Boabe de ienupăr

miniatura|Boabele de ienupăr sunt de fapt conuri de conifere modificate. Boabele de ienupăr sunt, de fapt, conuri femele produse de diferitele specii de ienupăr. Deși arată ca niște fructe, ele sunt conuri ale căror solzi s-au îngroșat și s-au unit, formând o structură cărnoasă numită galbulus. Conurile anumitor specii – în special Juniperus communis – sunt folosite ca aromatizant în bucătăria europeană și stau la baza gustului specific al ginului. Printre condimentele provenite de la conifere, boabele de ienupăr sunt unele dintre foarte puținele exemple, alături de mugurii de molid.

Descriere stanga|miniatura|Pe aceeași plantă se pot vedea fructe de pădure tinere verzi și mature, violete. Spre deosebire de solzii tari și separați ai unui con de pin obișnuit, cei ai „boabelor” de ienupăr rămân cărnoși și se contopesc într-o structură unică ce acoperă semințele. Uneori sunt considerate asemănătoare cu arilele – la fel ca acele „pseudo-boabe” ale tisei. La Juniperus communis, mărimea boabelor variază aproximativ între 4 și 12 mm în diametru, iar alte specii se încadrează cam în același interval. Există totuși și excepții mai robuste, cum este Juniperus drupacea, ale cărei conuri pot ajunge la 20–28 mm. Boabele sunt verzi când sunt tinere și capătă o culoare violet-negru pe parcursul a aproximativ un an și jumătate, în cazul majorității speciilor — inclusiv Juniperus communis. La unele specii maturarea se încheie chiar și în 8–10 luni, în timp ce la Juniperus drupacea poate depăși doi ani. În bucătărie se folosesc de regulă boabele complet coapte, cele închise la culoare, în timp ce pentru gin se preferă cele încă necoapte, dar deja dezvoltate.

Chimie Boabele de ienupăr conțin diverse substanțe fitochimicale, inclusiv un ulei esențial în aproximativ 2% din volum, un flavonoid numit ienuperină, rășini (aproximativ 10% din volum), proteine și acizi acetic, malic și formic . Din extractele de boabe au fost izolați acizi grași, terpene, compuși aromatici și hidrocarburi, cum ar fi pinen, sabinen, terpinen-4-ol, limonen și mircen .

Toxicitate Deși sunt clasificate ca fiind în general recunoscute ca fiind sigure în Statele Unite, fructele de ienupăr pot avea diverse efecte secundare care nu au fost testate pe larg în studii clinice . În principal din cauza unui risc crescut de avort spontan, chiar și în doze mici, consumul de fructe de ienupăr poate afecta femeile însărcinate sau care alăptează.

Sunt posibile reacții alergice . Consumul unor cantități mari de boabe de ienupăr poate provoca catharsis, convulsii sau poate afecta funcția renală . Boabele unor specii, cum ar fi J. sabina, sunt toxice.

Utilizări miniatura|Boabe de ienupăr uscate la o piață din Siracuza, Sicilia Boabele unor specii de ienupăr sunt considerate prea amare pentru a fi mâncate. [ necesită citare ]

Pe lângă J. communis și J. drupacea, speciile comestibile includ J. fenicea, J. deppeana și J. California .

Profilul aromatic al fructelor de pădure tinere și verzi este dominat de pinen; pe măsură ce se maturizează, acestui fundal rășinos și de pin i se alătură ceea ce Harold McGee descrie drept note „verzui-proaspete” și citrice . Solzii exteriori ai fructelor de pădure sunt relativ lipsiți de aromă, așa că fructele de pădure sunt aproape întotdeauna cel puțin ușor zdrobite înainte de a fi folosite ca și condimente. Sunt folosite atât proaspete, cât și uscate, dar aroma și mirosul lor sunt cele mai puternice imediat după recoltare și se scad în timpul uscării și depozitării.

Aromă Boabele de ienupăr sunt folosite în bucătăria nordică a Europei și în special în bucătăria scandinavă, conform unei surse, pentru a „conferi o aromă intensă și clară” preparatelor din carne, în special păsărilor sălbatice (inclusiv sturz, mierlă și cocoș ) și vânatului (inclusiv mistreț și căprioară ). De asemenea, condimentează preparatele din carne de porc, varză și varză murată . Rețetele tradiționale de choucroute garnie, un preparat alsacian cu varză murată și carne, includ universal boabe de ienupăr. The chapter is an essay first published in 1989. Pe lângă preparatele norvegiene, daneze și suedeze, boabele de ienupăr sunt uneori folosite și în bucătăria germană, austriacă, cehă, poloneză și maghiară, adesea cu fripturi (cum ar fi german). Bucătăria nordică a Italiei, în special cea din Tirolul de Sud, include și boabe de ienupăr. Acestea sunt folosite și în regiunea italiană Apulia, în special pentru aromarea saramurilor.

Ienupărul, de obicei J. communis, este folosit pentru a aroma ginului, o băutură spirtoasă dezvoltată în secolul al XVII-lea în Olanda . Numele gin în sine este derivat fie din franceza sau olandez, ambele însemnând „ienupăr”. Alte băuturi cu aromă de ienupăr includ berea finlandeză de secară și ienupăr, cunoscută sub numele de sahti, care este aromatizată atât cu boabe, cât și cu ramuri de ienupăr.

O altă băutură făcută din fructe de pădure este , o băutură răcoritoare produsă în Suedia, vândută în principal în perioada Crăciunului .

Mâncare Câteva specii de ienupăr nord-american produc un con de semințe cu o aromă mai dulce, mai puțin rășinoasă decât cele folosite în mod obișnuit ca și condiment. De exemplu, un ghid de teren descrie pulpa boabelor de J. californica ca fiind „uscată, făinoasă și fibroasă, dar dulce și fără celule de rășină”. Astfel de specii au fost folosite nu doar ca și condiment, ci și ca aliment nutritiv de către unii amerindieni . Fructele de pădure au și utilizări medicinale. De exemplu, tribul Blackfoot folosea ceai de fructe de ienupăr pentru a vindeca vărsăturile, în timp ce femeile Crow beau ceai de fructe de ienupăr după naștere pentru a intensifica curățarea și vindecarea. Pe lângă scopuri medicinale și culinare, amerindienii au folosit și semințele din interiorul fructelor de ienupăr ca mărgele pentru bijuterii și decorațiuni.

Un ulei esențial extras din boabe de ienupăr este utilizat în aromaterapie, atât pentru masaj corporal, difuzie, cât și pentru parfumerie .

Boabe de ienupăr, inclusiv Juniperus phoenicea și J. oxycedrus, au fost găsite în morminte egiptene antice din mai multe situri. J. oxycedrus nu este cunoscut pentru creșterea sa în Egipt, și nici J. excelsa, care a fost găsită împreună cu J. oxycedrus în mormântul lui Tutankhamon . Fructele de pădure importate în Egipt ar fi putut proveni din Grecia ; grecii menționează utilizarea fructelor de ienupăr ca medicament cu mult înainte de a menționa utilizarea lor în alimentație.

Grecii foloseau fructele de pădure în multe dintre evenimentele olimpice datorită credinței lor că acestea sporeau rezistența fizică a sportivilor.

Romanii foloseau boabele de ienupăr ca înlocuitor ieftin, produs pe plan intern, pentru piperul negru scump și piperul lung importate din India . De asemenea, era folosit ca adulterant, așa cum se relatează în Istoria Naturală a lui Pliniu cel Bătrân : „piperul este adulterat cu boabe de ienupăr, care au proprietatea, într-o măsură minunată, de a prelua iuțeala piperului”. Pliniu a afirmat, de asemenea, în mod eronat că piperul negru creștea pe copaci care erau „foarte asemănători ca aspect cu ienuperii noștri”.

Fructele de pădure au fost o parte integrantă a culturii Desert Serrano ( Vanyume ) și au crescut în toată regiunea râului Mojave . Satul principal Wá'peat derivă din cuvântul Serrano pentru boabe de ienupăr,

Referințe

Linkuri externe

Categorie:Uleiuri esențiale Categorie:Plante medicinale Categorie:Mirodenii Categorie:Pagini cu traduceri nerevizuite

Boabe de ienupăr

Źródło i licencja