Cultura Ucrainei

thumb|300px|right| Spectacol al ansamblului de dansuri Virsky, prezentând un dans tradiţional ucrainean.

Cultura Ucrainei este rezultatul unor influențe atât vestice cât și estice care s-au exercitat de-a lungul secolelor pe teriroriul țării, la care s-au adăugat identități culturale specifice ale diferitelor grupuri etnice care populează zona. Aidoma întregii Europe, Creștinismul este un factor major de influențare al culturii Ucrainei. Istorie Cultura ucraineană a început să se contureze în epoca Rusiei Kievene și a căpătat forma definitivă în perioada cazacilor, în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea.

Începând de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, cea mai mare parte a țării a intrat sub stăpânirea Imperiului Rus – ceea ce a dus la rusificare –, în timp ce partea de vest a trecut sub administrație austro-ungară. thumb|270px|right| Monumentul eroilor războiului din 1648–1654 În timpul „Primăverii Popoarelor”, în Galiția au apărut primele mișcări și partide politice ucrainene, favorizate de absența presiunilor din partea autorităților austro-ungare.

Cea mai semnificativă ascensiune a culturii ucrainene a avut loc în timpul Războiului de Independență; motivele ornamentale naționale ucrainene au apărut chiar și pe uniformele militare, fiind purtate atât de soldații de rând, cât și de ofițerii Armatei Republicii Populare Ucrainene. Unele personalități marcante, precum Mîkola Leontovîci, și-au pierdut viața în timpul Terorii Roșii. În teritoriile ucrainene încorporate în URSS, revirimentul cultural s-a intensificat în primii ani ai regimului sovietic — perioadă ce a cuprins Noua Politică Economică și politica de ucrainizare — înainte de declanșarea represiunilor staliniste ІСТОРІЇ КОСТЮМА: від давнини до сучасності.

În epoca stalinismului – în special în contextul colectivizării, al dekulakizării și al impunerii forțate a limbii ruse – viața ucrainenilor din RSS Ucraineană a fost complet transformată. Costumele și podoabele tradiționale au dispărut practic din viața cotidiană, iar sărbătorile populare, precum Crăciunul și Boboteaza, au fost interzise; oricine încerca să păstreze aceste obiceiuri era etichetat drept „naționalist” sau „kulak”, bunurile fiindu-i confiscate sau distruse de OGPU și NKVD, în timp ce persoanele în cauză erau fie executate, fie întemnițate în lagărele Gulagului în perioada cuprinsă între anii '30 și '50. Astfel, au fost distruse elemente unice ale vieții populare tradiționale – elemente care, începând cu a doua jumătate a anilor '30, au fost reduse la simple recuzite pentru căminele culturale și ansamblurile oficiale; totodată, diversitatea regională și simbolistica inerente vestimentației, veselei și muzicii au fost, în fapt, șterse Національний одяг українців: історія, традиції, символіка.

Ucrainenii care au supraviețuit foametei din anii 1932–1933 sau deportărilor – și care, aproape fără excepție, au devenit lucrători în gospodăriile colective – au fost obligați să poarte aceleași tipuri standard de îmbrăcăminte de lucru și de zi cu zi ca locuitorii celorlalte republici ale URSS Національний одяг українців: історія, традиції, символіка.

thumb|Locuitori ai satelor din regiunea Kirovohrad, la începutul anilor 1950. Ca urmare a dechiulacizării și a rusificării — procese care au continuat și după cel de-al Doilea Război Mondial — aproape toate costumele populare tradiționale din regiune au fost distruse și înlocuite cu articole vestimentare conforme stilurilor sovietice standardizate

Aceste evenimente au avut un impact profund asupra demografiei populației, perturbând astfel transmiterea tradițiilor între generații: în timp ce familiile ucrainene aveau, de regulă, între cinci și opt copii – creșterea în familii numeroase jucând un rol esențial în păstrarea obiceiurilor –, începând cu sfârșitul anilor '30, numărul mediu de copii născuți în întreaga URSS a scăzut la doi sau trei. Socializarea acestora era asigurată de un sistem format din grădinițe, școli de stat și tabere de pionieri, în vreme ce copiii țăranilor supuși „dekulakizării” erau adesea trimiși în orfelinate, unde treceau printr-un proces de rusificare completă .

În perioada 1937–1938, organele NKVD i-au executat sau deportat pe toți oamenii de știință, scriitorii, fotografii, regizorii, muzicienii și istoricii ucraineni ai vremii; rămășițele unora dintre aceștia au fost îngropate în pădurea Bîkivnia, lângă Kiev 1901- народився Валер'ян Підмогильний, письменник.

Evenimente similare au avut loc în regiunile vestice ale Ucrainei în perioadele în care acestea au făcut parte din Republica Polonă, Regatul României și Cehoslovacia, precum și după încorporarea lor în URSS — inițial între anii 1939 și 1941, iar ulterior între 1944 și 1953 —, punctul culminant fiind atins în timpul Operațiunii „Vest”.

Epoca Dezghețului a cunoscut o anumită înflorire și popularizare a culturii ucrainene , însă aceasta nu a dus niciodată la o renaștere de masă, din cauza pierderilor demografice severe suferite de populația ucraineană ca urmare a politicilor bolșevice din perioada interbelică și a evenimentelor din timpul celui de-al Doilea Război Mondial Український національний одяг: від історії до сучасності.

În timpul regimului lui Leonid Brejnev, purtarea costumului național ucrainean, utilizarea limbii ucrainene și interpretarea muzicii ucrainene în viața de zi cu zi au ajuns să fie considerate semne de simpatie față de disidenți și au fost reprimate de KGB. În mod special, poetul Vasîl Stus, implicat în organizații pentru drepturile omului, a fost persecutat în repetate rânduri din cauza activității sale și a murit în detenție.

În perioada Perestroikăi, a apărut un val de popularizare a culturii ucrainene, impulsionat în primul rând de eforturile lui Andrei Saharov și ale organizației „Memorial”. Arhivele NKVD și KGB au fost deschise publicului, ducând la descoperirea unor locuri de înhumare secrete care conțineau rămășițele victimelor represiunilor politice – în special la Bîkivnia Биківнянська трагедія.

În urma proclamării independenței Ucrainei în 1991, a avut loc o eliberare de cenzura sovietică și o renaștere a identității naționale ucrainene. 116. Культурні процеси в Україні після 1991 р.. thumb|270px|right| Festivalul din 2012 Pe fundalul războiului ruso-ucrainean izbucnit în 2014, autoritățile ruse — ascunzând în același timp crime de război — au început să distrugă cărți, muzee și monumente ucrainene în teritoriile ocupate; ca răspuns, Ucraina a implementat politici de decomunizare și derusificare în zonele aflate sub controlul său Боевики ДНР решили снести памятники жертвам Голодомора и политических репрессий В «ДНР» решили снести памятники жертвам Голодомора и политических репрессий По факту уничтожения флага Украины в Донецке открыто уголовное производство Декомунізація. Дерадянізація? Деколонізація!.

Îmbrăcămintea populară

Îmbrăcămintea populară ucraineană (cunoscută sub numele de vîșîvanka) se caracterizează prin numeroase motive est-slave care simbolizează elemente ale naturii, precum și prin motive inspirate din mitologia precreștină Історія виникнення української вишиванки.

Stilul vestimentar ucrainean s-a cristalizat pe deplin în cadrul comunității Siciului Zaporojian. În Imperiul Rus, îmbrăcămintea populară ucraineană a rămas practic neatinsă de procesul de rusificare, întrucât această politică viza în primul rând suprimarea limbii și a identității naționale. A avut loc un schimb cultural între ucraineni și români în Basarabia și Bucovina de Nord, influențând stilurile locale de vestimentație Херсонська вишиванка – яка вона.

În timpul „Terorii Roșii” din perioada 1918–1922, Garda Roșie a ucis cu brutalitate membri ai „claselor ostile”. Atrocități deosebit de grave au avut loc în timpul ocupării Kievului, în februarie 1918, când forțele sovietice ruse aflate sub comanda lui Mihail Muraviov au comis o serie de masacre brutale împotriva civililor – în principal pentru că nu erau membri ai Partidului Bolșevic sau chiar doar pentru că purtau haine tradiționale populare, fapt considerat o expresie a „naționalismului burghez” 1918 - декрет про "червоний терор".

Literatură

Literatura ucraineană are rădăcini străvechi; cele mai vechi exemple cunoscute de scriere în limba ucraineană veche sunt cronicile cazăcești, precum cronica lui Hryhoriy Hrabianka. Conform diverselor relatări – în special însemnările lui Paul de Alep, care l-a însoțit pe patriarhul Macarie în călătoria sa prin ținuturile ucrainene în anul 1654 – rata de alfabetizare în rândul ucrainenilor era mai ridicată decât în ​​Polonia vecină sau în statul moscovit Славні імена Золотоніщини: Павло Алеппський, мандрівник, краєзнавець 1654–1656 років ПАВЛО АЛЕПСЬКИЙ: ХВАЛА УКРАЇНІ!.

În Polonia acelor vremuri, educația era un privilegiu rezervat exclusiv copiilor magnaților și ai nobilimii, iar instruirea se desfășura în principal în limba latină; în Ucraina, însă, educația avea loc în limbi înțelese de populația de rând slavona bisericească sau ucraineana veche, și era accesibilă practic oricărui copil, inclusiv celor din familii de cazaci și țărani, care, pe lângă o pregătire militară riguroasă, își însușeau noțiuni de citire și scriere, cunoștințe despre tradițiile ortodoxe și deprinderi de cânt coral. După încorporarea în Imperiul Rus în urma Răscoala lui Hmelnițki, restrângerea treptată a autonomiei și desființarea armatei cazăcești în 1775, autoritățile țariste ruse au interzis școlile din Sici. Literatura în limba ucraineană veche — în special cronicile, textele educative și lucrările cu caracter religios — a fost fie confiscată pentru Biblioteca Publică Imperială, Ermitaj și Biblioteca Națională a Rusiei din Sankt Petersburg, fie distrusă pe loc; acest lucru a dus la declinul sistemului de învățământ cazăcesc și la un analfabetism răspândit, o stare de fapt care a persistat în ținuturile ucrainene timp de câteva generații, oglindind situația din alte părți ale Imperiului Rus Навчання та виховання дітей на Січі.

Între anii 1917 și 1920 a funcționat Ministerul Educației Publice al Republicii Populare Ucrainene; în pofida ostilităților în curs, acesta a reușit să înființeze sute de tipografii care au publicat literatură anterior interzisă хроніка заборон української мови і гоніння української книги в Україні Хронология притеснений украинского языка с 1627 года Законы о печати Екатерины II 1783-1796 гг. Документи про заборону української мови (XVII–XX ст.).

În timpul Marii Terori din URSS, majoritatea scriitorilor ucraineni ai epocii — alături de intelectualitatea creatoare — au fost executați; acest lucru a dus la stagnarea sau dispariția completă a unor genuri întregi în limba ucraineană, precum futurismul și literatura științifico-fantastică. URSS a permis publicarea doar a unor opere cenzurate ale celor mai renumiți scriitori — și chiar și atunci, în tiraje foarte limitate — acordând prioritate publicării literaturii ruse.

În ultima perioadă a regimului sovietic, mulți scriitori ucraineni cunoscuți sub numele de „generația anilor '60” — în frunte cu Vasîl Stus — au fost arestați și condamnați la închisoare sau supuși unor măsuri psihiatrice punitive До роковин розстрілів української інтелігенції в урочищі Сандармох.

Operele multor scriitori ucraineni – precum Taras Șevcenko, Nikolai Gogol și Lesea Ukrainka – au fost interzise în Imperiul Rus sau supuse unei cenzuri stricte în URSS; imaginile acestora au fost folosite în propaganda sovietică și continuă să fie utilizate în Rusia modernă pentru a justifica politicile expansioniste și agresiunea militară 1935 - народився поет Василь Симоненко 1938, народився поет і дисидент Василь Стус..

Meșteșuguri populare