miniatura|300x300px|O diagramă cu descrieri ale fiecărui tip de personalitate Myers-Briggs și cele patru dihotomii centrale ale teoriei Indicatorul de tip Myers-Briggs (MBTI) este un chestionar auto-raportat care face afirmații pseudoștiințifice pentru a clasifica indivizii în 16 „tipuri de personalitate” distincte, bazate pe psihologie. Testul atribuie o valoare binară a unei litere fiecăreia dintre cele patru categorii dihotomice: introversiune sau extroversiune, simț sau intuiție, gândire sau sentiment și judecată sau percepție. Aceasta produce un rezultat de patru litere, cum ar fi „INTJ” sau „ESFP”, reprezentând unul dintre cele 16 tipuri posibile.

MBTI a fost construit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial de către americanii Katharine Cook Briggs și fiica sa, Isabel Briggs Myers, inspirate de cartea psihiatrului elvețian Carl Jung din 1921, „Tipuri psihologice”. Isabel Myers a fost deosebit de fascinată de conceptul de „introversiune” și s-a autodefinit drept „INFP”. Cu toate acestea, a considerat că această carte era prea complexă pentru publicul larg și, prin urmare, a încercat să organizeze funcțiile cognitive jungiene pentru a o face mai accesibilă.

Acuratețea percepută a rezultatelor testelor se bazează pe efectul Barnum, lingușire și prejudecată de confirmare, ceea ce îi determină pe participanți să se identifice personal cu descrieri care sunt oarecum dezirabile, vagi și aplicabile pe scară largă. Ca indicator psihometric, testul prezintă deficiențe semnificative, inclusiv validitate slabă, fiabilitate slabă, măsurarea unor categorii presupus dihotomice care nu sunt independente și lipsa de exhaustivitate. Majoritatea cercetărilor care susțin validitatea MBTI au fost produse de Centrul pentru Aplicații ale Tipului Psihologic, o organizație condusă de Fundația Myers-Briggs, și publicate în propria revistă a centrului, Journal of Psychological Type (JPT), ridicând întrebări legate de independență, prejudecată și conflict de interese.

MBTI este considerat în general „total lipsit de sens” de către comunitatea științifică. Potrivit profesorului Adam Grant de la Universitatea din Pennsylvania, „Nu există dovezi care să susțină acest lucru. Trăsăturile măsurate de test nu au aproape nicio putere predictivă când vine vorba de cât de fericit vei fi într-o anumită situație, cât de bine te vei descurca la locul de muncă sau cât de mulțumit vei fi în căsnicia ta.” În ciuda controverselor privind validitatea, instrumentul a demonstrat o influență pe scară largă de la adoptarea sa de către Serviciul de Testare Educațională în 1962. Se estimează că 50 de milioane de persoane au utilizat Indicatorul de Tip Myers-Briggs și că 10.000 de companii, 2.500 de colegii și universități și 200 de agenții guvernamentale din Statele Unite utilizează MBTI.

Istorie miniatura|Katharine Cook Briggs și Isabel Briggs Myers au extrapolat teoria lor MBTI din scrierile lui Carl Jung în cartea sa din 1921 , „Tipuri psihologice”. Briggs și-a început cercetările asupra personalității în 1917. După ce l-a întâlnit pe viitorul ei ginere, a observat diferențe marcante între personalitatea lui și cea a altor membri ai familiei. Briggs a început un proiect de citire a biografiilor și ulterior a dezvoltat o tipologie în care a propus patru temperamente: meditativ (sau gânditor), spontan, executiv și social.

După publicarea în 1923 a unei traduceri în engleză a cărții lui Carl Jung , „Tipuri psihologice” (publicată pentru prima dată în germană sub titlul (în 1921), Briggs a recunoscut că teoria lui Jung semăna cu a sa, dar depășea cu mult a ei. Cele patru tipuri ale lui Briggs au fost ulterior identificate ca fiind corespunzătoare IXXX-urilor (Introvertiți: „meditativi”), EXXP-urilor (Extravertiți și Prospectori: „spontani”), EXTJ-urilor (Extravertiți, Gânditori și Judecători: „executivi”) și EXFJ-urilor (Extravertiți, Sentimentali și Judecători: „sociali”). Primele ei publicații au fost două articole care descriau teoria lui Jung, în The New Republic, „Meet Yourself Using the Personality Paint Box” (1926) și „Up From Barbarism” (1928). După ce au studiat pe larg opera lui Jung, Briggs și fiica ei și-au extins interesul pentru comportamentul uman în eforturi de a transforma teoria tipurilor psihologice în aplicații practice.

Deși Myers a absolvit Colegiul Swarthmore în științe politice în 1919, nici Myers, nici Briggs nu au studiat psihologia în mod oficial, amândoi fiind autodidacți în domeniul testelor psihometrice. Prin urmare, Myers a făcut ucenicia lui Edward N. Hay (1891–1958), directorul de personal al unei mari bănci din Philadelphia. De la Hay, Myers a învățat metode rudimentare de construire a testelor, de notare, de validare și de statistică.

Briggs și Myers au început să-și creeze indicatorul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial (1939–1945), convinși că o cunoaștere a preferințelor de personalitate le-ar ajuta pe femeile care intrau pentru prima dată în forța de muncă industrială să identifice tipurile de locuri de muncă din timpul războiului care ar fi „cele mai confortabile și eficiente” pentru ele. Manualul Indicatorilor de Tip Briggs Myers, publicat în 1944, a fost republicat sub numele de „Indicatorul de Tip Myers–Briggs” în 1956.

Munca lui Myers a atras atenția lui Henry Chauncey, șeful Serviciului de Testare Educațională, o organizație privată de evaluare. Sub aceste auspicii, a fost publicat primul „manual” MBTI, în 1962. MBTI a primit sprijin suplimentar din partea lui Donald W. MacKinnon, șeful Institutului de Personalitate și Cercetare Socială de la Universitatea din California, Berkeley; W. Harold Grant, profesor la Universitatea de Stat din Michigan și la Universitatea Auburn; și Mary H. McCaulley de la Universitatea din Florida. Publicația MBTI a fost transferată către Consulting Psychologists Press în 1975, iar Centrul pentru Aplicații ale Tipului Psihologic a fost fondat ca laborator de cercetare.

După moartea lui Myers, în mai 1980, Mary McCaulley a actualizat manualul MBTI, iar a doua ediție a fost publicată în 1985. A treia ediție a apărut în 1998.

Format și administrare În 1987, a fost dezvoltat un sistem avansat de notare pentru MBTI. Din acesta a fost dezvoltat Indicatorul de Diferențiere a Tipurilor (TDI), care este un sistem de notare pentru MBTI-ul mai lung, Forma J, care include cei 290 de itemi scriși de Myers care au supraviețuit analizelor sale anterioare. Acesta produce 20 de subscale (cinci sub fiecare dintre cele patru scale de preferință dihotomice), plus șapte subscale suplimentare pentru un nou factor „confort-disconfort” (care este similar, deși nu măsoară perfect, factorul NEO-PI al nevrotismului). Scalele acestui factor indică un sentiment general de confort și încredere versus disconfort și anxietate. De asemenea, ele se încarcă pe una dintre cele patru dimensiuni de tip:

optimist-rezervat (T/F), sfidător-conformist (T/F), fără griji, îngrijorat (T/F), decisiv-ambivalent (J/P), inhibat de neînfricare (E/I), lider-următor (E/I) și proactiv-distractibil (J/P).

De asemenea, este inclusă o combinație a acestora numită „tensiune”. Există, de asemenea, scale pentru consistența tip-scală și consistența confort-scală. Fiabilitatea a 23 din cele 27 de subscali TDI este mai mare de 0,50, „un rezultat acceptabil având în vedere concizia subscalelor”.

În 1989, a fost dezvoltat un sistem de notare doar pentru cele 20 de subscale pentru cele patru dihotomii originale. Acest lucru era inițial cunoscut ca „Formularul K” sau „Raportul de analiză extinsă”. Acest instrument este acum numit MBTI Pasul II.

Formularul J sau TDI a inclus elementele (derivate din lucrările anterioare ale lui Myers și McCaulley) necesare pentru a evalua ceea ce a devenit cunoscut sub numele de Pasul III. ( Manualul MBTI din 1998 a raportat că cele două instrumente erau unul și același) Pasul III a fost dezvoltat într-un proiect comun care a implicat următoarele organizații: Compania Myers-Briggs, editorul tuturor lucrărilor MBTI; Centrul pentru Aplicații ale Tipului Psihologic (CAPT), care deține toate lucrările originale ale lui Myers și McCaulley; și Trustul MBTI condus de Katharine și Peter Myers. CAPT a promovat Pasul III ca abordând dezvoltarea tipului și utilizarea „percepției și judecății” de către respondenți.

Concepte MBTI se bazează pe teoria tipurilor psihologice propusă de psihiatrul elvețian Carl Jung în 1921, care a fost parțial bazată pe cele patru elemente ale cosmologiei clasice. Jung a speculat că oamenii experimentează lumea folosind patru funcții psihologice principale - senzație, Intuiţie, sentiment și gândire - și că una dintre aceste patru funcții este dominantă în un individ, majoritatea timpului. În teoria MBTI, cele patru categorii sunt introversiunea/extraversiunea, simţirea/intuitia, gândirea/sentimentul și judecata/percepția. Potrivit MBTI, se spune că fiecare persoană are o calitate preferată din fiecare categorie, producând 16 tipuri unice.

miniatura|O diagramă care prezintă funcțiile cognitive ale fiecărui tip: culoarea de fundal a unui tip reprezintă funcția sa dominantă, iar culoarea textului său reprezintă funcția sa auxiliară. Cele 16 tipuri sunt denumite de obicei printr-o abreviere de patru litere - inițialele fiecăreia dintre cele patru preferințe de tip (cu excepția cazului intuiției, care folosește abrevierea „N” pentru a o distinge de introversie). De exemplu:

ENTJ : extroversiune (E), intuiție (N), gândire (T), judecată (J) ISFP : introversiune (I), simțire (S), sentiment (F), percepție (P)

Statistici Un studiu din 1973 realizat pe studenți universitari din Statele Unite a constatat că tipul INFP era cel mai frecvent tip în rândul studenților care studiau arte plastice și educație artistică, 36% dintre studenții la arte plastice și 26% dintre studenții la educație artistică fiind INFP. Un studiu din 1973 privind tipurile de personalitate ale profesorilor din Statele Unite a constatat că tipurile Intuitiv-Perceptive (ENFP, INFP, ENTP, INTP) erau suprareprezentate la profesorii de materii precum engleză, studii sociale și artă, spre deosebire de științe și matematică, care prezentau mai multe tipuri sensibile (S) și sensibile (J). Un chestionar realizat pe 27.787 de elevi de liceu a sugerat că elevii INFP dintre ei au arătat o preferință semnificativă pentru materiile de artă, engleză și muzică.

Referințe

Lucrări citate

Lectură suplimentară

Falt, Jack. Bibliography of MBTI/Temperament Books by Author . Retrieved December 20, 2004. Georgia State University. GSU Master Teacher Program: On Learning Styles . Retrieved December 20, 2004. Jung, Carl Gustav (1965). Memories, Dreams, Reflections. Vintage Books: New York, 1965. p. 207   Krauskopf, Charles J. and Saunders, David R. (1994) Personality and Ability: The Personality Assessment System. Maryland: University Press of America. ISBN 0-8191-9282-1

Pearman, R.; Lombardo, M.; and Eichinger, R. (2005). YOU: Being More Effective In Your MBTI Type. Minn.:Lominger International, Inc.

Linkuri externe

Patrick Vermeren, The (uncomfortable) truth of HR and leadership development, TEDxKMA Categorie:Pseudoștiință Categorie:Psihologie analitică Categorie:Psihologie Categorie:Carl Jung