În gramatica tradițională, numeralul este o clasă de cuvinte omogenă din punct de vedere semantic, exprimând ideea de număr, dând indicații de cantitate, dar eterogenă în privința morfologiei și a funcțiilor sintactice ale acestor cuvinte, care se comportă, în diferite situații, fie ca adjective, fie ca substantive, fie ca pronume, fie ca adverbe, în funcție de specia de numeral despre care este vorba, dar și în cadrul unor anumite specii pot avea mai multe valori morfologice. Din această cauză, pe când numeralul este considerat o parte de vorbire în unele gramatici, în altele i se contestă această încadrare și o parte din numerale sunt incluse printre pronume, altele printre adjectiveBidu-Vrănceanu 1997, p. 331–332.Bussmann 1998, p. 820., sau se evită integrarea lui în structuri morfologice regulateDe exemplu, în lingvistica românească, în concepția Valeriei Guțu Romalo, cf. Bidu-Vrănceanu 1997, p. 332..
În unele gramatici, numeralul este inclus în clasa mai cuprinzătoare a determinanților abstracți, de care mai aparțin articolele și adjectivele pronominaleGrevisse și Goosse 2007, p. 763.. Unii autori includ o categorie de numerale, cele cardinale, în clasa cuantificatorilor, din care mai fac parte pronumele și adjectivele nehotărâte cantitative, articolul hotărât sau substantivele la plural nedefiniteCf. Bussmann 1998, p. 972.. În gramatici ale limbii franceze, numeralul cardinal este inclus în ambele claseDubois 2002, p. 331..
Gramaticile care delimitează o clasă a numeralelor nu sunt unitare în ceea ce privește categoriile de cuvinte ce dau indicații de cantitate de inclus în această clasă. Astfel, unele lucrări anglofone sau maghiare includ în ea și pronumele și adjectivele pronominale nehotărâte care exprimă cantități, ex. niciun, câțiva, mulți. În această idee, numeralele se împart în două categorii principale: definite și nedefiniteBokor 2007, p. 226–227..
Numerale există practic în toate limbile, deși unele au foarte puține, de pildă limba pitjantjatjara din Australia, numai cele corespunzătoare lui „unu”, doi și trei. Numai despre o singură limbă se știe că nu are numerale, pirahã din AmazoniaEifring și Theil 2005, cap. 2, p. 25.Trafton 2008..
Categorii de numerale
Numeralele pot fi grupate după mai multe criterii. În unele limbi sunt specii de numerale care nu sunt în altele, iar în cadrul gramaticii unei limbi date, ele sunt grupate în funcție de viziunea gramaticienilor, în principal după cum pun accentul pe aspectul semantic sau pe cel morfosintactic.
Din punct de vedere etimologic
În gramatica românească se întâlnește o clasificare a numeralelor după etimologia lorConstantinescu-Dobridor 1998, articolul numeral.: moștenite din limba latină: unu(l) – una (un – o), doi – două, trei, patru, cinci, șase, șapte, opt, nouă, zece, mie, întâi; împrumutate: din limba franceză: milion, miliard, bilion, trilion, secund; din latină: prim, ultim; formate pe terenul limbii române, prin compunere, din numerale moștenite și împrumutate + prepoziții, conjuncții, articole posesive, articole hotărâte enclitice și particula -a (aceasta numai la forma de masculin), ex. unsprezece, doisprezece, treisprezece, douăzeci, treizeci, patruzeci, cincizeci și unu, cincizeci și doi etc.; al doilea – a doua, al treilea – a treia, al patrulea – a patra etc.
Din punct de vedere formal
Numeralele simple sunt formate dintr-o singură unitate de expresie. Exemple: unu(l) – una, doi – două, zece, mie, sută, milion etc.; un – une „unu(l) – una”, deux „doi – două”, vingt „douăzeci”, cent „sută”, mille „mie” etc.Grevisse și Goosse 2007, p. 764–765.; one „unu(l) – una”, second „al doilea–a doua”, twice „de două ori”, twenty „douăzeci”, thousand „mie”, million „milion”Eastwood 1994, p. 245–248.; egy „unu(l) – una”, kettő „doi – două”, harminc „treizeci”, negyedik „al patrulea – a patra”, tízszer „de zece ori”, nyolcad „optime”Szende și Kassai 2007, p. 63–71.; BCMSBosniacă, croată, muntenegreană și sârbă. jedan „unu(l)”, dva „doi”, deset „zece”, sto sau stotina „sută”, tisuća sau hiljada „mie” etc.Barić 1997, p. 214–221 (gramatică croată).
Numeralele compuse sunt alcătuite din două sau mai multe unități de expresie, fie unite într-un singur cuvânt, fie cu cratimă, fie în cuvinte aparte, în funcție de ortografia limbii în cauză: unsprezece, patruzeci, șaizeci și opt, al zecelea – a zecea etc.; vingt-deux „douăzeci și doi – două”, trois cents „trei sute”, deux mille „două mii”, quatre-vingts „optzeci”, deux mille trente „două mii treizeci” etc.Grevisse și Goosse 2007, p. 766.; one hundred and two „o sută doi”, five hundred and ninety-six „cinci sute nouăzeci și șase”, twenty-first „al douăzeci și unulea – a douăzeci și una” etc.; tizenegy „unsprezece”, harmincegy „treizeci și unu”, háromszáznyolcvanhat „trei sute optzeci și șase”, hatezer-hatszázhatvanhat „șase mii șase sute șaizeci și șase” etc.; BCMS jedanaest „unsprezece”, četrdeset „patruzeci”, tristo/trista sau tri stotine „trei sute”, dvadeset devet „douăzeci și nouă”, trista sedamdeset i tri „trei sute șaptezeci și trei” etc.
Din punct de vedere semantic
Din acest punct de vedere, numeralele se împart în mai multe clase. Gramaticile tradiționale grupează numeralele în principal din acest punct de vedere, precizând pentru fiecare specie valorile morfologice (adjectivală, substantivală, pronominală sau adverbială) și funcțiile sintactice pe care le pot avea numeralele care sunt de acea specie. Criteriul morfosintactic intervine în general pentru a delimita speciile care au o singură valoare morfologică.
În unele gramatici românești, de exemplu, se disting numeralele cardinal, ordinal, fracționar, multiplicativ, distributiv și colectivCoteanu 1982, p. 101.. Unii autori adaugă la acestea numeralul adverbial. Alții subîmpart numeralul cardinal în propriu-zis, colectiv, distributiv, fracționar, multiplicativ și adverbial, considerând numeralul ordinal o clasă fără subclaseBărbuță 2000, p. 124.. Iarăși alții, pe lângă numeralul cardinal împărțit în subclasele amintite, împart și numeralul ordinal în propriu-zis și adverbialAvram 1997, p. 129..
Numeralul cardinal
Numeralul cardinal propriu-zis
Acest tip de numeral exprimă un număr întreg ori însușirea numerică a obiectelor sau fenomenelor, în această din urmă calitate exprimând despre câte unități din acestea este vorba. Exemple în română: unu(l) – una, doi – două, trei, patru, unsprezece, doisprezece, treisprezece, douăzeci și unu, douăzeci și doi, trei prieteni, șase bărci, nouă ore, treizeci și cinci de luptători etc..
Există diferențe între limbi în ceea ce privește formarea numeralelor corespunzătoare numerelor din cele corespunzătoare cifrelor, în sensul transparenței înțelesului numerelor. În general, în limbile chineză, japoneză sau coreeană, numeralele care denumesc numerele între 11 și 99 sunt în mod sistematic mai transparente decât în engleză sau în alte limbi europene, după cum se vede în tabelul comparativ de mai josEifring și Theil 2005, cap. 1, p. 14–15.. + Număr Engleză Japoneză Traducere literală din , și 11 eleven jū-ichi zece-unu 12 twelve jū-ni zece-doi 13 thirteen jū-san zece-trei 20 twenty ni-jū doi-zece 21 twenty-one ni-jū-ichi doi-zece-unu 22 twenty-two ni-jū-ni doi-zece-doi 30 thirty san-jū trei-zece 99 ninety-nine kyū-jū-kyū nouă-zece-nouă
S-au făcut unele teste comparative între copii de clasa întâi americani și cei din Asia de Est și s-a constatat că toți numără la fel de bine între 1 și 10 și peste 99, dar cei asiatici numără mai bine între 11 și 99. Numeralele folosite în Asia de Est, fiind mai transparente, fac copiii să gândească în zeci, în timp ce sistemele mai puțin transparente îi stimulează mai puțin să treacă dincolo de adunarea unităților când numără. Aceasta ar putea fi una din explicațiile performanțelor mai bune la matematică ale copiilor din Asia de Est.
Numeralele cardinale propriu-zise sunt folosite în primul rând cu valoare substantivală, atunci când exprimă cantitatea în mod absolut, fără indicarea cantității unei ființe, a unui obiect sau a unei alte entități, de pildă ca nume de cifre, de numere, în operațiile matematice, ca nume de note școlare, de intervale muzicale etc. În aceste situații pot căpăta caracteristici gramaticale specifice substantivului. De pildă, în română pot fi articulate (treiul, optul, unsprezecele) sau pot avea singular și plural: un opt, mai multe opturiAvram 1997, p. 152.. Exemple în alte limbi: Seize est un multiple de quatre „Șaisprezece este multiplu de patru”, Sept était un nombre sacré „Șaptele era un număr sacru”Grevisse și Goosse 2007, p. 250.; Három plusz öt egyenlő nyolccal „Trei plus cinci fac opt”.
În BCMS sunt și numerale cardinale numai cu valoare substantivală, derivate de la cele obișnuite propriu-zise, care constituie numele cifrelor: jedinica, trojka, četvorka, petica etc. Exemplu în propoziție: Dobio sam dvojku iz matematike „Am luat (un) doi la matematică”Jolić 1972, p. 420..
Și în maghiară sunt numerale cardinale derivate de la cele cardinale obișnuite, cu sufixul -s, dar acestea pot avea trei valori: substantivală, ca nume ale cifrelor sau ale numerelor, de exemplu numele notelor școlare: egyes „unu”, kettes „doi”, hármas „trei”, négyes „patru”, ötös „cinci”Acestea sunt notele în sistemul de învățământ din Ungaria.; adjectivală: Szálljon át a hetes buszról a negyvenesre! „Schimbați autobuzul șapte cu patruzeci”Erdős 2001, pagina 4. Számnevek „4. Numerale”.; pronominală: Szálljon át a hetes buszról a negyvenesre!
În română și în alte limbi, numeralele cardinale propriu-zise nederivate sunt cele care pot avea, pe lângă valoarea substantivală, cu aceeași formă, valoare adjectivală sau pronominală (de substitut al substantivului): Doi băieți au venit (valoare adjectivală, atribut) vs. Doi au venit (valoare pronominală, subiect)Bidu-Vrănceanu 1997, p. 89.; deux hommes „doi bărbați/oameni” vs. Deux d’entre eux sont arrivés „Doi dintre ei au sosit”Dubois 2002, p. 331.; four super prizes „patru super-premii” vs. Four of the passengers were injured „Patru dintre pasageri au fost răniți”.
În maghiară, și cardinalele nederivate pot avea valoare adjectivală sau pronominală în plus de cea substantivală : Tíz szék hiányzik „Lipsesc zece scaune” vs. Tíz hiányzik „Lipsesc zece”Erdős 2001, pagina D. Az egyszerű mondat „D. Propoziția”..
Numeralul colectiv
Acest numeral luat în seamă în gramaticile unor limbi exprimă ideea de însoțire, de grupare a unor entități, având valoare adjectivală sau pronominală.
În română există numeralul moștenit din latină amândoi – amândouă, cel împrumutat din latină ambii – ambele, iar celelalte sunt formate cu prefixul tus- evoluat din adjectivul pronominal nehotărât toți: tustrei, tuspatru, tuscinci, tusșase etc.. În propoziții: Nu semănau amândouă surorile (Alexandru Vlahuță), Ochilă atunci se ia și el după Harap-Alb și pornesc tuscinci înainte (Ion Creangă)Bărbuță 2000, p. 130..
Pentru engleză se întâlnește cu această denumire dozen, ex. în sintagmă, a dozen eggs „o duzină de ouă”.
În gramaticile BCMS sunt considerate colective numeralele folosite pentru grupuri de persoane. Sunt două categorii de asemenea numerale. Pentru grupuri de persoane de ambele sexe se folosesc numerale colective de genul neutru, câteva formate cu sufixul -oje (ex. nas dvoje „noi doi”, oboje „amândoi”), celelalte cu sufixul -oro: dvanaestoro ljudi „doisprezece oameni”, Imao je šestoro dece „Avea șase copii”. De la aceste numerale se formează altele, substantive feminine derivate cu sufixul -ica, numai pentru grupuri de persoane de sex masculin, ex. dvojica „doi”, obojica „amândoi”, trojica „trei”, trideset sedmorica „treizeci și șapte”, Došao je s petoricom drugova (cazul instrumental) „A venit cu cinci prieteni”Klajn 2005, p. 95–101 (gramatică sârbă)..
Numeralul fracționar
Acest numeral exprimă una din părțile egale în care este împărțit un întreg sau un grup unitar de obiecte, având numai valoare substantivală.