miniatura|300x300px|O hartă care arată locațiile Statelor Unite (portocaliu) și Groenlandei (verde) Încă din secolul al XIX-lea, Statele Unite au analizat în repetate rânduri posibilitatea achiziționării insulei Groenlanda de la Danemarca. Discuții interne notabile în cadrul guvernului american privind cumpărarea Groenlandei au avut loc în 1867, 1910, 1946, 1955, 2019 și 2025, iar ideea a fost susținută, printre alții, de secretarii de stat William H. Seward și James F. Byrnes, în privat de vicepreședintele Nelson Rockefeller și în mod public de președintele Donald Trump.
După Al Doilea Război Mondial, Statele Unite au făcut în secret o ofertă de cumpărare a Groenlandei. Discuții publice despre achiziționarea insulei au avut loc în timpul al lui Trump, în 2019, și din nou după realegerea sa din 2024, în contextul unei politici externe mai expansioniste. De la preluarea mandatului în 2025, Trump a afirmat în mod repetat că Statele Unite ar putea obține controlul asupra Groenlandei și a recurs la presiuni politice și economice asociate acestei poziții.
Deși Groenlanda este un teritoriu autonom în cadrul Regatului Danemarcei, autoritățile groenlandeze și daneze au afirmat în mod constant dreptul Groenlandei la autodeterminare și au declarat că insula „nu este de vânzare”. Mulți groenlandezi susțin , iar în Danemarca legăturile istorice cu Groenlanda sunt adesea considerate parte a identității naționale.
Statele Unite au considerat mult timp Groenlanda ca având o importanță strategică majoră pentru securitatea națională. La începutul secolului al XX-lea, planificatorii americani au inclus Groenlanda printre posesiunile europene din emisfera vestică ce ar putea fi ocupate preventiv și fortificate în cazul unei amenințări la adresa SUA. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, SUA au invocat Doctrina Monroe și pentru a împiedica utilizarea acesteia de către Germania, în urma .
Prezența militară americană a continuat și după război, iar până în 1948 Danemarca a renunțat la încercările de a obține retragerea forțelor americane. În anul următor, ambele state au devenit membre ale alianței militare NATO. Un tratat din 1951 a acordat Statelor Unite un rol semnificativ în apărarea Groenlandei, iar în jurul anului 1953 a început construcția bazei militare Thule, cunoscută în prezent sub numele de , situată în nord-vestul Groenlandei. Armata americană participă frecvent la exerciții NATO în apele din jurul Groenlandei.
Prezentare generală a Groenlandei miniatura|Aproximativ 80% din Groenlanda este acoperită de gheață, cu o grosime de până la 3 km.
Geografie Groenlanda este o insulă din Oceanul Atlantic de Nord, cu o suprafață de 2.166.086 km2, aproximativ de trei ori mai mare decât .
Aproximativ 80% din insulă este acoperită de , în timp ce restul de 20% este format din teren costier muntos, accidentat și în mare parte arid. Din cauza reliefului dificil, nu există drumuri care să lege cele mai mari 17 orașe (unde locuiește cea mai mare parte a populației). Vasta calotă glaciară a Groenlandei nu este sigură pentru a fi traversată pe jos sau cu vehicule.
Statutul politic
Legea privind autonomia Groenlandei, Capitolul 8, Accesul Groenlandei la independență 21.-(1) Decizia privind independența Groenlandei va fi luată de către poporul groenlandez. (2) În cazul unei astfel de decizii în temeiul subsecțiunii 1, se inițiază negocieri între guvern și Naalakkersuisut în scopul implementării independenței Groenlandei. (3) Un acord între Naalakkersuisut și guvern privind implementarea independenței Groenlandei se va încheia cu consimțământul Inatsisartut și va fi aprobat printr-un referendum în Groenlanda. Orice acord va fi, în plus, încheiat cu consimțământul Parlamentului danez. (4) Independența Groenlandei implică faptul că Groenlanda își asumă suveranitatea asupra propriului teritoriu. Lov om Grønlands Selvstyre, 12 iunie 2009. https://www.retsinformation.dk/eli/lta/2009/473 miniatura|Christiansborg din Copenhaga, sediul , de unde se decide politica externă, de apărare și de securitate a Groenlandei Groenlanda este un teritoriu autonom în cadrul Regatului Danemarcei. În 1953, Danemarca a adăugat oficial regatului ceea ce era atunci colonia sa. are autoritate asupra afacerilor interne ale Groenlandei, cum ar fi economia, serviciile sociale și infrastructura, în timp ce Danemarca este responsabilă pentru afacerile externe, apărarea, cetățenia, moneda și politica monetară a insulei. este ultima instanță de apel. miniatura|Regatul danez Conform legislației daneze, independența Groenlandei este posibilă în orice moment, pe baza Legii autoguvernării din 2009, după un referendum în Groenlanda și aprobarea de către . Alții pun la îndoială acest lucru, argumentând că este necesară o modificare a Constituției daneze. Danemarca are suveranitate asupra Groenlandei; proprietatea privată asupra terenurilor nu există. Orice acord care să permită independența ar transfera suveranitatea de la Danemarca. Guvernul groenlandez a declarat în februarie 2024 că independența este obiectivul său. Datorită statutului său de fostă colonie, unii comentatori au susținut că, în temeiul dreptului internațional, Groenlanda are, separat de legea din 2009, dreptul la autodeterminare și ar putea face o .
Poziția este că Groenlanda trebuie să își decidă propriul viitor și că Danemarca va respecta un referendum groenlandez privind independența. Guvernul danez a acceptat cu reticență în 2017 să finanțeze două noi aeroporturi, înlocuind potențialii investitori chinezi, chiar dacă investițiile solicitate de insulă sunt considerate pregătiri pentru independență. Groenlanda oferă Danemarcei un rol în Arctic; este membră a Consiliului Arctic și, fiind unul dintre cele cinci state riverane arctice, este semnatară a .
Savantul islandez Gudmundur Alfredsson a afirmat că insula ar trebui să considere Danemarca drept unul dintre numeroșii concurenți și că Statele Unite sau Canada ar putea oferi mai multe fonduri. Rasmus Leander Nielsen de la Universitatea din Groenlanda a declarat că groenlandezii au discutat încă din anii 1980 crearea unui (COFA) cu Danemarca după independență și că unii au sugerat în schimb un COFA cu Statele Unite. Mai multe națiuni din Pacific cu populații similare ca mărime cu Groenlanda; actualul ministru groenlandez al afacerilor externe, Mininnguaq Kleist, a vizitat Insulele Cook, afiliate Noii Zeelande, în 2006.
Apărare miniatura|Fregata , care transporta un MH-60R, în largul coastei Groenlandei Groenlanda nu are propria armată. Fiind un teritoriu al Danemarcei, armata daneză este responsabilă de apărarea Groenlandei, iar insula se află în zona supravegheată de alianța militară NATO. este ramura militară daneză responsabilă pentru Groenlanda. În 2020, Comandamentul Arctic al Danemarcei avea patru nave, patru elicoptere, un avion de patrulare maritimă și pentru a patrula insula. Armata daneză are personal cu sediul la Nuuk, , , , , și un detașament de legătură la . Datorită Groenlandei, se numără printre puținele națiuni care au la sediul , , Nebraska. În 2019, Danemarca a anunțat că va cheltui încă 1,5 miliarde de coroane daneze pentru monitorizarea Groenlandei. În decembrie 2024, Danemarca a anunțat planuri de consolidare a prezenței militare în Groenlanda cu personal suplimentar, nave de patrulare, drone cu rază lungă de acțiune și modernizarea unui aeroport pentru a putea găzdui avioane de vânătoare daneze F-35. Aceasta a urmat cererilor americane de creștere a cheltuielilor daneze pentru apărare, inclusiv din partea .
Alex Gray, șeful de stat major al Consiliului Național de Securitate al Statelor Unite în timpul primei administrații Trump, a declarat că danezii „înțeleg că nu au capacitatea de a apăra Groenlanda după independență”. Armata activă a Danemarcei este mai mică decât Departamentul de Poliție din New York. Statele Unite „au acceptat obligația legală de a se apăra împotriva oricărui atac” asupra Groenlandei într-un tratat din 1951 cu Danemarca. Au avut baze acolo încă din cel de-Al Doilea Război Mondial și au cea mai mare armată din alianță. Acordul de Apărare a Groenlandei din 1951 a permis Statelor Unite să își păstreze bazele militare în Groenlanda și să stabilească noi baze sau „zone de apărare”, dacă NATO considera necesar. Armata americană putea folosi și se putea deplasa liber între aceste zone de apărare, dar nu trebuia să încalce suveranitatea daneză în Groenlanda. Tratatul a acordat Statelor Unite jurisdicție permanentă asupra zonelor de apărare Thule, Sondrestrom și Narsarsuaq. Începând cu 2025, singura bază militară americană din Groenlanda este (fosta Bază Aeriană Thule). Acordul de la Igaliku din 2004 prevedea că Baza Aeriană Thule era singura zonă de apărare a SUA din Groenlanda și că SUA trebuiau să informeze Danemarca și Groenlanda cu privire la orice modificare propusă. Prin urmare, SUA nu își pot mări prezența militară fără consimțământul Danemarcei și Groenlandei. Prezența americană contribuie însă la asigurarea autorității daneze asupra insulei și îi permite să cheltuiască mai puțin pentru apărare, evitând în același timp prezența trupelor străine pe teritoriul danez, un troc poreclit „harta Groenlandei”. Vara, a folosește, de asemenea, Aeroportul Kangerlussuaq pentru a transporta oameni de știință și provizii către stațiile de cercetare din Groenlanda.
Guvernele groenlandeze au declarat că doresc să adere la NATO ca țară independentă, salută interesul tot mai mare al Statelor Unite și nu se opun prezenței militare americane dacă insula beneficiază de investiții în locuri de muncă și infrastructură.
Economie miniatura|, Groenlanda În 2021, PIB-ul anual al Groenlandei a fost estimat la aproximativ 3 miliarde de dolari, echivalentul a circa 0,007% din PIB-ul Statelor Unite. Se estimează că forța de muncă a insulei va scădea cu aproximativ 16% până în 2040. Potrivit datelor din 2017, Danemarca este de departe principalul partener comercial al Groenlandei, primind circa 55% din exporturi și furnizând aproximativ 63% din importuri. În 2023, Danemarca a subvenționat economia groenlandeză cu aproximativ 5,6 miliarde de coroane daneze anual, față de 3,6 miliarde în 2009.
Cea mai importantă industrie privată a insulei este pescuitul. Deși are o suprafață de 2.166.086 km2 și resurse naturale semnificative — inclusiv uraniu, minerale rare și rezerve offshore estimate de petrol și gaze — exploatarea acestora rămâne limitată. Groenlanda dispune de o singură mină operațională și de o infrastructură redusă; există un aeroport internațional comercial, iar cele 17 orașe principale nu sunt conectate prin drumuri. Distanțele interne sunt dificil de parcurs, zborurile interne fiind adesea lungi și costisitoare; de exemplu, călătoria aeriană dintre Nuuk și Qaqortoq (aproximativ 450 km) poate necesita mai multe escale și poate dura până la două zile, fiind uneori mai scumpă decât un zbor spre Copenhaga.
Aproximativ 43% dintre locuitori lucrează în sectorul public, comparativ cu circa 15% în Statele Unite. Venitul disponibil pe cap de locuitor este printre cele mai scăzute din regiunea arctică (cu excepția unor zone din Rusia) și reprezintă mai puțin de o treime din cel al statului american Alaska. Investitorii danezi au o prezență relativ redusă în economia groenlandeză, deși aproximativ o cincime dintre groenlandezi locuiesc în Danemarca. Controlul asupra resurselor minerale a fost transferat autorităților groenlandeze, ceea ce a redus interesul economic direct al Danemarcei față de exploatarea acestora.