mini| Coperta unei ediții oficiale din 1923.

Constituția din 1923 a afirmat cadrul constituțional actualizat al Regatului României, după schimbările sociale și economice, date de Marea Unire, dezvoltarea economică și reforma agrară.

Per total, Constituția din 1923 a fost o versiune mai democratică a celei din 1866, păstrând multe dintre reglementările acesteia, însă în același timp acordând drepturi și libertăți mai largi. Printre altele, noua constituție renunță la sistemul electoral cenzitar, adoptând în schimb votul universal.Bădescu, p. 42

Context În jumătatea de secol trecută de la adoptarea Constituției din 1866 au avut loc multe schimbări sociale și economice. României i se alăturaseră după Primul Război Mondial trei provincii (Basarabia, Bucovina și Transilvania), care depășeau Spre deosebire de Dobrogea (o mică provincie cu o populație predominat rurală), parte a României din 1878. ca suprafață și populație însumată Vechiul Regat. Se dorea participarea noilor cetățeni la elaborarea unei noi Constituții, care să garanteze drepturile și libertățile minorităților etnice și confesionale, în număr mai mare după unire. De asemenea, se dorea protecția legilor reformei agrare din 1920-21, după exproprierea marilor latifundiari din 16 decembrie 1918.

Proiectul de Constituție a fost supus dezbaterii parlamentare după instaurarea la 19 ianuarie 1922 a guvernului Ion I.C. Brătianu. Proiectul a fost adoptat de Adunarea Deputaților la 26 martie 1923 și de Senat la 27 martie 1923. Constituția a fost sancționată și promulgată de regele Ferdinand I la 28 martie 1923 și a intrat în vigoare la 29 martie 1923, odată cu publicarea în Monitorul Oficial nr. 282. Constituția a contribuit la consolidarea Marii Uniri Articolele 1, 2. și a reflectat schimbările sociale și economice ale României, dar a fost abrogată în 1938.

Regele Mihai a repus în vigoare anumite părți din Constituția din 1923 după evenimentele de la 23 august 1944. Cu multe restricții și încălcări, generate de ocupația militară sovietică și de creșterea influenței politice a comuniștilor, Constituția din 1923 a fost în vigoare până la lovitura de stat de la 30 decembrie 1947 când comuniștii au proclamat republica populară, printr-o ședință măsluită Camera se afla în vacanță parlamentară, cu deputații plecați în circumscripțiile teritoriale. a Adunării Deputaților. A urmat o perioadă de vid constituțional, până la adoptarea la 13 aprilie 1948 a primei Constituții a Republicii Populare Române.

Dezvoltarea economică Dezvoltarea industrială ridică probleme noi și creează noi categorii sociale, în organizarea minelor Articolul 19., a industriei Articolul 21., în prevenirea monopolurilor Articolul 112., etc.

Legile reformei agrare din 1920-21 în toate provinciile României sunt incluse în Constituție pentru a le acorda o protecție sporită Articolul 131.. Proprietatea este garantată Articolul 17., dar nu este „sacră și neviolabilă” Articolul 19, Constituția din 1866., iar exproprierea se poate face în „interesele generale directe ale Statului” Articolul 17..

Schimbările sociale Schimbările sociale ale Marii Uniri fac necesară precizarea unei limbi oficiale, româna Articolul 126., și se afirmă întâietatea bisericii greco-catolică față de celelate culte, cu excepția bisericii ortodoxe Articolul 22..

Votul universal și egal pentru bărbați a fost introdus în 1919, iar Constitutia recunoaște posibilitatea acordării „drepturilor politice” (de vot, de a fi ales, etc.) femeilor Articolul 6.. Odată cu creșterea importanței presei cu numărul crescut al celor care puteau să citească și să scrie, drepturile și răspunderile presei sunt dezvoltate în mai mult detaliu Articolele 25, 26 ..

Puterile în stat În contrast, atribuțiile celor trei puteri (legislativă, executivă și judecătorească) și relatiile dintre ele nu sunt substanțial modificate, comparativ cu Constituția din 1866, viabilă pentru peste jumătate de secol. Din Constituția din 1866 s-au păstrat 78 de articole.

Puterea legislativă rămâne exercitată colectiv de adunările legislative (Senat și Adunarea Deputaților) și regele României;

Puterea executivă rămâne încredințată Regelui, care o exercită „în modul regulat prin Constituțiune” (prin intermediul Guvernului format de partidul sau alianța care câștigă alegerile parlamentare), cu aceleași atribuții ca în Constituția din 1866. Expresia acestui principiu, larg cunoscută de public, era Regele domnește, nu guvernează.

Puterea judecătorească rămâne atribuită Înaltei Curți de Casație și Justiție și instanțelor de judecată.

Schimbări sunt făcute în modul de alegere al senatorilor. Un număr de senatori proporțional cu populatia sunt aleși în vot direct Articolul 68., alți senatori sunt aleși de grupuri restrânse. De exemplu, câte unul din fiecare județ este ales de consiliile locale Articolul 69., de camere de comerț, etc. Articolul 70.. De asemenea, sunt senatori aleși de universități Articolul 71. și alții care sunt membri de drept.

Durata sesiunii parlamentare este crescută de la trei la cinci luni pe an Articolul 90. și se specifică cu mai multe detalii răspunderea ministerială Articolul 99. și despre cum se verifică constituționalitatea legilor Articolul 103.. Se înființează un Consiliu Legislativ Articolul 76., subsecretariate de stat Articolul 100., și un Consiliu Superior al Apărării Țării (CSAT) Articolul 122..

Independența justitiei este întărită Articolul 104., dar se precizează de asemenea că justiția trebuie să aplice legile

fără să le interpreteze

Note

Bibliografie Bădescu, M; Drept constituțional și instituții politice; Curs universitar, București, editura Hamangiu, 2023; Constituția din 1923 în dezbaterea contemporanilor, Humanitas, București, 1999, ISBN 973-28-0192-1, retipărire a lucrării Institutul Social Român, Noua constituție a României. 23 de prelegeri publice organizate de Institutul Social Român, 1923, Tipografia Cultura Națională (contribuții de Dimitrie Gusti, N. Iorga, I. Nistor, Romul Boilă, Grigore Iunian, Virgil Madgearu, Mihail Manoilescu, Mircea Djuvara, Constantin Dissescu, Vintilă Brătianu și alții.) Eleodor Focșeneanu, Istoria constituțională a României (1859 – 2003), Editura Humanitas, București, 1992, ISBN 973-28-0369-X, ediția a III-a revizuită și completată, 2008, publicată integral, la Google Books. Flavius Boncea, Constituția din 1923 - de la istorie la necesitate , articol apărut în revista Vestul din Timișoara Alexandru Muraru, Constituția din 1923, un document suplu, clar, concis

Categorie:1923 în România Categorie:Constituțiile României Categorie:Istoria României Mari (1918-1939) Categorie:Constituții abrogate