Un covor persan (în , transliterat farš-e irâni [ˈfærʃe ʔiːɾɒːˈniː]), cunoscut și sub numele de covor iranian, este un material textil greu, realizat pentru o mare varietate de scopuri utilitare și simbolice, și produs în Iran (cunoscut istoric ca Persia), pentru uz casnic, vânzare locală și export. Țesutul covoarelor este o parte esențială a culturii persane și a artei iraniene. În cadrul grupului de covoare orientale produse de țările „centurii de covoare”, covorul persan se remarcă prin varietatea și elaborarea designurilor sale multiple.
Luxul care este asociat astăzi covorului persan se află în contrast cu începuturile sale modeste în rândul triburilor nomade din Persia. Covorul era atunci un element de izolare termică a cortului necesar în iernile aspre și, din secolul al V-lea, un instrument de cult pe care musulmanul credincios îngenunchează în cadrul celor cinci rugăciuni zilnice. Ulterior, el a devenit un mijloc de exprimare artistică, mai ales prin libertatea de alegere a culorilor vii și a diverselor motive. Secretele fabricării sale au fost păstrate și transmise din generație în generație. Meșterii populari utilizează insecte, plante, rădăcini, copaci și alte materii ca surse de inspirație.
Începând din secolul al XVI-lea, fabricarea covoarelor s-a dezvoltat până a devenit o artă de sine stătătoare.
Istorie Primele covoare thumb|Covor din Pazirik, sec. al V-lea î.Hr.. Descoperit în Valea Pazirik (Siberia).
Arta fabricării covoarelor a existat în Iran din cele mai vechi timpuri, fiind descoperite mărturii istorice care atestă acest fapt. În opinia oamenilor de știință, covorul Pazyryk din jurul anului 500 î.Hr. datează din perioada achaemenidă.Haider, R., Carpet that Captive
Această artă a suferit multiple transformări în diferitele epoci ale istoriei persane pe care le-a traversat înainte de perioada islamică care a precedat invadarea Iranului de către mongoli. După invadarea Persiei de către mongoli, arta covoarelor persane a început să se dezvolte din nou în perioada domniei dinastiilor mongole Timuridă și Ilkhanidă.Nouri-Zadeh, Sh., Persian Carpet; The Beautiful Picture of Art in History; accesat la 29 ianuarie 2007.
Odată cu trecerea timpului, materialele folosite la fabricarea covoarelor, cum ar fi lâna, mătasea și bumbacul, se degradează. Din acest motiv, arheologii nu au putut să facă descoperiri interesante ale unor vestigii mai vechi.
Dar tot ceea ce a rămas din țeserea covoarelor din acele vremuri de demult se limitează la câteva fragmente de covoare prost conservate. Aceste fragmente nu sunt astăzi foarte utile pentru a recunoaște caracteristicile tehnicii de țesere a covoarelor din perioada pre-selgiucidă (secolele XI-XII) din Persia. Există, totuși, mențiuni scrise ale existenței covoarelor persane în Asia occidentală în cursul perioadei pre-islamice, dar este dificil de știut dacă aceste covoare erau cu noduri sau țesute. Câteva fragmente de covoare provin din epoca sasanidă, descoperite la Șahr-e Cumis.
Perioada pre-islamică
Într-o excavare realizată în anul 1949, a fost descoperit un covor excepțional de tip Pazirik în mijlocul ghețarilor din Valea Pazirik, în Munții Altai din Siberia. Covorul se afla în mormântul unui prinț scit descoperit de către un grup de arheologi ruși sub îndrumarea lui Serghei Ivanovici Rudenko. Testele efectuate cu izotopul radioactiv de Carbon 14 au demonstrat faptul că acest covor fusese țesut în secolul V înainte de Hristos.R. Haider, Carpet that Captive; accesat la 29 ianuarie 2007. Acest covor măsoară 2,83 metri lățime și 2 metri lungime și numără 36 noduri simetrice pe cm². Tehnica utilizată la acest covor indică un anumit grad de experiență în mânuirea acestei arte. Majoritatea experților cred că covorul Pazirik este rezultatul unei lungi evoluții a meșteșugului de carpetărie de cel puțin un mileniu. Conform acestei teorii, apariția tehnicii de țesere a covoarelor datează de cel puțin 3.500 ani.
Covorul Pazyryk este considerat ca fiind cel mai vechi covor din lume.Karen S. Rubinson - "Animal Style" Art & the Image of the Horse and Rider; accesat la 29 ianuarie 2007. Câmpul său central este de culoare roșu închis și are două margini largi, una reprezentând o căprioară și cealaltă un cal persan.
Cu toate acestea, se crede că covorul din Pazyryk nu este un produs de origine nomadă, ci un produs al centrului de producție de covoare achaemenide.J. Lerner - Some Achaemenid Objects from Pazyryk,Source, vol. X, no. 4:8-15 (1991), p. 12.
Mărturiile istorice demonstrează faptul că nobilimea achaemenidă a regelui persan Cyrus cel Mare de la Pasargade avea un număr mare de covoare superbe. Aceasta se întâmpla cu peste 2500 de ani în urmă.R. Haider - Carpet that Captive; accesat la 29 ianuarie 2007.
Cele mai vechi vestigii au fost descoperite în estul regiunii Turkistan, datând din secolele III-V din era creștină, cum ar fi câteva țesături de mână ale selgiucizilor din Asia mică care sunt expuse în moscheea Alah-a-din din Konya și în moscheea Ashrafoghlu din Beyshehir, în Turcia. Aceste piese de artă au atras atenția cercetătorilor la începutul secolului anterior și sunt astăzi conservate în Muzeul artelor turcești și islamice din Istanbul și în Muzeul Molana din Konya.
Prin secolul al VI-lea, covoarele persane de lână sau de mătase s-au răspândit în întreaga Persie, depășind limitele curții regale. Covorul de vară Bahârestân al regelui persan Khosrow I (531–579) a fost confecționat pentru principala sală de audiențe a Palatului imperial sasanid de la Ctesiphon, din provincia sasanidă Khvârvarân (astăzi pe teritoriul statului Irak). El avea 137,16 metri lungime și 27,43 metri lățime și avea reprezentată o grădină orientală. În secolul al VII-lea, odată cu ocuparea capitalei iraniene, Tuspawn, covorul Baharestan a fost furat de către arabi, tăiat în mici fragmente și împărțit soldaților victorioși ca trofeu de război.Al-Tabri, The history of al-Tabari, vol. XIII(the conquest of Iraq, Southwestern Persia and Egypt), trad. G. H. A. Juynboll, New York (1989), pp. 29-36
După mărturiile istoricilor antici, faimosul Tron Tāqdis era acoperit cu 30 de covoare speciale reprezentând cele 30 zile ale lunii și alte patru covoare reprezentând cele patru anotimpuri ale anului.ibid.
Perioada islamică thumb|300px|left|Prin folosirea firelor și fibrelor colorate, fiecare parte a covorului persan este lucrat în mod tradițional de mână din ingrediente naturale în decursul a mai multor luni. Acest proces minuțios este prezentat în filmul japonezo-iranian Carpet of Wind, regizat de către Kamal Tabrizi.
În secolul al VIII-lea, regiunea Azerbaidjan din nord-vestul Persiei se număra printre cele mai importante centre de fabricare a covoarelor (zilu) din întregul Iran. Provincia Tabarestan, pe lângă faptul că plătea tribut, trimitea în fiecare an și un număr de 600 covoare la curtea califilor din Bagdad. În acele vremuri, principalele obiecte exportate de către această regiune erau covoarele și carpetele folosite pentru spunerea rugăciunilor. În plus, covoarele din Khorassan, Sistan și Buhara, aveau o cerere mare în rândul cumpărătorilor în principal datorită motivelor și desenelor reprezentate.
În timpul dinastiilor Seljuq (secolele XI-XIV) și Ilkhanate (1256-1399), fabricarea de covoare a devenit o afacere într-atât de dezvoltată încât o moschee construită de către Ghazan Han la Tabriz (nord-vestul Iranului), a fost ornamentată cu covoare persane superbe. Designul covoarelor era reprezentat de miniaturi aparținând epocii Timuride, ceea ce a dus la dezvoltarea acestei industrii în acele timpuri.
Industria fabricării covoarelor a început să fie externalizată odată cu atacarea Iranului de către armata mongolă.Nouri-Zadeh, Sh. - Persian Carpet; The Beautiful Picture of Art in History; accesat la 29 ianuarie 2007.
Apariția covoarelor persane în Europa thumb|right|150px|Hans Holbein cel Tânăr - Portretul negustorului Georg Gisze, 1532, Berlin - Gemäldegalerie. Covorul din această pictură este de tip selgiucid, cu margine cufică.
Conform datelor oferite de către Kurt Erdmann, covoarele din Orient nu au fost importate în Europa înainte de secolul al XIII-lea Kurt Erdmann - Survey of Persian art, p. 3160-3161. Într-adevăr, covoare presupuse a fi de origine persană apar în tablourile pictate de artiștii Giotto (1266-1337), care pare a fi primul care reprezintă artistic un astfel de covor, apoi în operele lui Jan Van Eyck (c. 1390-1441), Andrea Mantegna (1435-1506), Antoine Van Dyck (1599-1641) și Rubens (1577-1640). Aceste covoare cumpărate de către europeni erau de prea mare valoare pentru a fi puse pe podea, așa cum era practica folosirii lor în Orient. Termenii folosiți de către inventarele venețiene indică faptul că acestea erau puse pe mese (tapedi da desco, tapedi da tavola) și drept cuvertură pe tronurile regale (tapedi da cassa); picturile europene confirmă aceste utilizări Vezi și Hans Holbein cel Tânăr, Portretul negustorului Georg Gisze, 1532, Berlin, Gemäldgallerie, unde apare un covor de tip selgiucid, cu margine cufică. (vezi și Portretul unui senator de L. Bassano).
Nașterea industriei covoarelor în Persia Numeroase covoare (între 1.500 și 2.000) au fost conservate începând din perioada dinastiei safavide (1501-1732), dar datarea și stabilirea provenienței acestor covoare rămân foarte dificile. De asemenea, au fost conservate mult mai multe covoare din perioada dinastiilor Qajar (1786-1925) și Pahlavi (1925-1979). Inscripțiile reprezintă o indicație prețioasă pentru a determina realizatorii, locurile de fabricație, comanditarii etc. În plus, odată ce a fost fabricat un covor și rămâne într-un loc precis, el permite identificarea altor piese de artă care provin din aceeași epocă.
S-a acceptat, în general, în rândul specialiștilor, ipoteza că în perioada dinastiei safavide s-a făcut trecerea de la covorul asigurat prin producția artizanală de către triburile nomade la statutul de «industrie națională» ale cărei produse au fost exportate în India, în Imperiul Otoman și în Europa.Encyclopaedia Iranica, p. 837. Exportul covoarelor a fost înfloritor, în perioada safavidă, către Europa (mai ales prin colonia portugheză GoaE. Gans-Ruedin, The splendor of Persian carpets, Rizzoli, New York, 1984, p. 11.) și către Imperiul Moghol (din nordul statului India), unde covoarele persane au stimulat producția locală. Câteva covoare safavide au fost, de asemenea, transportate de către Compania olandeză a Indiilor orientale către Batavia, Ceylon, Malaysia, Cochin, precum și către Olanda. Comenzi europene erau transmise în Persia pentru țeserea de covoare speciale: de exemplu, grupul «covoarele poloneze» au fost țesute, fără îndoială, la Ispahan, dar unele dintre ele poartă stema Poloniei.
Pornind de la relatările călătorilor europeni aflați în Persia și din alte surse textuale,Florencio del Niño Jesús, A Persia (1604-09). Peripecias de una embajada pontificia que fué a Persia a principios del Siglo XVII, Biblioteca Carmelitana-Teresiana de Misiones II, Pamplona, 1929, p. 102; J.B.Tavernier, Les six voyages de J.B.Tavernier en Turquie, en Perse et aux Indes, Paris, 1676 , I, p. 397,589 ; J. Chardin, Voyages du Chevalier Chardin en Perse, Amsterdam, 1735, III, p. 120 se pare că existau ateliere de covoare regale la Ispahan, Kashan și Kerman. Aceste ateliere produceau covoare pentru palatele și moscheile șahului, dar și pentru a fi oferite monarhilor din țările vecine sau demnitarilor străini, unde continuau să se realizeze covoare pentru a onora comenzile nobilimii sau ale altor cetățeni. Cei care făceau comanda furnizau atunci capital sub formă de materii prime și plăteau salariile meșterilor în timpul cât dura fabricarea covorului dorit.