Henry Creel, cunoscut și sub numele de Vecna, Unu (scris 001) și, ocazional, Mr. Whatsit, este un personaj fictiv și principalul antagonist al serialului de televiziune Netflix Stranger Things, creat de frații Duffer. Interpretat de Jamie Campbell Bower și de Raphael Luce în copilărie, personajul își face debutul în sezonul al patrulea ca o entitate malefică din Lumea Răsturnată, care își torturează victimele prin viziuni terifiante ale traumelor lor din trecut, înainte de a le ucide într-un mod sadic și brutal. Pe parcursul sezonului al patrulea, se dezvăluie că este conducătorul Lumii Răsturnate, precum și forța din spatele tuturor evenimentelor care au terorizat orașul Hawkins, începând cu dispariția lui Will Byers, fiind prezentat ca un mizantrop animat de dorința de răzbunare, hotărât să provoace sfârșitul umanității.

Înainte de a fi cunoscut de personajele principale sub numele de „Vecna”, el era cunoscut ca Henry Creel. Părinții lui erau Victor și Virginia Creel și avea o soră, Alice. După ce s-a mutat împreună cu familia sa în Hawkins, Henry a descoperit că posedă puteri telepatice, pe care le-a folosit pentru a-și ucide mama și sora, fapt ce l-a lăsat într-o stare de comă. La scurt timp după aceea, tatăl său, Victor, a fost arestat, deoarece poliția a presupus că el ar fi responsabil pentru uciderea întregii familii, inclusiv a lui Henry.

După ce și-a revenit din comă, Henry a fost preluat de Dr. Brenner și supus unor experimente, în urma cărora mai mulți copii au dobândit abilități telepatice similare. De-a lungul anilor, Henry a devenit supraveghetorul celorlalți copii și a legat o relație de prietenie cu Unsprezece (Eleven). Totuși, după ce și-a dezvăluit adevărata natură de psihopat mizantrop, nihilist și genocidar, Eleven l-a învins și l-a trimis în Abis, unde a fost treptat desfigurat de fulgerele anormale și de atmosfera toxică, transformându-se în entitatea cunoscută sub numele de Vecna. În această formă, Vecna și-a folosit puterile pentru a controla monștrii și a devenit conducătorul dimensiunii Upside Down (Lumea Răsturnată), acționând ca general și conștiință colectivă a tuturor creaturilor din această lume. Ulterior, el a orchestrat evenimentele și acțiunile lui Mind Flayer și ale celorlalte forme de viață din Lumea Răsturnată în sezoanele anterioare, rolul său în legătura lui Will Byers cu această dimensiune fiind în cele din urmă dezvăluit.

Încă de la prima sa apariție, personajul a fost bine primit atât de critici, cât și de public, cu aprecieri pentru interpretarea lui Bower, designul machiajului și povestea personajului. Pentru interpretarea sa, Bower a primit o nominalizare la premiul pentru cel mai bun personaj negativ dintr-un serial la Critics' Choice Super Awards.

Concept Având același nume, Vecna este vag inspirat de personajul din Dungeons & Dragons, la fel ca și ceilalți antagoniști ai seriei, inclusiv Demogorgonii și Mind Flayer. Jamie Campbell Bower a fost distribuit în rol pe 20 noiembrie 2020, sub numele inițial „Peter Ballard”, un infirmier amabil care lucra într-un spital de psihiatrie. Într-un interviu acordat în 2022 publicației Entertainment Weekly, Bower a declarat că nu știe de unde provine numele Peter Ballard și și-a cerut scuze fanilor serialului pentru faptul că a fost parte dintr-o pistă falsă de proporții. Actorul a relatat că își amintește momentul în care a văzut numele și a reacționat cu resemnare, considerând că va fi dificil să răspundă întrebărilor legate de acesta, dar că a decis să urmeze versiunea oficială.

Frații Duffer au confirmat că intenționau să îl introducă pe Vecna încă din faza de dezvoltare a primului sezon. Deși li s-a oferit posibilitatea de a introduce personajul în benzi desenate sau cărți spin-off, au refuzat, considerând că au nevoie de timp pentru a-l dezvolta și pentru a stabili clar rolul pe care urma să îl joace în serial. În procesul de creare a personajului, frații s-au inspirat din ticăloși emblematici ai genului horror, precum Pinhead, Pennywise și Freddy Krueger. Scopul a fost conceperea unui antagonist mai malefic, mai întunecat și mai amenințător, capabil să își traumatizeze victimele înainte de a le ucide într-un mod extrem de violent, prin ruperea oaselor și scoaterea ochilor.

Make-up artistul Barrie Gower a fost responsabil de realizarea aspectului fizic al lui Vecna și al altor creaturi din Lumea Răsturnată. Jamie Campbell Bower a fost nevoit să poarte un costum protetic timp de aproximativ 7-10 ore la fiecare sesiune de filmare. Costumul a fost conceput cu o piele „anemică”, a cărei integrare cu mediul toxic al Lumii Răsturnate era sugerată prin includerea a numeroase rădăcini, liane și forme organice, precum și a unui țesut muscular fibros.

Pentru a obține acest aspect folosind în mare parte efecte practice, Gower a declarat că el și echipa sa au realizat un mulaj complet al corpului lui Bower, care a fost ulterior sculptat pentru a corespunde cerințelor de design ale personajului. Biografia personajului fictiv

Henry Creel s-a născut în Nevada în 1947, ca fiu al lui Victor Creel, veteran al celui de-al Doilea Război Mondial, și al Virginiei Creel, și a avut o soră mai mică, Alice. Pe parcursul copilăriei sale, Henry a fost adesea tratat ca un proscris, iar majoritatea colegilor săi l-au considerat „iremediabil distrus”. Drept urmare, s-a simțit neînțeles și profund izolat, inclusiv față de propria familie. Familia se mută în Hawkins, Indiana, în 1959, după moartea străbunicului Virginiei, care le lăsase moștenire o mică avere ce le-a permis să se mute într-o casă nouă, în ciuda pesimismului lui Henry.miniatura|Jamie Campbell Bower îl interpretează pe Vecna în Stranger Things

Henry descoperă păianjeni văduva neagră în podul casei și dezvoltă o fascinație pentru aceștia. Curând își dă seama că poate pătrunde în mintea animalelor sau chiar să le ucidă folosindu-și abilitățile psihice. Pe măsură ce își exersează tot mai intens puterile, Henry începe să le inducă membrilor familiei sale viziuni terifiante și coșmaruri. Tatăl său ajunge să creadă că locuința e bântuită, însă mama sa a descoperă că aceste manifestări sunt, de fapt, rezultatul acțiunilor lui Henry. După o discuție cu doctorul Martin Brenner, Virginia Creel decide să-i permită acestuia să-l supună pe Henry unor experimente. Aflând acest lucru, Henry le ucide pe Virginia și pe Alice și încearcă să-l omoare și pe Victor, care supraviețuiește. Epuizat de folosirea puterilor sale, Henry intră în comă. Crimele au fost atribuite lui Victor, iar Henry a fost declarat oficial mort. În realitate, el fusese luat în custodie de Dr. Brenner, conform dorinței mamei sale.

La Laboratorul Național Hawkins, Henry devine primul subiect de testare al lui Brenner, primind desemnarea Subiectul 001 („Unu”). După numeroase eșecuri în a-l menține sub control, Brenner îl separă de ceilalți copii, îi implantează un cip în gât pentru a-i suprima puterile și reproduce ulterior abilitățile sale la alți subiecți. Sub identitatea falsă Peter Ballard, Henry devine infirmier și îl asistă pe Dr. Brenner în experimentele sale, ocazie cu care o cunoaște pe Subiectul 011 („Unsprezece”).

De-a lungul timpului, Unu a supravegheat activitățile și progresul a șaptesprezece copii cu abilități psihice, deși niciunul nu părea să îi egaleze puterea. A manifestat simpatie față de Eleven și a legat o relație de prietenie cu aceasta. După ce observă că Eleven e hărțuită de ceilalți subiecți, Unu ajunge la concluzia că ei doi sunt asemănători și că lumea nu îi va înțelege niciodată. El o ajută pe Eleven să își dezvolte și să își perfecționeze abilitățile și îi oferă posibilitatea de a evada din laborator. Îi înmânează un card de acces și îi cere să se întâlnească cu el în subsol, unde îi dezvăluie că un cip implantat în gât îl împiedică să plece. După ce Eleven îndepărteazî cipul, află că Unu era, de fapt, Henry Creel.

După ce au fost descoperiți de gardieni, Unu o ascunde pe Eleven într-un dulap, după care masacrează personalul din unitate, cu excepția lui Martin Brenner. Ulterior, îi povestește lui Eleven, profund îngrozită, originile și crimele sale și îi propune să își unească forțele pentru a cuceri lumea, dar ea refuză. Bazându-se pe o amintire pozitivă legată de mama sa, Eleven reușește să îl învingă pe Unu și să îl exileze într-o dimensiune paralelă extraterestră, unde este transformat într-o creatură mutilată și arsă, cunoscută ulterior sub numele de „Vecna”. În următorii șapte ani, Vecna dobândește controlul asupra formelor de viață din această dimensiune prin intermediul unei minți colective comune. Elementul central al acestui control a fost legătura sa cu o entitate extrem de puternică, denumită ulterior Mind Flayer, pe care a reușit să o domine și să o folosească drept instrument pentru a-și exercita influența asupra lumii umane.

În 1986, după ce a petrecut câțiva ani într-o stare de relativă inactivitate și și-a consolidat puterile în timp ce controla dimensiunea Lumea Răsturnată, Henry a început să terorizeze direct orașul Hawkins, ucigând mai mulți elevi ai Liceului Hawkins, printre care Chrissy Cunningham, Fred Benson și Patrick McKinney, victime care prezentau simptome de tulburare de stres posttraumatic (PTSD). Dustin Henderson și Eddie Munson, acesta din urmă fiind acuzat pe nedrept de comiterea crimelor, i-au atribuit entității aliasul „Vecna”, pe baza asemănărilor cu personajul cu același nume din Dungeons & Dragons.

Vecna aproape o ucide pe Max Mayfield, însă prietenii acesteia reușesc să-i oprească influența folosind muzica. Ulterior, el o posedă pe Nancy Wheeler, căreia îi dezvăluie trecutul său și îi arată o viziune a unui viitor în care Hawkins este sfâșiat de cutremure. Nancy și prietenii ei înțeleg că Vecna trebuie să deschidă patru porți către Lumea Răsturnată pentru a-și duce planul la îndeplinire, trei dintre acestea fiind deja create în locurile în care avuseseră loc crimele.

Max încearcă să-l provoace pe Vecna în timp ce prietenii ei pătrund în Lumea Răsturnată cu scopul de a-l ucide. Conștient de revenirea lui, Eleven intră în mintea lui Max și îl confruntă pe Vecna, care s-a dovedit a fi forța din spatele atacurilor anterioare ale creaturilor din Lumea Răsturnată asupra orașului Hawkins, încă din 1983, anul dispariției lui Will Byers. Vecna o ucide pe Max înainte ca Eleven să-l înfrângă, în timp ce Steve Harrington, Nancy Wheeler și Robin Buckley îi rănesc grav forma fizică, determinându-l să se retragă. Deși Eleven reușește să o readucă la viață pe Max, moartea temporară a acesteia a dus la deschiderea celei de-a patra porți către Lumea Răsturnată, provocând fisuri majore în Hawkins și permițând dimensiunilor paralele să se infiltreze în oraș.

În 1987, Vecna începe să răpească copii din Hawkins folosind Demogorgoni. El li se arăta copiilor în forma sa umană, cunoscută sub numele de Mr. Whatsit. Prima sa victimă este Holly Wheeler, care ajunge prinsă în amintirile lui Vecna, unde îl întâlnește și pe Max, de asemenea capturat. Vecna îl vizează apoi pe colegul de clasă și bătăușul lui Holly, Derek Turnbow, ca următoarea victimă, dar Steve Harrington, Lucas Sinclair, Erica Sinclair și alți prieteni încearcă să prevină atacul.

Intervine armata și sunt reținuți toți copiii din Hawkins care ar fi putut deveni victime. La scurt timp după aceasta, Vecna, însoțit de mai mulți Demogorgoni, atacă baza militară și răpește mai mulți copii. El îi dezvăluie lui Will că intenționează să folosească acești copii pentru a remodela lumea, considerându-i vase perfecte pentru acest scop, înainte de a se retrage înapoi în dimensiunea Lumea Răsturnată.

Receptare critică