Munții Stânișoarei sunt o grupă muntoasă a Carpaților Moldo-Transilvani, aparținând de lanțul muntos al Carpaților Orientali. Cel mai înalt pisc este Vârful Bivolul, având 1.530 m.
Repere onomatologice, culturale, istorice, literare Munții Stânișoarei sunt recunoscuți pentru intensa viață monahală și numărului destul de mare mare de pustnici ce au trăit solitari de secole prin păduri, pentru descrierea pe care le-o oferă Calistrat Hogaș în drumul său pe la mănăstirile nemțene - în opera sa „Pe drumuri de Munte” și datorită locului în care Mihail Sadoveanu a plasat drama Vitoriei Lipan din romanul Baltagul.
Existența pe partea superioară a culmilor a pajiștilor montane, a favorizat dezvoltarea păstoritului, ocupație din care derivă însăși chiar denumirea acestor munți.
Delimitare și împărțire
Munții Stânișoarei se află în nord-estul României, la exteriorul arcului Carpaților Orientali, având o direcție generală nord-vest - sud-est cale de aproximativ 60 de km și ocupă o suprafață de peste 2.100 km², ceea ce reprezintă circa 4% din întreaga arie a lanțului muntos oriental. Administrativ sunt așezați pe teritoriul a două județe: Neamț și Suceava.
Principalele limite geografice sunt date de văile unor râuri. Astfel limita nord-vestică este dată de culoarul Valea Puzdrea - Depresiunea Ostra cu valea pârâului Brăteasa - valea SuhaV.Mihăilescu 1963I.Sîrcu 1971.
După alte opiniiMunții Rarău-Giumalău Harta Turistică; Panou de informare Zona turistică Rarău - Giumalău; portal ostra.ro accesat 2013.02.09Harta Munților Rarău-Giumalău; Rarău Giumalău; Băican V., Oancea D., Zwizewski. C.; Colecția Munții Noștri Nr. 27, Editura Sport Turism, București, 1983 accesat 2013.02.09, aliniamentul nord-vestic începe de la Chiril pe valea pârâului omonim, pentru a se continua prin Curmătura Prislop spre văile Hogea și Gemenea până la Stulpicani și mai departe pe valea Suha.
Spre nord-est, se învecinează - parțial cu Râul Moldova, la est cu Depresiunea Neamțului - situată pe terasa Râului Ozana, la nivelul grupei sudice cu Depresiunea Cracău-Bistrița și la vest și sud cu Rîul Bistrița.
Principalele vecinătăți sunt: în partea de nord Obcinele Bucovinei (limita sudică a acestora - respectiv Obcina Voronețului) și Masivul Rarău, la est Subcarpații Moldovei, în sud, dincolo de valea Bistriței - Munții Tarcăului și la vest Munții Bistriței și Masivul Ceahlău.
DiviziuniGeografia fizică a României, Posea Grigore, Ediția a II-a, București, Editura Fundației România de Mâine, 2006, accesat 2012.05.05: Munții Suhei, cuprinși între limita nordică aflată pe axa văilor Puzdrea - Pasul Tarnița - Brăteasa și ce sudică aflată pe cea a văilor Sabasa - Pasul Stânișoara - Suha Mare Munții Sabasei, cuprinși între trecătorile Stânișoara și Petru Vodă - reprezintă grupa centrală și au cele mai mari înalțimi Munții Neamțului, cuprinși între axa văilor Largu - Pasul Petru Vodă - Ozana și Valea Bistriței
Elemente de Geologie, Geomorfologie, Hidrografie, Climă, Superlative ale florei și faunei Geologie Munții Stânișoarei fac parte din marea unitate a flișului din cadrul Carpaților Orientali. Cele mai extinse dintre unitățile flișului sunt unitățile de Ceahlău (gresii, grezocalcare, marnocalcare, șisturi argiloase ș.a. – litofaciesul de Sinaia, gresii micacee ș.a. – litofaciesul de Bistra, gresii și conglomerate – litofaciesul de Ceahlău-Zăganul) și Tarcău.
Elementele morfostructurale identificate în relieful actual datează cel puțin din sarmațian. Aceasta fază s-a concretizat prin continuarea nivelului interfluviului Moldova-Bistrița (556–750 m) și a nivelului interfluviilor dintre principalii afluenți (aproximativ 300–400 m). Pliocenul a fost o etapă în care principala caracteristică a constituit-o formarea glacisurilor de vale, iar în cuaternar a fost desavârșită configurația actuala a reliefului, înregistrându-se o adâncire a văilor de 100–140 m și formarea de terase, versanții fiind supuși modelării periglaciare. În general, a existat o concomitență între principalele faze de acumulare a aluvionarului în care au fost sculptate terasele și maximul de dezvoltare a proceselor de mișcare în masă pe versanți.
Altitudinile cele mai mari corespund, de regulă, rocilor celor mai rezistente din culmea principală, în special conglomeratelor de Ceahlău (vârful Bivolul, cu altitudinea maximă – 1.530 m, se află în centrul unui mare sinclinal înălțat, în alcătuirea căruia se află o masă importantă de conglomerate cretacice de Ceahlău). Pe rocile mai puțin rezistente s-au format depresiuni de facies petrografic, ca depresiunea Găinești, pe Suha Mică (pe șisturi argiloase și marne bituminoase oligocene), depresiunile Pipirig, cea de pe Ozana și de pe Hangu, pe Bistrița (pe marnocalcarele cretacic-superioare de Hangu), aceasta din urmă acoperită acum de apele lacului de acumulare Izvorul Muntelui. În aceleași roci au fost modelate și înșeuări destul de joase, care au permis amenajarea traversărilor, ca Petru-Vodă (la 900 m). De regulă între sectoarele mai largi râurile trec prin scurte defilee, pe care le-au săpat în roci mai dure, așa cum sunt cele două defilee ale Bistriței de la Izvorul Muntelui și de la Straja, în gresia eocenă de Tarcău, primul servind și construcției barajului pentru lacul de acumulare al hidrocentralei „Stejarul”.
Geomorfologie Orografic se prezintă ca o culme principală (vestică) mai înaltă, cu o asimetrie generală între flancul vestic (înclinare de 19-20 grade) și flancul estic (14-15 grade). Culmea principală este lungă de aproximativ 70 km, fiind orientată pe axa nord-vest-sud-est, culminând cu numai doua vârfuri peste 1 500 m: vârful Bivolul (sau Halauca) 1 530 m și Bâtca Comorii 1 513 m. Din culmea principală se dirijează divergent culmi secundare mai scunde, unele longitudinale , separate de afluenții Moldovei, în nord (spre exemplu Obcina Voronețului), sau de cei ai Bistriței, în sud, altele transversale, orientate spre est și separate de Suha Mare, Suha Mică, Ozana și Topolița. În sectorul estic sunt culmi prelungi care fac trecerea la Subcarpații Moldovei și zona depresionară a văii Moldovei.Referat ScriTube.com-Munții Stânișoarei accesat 2012.05.18.
Muntii Stânișoarei au altitudini medii de circa 800 m, cu o altitudine maximă de 1530 m în vârful Bivolu, o energie medie de relief de 300–400 m, cu valori absolute ce depășesc 700 m și o înclinare de 17 grade. Nodurile orografice mari sunt în număr de două (Muncel-Hălăuca și Crainicu-Prislop), asociind multe arii depresionare și un sistem de văi preponderent transversale sau diagonale cu terase de până la 60–70 m.
Există de asemenea o influență pregnantă a condițiilor geologice pe compartimente mari: pe aria pânzei de Ceahlău, ponderea mare a rocilor dure și poziția tectonică mai ridicată a acesteia, au dat reliefului un caracter de masivitate. Între văile Râșca și Moldova, unde cutele de șariaj sunt intens solzificate, se remarcă aliniamente de înălțimi și culmi monolitice concordante cu structura, având un aspect de hogback, în timp ce văile nu sunt adaptate la structură. Pe văi se pun în evidență nivele de umeri situate intre 120 si 300 m altitudine aproximativă, derivate din fragmentarea glacisurilor de vale pleistocene. În zona Munților Stânișoarei sunt foarte active procesele de modelare a versanților – prăbușiri, eroziune torențială și mai ales alunecări de teren cu deluvii groase de până la 20 m, care se dezvoltă mai ales pe stratele de Hangu și pe șisturile negre de Audia, provocând dificultăți materiale importante în întreținerea și exploatarea drumurilor (în special a șoselei Bicaz – Largu). Versanții poartă amprenta modelarii periglaciare, în special prin solifluxiuni, iar în prezent alunecarile au o amploare deosebită: în Depresiunea Pipirig, regiunea Ostra-Plutonița, versantul stâng al Lacului Izvorul Muntelui, bazinul superior la pâraielor Cracăul Negru si Cuejdiu.
Hidrografie Rețeaua hidrografică aparține râului Siret, care colectează apele râurilor Moldova și Bistrița. Direcția generală a rețelei hidrografice este NNV-SSE.
Cursurile de apă sunt: În sens orar cu emisar Râul Suha: Brăteasa, Negrileasa, RuncHartă Munții Stânișoarei accesat 2012.05.05 În sens orar cu emisar Râul Moldova: Suha, Voroneț, Isachea, Suha Mică, Suha Mare, Bogata, Râșca, Brusturi, Sărata, TopolițaHarta județului Suceava accesat 202.05.05, Ozana, AgapiaHarta județului Neamț accesat 202.05.05 În sens antiorar cu emisar final Râul Bistrița: Holdița, Cotârgași, Pietroasa, Săbasa, Fărcașa, Galu, Largu, Stâna, Vârlanu, Letești, Hangu, Buhalnița, Potoci, Capșa, Pângărați, Pângărăcior, Valea Mare, Cuiejdi, Cu emisar final Râul Cracău: afluenți de stânga Cracăul Alb, Burloaia, Zahorna afluenți de dreapta Cracăul Negru, Purcăroaia, Burdaleuca, Almaș, Turturești.
Climă Clima acestor munți se apropie înspre nord de cea a Obcinelor Bucovinei (cu influențe baltice), iar înspre sud de aceea a Munților Tarcăului (cu influențe continentale), dar se diferențiază de unitățile de la nord de valea Bicazului. Astfel, Muntii Stânișoarei au o climă de munți joși, cu temperaturi medii anuale intre 2 si 7 grade C, cu precipitații anuale sub 1100 mm, și cu peste 80 de zile de menținere a stratului de zăpadă.
Vegetație și faună Munții Stânișoarei sunt încă bine împăduriți (aprox. 75% din suprafață), dar pădurea este dominată de formațiunea de amestec conifere-fag. Numai pe culmile de peste 1.200 m din vest și sud-vest există molidișuri pure. În sud, pe versantul culmii Cozla, s-a plantat pin, iar spre baza versantului estic, la contactul cu Subcarpații Neamțului, în amestecuri pătrunde gorunul. Partea superioară a culmilor muntoase este domeniul pajiștilor montane secundare.
Intr-o proporție covârșitoare de 90 % domină solurile cambice de tip eumezobazice și mezobazice cu un conținut redus de humus (3-10 %) și o reacție slab acidă pană la neutră. In răspandirea lor, ca importanță urmează podzolurile.
Emblematic pentru fauna locală este zimbrul (a cărui revenire în libertate s-a produs în martie 2012Zimbrul, din nou liber în Muntii Neamțului, Monitorul de Neamț și Roman, 2012.03.24 accesat 2012.05.20)
Căi de comunicație Munții sunt accesibili în principal rutier, mai puțin feroviar și minim din punct de vedere aerian.
Infrastructura rutieră Rețeaua rutieră thumb|left|200px|DJ Spre Văratec thumb|200 px|right|Drumul Talienilor - coborînd spre Valea Sabasei și Borca Munții sunt deserviți de o rețea de drumuriAtlas rutier România, Furtună Constantin, Ed. All, 2010, ISBN 978-973-724-101-6 construite în principal pe structura de suport a DN15 spre sud și a DN17 spre nord și ceva mai puțin pe cea a DN2.
Masivul este circumscris: Pe flancul de sud-vest de la sud la nord de DN15 între Piatra Neamț și Poiana Largului, apoi DN17B de la Poiana Largului la Holda. În partea de nord-vest de DJ177A , de la Holda la Frasin și apoi de DN17 de la Frasin la Păltinoasa, în nord. Pe flancul nord-estic, de la nord spre sud de DN2E de la Păltinoasa până la Spătărești, de DN2 în continuare până la Dumbrăvița și apoi de DN15C până la Piatra Neamț.
Traversarea rutieră a munților se poate face pe următoarele drumuri: DJ177A: Acesta pleacă de pe vale Bistriței din Holda (DN 17B), traverseaza culmea principală prin pasul Tarnița (sau Puzdrea, 1161 m) și coboară în valea Brăteasa, ajungând prin comunele Ostra și Stulpicani în valea Moldovei la Frasin, în apropiere de Gura Humorului (DN 17). DJ209B: Cunoscut sub numele de „Drumul Talienilor” sau „Drumul Vitoriei Lipan”, pornește de pe valea Bistriței din comuna Borca (DN17) pe Valea Sabasei, urcă în trecatoarea Stînisoarei (sau Hălăuca, 1235 m)Portalul Alpinet.org accesat 2012.05.18, coboară pe valea Suha Mare, la Mălini și de aici se continuă cu DJ209A până în valea Moldovei, când acesta ajunge la Cornu Luncii (DN2E).