Râul Cerna (numit uneori și Cerna Hunedoreană sau Cerna Ardeleană) izvorăște din Munții Poiana Ruscă, străbate Ținutul Pădurenilor, alimentează Lacul Cinciș, trece prin orașul Hunedoara și se varsă în Râul Mureș.
Râul Cerna este unul dintre afluenții principali ai Mureșului, el având un debit mare la vărsarea lui în acest râu, la vest de orașul Simeria. Originea cuvântului «Cerna» provine din slavonă și înseamnă «apa neagră», deoarece atunci când plouă mult și repede, apa râului își schimbă culoarea, tulburându-se. Izvoarele Cernei se afla în Munții Poiana Ruscăi, iar cele două ramuri ale sale se unesc în satul Hajdău. Ramura de nord izvorăște în apropierea satului Vadul Dobrii, iar cea de sud e alimentata de mai multe pârâuri - Fântâna, Bordu, Negoiu, Ciumița - care izvorăsc de sub poalele vârfului Rusca, la o altitudine de aproximativ 1.200 metri.
Este unul dintre cele mai mari și importante râuri ale județului, lungimea sa fiind de 73 de km, dintre care 65 km sunt străbătuți prin masivul Poiana Ruscăi. Suprafața de colectare este foarte mare, 740 km².
Râul Cerna este alcătuit din trei segmente: primul segment, care începe odată cu izvoarele râului și ține până la vărsarea acestuia în Barajul Cinciș-Cerna, segmentul mijlociu este cuprins de la ieșirea râului din baraj până în apropiere de periferia orașului Hunedoara, iar ultimul segment se termină odată cu vărsarea râului în Mureș.
În aval de Lunca Cernii traversează Cheile Cernii, apoi șesul aluvial pe care se află satele Hășdău și Dăbâca, pentru a ajunge printr-o vale săpată adânc, în lacul de acumulare Cinciș. În continuare, albia Cernei urmărește zona marginală a reliefului muntos, în dreptul comunei Teliucu-Inferior și iese în dreptul municipiului Hunedoara.
În cursul superior, Cerna primește ca afluenți principali Cernișorița (Lătoroasa), Negoiul, Valea Bălții (Bunila) și Vălărița.
În aval de lacul de acumulare Cinciș, colectează apele a doi importanți afluenți: Valea Govâjdiei și Valea Zlaști - care se varsă în Cerna în apropiere de Castelul Corvineștilor.
În aval de Hunedoara, Cerna primește drept afluenți Valea Peștișului, Valea Cristurului și Valea Ursului.
Caracteristici fizico-geografice
Relieful bazinului Cerna
Teritoriul străbătut de râul Cerna se compune din unități montane, cărora le sunt intercalate întinse spații depresionare cu caracter colinar. Valea Cernei, de la izvoare până la Lacul de acumulare Cinciș-Cerna este strâmtă și adâncă, din cauza munților ce se apropie tot mai mult de albia râului, formând adevărate chei și defileuri. Între Teliucul-Inferior și Hunedoara, albia străbate un defileu stâncos. De la confluența cu acest râu, albia Cernei se lărgește formând o frumoasă și fertilă vale, mai largă cu cât se apropie de Mureș. Predomină fragmentarea reliefului, cu valori de 3 km/km². Văile care fragmentează masivul sunt în general adânci și strâmte, atât din cauza calcarelor jurasice pe care le străbat în partea de est, cât și din cauza ridicării acestor munți pe verticală, începând din pliocen. Văile au fost locuite, în consecință, foarte puțin, așezările fiind dispuse mai cu seamă pe culmile însorite și domoale, sub forma unor cătune adunate, cum este cazul localităților Vadu Dobrii, Ghelari, Lunca Cernii, Poiana Răchițelii etc. Din punct de vedere geo-morfologic se constată efecte de eroziune și forme de relief determinate de acestea. Zona dolomitelor - folosite și la construcția Castelului Corvineștilor - este străbătută de văi cu pereți abrupți.
Clima Clima acestei zone poate fi încadrată într-un climat continental temperat, putându-se afirma că există un microclimat hunedorean cu nuanțe banatice datorat unor elemente locale, precum forma de căldare a reliefului localității a stratul de pulberi aflat în atmosferă și a râului Cerna. Râul, fiind situat în zona subcarpatică are un climat carpatic. Temperatura medie anuală este de +9,6˚C, media lunii celei mai reci - ianuarie - este de -2,8˚C și media lunii celei mai calde este de +20,2˚C în luna iulie. În timpul iernii temperatura scade la -20˚C, -25˚C, iar vara poate atinge temperaturi de +40˚C. Din cauza curenților de aer care provin de la râul Cerna, în unele perioade ale anului, temperaturile sunt mai scăzute decât în regiunile alăturate. Temperaturile extreme evidențiază o amplitudine termica absolută de 71,3˚C. În cursul anului numărul mediu al zilelor cu îngheț ajunge la valoarea de 160-165 pe culmile montane, și la 125-136 în ariile depresionare și în culoarele de văi mai adânci. Durata medie a zilelor fără îngheț este de 195-200 zile, prima zi cu gheață fiind, de obicei, la mijlocul lunii octombrie și ultima la sfârșitul lunii martie. Vânturile prezintă o mare diferențiare teritorială condiționată de particularitățile create de treptele reliefului, care modifică multe dintre însușirile specifice curenților de aer din direcția vest. Frecvența vânturilor vestice este de circa 14-15,0 %, iar a celor din nord-vest și nord de 12-14,0%. Iarna dinspre Sud Est suflă Austrul, cu o viteză de aproximativ 10m/s.
Vânturile caracteristice lunii mai au direcția predominantă sud-vest, iar vânturile lunilor iunie-august au direcția est-nord-est și est.
Ploile cad regulat (800 ml/m²). Cele mai abundente precipitații atmosferice cad în luna iulie, iar luna cea mai săracă în precipitații este februarie. Media multianuală a cantității de precipitații este cuprinsă între 600-700 mm.
Zăpada cade de obicei la sfârșitul lunii decembrie-începutul lunii ianuarie, stratul atingând uneori grosimea de 30-40 cm.
Presiunea atmosferică este în medie/an de 742 mm Hg variind între maxima de 762 mm Hg în luna decembrie și minima de 732 mm Hg în luna iulie.
Solurile Din punct de vedere geologic, bazinul hidrografic al râului Cerna aparține masivului Poiana Ruscăi. Până în Hunedoara, este constituit din șisturi cristaline peste care s-au depus formațiuni terțiare și apoi cuaternare. De la Hunedoara spre Nord aparține neogenului depresiunii.
În cuprinsul luncilor, pe depozite aluviale sau aluvio-proluviale, s-au format soluri aluviale, sub pajiști mezohidrofile, cu grosimi limitate la 20-30 cm. Cantitățile de humus sunt reduse , 2-5 %, solul necesitând fertilizare și măsuri de prevenire a excesului de umiditate.
În depresiunea Hunedoarei apar solurile cernoziomoide, pseudorendzine și vertisolurile, solurile brune, brune podzolite și solurile podzolice argioiluviale.
Constatăm că în zona Hunedoarei predomină grupa solurilor automorfe și hidromorfe; de asemenea în proporții mai reduse întâlnim grupa solurilor litomorfe, asociații montane și submontane se soluri automorfe și soluri slab dezvoltate. Din grupa solurilor montane și submontane fac parte solurile silvestre podzolice brune și brune gălbui, precum și solurile silvestre podzolice.
Din grupa solurilor litomorfe întâlnim rendzine roșii-brune și „terra rossa”, sub formă de petice.
Solurile „terra rossa” prezintă un profil diferențiat textural de cel al solurilor brune acide, cu un colorit roșiatic închis în partea superioară în stare umedă, cu fragmente de calcar, care înaintează în profunzime până la 200-500 metri. Spre alocuri „terra rossa” evoluează spre soluri podzoloce roșii, unde folosința lor se raportează nu numai la păduri și pășuni, ci și la pomi fructiferi, cereale și plante tehnice.
Solurile slab dezvoltate sunt reprezentate prin cele aluviale cu carbonați din lunca văii Cernei. În ceea ce privește conținutul în argilă, acesta nu depășește grosimi de 100-120 cm, înlesnind declanșarea unor alunecări de teren, în timp ce calitativ humusul ajunge la 2-5 % în aria terenurilor cultivate și depășește 5% sub păduri.
Resursele solului
Valea Cernei beneficiază de o varietate a resurselor de subsol și se prezintă cu un veritabil depozit de substanțe minerale utile, în special minereuri de fier, zinc, talc, marmură, dolomite și calcare.
Din Masivul Poiana Ruscai fac parte șisturi cristaline mezometamorfice care sunt importante în zăcăminte de fier, găsindu-se ca depozite lentiforme de siderită de lungimi și grosimi variabile, transformată în limonită în zona de oxidație.
Câmpul cel mai important începe pe linia de la Hunedoara și se continuă pe linia Teliuc-Ghelari-Vadu Dobrii-Poiana lui Filimon.
Zăcămintele din acest câmp sunt alcătuite, în special, de siderită legată genetic de calcare cristaline și șișturi clorito-sericitoase ca minereu primar aflat în adâncime și din limonită, aflată mai la suprafață.
O altă bogăție naturală a pământului o constituie dolomita de calitate superioară, ce reprezintă o varietate de calcar în care carbonatul de calciu este amestecat în proporții variabile cu dolomita și conține un procent de mangan.
Calcarele dolomitice se întind de la Hunedoara până la Lelese, exploatările principale aflându-se la Crăciunoasa și Lelese.
În vest, în zona Lelese și Gojâdia se află zăcăminte de talc, de o calitate superioară. El este de culoare alb-sidefie, e moale și ușor, găsindu-se sub formă de lentile fără continuitate între ele, de lungimi și grosimi variabile. De asemenea, în zona localității Alun se află un important strat de marmură.
Foarte necesare construcțiilor, nisipurile, balastul, piatra de construcție, care se găsesc în zonă, sunt extrase din dealurile Teliucului-Mic(acolo unde se află o carieră de piatră), Zlaștului, Hășdatului sau din albia râului Cerna.
Vegetația Subarboretumul este caracterizat prin prezența boschetelor de liliac sălbatic (Syringa vulgaris), care dau peisajului o notă caracteristică. Alături de liliac crește mojdreanul (Fraxinus ornus), alunul (Corylus avellana), cornul(Cornus mas), lemnul câinelui(Lygustrum vulgare), dârmozul(Viburnun lantana),lemnul râios (Evorynus verrucosa), păducel (Crataegus monogyna), iar printre acestea se întind lianele curpenului ( Clematis vitalba).
De asemenea există diferite plante, unele dintre ele medicinale, folosite de localnici: podbal, nalba, lumânărica, sunătoarea, măselarnița, izma creață, creasta cocoșului, cimbrișorul. Primăvara, în pădure se formează un „covor” de brândușe(Colchicum autumnale), ghiocei și toporași. Pe pajiști și fânețe apar plante ierboase comune pentru întrega țară și anume: gramineele furajere, diferite specii de trifoi, precum și florile de primăvară. În subzona pădurilor amestecate de fag (Fagus silvatica) și gorun (Querus petraea), gorunul se instalează pe coastele sudice – care sunt mai luminoase. Vegetația forestieră de câmpie este slab reprezentată, stejarul (Quercus pedunculatus) este foarte rar și apare amestecat cu carpenul (Carpinus betulus). Dintre arbuști cel mai des întâlniți sunt sângerul(Cornus sanguinea)și socul(Sambucus nigra).
Există diverși arbuști ca: alunul (Corylus avellana), măceșul (Rosa canina), murul (Rubus fructimosus). Cea mai joasă treaptă de relief (lunca), este reprezentată de pâlcuri formate din sălcii, răchite, arini, plopi.
Fauna Repartiția, densitatea și bogăția faunei sunt în legătură directă cu altitudinea reliefului, specificul florei și impactului factorului antropic asupra arealurilor de dezvoltare ale acesteia. Fauna este reprezentată în principal printr-un număr mare de insecte, în special de lepidoptere (fluturi), precum unele specii euro-siberiene(Eudia Pavonica, Inochis io, Aglais urticae, Nymphalis rivularis, Satyrus dryras Scop)dar și euro-asiatice(Papilio machaon, Nemeobius lucina) Printre animalele care viețuiesc în pădurile din jurul râului se numără: ursul (Ursus arctos), mistrețul(Sus Scrofa), vulpea(Canis vulpes), lupul(Canis lupus europaeus), iepurele(Lepus europaeus), viezurele(Meles meles), căprioara (Capreolus capreolus), ariciul(Erinaceus europaeus), nevăstuica (Mustela nivalis), dihorul(Mustela putorius). Unele dintre aceste animale atacă gospodăriile localnicilor, provocând pagube.