sweet Sue Just You” și „That Telegram”.
Începând din 1978, în paralel cu teatrul de revistă, Ionescu a început să cânte la „Melody”, un bar de noapte din București situat la subsolul cinematografului Patria. Barul era frecventat de oameni din lumea fotbalului, actori, artiști, bișnițari cu bani și tineri din familiile nomenclaturii comuniste, inclusiv Zoia și Nicu Ceaușescu. Păunița Ionescu considera că „Melody” „nu era bar, ci lăcaș de cultură”, deoarece acolo cântau unii din cei mai cunoscuți interpreți ai vremii: Dan Spătaru, Corina Chiriac, Marina Voica, iar mai târziu Elena Cârstea. De altfel, un articol publicat de revista Săptămîna în iulie 1979 constata că în România existau „soliști buni, unii cu premii internaționale, deosebit de iubiți de public”, dar deplângea faptul că ei cântă pentru teatrele de revistă doar „rar, foarte rar”. Autoarea articolului a dat ca exemplu un musical pus în scenă de teatrul „Ion Vasilescu” și a concluzionat că Păunița Ionescu era „singura care domina categoric, datorită unor calități vocale de excepție”. Mai mult, „ea rămîne o interpretă specială, cu multă personalitate, fiind categoric vedetă și a acestei reprezentații. Păunița Ionescu are un nume câștigat prin forța talentului și oricând aparițiile sale sunt momente muzicale aparte”.
În anii următori, solista a susținut nenumărate concerte în țară, cântând pe aceleași scene cu interpreți cunoscuți de muzică ușoară și folk sau cu formații pop și rock. Printre ei, Grupul Stereo, Harap-Alb, Mircea Drăgan, Dan Spătaru, Mircea Vintilă, Romanticii sau Sfinx. Și-a petrecut verile cântând pe litoral, spre exemplu în barul „Internațional” din Olimp, așa cum o făceau foarte mulți interpreți cunoscuți ai vremii.
În 1979, Păunița Ionescu a plecat într-un turneu în Uniunea Sovietică, însoțind formația Sfinx. În 1980, ea a concertat în Bulgaria, Uniunea Sovietică și Cehoslovacia, iar în luna septembrie, alături de Semnal M, în Cuba. Tot în același an, ea a participat la „Festivalul internațional de șlagăre de la Dresda”.
Pe plan intern, piese ale Păuniței Ionescu s-au clasat constant în topurile realizate de diverse publicații, spre exemplu Top Cronica al revistei cu același nume sau Top „u”-top „p” al revistei Săptămîna, un clasament al celor mai populare hituri românești și internaționale realizat în acea vreme de Florin-Silviu Ursulescu. În noiembrie 1981, solista a intrat pe locul 10 în topul Săptămînii cu melodia „Vrem pace pe pămînt”, compusă de Adi Ilie și interpretată împreună cu formația Iris. În decembrie, piesa urcase deja pe locul 2, iar pe 1 ianuarie 1982 a trecut pe locul 1. Piesa s-a clasat pe primul loc și în Topul Disco-Clubului, publicat de ziarul Cuvîntul nou.
Păunița Ionescu a continuat să cânte pe litoral sau în restaurante cunoscute din capitală, spre exemplu „Doina” de pe Șoseaua Kiseleff, unde a susținut recitaluri alături de Jeanina Matei, Adrian Romcescu, Éva Kiss, formația lui Dan Mândrilă sau ansamblul de balet condus de Cornel Patrichi.
În 1983, un alt single al artistei a intrat în topurile românești: „Stare de infinit”, interpretat cu formația Romanticii. Ea a întreprins și în anii următori turnee prin țară și a participat la diverse festivaluri, spre exemplu la festivalul de rock, jazz și blues care a avut loc în sala Teatrului Dramatic din Brașov în februarie 1984. În 1985, însoțită de formația brașoveană Academic a lui Mircea Gropșeanu, Păunița Ionescu a susținut concerte în Polonia și Uniunea Sovietică, cele din urmă la cererea unor organizatori din Moscova, Smolensk, Harkov și alte orașe, „peste tot fiind primită cu multă căldură de publicul sovietic”. Ionescu a concertat în Polonia și în anul următor, de data aceasta însoțită de formația Grup '74.
În anii 1986-1989, în sezonul rece, Păunița Ionescu a continuat să cânte în barul „Melody” din București, alături de Dan Spătaru, Mihaela Oancea sau Gil Dobrică, iar verile pe litoral, la barul „Melody” din Mamaia, împreună cu Dan Spătaru, Marina Voica, Corina Chiriac, Elena Cîrstea, Marina Florea, Gabriela Sauciuc, Radu Gheorghe sau Doru Octavian Dumitru. A susținut recitaluri și în alte stațiuni, spre exemplu la discotecile „Disco Ring” și „Vox Maris” din Costinești.
Pe 22 ianuarie 1990, Biroul de Turism pentru Tineret a organizat la Palatul Sporturilor și Culturii un spectacolul memorial intitulat „22 — București–Timișoara”. Pe lângă Păunița Ionescu, la spectacol au participat Valeriu Sterian și formațiile rock ABRA, Cargo, Compact B, Holograf, Iris și Pro Musica. Pe 17, 18 și 19 februarie, la inițiativa și cu finanțarea parțială a British Council, la Timișoara, București și Brașov au fost organizate noi spectacole dedicate Revoluției din 1989. Denumite „Rock pentru Revoluție”, cele trei spectacole au constant într-un turneu al formațiilor britanice Skin Games, Crazyhead și Jesus Jones, alături de care au mai fost invitate câteva formații iugoslave, inclusiv Riblja Čorba, precum și cele mai cunoscute formații pop-rock românești ale momentului și artiștii Păunița Ionescu și Florian Pittiș. În luna martie, Ionescu a întreprins un turneu prin Râmnicu Vâlcea, Sibiu, Arad, Deva Timișoara și București, alături de Doru Stănculescu, Mihai Pocorschi și formațiile Valeriu Sterian și Compania de Sunet, Krypton și Total.
În Germania În anul 1990, Păunița Ionescu a călătorit cu soțul și copilul în Germania, unde a fost găzduită de o familie de prieteni care locuia în Essen. Aflând de sosirea solistei, Anca Vijan-Graterol, Lidia Creangă și Ortansa Păun, stabilite de 15, respectiv 13 ani în Germania, au vizitat-o și au petrecut seara împreună. „După câteva păhărele”, muzicienele au hotărât să reînființeze o versiune a formației Catena și să dea câteva concerte. Ionescu s-a stabilit și ea în Germania, iar noua trupă, denumită Big Mama & the Kids, o aluzie la statura impozantă a Păuniței, a avut un relativ succes și a întreprins câteva turnee. În 1991, grupul a fost invitat la televiziunea din Köln, iar piesa „Sunt o mare sălbatică” a urcat în topurile germane de la sfârșitul anului 1992.