Constantin C. Arion (n. 18 iunie 1855, București – d. 27 iunie 1923, București) a fost un politician și ministru de externe român, membru de onoare (din 1912) al Academiei RomâneMembrii Academiei Române din 1866 până în prezent – A, Academia Română . Fiul magistratului Constantin I. Arion (1826-1883) și al Lucreției, fiica clucerului Scarlat Urlățeanu.
A făcut studii primare și secundare la București, juridice și politice la Paris, cu un doctorat în Drept (1878) și a fost procuror, apoi judecător la Tribunalul Ilfov, iar din 1881 a practicat avocatura, fiind și profesor la Universitatea București (1883-1886). A deținut funcțiile de ministru al Cultelor și al Instrucțiunii Publice în perioada 07.07.1900 - 13.02.1901, în guvernul Petre P. CarpMinisterul Culturii; Foștii miniștri ai culturii (arhivat din original); cultura.ro; accesat la 8 februarie 2014 . A ocupat funcția de ministru al Agriculturii și Domeniilor (1913) și cea de ministru de Externe în Guvernul Marghiloman (martie - octombrie 1918), calitate în care a semnat Tratatul de Pace de la București din 7 mai 1918 cu Puterile Centrale.
A fost deputat și senator de Buzău și de Ilfov în mai multe legislaturi. Constantin C. Arion era descendent al unei familii boierești, menționate în surse începând cu secolul XVIII. Soția sa se numea Maria și era născută Tătăranu. Au avut un fiu pe Dinu Arion, viitorul istoric.
A făcut studiile primare și liceul în București (Liceul Matei Basarab), iar studiile superioare la Facultatea de Drept din Paris finalizată prin doctorat în anul 1878. Până în anul 1907 face parte din partidul liberal, dar din cauza neînțelegerilor cu Ion C. Brătianu, devine membru al Partidului Conservator. Între anii 1883-1886 este profesor suplinitor la catedra de drept comercial a Facultății de Drept din București. Mai târziu când va ocupa postul ca titular, va dovedi în pachetele sale o influență italiană și franceză. În urma unor discuții contradictorii în Adunarea Deputaților, anul 1915, istoricul Nicolae Iorga îl descrie astfel „Istoricul are datoria de a verifica lucrurile, pe baza unei logici care nu există în acțiunile dumneavoastră, și atunci, da sunteți în stare de a mă încurca cu astfel de declarațiuni ale unui om, care în septembrie este de o opinie și în primăvară de altă opinie și puteți să încurcați nu numai pe un istoric ca mine; dar pe toți istoricii din lume cari nu vă cunosc așa de bine.”Constantin C. Arion, moare la data de 27 iunie 1923 la București. Corpul lui a fost depus la biserica Albă și apoi a fost înmormântat la cimitirul Bellu. Alexandru Constantinescu, ministrul agriculturii a adus condoleanțele guvernului. Bătrânul Alexandru Marghiloman, deși bolnav a venit la biserica unde a fost depus Arion. Ministerul instrucțiunii și-a suspendat orice activitate în ziua înmormântării fostului ministru.Pațaliu, Marian Cosmin; Constantin C. Arion; Revista Logos și Agape, 12 septembrie, 2018; accesat în 26.07.2020
Note
Categorie:Nașteri în 1855 Categorie:Nașteri pe 18 iunie Categorie:Decese în 1923 Categorie:Decese pe 27 iunie Categorie:Miniștri de externe ai României Categorie:Miniștri ai educației români Categorie:Miniștri de interne ai României Categorie:Oameni asociați cu Societatea Junimea Categorie:Deputați români Categorie:Senatori români Categorie:Politicieni din București Categorie:Nobili români Categorie:Avocați români Categorie:Filantropi români Categorie:Absolvenți ai Universității din Paris Categorie:Membri de onoare ai Academiei Române Categorie:Oameni din Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești Categorie:Politicieni români din secolul al XIX-lea Categorie:Politicieni români din secolul al XX-lea Categorie:Cavaleri ai Ordinului Carol I Categorie:Mari Ofițeri ai Legiunii de onoare Categorie:Mare Ofițer al Ordinului Steaua României