Incidentul (titlul original: în ) este un film dramatic, thriller american, realizat în 1967 de regizorul Larry Peerce, după un subiect de Nicholas E. Baehr, protagoniști fiind actorii Tony Musante, Martin Sheen, Ed McMahon și Beau Bridges.Incidentul la themoviedb.org

Rezumat

Joe Ferrone, italo-american, și Artie Connors, de origine irlandeză, sunt doi bandiți din Bronx, care rătăcesc noaptea fără țintă enervând oamenii și jefuind un bărbat în vârstă cu doar opt dolari, până la punctul de a-l bate pentru o pradă atât de slabă. Curând ajung în metroul din New York unde întâlnesc un grup de pasageri din diverse medii și, fără un motiv aparent, decid să se distreze exercitând asupra lor orice formă de hărțuire psihologică, amenințăndu-i și jucându-se cu slăbiciunile lor evidente. Victimele, pentru a nu se expune personal, devin sclavii lor.

În vagonul de metrou se află un cuplu tânăr cu fiica lor, care nu a vrut să ia un taxi pentru a economisi bani; un cuplu de evrei matur, cu probleme normale cu rudele; Harry, profesor de istorie, cu soția sa Muriel, întorcându-se dintr-o petrecere de prieteni, în care domnește nemulțumirea pentru cariera lui mizerabilă și lipsa copiilor, pe care ea și-o dorește cu ardoare. Mai sunt un tânăr homosexual introvertit, un fost medic alcoolic, doi soldați în concediu – printre care și un anume Sylvester, apoi un cuplu de tineri care schimbă efuzii constante, un om fără adăpost care doarme pe tot parcursul filmului și, în final, o pereche de afro-americani. Ea este o activistă pentru drepturile civile și egalitatea rasială la nivel pașnic și diplomatic, în timp ce soțul ei este pentru lupta violentă cu înclinații clar rasiste.

Joe este cel mai agresiv și violent, Artie este slujitorul lui. Negrul Arnold, care nu coboară la oprire doar pentru a vedea albi umiliți de Joe, devine la rândul lui o victimă, în timp ce celălalt își arată sentimentele rasiste. Joe se întoarce apoi către Muriel simțind senzualitatea ei nesatisfăcută, inducând cuplul într-o ceartă aprigă. Bărbatul continuă să enerveze tânărul cuplu, poruncindu-le să o trezească pe fetiță pentru a-i întreba numele. Silvestro, unul dintre soldați, un conațional pașnic, deja batjocorit drept pisoiul Sylvester, este singurul care nu este afectat de ei. În încercarea de a se împacă cu bătăușii, el este atacat de Joe și înjunghiat. În ciuda rănii și a gipsului de pe un braț, soldatul reușește să-i învingă pe cei doi.

Poliția a intervenit în cele din urmă și la început nu a ezitat să-l încătușeze pe negru, din pură prejudecată. Odată ce neînțelegerea a fost clarificată și scandalagii au fost arestați, personajele ies de pe scenă ca într-un teatru. Vagonul rămâne pustiu, doar bărbatul fără adăpost adormit și care cade brusc de pe banchetă odată ce mrtroul pleacă.

Distribuție Tony Musante – Joe Ferrone Martin Sheen – Artie Connors Ed McMahon – Bill Wilks Diana Van der Vlis – Helen Wilks Victor Arnold – Tony Goya Donna Mills – Alice Keenan Jack Gilford – Sam Beckerman Thelma Ritter – Bertha Beckerman Beau Bridges – soldatul fruntaș Felix Teflinger Robert Bannard – soldatul fruntaș Phillip Carmatti Mike Kellin – Harry Purvis Jan Sterling – Muriel Purvis Gary Merrill – Douglas McCann Robert Fields – Kenneth Otis Brock Peters – Arnold Robinson Ruby Dee – Joan Robinson Don De Leo – dl. Carmatti Nina Hansen – dna. Carmatti Henry Proach – vagabondul beat din metrou

Premii și nominalizări 1968 – Festivalul Internațional de Film de la Mar del Plata Premiul – Cel mai bun actor lui Tony Musante Premiul – Cel mai bun scenariu lui Nicholas E. Baehr Premiul – Marele Premiu al Criticii lui Larry Peerce 1970 – Círculo de Escritores Cinematográficos – Cel mai bun film artistic și experimental 2014 Champs-Élysées Film Festival 2014 : Le Prix du Jury Lycéen - TCM Cinema Nominalizare – Les Incontournables TCM Cinéma

Lansare Filmul Incidentul a avut premiera în New York City, New York pe data de 5 noiembrie 1967.Premiera filmului Incidentul la IMDb

În România premiera filmului a avut loc la data de 13 martie 1972 la cinematografele „Luceafărul” din capitală.Ziarul Scȃnteia, martie 1972 (Anul 41, nr. 9074-9104)1972-03-13 / nr. 9086, p. 2.Ziarul România liberă, martie 1972 (Anul 30, nr. 8507-8533)1972-03-14 / nr. 8518, p. 2.Ziarul Informația Bucureștiului, martie 1972 (Anul 19, nr. 5758-5784)1972-03-13 / nr. 5768, p. 4.Data premierei ro la IMDb

Aprecieri

Bibliografie

Note

Vezi și Listă de filme străine până în 1989

Legături externe

Categorie:Filme din 1967 Categorie:Filme regizate de Larry Peerce Categorie:Filme în limba engleză Categorie:Filme americane Categorie:Filme alb-negru Categorie:Filme dramatice Categorie:Filme thriller americane