Slovenia (în ; ), oficial Republica Slovenia (în . Sursa: abr.: RS. Source: ), este un stat suveran situat în sudul Europei Centrale, la o răscruce de drumuri culturale și comerciale europene importante. Se învecinează cu Italia spre vest, Austria spre nord, Ungaria spre nord-est, Croația spre sud-est și are o mică ieșire la Marea Adriatică spre sud-vest. Acoperă și are o populație de 2,07 milioane de locuitori. Unul dintre statele succesoare ale fostei Iugoslavii, Slovenia este o republică parlamentară, membră a Națiunilor Unite, a Uniunii Europene și a NATO. Capitala și cel mai mare oraș este Ljubljana.
Slovenia are un relief predominant montan, cu o climă continentală, cu excepția litoralului sloven, care are o climă submediteraneană, și a nord-vestului, care are un climat alpin. În plus, Alpii Dinarici și Câmpia Panonică se întâlnesc pe teritoriul Sloveniei. Țara, marcată de o diversitate biologică semnificativă, este una dintre cele mai bogate în apă din Europa, cu o rețea densă de râuri, un sistem acvifer bogat și cu cursuri de apă subterane carstice. Peste jumătate din teritoriu este acoperit de pădure. Locuirea umană a Sloveniei este dispersată și neuniformă.
Slovenia a fost de-a lungul istoriei la răscrucea limbilor și culturilor slave, germanice și romanice. Deși populația nu este omogenă, slovenii reprezintă majoritatea. Limba slovenă, din familia slavă de sud, este limba oficială în întreaga țară. Slovenia este o țară în mare măsură secularizată, dar și luteranismul au influențat în mod semnificativ cultura și identitatea sa. Economia Sloveniei este mică, deschisă și și a fost puternic influențată de condițiile internaționale. A fost grav afectată de criza zonei euro care a început în 2009. Principalul domeniu economic îl constituie , urmate de industrie și construcții.
Istoric, teritoriul actual al Sloveniei a făcut parte din numeroase state diferite, printre care Imperiul Roman, Imperiul Bizantin, Imperiul Carolingian și Sfântul Imperiu Roman, Monarhia Habsburgică, Republica Venețiană, napoleoniene sub administrație franceză, Imperiul Austriac și Austro-Ungaria. În octombrie 1918, slovenii și-au exercitat pentru prima oară auto-determinarea și au cofondat Statul slovenilor, croaților și sârbilor. În decembrie 1918, el a fuzionat cu Regatul Serbiei în Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor (redenumit în 1929 Regatul Iugoslaviei).
În timpul celui de al Doilea Război Mondial (1939-1945), Germania, Italia și Ungaria au ocupat și anexat Slovenia (1941-1945), o mică zonă fiind transferată Statului Independent al Croației, un stat-marionetă nazist. În 1945, Slovenia a devenit membră fondatoare a Republicii Populare Federale Iugoslavia, redenumită în 1963 Republica Socialistă Federativă Iugoslavia. În primii ani de după al Doilea Război Mondial, acest stat a fost inițial aliat cu Blocul Estic, însă nu a aderat niciodată la Pactul de la Varșovia și în 1961 a devenit unul dintre fondatorii Mișcării de Nealiniere.
În iunie 1991, după introducerea democrației reprezentative multi-partid, Slovenia s-a separat de Iugoslavia și a devenit o țară independentă. În 2004, a intrat în NATO și în Uniunea Europeană; în 2007 a devenit prima țară fostă comunistă care a aderat la zona euro; iar în 2010 a aderat la OCDE, asociația globală a țărilor dezvoltate cu venituri ridicate.
Etimologie Denumirea Sloveniei înseamnă „Țara slavilor” în limba slovenă și în alte limbi slave sudice. Etimologia termenului slav rămâne însă incertă.
Autonimul reconstruit este de obicei derivat din cuvântul Slovo („cuvânt“), care ar fi denumit inițial „oameni care vorbesc (aceeași limbă)”, adică oameni care se înțeleg reciproc. Acest lucru este în contrast cu cuvântul slav care îi denumea pe germani, și anume * němьcь, adică „oamenii tăcuți, muți” (din slavul * nemъ mut, care mormăie"). Cuvântul Slovo („cuvânt“) și cele asociat Sláva („glorie, faimă“) și slukh („auz“) provin din radicalul proto-indo-european * ḱlew- („despre care se vorbește, glorios“), cu grecescul antic înrudit (kléos, „faimă”), ca în numele Pericle, latinescul clueo („chemat”).
Statul modern sloven își are originea în (SNOS), care a avut loc la . Acesta a numit oficial statul ca fiind Slovenia Federală (), o unitate din cadrul federației iugoslave. La , Slovenia federală a fost redenumită Republica Populară Slovenia (). A păstrat acest nume până la , când numele său a fost schimbat din nou, de data aceasta în Republica Socialistă Slovenia (în ). La , RS Slovenia a eliminat prefixul „socialist” de la numele său, devenind Republica Slovenia; a rămas parte a RSF Iugoslave până la . + Nume oficiale Data Nume notițe 1945-1946 Parte din Iugoslaviei Federale Democratice 1946-1963 Republica Populară Slovenia 1963-1990 Republica Socialistă Slovenia 1990-prezent Republica Slovenia
Istorie
De la preistorie la colonizarea slavă
Preistorie thumb|upright|, probabil un flaut, de la Slovenia de astăzi a fost locuită încă din perioada preistorică. Există dovezi ale locuinței umane de acum aproximativ 250.000 de ani. Un , datând de acum 43.100 ± 700 ani, găsit în 1995 în peștera Divje Babe lângă Cerkno, este considerat a fi un fel de flaut și, probabil, cel mai vechi instrument muzical descoperit în lume. În anii 1920 și 1930, artifacte aparținând omului de Cro-Magnon, cum ar fi oasele găurite, instrumente de os și un ac, au fost găsite de arheologul în .
În 2002, au fost descoperite vechi de peste 4500 de ani în , în prezent protejate în patrimoniul mondial UNESCO, împreună cu , cea mai veche roată din lemn din lume. Ea arată că roțile din lemn au apărut aproape simultan în Mesopotamia și în Europa. În perioada de tranziție dintre epoca bronzului și cea a fierului, a înflorit cultura câmpurilor de urne. S-au găsit rămășițe arheologice din perioada Hallstatt, în special în sud-estul Sloveniei, printre care mai multe în Novo Mesto, „orașul situlelor”. În Epoca Fierului, Slovenia de astăzi a fost locuită de triburile ilirice și celtice până în secolul I î.e.n.
Epoca romană miniatura| Zidul roman de sud al Emonei (reconstrucție) în actuala Ljubljana Zona care este actualmente Slovenia a fost în epoca romană împărțită între Venetia et Histria (regiunea X a Italiei Romane în împărțirea lui Augustus) și provinciile Pannonia și Noricum. Romanii au înființat așezări la Emona (Ljubljana), Poetovio (Ptuj) și Celeia (Celje); și au construit drumuri comerciale și militare care treceau prin actuala Slovenie din Italia în Pannonia. În secolele al V-lea și al VI-lea, zona a fost supusă invaziilor hunilor și triburilor germane în timpul incursiunilor lor în Italia. O parte a teritoriului interior a fost protejată cu o linie defensivă de turnuri și ziduri numită . O între Teodosie I și a avut loc în în anul 394.
Colonizarea slavă Triburile slave au migrat în zona alpină după plecarea spre vest a lombarzilor (ultimul trib germanic) în 568, iar sub presiunea avarilor, au început . De la 623 la 624 sau posibil 626, regele Samo i-a unit pe slavii alpini și occidentali împotriva avarilor și popoarelor germanice și a înființat ceea ce se numește Regatul lui Samo. După moartea lui Samo și dezintegrarea acestui stat în 658 sau 659, strămoșii slovenilor situați în actuala Carintie au format ducatul independent Carantania, și Carniola, devenită și ea mai târziu ducat. Alte părți ale Sloveniei de astăzi au fost din nou dominate de avari înainte de victoria lui Carol cel Mare asupra lor în 803. În timp, nou-veniții slavi au asimilat populația autohtonă, compusă din triburi ilirice, celtice, germanice și tracice, dar și coloniștii romani de aici, din această sinteză etno-lingvistică rezultând poporul sloven. miniatura| Piatra Prințului, simbol al ducatului Carantania
Evul Mediu , unul dintre grupurile ancestrale ale slovenilor moderni, în special ai , au fost primii slavi care au . Ei erau fost creștinați mai ales de misionari irlandezi, printre care , cunoscut sub numele de „Apostolul Carantanilor”. Acest proces, alături de creștinarea , a fost descris mai târziu în memorandumul cunoscut sub numele de , despre care se crede că a exagerat rolul Bisericii din Salzburg în procesul de creștinare, în dauna unor eforturi similare ale Patriarhiei din Aquileia. stanga|miniatura| Ilustrare a unui ritual democratic străvechi al triburilor vorbitoare de limbă slovenă, care avea loc la în limba slovenă până în 1414. La mijlocul secolului al VIII-lea, Carantania a devenit un ducat vasal sub conducerea bavarezilor, care au început să răspândească creștinismul. Trei decenii mai târziu, au fost incluși, împreună cu bavarezii, în Imperiul Carolingian. În aceeași perioadă, Carniola a intrat și ea sub dominația francilor și a fost creștinat de către Aquileia. În urma rebeliunii anti-france a lui de la începutul secolului al IX-lea, francii i-au înlăturat pe prinții carantanieni, înlocuindu-i cu ducii lor de frontieră. În consecință, sistemul feudal franc a ajuns pe teritoriul sloven.
După victoria împăratului Otto I asupra maghiarilor din 955, teritoriul sloven a fost împărțit într-o serie de regiuni de graniță ale Sfântului Imperiu Roman. Carantania, fiind cea mai importantă, a fost ridicată la rangul, ca Ducatul Carintiei în 976.
Până în secolul al XI-lea, germanizarea a ceea ce este acum Austria Inferioară a izolat efectiv teritoriul locuit de sloveni de ceilalți slavii occidentali, grăbind dezvoltarea și Carniola într-un grup etnic carantian-carniolan-sloven. În Evul Mediu târziu, provinciile istorice Carniola, Styria, Carintia, Gorizia, Trieste și Istria s-au dezvoltat din regiunile de frontieră și au fost încorporate în statul german medieval. Consolidarea și formarea acestor ținuturi istorice au avut loc într-o perioadă lungă de timp între secolele al XI-lea și al XIV-lea și au fost conduse de o serie de familii feudale importante, cum ar fi ducii de Spannheim, contele de Gorizia, contele de Celje și, în cele din urmă, casa de Habsburg. Într-un proces paralel, o colonizare germană intensă a diminuat semnificativ dimensiunile zonelor locuite de vorbitorii de slovenă. Până în secolul al XV-lea, a fost redus la dimensiunea actuală.
În secolul al XIV-lea, cea mai mare parte a teritoriului Sloveniei de astăzi a fost preluat de Habsburgi, clanul maghiar Záh administrând teritoriile care legau Slovenia de Slovacia și Moravia a fost exterminat în 1330, iar slovenii au pierdut definitv legătura cu rudele lor slovace. Conții de Celje, o familie feudală din această zonă, care în 1436 a dobândit titlul de prinți, au fost o vreme concurenții puternici ai Habsburgilor. Această mare dinastie, importantă la nivel politic european, cu centrul pe teritoriul Sloveniei, a dispărut în 1456. Numeroasele sale mari moșii au devenit ulterior proprietatea Habsburgilor, care au păstrat controlul asupra zonei până la începutul secolului al XX-lea. a dominat actuala Slovenie de vest până la cucerirea venețiană în 1420. miniatura| Armata otomană în luptă cu în Slovenia de astăzi în timpul Marelui Război al Ligii Sfinte. La sfârșitul Evului Mediu, au suferit un regres economic și demografic grav din cauza . În 1515, o s-a răspândit pe aproape întregul teritoriu sloven. În 1572 și 1573, a provocat dezastru în toată regiunea. Astfel de revolte, adesea întâmpinate cu înfrângeri sângeroase, au continuat pe parcursul secolului al XVII-lea.
Perioada modernă timpurie Republica Venețiană a fost dizolvată de Franța, iar Slovenia venețiană a fost transferată Imperiului Austriac în 1797. au făcut parte din administrate de francezi, înființate de Napoleon, apoi din Imperiul Austriac și Austro-Ungaria. Slovenii trăiau în cea mai mare parte a Carniolei, în sudul ducatelor din Carintia și Styria, în nordul și estul litoralului austriac, precum și în Prekmurje din Regatul Ungariei. Industrializarea a fost însoțită de construcția de căi ferate care să lege orașele și târgurile, însă urbanizarea era limitată.