Patrice Émery Trovoada (născut la 18 martie 1962) este un om politic din São Tomé și Príncipe, prim-ministru al Republicii São Tomé și Príncipe între noiembrie 2022 și 6 ianuarie 2025. Anterior, a deținut aceeași funcție în mai multe rânduri: din februarie 2008 până în iunie 2008, din august 2010 până în decembrie 2012 și din nou între noiembrie 2014 și decembrie 2018.

Viață și carieră Patrice Trovoada s-a născut la Libreville, în Gabon. Este fiul lui Miguel Trovoada, președinte al Republicii São Tomé și Príncipe între 1991 și 2001, și a primit prenumele Patrice în onoarea lui Patrice Lumumba, primul prim-ministru al Republicii Congo (Léopoldville). A urmat studii în Portugalia și în Franța.

A fost ministru al afacerilor externe între septembrie 2001 și 4 februarie 2002. De asemenea, a fost consilier pentru afaceri petroliere al președintelui , până când acesta l-a destituit în mai 2005, acuzându-l că și-ar fi folosit funcția pentru a-și promova interesele personale în afaceri.

Trovoada este secretar general al formațiunii Acțiunea Democratică Independentă (ADI), partid politic de orientare liberală. A candidat la alegerile prezidențiale din iulie 2006, dar a fost învins de președintele în exercițiu, Fradique de Menezes. Trovoada a fost singurul candidat de opoziție de anvergură, obținând 38,82% din voturi.

La 14 februarie 2008, Trovoada a devenit prim-ministru, fiind numit de președintele Menezes în urma demisiei lui .

La 4 martie 2008, a efectuat o scurtă vizită oficială în Gabon.

Guvernul condus de Trovoada a fost demis printr-o moțiune de cenzură adoptată în Adunarea Națională la 20 mai 2008, după doar trei luni de mandat. Moțiunea, introdusă de opoziția Mișcarea pentru Eliberarea São Tomé și Príncipe / Partidul Social Democrat (MLSTP/PSD), a întrunit 30 de voturi pentru, 23 împotrivă și două abțineri. În iunie 2008, președintele Menezes a cerut MLSTP/PSD să formeze un nou guvern, iar partidul l-a desemnat pe Joaquim Rafael Branco în funcția de prim-ministru.

După alegerile legislative din 2010, Trovoada a revenit în funcția de prim-ministru la 14 august 2010, dar a părăsit postul la 13 decembrie 2012, după ce guvernul său și-a pierdut majoritatea parlamentară. Totuși, alegerile legislative din 2014 au oferit din nou o majoritate partidului său, Acțiunea Democratică Independentă, care a obținut 33 din cele 55 de mandate din Adunarea Națională, iar Trovoada a fost din nou desemnat să formeze guvernul. El a părăsit funcția în 2018.

Trovoada a revenit ca prim-ministru în noiembrie 2022. La 6 ianuarie 2025, președintele Carlos Vila Nova l-a revocat din funcție, împreună cu întregul său guvern, invocând absențele prelungite ale premierului și incapacitatea executivului de a rezolva multiple probleme. Trovoada a calificat demiterea sa drept „ilegală” și „neconstituțională”.

Note

Legături externe

Categorie:Nașteri în 1962 Categorie:Nașteri pe 18 martie Categorie:Africani în viață Categorie:Copii ai liderilor naționali Categorie:Miniștri de externe Categorie:Prim-miniștri ai São Tomé și Príncipe