Club Atletic Oradea, cunoscut sub numele de CA Oradea, sau pur și simplu CAO, este un club de fotbal din Oradea, România, care evoluează în prezent în .
Echipa a fost fondată sub numele de Nagyváradi Atlétikai Club, în 1910, când orașul făcea parte din Imperiul Austro-Ungar. De-a lungul istoriei sale, Club Atletic Oradea a câștigat o dată titlul național al Ungariei (1944), titlul național al României (1949) și Cupa României (1956). Titlul românesc câștigat în 1949, sub denumirea de ICO Oradea, a pus clubul cu sediul în Oradea într-un grup select de cluburi de fotbal care au câștigat titlul național în două țări diferite, alături de echipa austriacă Rapid Viena, care a câștigat și campionatul Germaniei, în 1941.
După al Doilea Război Mondial, CA Oradea a revenit în campionatul României, dar acum sub stăpânirea regimului comunist, fapt care a avut un impact negativ asupra identității clubului, în principal din cauza ultranaționalismului liderilor comuniști, care au identificat clubul de fotbal fiind prea legat de fotbalul maghiar și de comunitatea maghiară. Drept urmare, clubul și-a schimbat adesea numele și culorile, pentru a induce în eroare și a uita amintirile precomuniste. În 1945, Nagyváradi Atlétikai Club a fost redenumit ca Libertatea Oradea, apoi în 1948 ca Întreprinderea Comunală Oradea (ICO), din 1951 Progresul Oradea, din 1958 CS Oradea și în 1961 ca CSM Crișana Oradea (a nu se confunda cu Crișana Oradea).
Desființat în 1963, de același regim comunist, Club Atletic Oradea a fost reînființat în vara anului 2017, fiind un club de fotbal cu management privat. În același an, CA Oradea a fost înscrisă în Liga a V-a Bihor, iar după numai trei ani a promovat înapoi în diviziile naționale (Liga a III-a), după 58 de ani de absență.
Istorie Primii ani, pe drumuri (1910–1940) Nagyvárad (Oradea) era în anul 1910 un oraș prosper în centrul regatului Ungariei, cu o populație de etnie maghiară în proporție de 90%. Centru comercial și nod de transport, orașul a fost un leagăn timpuriu al jocului de fotbal, care a apărut aici în 1902, datorită locuitorilor săi care se întorceau de la studii sau de la muncă din străinătate sau din Budapesta. Sportul câștiga în popularitate, dar nu exista încă un club organizat care să reprezinte orașul în meciurile împotriva unor orașe precum: Kolozsvár (Cluj-Napoca) sau Temesvár (Timișoara). Înființată în 1910, când Transilvania era încă parte a Austro-Ungariei, Nagyváradi Atletikai Club - în limba română: Club Atletic Oradea - va deveni în curând simbolul fotbalului din orașul de pe Crișul Repede. Inițialele sale, NAC, apoi CAO, vor impune respect. Culorile clubului erau alb-verde. Adunarea de constituire a avut loc la 25 mai 1910, în cafeneaua orădeană Emke, consiliul director fiind format din dr. Emil Jonas, președinte, Bela Miklo, președinte executiv, Andor Szabo, secretar, și dr. Kalman Kovacs, casier, iar afilierea la Federația Ungară de Fotbal a fost semnată imediat. La 31 iulie, NAC a jucat primul său meci împotriva clubului KVSC din Kolozsvár (Cluj-Napoca), iar în ianuarie 1912 a fost asigurat un teren propriu în parcul Rhedey (unde se află acum grădina zoologică). Luna următoare, o echipă din Anglia care se afla în turneu a venit în oraș: este vorba de Bishop Auckland, campioana Ligii Nordului în acel sezon; NAC a câștigatul meciul cu un neverosimil 8-0.
thumb|left|upleft|Iuliu Bodola, golgheterul all-time al clubului, cu 109 reușite. thumb|right|upright|Iuliu Baratky, unul dintre cei mai talentați fotbaliști promovați de CAO în perioada interbelică. Înainte de Primul Război Mondial, clubul a activat doar la nivel local și regional; după ce s-a alăturat Diviziei de Est a Ligii de Sud a Ungariei, în 1913 NAC a câștigat 25 dintre cele 31 de meciuri. În 1914, în calitate de campioană a diviziei, NAC a avut dreptul să participe la turneul final de la Budapesta, dar această competiție nu a mai avut loc niciodată din cauza izbucnirii războiului, în iunie.
După război, Transilvania a devenit parte a României, așa cum a fost declarată și apoi ratificată de Tratatul de la Trianon. Orașul Nagyvárad, rămas la 12 km dincolo de granițele Ungariei, a fost numit oficial Oradea de către autoritățile române, dar clubul și orașul au continuat totuși să fie încă dominate de etnici maghiari. Unul dintre cei mai talentați jucători locali din această perioadă a fost Elemér Berkessy (viitorul mijlocaș al FC Barcelona și manager al echipei engleze Grimsby Town - în 1954 a devenit primul manager străin din liga engleză).
Echipele transilvănene s-au alăturat campionatului național românesc în sezonul 1921-22, dar NAC - acum cunoscut și sub denumirea de Clubul Atletic Oradea - a fost învins în faza orășenescă a campionatului de Stăruința Oradea și apoi de Înțelegerea Oradea pentru primele câteva sezoane și, astfel, nu s-a calificat pentru turneul final până în sezonul 1923-24. Ei au bătut atunci Universitatea Cluj și Jahn Cernăuți, înainte de a fi învinsă în finală de Chinezul Timișoara - echipă care va câștiga primele șase titluri naționale de după Marea Unire.
În sezonul 1932-33, după o altă perioadă petrecută în turneul regional, CAO a apărut într-o competiție națională extinsă, organizată în două serii paralele a câte șapte echipe; au terminat pe locul doi în divizie, în timp ce rivalii locali Crișana Oradea au ajuns pe locul al treilea în cealaltă serie. Doi ani mai tarziu, cu liga națională reorganizată într-o singură divizie, CAO a terminat pe locul doi, încadrată de cele două cluburi dominante ale perioadei, Ripensia Timișoara și Venus București. În sezonul 1938-39, clubul a fost retrogradat într-o Divizie B restructurată, unde au rămas până la următorul război, care a adus o schimbare neașteptată a destinului echipei.
În 1932, conducerea clubului a decis că stabilirea de contacte cu fotbalul din alte țări ar contribui la dezvoltarea acestui sport în Oradea. Așa că au efectuat un turneu de douăsprezece meciuri în Franța și Elveția, în timpul cărora au învins Olympique Lillois cu 5-2, echipă care în acel sezon va deveni campioana Franței. În anul următor turneul a fost în Franța și în coloniile sale din Africa de Nord, iar Oradea și fotbalul românesc și-au răspândit faima în jurul continentului. În timpul perioadei interbelice, CAO a furnizat optsprezece internaționali români, majoritatea dintre ei fiind constituită, în mod întâmplător, din etnici maghiari, evrei și germani.
Jucătorii care au jucat în dungile alb-verzi ale CAO în această perioadă au fost: Francisc Rónay, primul jucător care a marcat vreodată pentru echipa națională de fotbal a României (împotriva echipei naționale de fotbal a Iugoslaviei în 1922); Nicolae Kovács, care a fost unul dintre cei cinci jucători care au jucat la primele trei Cupe Mondiale; Iuliu Baratky, un maghiar din Oradea, care a optat să rămână în România în timpul celui de-al doilea război mondial, devenind o legendă a Rapidului București.
Campioana româno-maghiară (1940–1949)
thumb|right|350px|CA Oradea (1943–1944)
Dictatul de la Viena, din august 1940, a anexat nordul Transilvaniei, inclusiv Oradea, aliatului lui Hitler, Ungaria, în timp ce România experimenta propria dictatură militară de dreapta. Mulți fotbaliști de origine germană sau maghiară care se aflau la cluburi din București, Timișoara, Arad sau din alte părți ale României, au trecut noua frontieră în această regiune și s-au alăturat cluburilor din Oradea (Nagyvárad) sau Cluj-Napoca (Kolozsvár); mulți dintre ei au semnat pentru CAO - acum, încă o dată, cunoscut oficial sub numele său maghiar, NAC. După un prim sezon în liga a doua maghiară, NAC a fost promovată în prima ligă maghiară.
Echipa a terminat a cincea în primul sezon(1941-42), iar apoi a doua în sezonul 1942-43, ca mai apoi în sezonul 1943-44 să devină prima echipă din afara Budapestei care a câștigat campionatul maghiar în istoria sa de 44 de ani, terminând cu 13 puncte înaintea celei de-a doua echipe, Ferencváros.
Jucătorii care au ajutat clubul în realizarea acestei performanțe istorice, au fost unii dintre cei mai importanți fotbaliști maghiari și români ai acelor ani:
Gyula Lóránt, din vestul Ungariei, avea doar 20 de ani în timpul sezonului în care NAC a luat titlul. A continuat să joace la Vasas, alături de László Kubala, care în 1949 a fugit de guvernarea comunistă și a format o echipă de fotbaliști maghiari care vor juca meciuri amicale în Europa de Vest. Lóránt a încercat să scape și să se alăture lui Kubala, dar a fost capturat și intervievat, până când antrenorul echipei naționale a intervenit în vederea eliberării sale. Lóránt a jucat pentru Ungaria din 1949 până în 1955, în cea mai fastă perioadă a fotbalului maghiar: a jucat în centrul defensivei pentru Aranycsapat, Echipa de Aur a Ungariei de la începutul anilor '50. Pe lângă câștigarea campionatului românesc cu UTA Arad și alte trei titluri în Ungaria cu Honvéd, Lóránt a continuat ca antrenor al echipei Bayern München, la sfârșitul anilor '70.
Iuliu Bodola sau Gyula Bodola a fost un etnic maghiar născut în Brașov (atunci Brassó) în 1912. După o perioadă de șapte ani de succes, fiind un atacant prolific al CAO în anii '30, și o perioadă de trei ani la Venus București, s-a îndreptat spre Oradea după anexarea Transilvaniei de Nord de către Ungaria în 1940 și a jucat pentru NAC timp de cinci ani. După război s-a mutat la Budapesta și a reprezentat clubul MTK. În timpul anilor petrecuți în România a jucat de 48 de ori pentru echipa națională de fotbal, iar în perioada 1940-1943 a fost un jucător de bază pentru echipa națională a Ungariei. În mod remarcabil, a deținut timp de 66 de ani recordul de goluri date pentru România, din 1931 până în 1997, când Gheorghe Hagi i-a depășit totalul de 30 de goluri. Stadionul Municipal din Oradea este acum numit în onoarea sa.
József Pecsovszky cunoscut în România ca Iosif Petschovschi sau pur și simplu "Peci", a fost un alt membru tânăr al echipei de succes a NAC și fiind selecționat de naționala Ungariei la vârsta de 21 de ani. Un mijlocaș ofensiv născut în Timișoara, de etnie maghiară, Peci avea să devină mai târziu erou la Arad datorită rolului său principal în cele trei titluri ale UT-ei din anii '40 și apoi a celor două campionate cucerite de CCA București în anii '50. Primul său joc pentru România a fost împotriva Ungariei la Budapesta în 1945, a și înscris alături de Spielmann și Simatoc, însă Hidegkuti si Puskás au înscris câte două goluri într-o victorie cu 7-2 a maghiarilor. Pecsovszky este considerat drept unul dintre cei mai buni jucători ai fotbalului românesc alături de nume precum Gheorghe Hagi sau Nicolae Dobrin.
thumb|left|270px|CA Oradea (1948–1949)
Francisc Spielmann, cunoscut în Ungaria ca Ferenc Sárvári, golgheterul echipei în sezonul de titlu, cu 23 de goluri; a fost de asemenea desemnat și jucătorul maghiar al anului.
Antrenorul NAC, în perioada succesului maghiar a clubului, a fost vedeta alb-verzilor din anii '20, Francisc Rónay.
Gusztáv Juhász, de asemenea, scris (în română) ca Gustav Iuhași, a fost un mijlocaș de bază pentru echipa națională de fotbal a României din 1934, când a fost și jucătorul celor de la CAO, echipă ce avea sa termine pe locul secund campionatul. Împreună cu Bodola și Rudolf Demetrovits / Demenyi, Juhász a făcut parte din marea echipă a Venusului București de la sfârșitul anilor '30.