Acest articol este despre un regat din Grecia Antică. Pentru alte întrebuințări, vedeți articolul Macedonia (dezambiguizare).
Macedonia (în limba greacă: Μακεδονία) a fost numele unui regat antic din partea nordică extremă a Greciei Antice, învecinată cu regatul Epirului la vest și cu regiunea Tracia la est."Macedonia" – Britannica 2006 Pentru o scurtă perioadă de timp, a fost cel mai puternic stat în Orientul Mijlociu antic, după ce Alexandru cel Mare a cucerit cea mai mare parte a lumii cunoscute, inaugurând perioada elenistică a istoriei Greciei.
Regatul a fost fondat și inițial condus de dinastia regală a Argeazilor, care a fost urmată de dinastiile Antipatridă și Antigonidă. Casă a macedonenilor antici, regatul timpuriu se afla în partea de nord-est a peninsulei grecești. și avea hotar cu Epirul la vest, Peonia la nord, Tracia la est și Tesalia la sud.
Înainte de secolul 4 î.e.n., Macedonia a fost un mic regat aflat în afara teritoriului dominat de marile orașe-stat Atena, Sparta și Teba, și a fost pentru scurt timp subordonată Persiei Ahemenide.; . În timpul regimului Filip al II-lea (359–336 î.e.n.), Macedonia a supus Grecia continentală și Tracia prin cucerire și diplomație. Cu o armată reformată ce conținea falange ce mânuiau lancea sarisa, Filip al II-lea a înfrânt vechile puteri Atena și Teba în bătălia de la Cheronea din 338 î.e.n. Fiul lui Filip al II-lea, Alexandru cel Mare, conducând o federație de state grecești, a îndeplinit obiectivul tatălui său de a stăpâni întreaga Grecie când a distrus Teba după ce orașul s-a revoltat. În timpul următoarei campanii de cucerire a lui Alexandru, a răsturnat Imperiul Ahemenid și a cucerit teritoriul care se întindea la fel de departe ca râul Indus. Pentru o perioadă scurtă, imperiul său a fost cel mai puternic din lume - statul elenistic definitiv, inaugurând tranziția către o nouă perioadă a civilizației grecești antice. Arta și literatura elenistică au înflorit pe pământurile recent cucerite, iar progresele în filozofie, tehnologie și știință s-au răspândit de-a lungul unei mari părți din lumea antică. O importanță aparte au avut-o contribuțiile lui Aristotel, tutorele lui Alexandru, ale cărui scrieri au stat la temelia filosofiei occidentale.
După moartea lui Alexandru în 323 î.e.n., ulterioarele războaie ale Diadohilor și divizarea imperiului cu viață scurtă a lui Alexandru, Macedonia a rămas un centru politic și cultural grecesc în regiunea mediteraneană alături de Egiptul Ptolemaic, Imperiul Seleucid și regatul Pergamon. Orașe importante precum Pella, Pidna și Amfipolis au fost implicate în luptele pentru putere pentru controlul teritoriului. Noi orașe au fost fondate, precum Tesalonic de către uzurpatorul Casandru (numit după soția sa Tesalonica a Macedoniei).. Declinul Macedoniei a început cu războaiele macedonene și ridicarea Romei ca putere mediteraneană de primă importanță. La sfârșitul celui de-Al Treilea Război Macedonian în 168 î.e.n., monarhia macedoneană a fost abolită și înlocuită de statele client romane. O renaștere pe termen scurt a monarhiei în timpul celui de-Al Patrulea Război Macedonean din 150–148 î.e.n. s-a sfârșit cu înființarea provinciei romane Macedonia.
Regii macedoneni, care exercitau putere absolută și stăpâneau resurse ale statului precum aurul și argintul, au facilitat operațiuni de minerit de monetărie, au finanțat armatele proprii și, în timpul regimului lui Filip al II-lea, o flotă militară macedoneană. Spre deosebire de alte state succesoare ale diadohilor, cultul imperial întreținut de Alexandru n-a fost adoptat niciodată în Macedonia, deși conducătorii macedoneni și-au asumat totuși roluri precum cel de mari preoți ai regatului și patroni principali ai cultelor interne și internaționale ale religiei elenistice. Autoritatea regilor macedoneni a fost în mod teoretic limitată la instituția armatei, în timp ce câteva municipalități din cadrul comunității macedonene s-au bucurat de un grad mare de autonomie și chiar au avut guverne democratice cu adunări populare.
Istoric miniatura|211px|Soarele de la Vergina, un simbol asociat cu regatul Macedoniei.În iulie 1995, Grecia a depus o cerere la Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale (WIPO) pentru proprietatea exclusivă asupra Soarele de la Vergina. "Greece petitions for int'l rights to Vergina Star", ANA, 31 iulie 1995. Vedeți și numerele de înregistrare WIPO:, , .
Istoria timpurie Macedonenii au populat cea mai sudică parte a Macedoniei din timpurile pre-creștine. Primul stat macedonean a apărut în secolul al VII-lea î.Hr. sau la începutul secolului al VII-lea î.Hr. în timpul dinastiei argeade, când se presupune că macedonenii au migrat în regiune venind din vest. http://istoriecucristiantulbure.blogspot.com/?m=0 Istorie. Accesat în 04 octombrie 2018 Primul lor rege despre care există înregistrări istorice este Perdiccas I. Prin vremea lui Alexandru I, macedonenii au început să se extindă spre Eordaia, Bottiaea, Pieria, Mygdonia și Almopia. În apropiere de orașul modern Edessa, Perdiccas I (sau mai probabil fiul lui, Argaeus I) a construit capitala Aegae (orașul Vergina din zilele noastre).
După o perioadă scurtă de dominație a Imperiului Persan pe timpul lui Darius Hystaspes, statul macedonean și-a recăpătat independența sub conducerea regelui Alexandru I (495–450 î.Hr.). Până la sfârșitul secolului al IV-lea î.Hr., regatul ocupa o regiune care corespunde cu oarecare aproximație cu Macedonia din Grecia zilelor noastre. Macedonia a căpătat un caracter elenistic din ce în ce mai pronunțat, deși elenii din acele timpuri îi considerau pe macedoneni sălbatici și barbari.
Un stat macedonean unificat a fost edificat de regele Amyntas al III-lea (circa 393–370 î.Hr.), deși se mai păstrau contraste evidente între ținuturile de câmpie bogate în turme de vite și ținuturile tribale izolate din munți, aliate cu familia regală prin legături de căsătorie. Aceste triburi de la munte controlau pasurile montane prin care invadatorii barbari atacau din Illiria pe direcțiile nord și nord-vest. Amyntas a avut trei fii, doi dintre ei domnind numai pentru scurt timp: Alexandru al II-lea și Perdiccas al III-lea. Urmașul minor al regelui Perdiccas al III-lea a fost detronat de cel de-al treilea fiu al lui Amyntas, Filip al II-lea, care s-a încoronat rege al unui regat care a dominat întreaga Grecie.
Expansiunea stanga|miniatura|160px|Regele Macedoniei Filip al II-lea
În timpul lui Filip al II-lea, (359–336 î.Hr.), Macedonia s-a extins în teritoriile paionianilor, tracilor și illirilor. Printre alte cuceriri, el a anexat și regiunile Pelagonia și Paionia sudică (care corespund cu regiunile din Republica Macedonia: Monastir/Bitola și respectiv Gevgelija).
Macedonia a devenit mult mai apropiată politic de orașele-stat ale Greciei Antice. În schimb a păstrat o cultură mai arhaică, mai asemănătoare cu cea a micenienilor decât cu cea clasică elenistică.
Printre caracteristicile arhaice ale societății macedonene erau poligamia și monarhia ereditară absolutistă. Puterea absolută era uneori contestată de unii dintre membrii familiei regale, sau chiar de către membrii aristocrației funciare.
Aceste caracteristici contrastau puternic cu cele ale culturilor grecești de la sud, unde numeroasele orașe state aveau instituții mult sau mai puțin democratice ori erau monarhii de facto ale despoților locali, (în care transmiterea ereditară a domniei era mai degrabă o dorință decât o lege acceptată), sau, în cazul special al Spartei, monarhie ereditară, (în care puterea aparținea nobilimii militare și preoțimii). De asemenea, orașele-state grecești aboliseră instituția legării de pământ a țăranilor prin așa-numitele legi seisachtheia σεισάχθεια), instituție care s-a mai păstrat multă vreme după aceea în Macedonia. stanga|miniatura|440px|Harta imperiului lui Alexandru cel Mare.
Fiul lui Filip, Alexandru cel Mare (356–323 î.Hr.) a reușit pentru o perioadă scurtă de timp să extindă granițele statului macedonean dincolo teritoriul Greciei, cucerind statele-oraș grecești, Egiptul, Imperiul Persan și regiuni din India. Adoptarea de către Alexandru a stilurilor de guvernare din teritoriile ocupate a fost însoțită de răspândirea culturii și științei grecești în tot vastul său imperiu. Deși imperiul s-a dezmembrat la scurtă vreme după moartea creatorului său, cuceririle lui Alexandru au lăsat o moștenire nepieritoare, nu doar în orașele noi cu populație vorbitoare de limbă greacă din întreg teritoriul fostului Imperiu Persan, dar în întreaga regiune https://www.ro.biography.name/conducatori/92-macedonia/271-alexandru-macedon-356-323-i-hr Alexandru Macedon (356-323 î.Hr.). Accesat în 04 octombrie 2018.
În ciuda dezmembrării în mai multe regate care se dușmăneau, regate conduse de foștii generali ai lui Alexandru, Macedonia a rămas un teritoriu cheie și dorit cu ardoare de toți moștenitorii imperiului. Antipater și fiul lui Cassander au obținut controlul asupra Macedoniei, regat care s-a prăbușit într-o perioadă de războaie civile îndelungate după moartea lui Cassander în 297 î.Hr. Macedonia a fost condusă pentru o vreme de Demetrius I (294–288 î.Hr.), care a pierdut coroana după ce a fost învins într-un război civil.
Fiul lui Demetrius, Antigonus al II-lea Gonatas (277–239 î.Hr.) a reușit să restaureze ordinea și prosperitatea în regat și a respins o invazie a celților galateni. El a pierdut totuși controlul asupra multora din orașele-stat grecești, pe care le stăpânise până atunci. El a stabilit o monarhie stabilă și a pus bazele dinastiei Antigonidă. Succesorul său Demetrius al II-lea (239–221 î.Hr.) s-a folosit de realizările înaintașului său pentru a restabili dominația macedoneană în regiune.
Declinul Sub domnia lui Filip al V-lea al Macedoniei (221–179 î.Hr.) și a fiului său, Perseus al Macedoniei (179–168 î.Hr.), regatul a intrat în conflict cu tot mai puternica Republică Romană. În timpul secolului al II-lea și secolului I î.Hr., Macedonia a trebuit să lupte într-o serie de războaie cu Roma. Victoriile Romei împotriva lui Filip al V-lea (197 î.Hr.) și împotriva lui Perseus (168 î.Hr.) au dus la prăbușirea definitivă a statului Macedonean și la dispariția dinastiei Antigonide. Scurta domnie a lui Andriscus și reînființarea monarhiei macedonene în 149 î.Hr. au fost urmate după numai un an de victoria definitivă a Romei și stabilirea stăpânirii directe a Republicii Romane și de transformarea Macedoniei în provincie romană.
Instituții Organizarea politică a Macedoniei era piramidală pe trei trepte. În vârf era regele și națiunea, la bază erau organizațiile civile (orașele și éthnē), iar, între cele două, districtele. Studierea acestor instituții diferite a fost reînoită grație epigrafiei, care ne-a oferit posibilitatea să recitim indicațiile date nouă de sursele literare natice precum Titus Livius și Polybius. Această cercetare a demonstrat că organizarea macedoneană era asemănătoare cu cea a statelor federale grecești (Liga Etoliană și Liga Aheană) a căror unitate era întărită de prezența unui regehttp://history.uaic.ro/wp-content/uploads/2012/12/2016sem1-istoria-artei-europene.pdf ISTORIA ARTEI EUROPENE. Accesat în 04 octombrie 2018.
Regele Regele (Βασιλεύς Basileús) era capul administrației centrale. El conducea regatul din capitala sa, Pella, aici aflândi-se palatul regal, unde se păstra și arhiva statului. Regele era ajutat în îndeplinirea înaltelor sale sarcini de Secretarul Regal (βασιλικὸς γραμματεύς basilikós grammateús) și de Consiliul Regal.
Regele era comandantul suprem al armatei, șeful religios suprem și șeful diplomației regatului. El era singurul care putea încheia tratate internaționale și, până la regele Filip al V-lea, era singurul care decidea emiterea de monedă nouă.
Numărul funcționarilor de stat era redus. Regele își conducea regatul mai mult în mod indirect, sprijinindu-se în special pe funcționarii publici locali – epistații – cu care păstra legături regulate.
Succesiunea la tron