O convenție constituțională este o tradiție necodificată urmată de instituțiile unui stat, care influențează modul concret de exercitare a puterii politice.

În unele state, în special în acele state din Commonwealth care urmează sistemul Westminster și ale căror sisteme politice derivă din dreptul constituțional britanic, majoritatea funcțiilor guvernamentale sunt ghidate de convenții constituționale, mai degrabă decât de o constituție scrisă formală. În aceste state, distribuția reală a puterii poate fi semnificativ diferită de cea descrisă în documentele constituționale formale. În special, constituția formală conferă adesea puteri discreționare largi șefului statului, care, în practică, sunt exercitate doar la recomandarea șefului guvernului și, în unele cazuri, nu sunt exercitate deloc.

Unele convenții constituționale funcționează separat de sau alături de constituții scrise, cum este cazul Canadei de la formarea statului prin adoptarea Constitution Act, 1867. În alte cazuri, în special în Regatul Unit, care nu dispune de un singur document constituțional cuprinzător, convențiile nescrise sunt încă de importanță vitală pentru înțelegerea modului în care funcționează statul. În majoritatea statelor, însă, multe convenții vechi au fost înlocuite sau depășite de legi (proces numit codificare).

Entitățile istorice au pus adesea un accent puternic pe convențiile constituționale. De exemplu, constituția Republicii Romane a fost codificată relativ târziu în evoluția sa și se baza, pentru funcționare, pe tradiții și pe un cod moral comun numit mos maiorum. În Sfântul Imperiu Roman, chestiuni atât de importante precum cine putea alege împăratul erau complet necodificate înainte de Bula de Aur din 1356 și au rămas supuse unui anumit grad de interpretare mult timp după aceea.

Origini Convențiile constituționale apar atunci când o putere care este permisă de lege este exercitată în practică, dar provoacă o opoziție politică atât de puternică încât, pe viitor, utilizarea acelei puteri devine inacceptabilă, chiar dacă rămâne legal posibilă. De exemplu, convenția potrivit căreia prim-ministrul Regatului Unit nu poate rămâne în funcție fără sprijinul majorității Camerei Comunelor își are originea într-o tentativă nereușită a guvernului lui Robert Peel (1834–1835) de a guverna fără o asemenea majoritate.

Aplicabilitatea în instanțe Convențiile constituționale nu sunt și nu pot fi aplicate de instanțele judecătorești. Principalul motiv este că convențiile se află în conflict cu regulile juridice pe care le presupun, iar instanțele pot fi obligate să aplice regulile juridice. Mai precis, convențiile fac ca anumite acte, care ar fi permise în urma unei interpretări stricte a legii, să devină, în practică, inadmisibile. Acest conflict dintre convenție și lege înseamnă că nicio convenție, indiferent cât de bine stabilită sau universal acceptată ar fi, nu se poate „cristaliza” în drept, decât dacă parlamentul sau legislativul competent adoptă o lege sau un amendament constituțional care să codifice respectiva convenție.

Exemple

Bosnia și Herțegovina

Cei șase membri ai Curții Constituționale a Bosniei și Herțegovinei, aleși de parlamentele entităților din Bosnia și Herțegovina, ar trebui să fie aleși astfel încât să se stabilească echilibrul național, al „popoarelor constitutive”, în cadrul Curții (doi bosniaci, doi croați și doi sârbi), deși Constituția nu prevede această cerință.

Danemarca

Constituția daneză face referire la Rege în detaliu. Pe lângă faptul că se înțelege că aceasta include și o regină aflată în funcție, referințele la Regele care acționează în calitate politică sunt înțelese ca referindu-se la Prim-ministru deoarece Constituția prevede că Regele își exercită puterile prin intermediul Cabinetului. Conform Constituției, orice cheltuială publică trebuie prevăzută în proiectul de lege bugetar anual sau în proiectele de lege bugetare provizorii. Cu toate acestea, deși nu este prevăzut în Constituție, conform obiceiului constituțional, Comisia Bugetară Parlamentară are competența de a autoriza cheltuieli provizorii, indiferent de faptul că aceste cheltuieli nu sunt incluse oficial în buget (astfel de subvenții sunt însă apoi marcate pentru adoptare în următorul proiect de lege bugetar).

Franța

Dacă președintele Adunării Naționale, președintele Senatului sau 60 de deputați sau 60 de senatori susțin că o lege recent adoptată este neconstituțională, președintele republicii nu semnează legea și așteaptă în schimb trimiterea unei petiții către Consiliul Constituțional.

Liban

Constituția Libanului prevede că președintele Libanului este ales cu majoritate simplă de către Parlamentul Libanului. Cu toate acestea, din cauza echilibrului etnic delicat al țării, diferitele facțiuni parlamentare încearcă, de regulă, să ajungă la un candidat de consens. Potrivit Pactului Național nescris, președintele trebuie să fie întotdeauna un creștin maronit; prim-ministrul, un musulman sunnit; președintele Parlamentului, un musulman șiit; iar vicepreședintele Parlamentului, un creștin ortodox grec.

Norvegia

Conform constituției scrise, cabinetul (consiliul de miniștri) este numit de Rege. Numirea noilor cabinete de către Rege este o formalitate, iar regele nu a mai exercitat în mod direct puteri executive din 1905.

Statele Unite

Președintele Statelor Unite își va ține discursul despre Starea Națiunii în persoană, în fața unei sesiuni comune a Congresului și va face acest lucru în fiecare an, cu excepția primului an al unui nou mandat (în care discursul inaugural al președintelui îl înlocuiește). O mare parte din modul în care funcționează Cabinetul Statelor Unite este dictat de convenție, iar operațiunile sale sunt menționate doar vag în Constituția SUA.

Bibliografie

Note

Vezi și

Constituționalism Amendament constituțional

Categorie:Tradiții Categorie:Drept constituțional