Dreptul common-law, numit și drept anglo-saxon, reprezintă una dintre cele două mari familii juridice ale lumii contemporane, alături de sistemul continental de drept civil. Acest model juridic își are originile în Anglia medievală și s-a extins ulterior în majoritatea statelor vorbitoare de limbă engleză, precum Statele Unite ale Americii, Canada, Australia, Noua Zeelandă, Irlanda și numeroase alte jurisdicții din fostul Imperiu Britanic.

Caracteristici generale Un aspect esențial al sistemului de common-law îl reprezintă coexistența a trei componente normative principale: common law, equity și statute law. Acestea funcționează împreună în cadrul ordinii juridice engleze, fiecare având o origine și o evoluție distinctă.

Common law, în sens restrâns, desemnează regulile de drept create prin hotărâri judecătorești. Deciziile instanțelor superioare sunt obligatorii pentru instanțele inferioare în cauze similare, conform principiului precedentului. Acest sistem conferă stabilitate și continuitate dreptului, dar a fost în trecut caracterizat prin rigiditate procedurală.

Equity a apărut ca remediu pentru limitele common-law-ului. Inițial, persoanele care nu găseau soluții adecvate în instanțele de common law adresau petiții Cancelarului, reprezentant al autorității regale. Curtea Cancelarului a dezvoltat principii suplimentare, bazate pe echitate și bună-credință, care completau dreptul existent. Începând cu Judicature Acts din 1873–1875, instanțele de common law și equity au fost unificate, iar regulile de equity prevalează atunci când există un conflict între cele două.

Statute law reprezintă totalitatea normelor adoptate de Parlamentul Regatului Unit. Deși sistemul britanic s-a format istoric ca un drept al precedentului judiciar, rolul legislației a crescut semnificativ în epoca modernă. În dreptul englez poate exista abrogare implicită atunci când o lege ulterioară este incompatibilă cu una anterioară, iar fenomenul desuetudinii este recunoscut doar în situații excepționale.

Regatul Unit nu are o Constituție codificată într-un singur document. Constituția britanică este alcătuită din statute fundamentale, norme de common law, convenții constituționale și o serie de principii dezvoltate în jurisprudență. De asemenea, unele tratate internaționale și acte normative precum Human Rights Act 1998 au avut și au un rol important în configurarea ordinii constituționale.

Common-law și sistemul continental În contrast cu sistemele de drept civil, care se bazează pe coduri detaliate și pe rolul predominant al legislatorului, common-law pune accent pe soluțiile judecătorești și pe flexibilitatea interpretării. În timp ce dreptul continental tinde să fie deductiv, pornind de la normă spre caz, dreptul anglo-saxon funcționează adesea inductiv, de la cazuri concrete spre formularea regulilor generale.

Extindere globală Marele sistem de common-law este în prezent aplicat în numeroase state de pe toate continentele. Deși fiecare jurisdicție are propriile particularități, principiile fundamentale ale precedentului, ale rolului central al instanțelor și ale dezvoltării istorice comune sunt trăsături care unifică familia juridică anglo-saxonă. Unele țări combină elemente din common-law cu tradiții de drept civil, creând sisteme mixte, cum este cazul în Africa de Sud, Scoția sau Canada (cu excepția provinciei Quebec).

Importanță contemporană Common-law este masiv influent în dreptul internațional al afacerilor, în arbitraj, în dreptul contractelor comerciale și în domeniile emergente ale dreptului, precum tehnologia sau protecția datelor. Caracterul său flexibil și capacitatea de adaptare rapidă la situații noi îl fac un model apreciat în societățile moderne dinamice.

Note

Categorie:Drept