miniatura|Arhiducele Iosif (1776-1847) Palatin al Ungariei (în sau nádorispán, în , în ) a fost titlul dat celui mai înalt funcționar din Regatul Ungariei, după monarh, începând din secolul al XI-lea până în 1848. Jurisdicția palatinului includea doar Ungaria propriu-zisă (în Regatul Croației până în 1918 banul deținea funcția similară, cea mai înaltă după rege, reprezentant al acestuia, comandant al armatei regale și vicerege).

Inițial, palatinul era administratorul curții regale; de ​​la sfârșitul secolului al XII-lea, a fost reprezentantul regelui și cel mai înalt judecător (mai ales în zonele rurale). De la sfârșitul secolului al XIV-lea, a fost, de asemenea, guvernator regal. În Evul Mediu, Palatinul Ungariei era numit pentru o perioadă limitată de timp, nominalizat de rege și aprobat de dietă; din 1526 funcția a fost deținută pe viață. Între secolele al XVI-lea și al XVIII-lea, printre alte funcții, Palatinul Ungariei era și președintele Dietei. Arhiducele Ștefan al Austriei a renunțat la funcția de Palatin al Ungariei în 1848, după care aceasta a dispărut.

Originea titlului Cea mai veche formă înregistrată a titlului, în latina medievală, comes palatii (conte de palat) apare în actul de fondare al Abației Tihany emis în 1055.Tibor Szőcs: A nádori intézmény korai története, 1000–1342, p. 14. O altă variantă, comes palatinus, a intrat în uz în a doua jumătate a secolului al XI-lea, fiind menționată prima dată în jurul anului 1067. Forma prescurtată palatinus a devenit versiunea oficială în anii 1230. Noul titlu oficial palatinus regni Hungariae (Palatinul Regatului Ungariei) a fost adoptat în anii 1340.

Versiunea originală maghiară a titlului, nádorispán a fost înregistrată pentru prima dată în jurul anului 1405. Etimologia cuvântului este incertă, dar majoritatea cercetătorilor sunt de acord că rădăcina acestuia este cuvântul slav dvorjь (curte), dar niciun document nu dovedește că a existat presupusa formă nadъ-dvorjь-županъ (șef al curții regale). În limbile cehă și sârbo-croată, au existat expresii similare (náderšpan și nadršpan), ca împrumuturi din limba maghiară, care se refereau la palatinii Ungariei. miniatura|Aba - primul palatin devenit ulterior rege al Ungariei între 1041 și 1044 (autor necunoscut, Chronicum Pictum) Versiunea originală maghiară a titlului, nádorispán a fost înregistrată pentru prima dată în jurul anului 1405.Tibor Szőcs: A nádori intézmény korai története, 1000–1342, p. 13. Etimologia cuvântului este incertă.Tibor Szőcs: A nádori intézmény korai története, 1000–1342, pp. 20, 21. Majoritatea cercetătorilor sunt de acord că rădăcina lui este cuvântul slav dvorjь (curte), dar niciun document nu dovedește că a existat presupusa formă nadъ-dvorjь-županъ (șef al curții regale).Tibor Szőcs: A nádori intézmény korai története, 1000–1342, p. 22. În limbile cehă și sârbo-croată, au existat expresii similare (náderšpan și nadršpan), ca împrumuturi din maghiară, care se refereau la palatinii Ungariei.Tibor Szőcs: A nádori intézmény korai története, 1000–1342, pp. 13., 24.

Istorie

Origini (1000–1100) Înalți funcționari care purtau titlul de comes palatinus sau comes palatii existau la multe curți regale în Europa medievală.Tibor Szőcs: A nádori intézmény korai története, 1000–1342, p. 25. În Imperiul Carolingian, în secolul al IX-lea, un comes palatii era adjunctul monarhului și unul dintre cei mai înalți judecători, potrivit arhiepiscopului de Reims, Hincmar. În Boemia secolului al XI-lea și în Polonia, „contele palatului” era adjunctul monarhului în problemele militare. Conform unei teorii academice, comes palatii era inițial responsabil pentru administrarea casei regale, dar sursele primare nu conțin informații directe referitoare la latura economică a funcției de palatin.Jean W. Sedlar: East Central Europe in the Middle Ages, 1000–1500, pp. 272, 273.

Istoricii admit că organizarea casei regale din Ungaria a fost stabilită de curtea imperială a Sfântului Imperiu Roman. Istoricii sunt, de asemenea, de acord că primul rege al Ungariei, Ștefan I (d. 1038) a fost cel care a numit primul palatin, deși nicio sursă primară nu menționează această funcție în timpul cârmuirii sale.Tibor Szőcs: A nádori intézmény korai története, 1000–1342 , p. 26.

O lege emisă de regele Coloman I al Ungariei prevedea că mesagerii trimiși monarhului de către ispáni din zonele de graniță, aveau dreptul să „solicite palatinului costul călătoriei și o sumă egală pentru călătoria de întoarcere”.Tibor Szőcs: A nádori intézmény korai története, 1000–1342, pp. 35, 36. Nicio altă sursă primară nu conține dovezi ale obligațiilor primilor palatini, dar alți oficiali regali menționați în documentele emise în secolul al XI-lea (inclusiv ispánii) nu par să fi fost responsabili de administrarea casei regale. Majoritatea istoricilor sunt de părere că, cel mai probabil, palatinii au fost administratorii domeniilor și veniturilor regale până în anii 1120. Jurisdicția palatinilor asupra slujitorilor regali, documentată începând de la sfârșitul secolului al XI-lea, validează, de asemenea, această teorie.Tibor Szőcs: A nádori intézmény korai története, 1000–1342, p. 37.

O carte de legi, din timpul sau puțin timp înainte de domnia regelui Ladislau I al Ungariei, conține prima referință la funcția judiciară a palatinilor, stabilind că un palatin care judeca persoane ce nu se aflau sub jurisdicția sa, trebuia să plătească suma de „cincizeci și cinci de pensae”.

Evul Mediu (1100–1485) Funcția de curialis comes (judecător) a apărut la curtea regală în prima jumătate a secolului al XII-lea. Acesta răspundea de administrarea casei regale. Documentele emise de curtea regală nu dovedesc că acesta putea judeca în numele regelui la curtea regală. Curialis comes a fost menționat ca iudex curie (judecător) după anul 1219.Tibor Szőcs: A nádori intézmény korai története, 1000–1342, p. 48.

Primele documente au fost emise în numele unui palatin în anul 1219. Până atunci, deciziile palatinilor nu fuseseră înregistrate de propriii lor oficiali, ci de alte autorități (mai ales de capitulele catedralelor). Din anii 1230 monarhii au încredințat ocazional palatinilor, și altor nobili ai regatului, sarcini specifice. De exemplu, Andrei al II-lea l-a trimis pe Denis, fiul lui Ampud, în misiuni diplomatice, iar Ștefan Gutkeled a fost însărcinat de regele Bela al IV-lea cu distrugerea morilor construite fără permisiune pe râul Rába.Tibor Szőcs: A nádori intézmény korai története, 1000–1342, p. 69.

Palatinii au fost, de asemenea, judecători itineranți, călătorind în întregul regat în anii 1230 și începutul anilor 1240.Tibor Szőcs: A nádori intézmény korai története, 1000–1342, p. 57.

Începând din jurul anului 1400 palatinul a fost viceregentul regelui, funcție devenită importantă abia după 1526. Palatinul putea să comande armata regală și să prezideze Dieta Regatului Ungariei în locul regelui. Dacă regele era minor sau în timpul unui interregnum, palatinul putea, de asemenea, să convoace Dieta. Din anii 1450 el a avut dreptul de a acorda (cu anumite restricții) proprietăți regale, ca și regele. Un document emis în 1485 stipula în mod explicit că palatinul va fi viceregent în absența regelui.

Epoca modernă timpurie (1485–1608) După 1526, când otomanii ocupaseră mari părți ale Regatului Ungariei, palatinul, în calitate de vicerege, și-a avut reședința în afara Ungariei, la Praga și apoi la Viena. Începând din 1526 funcția palatinului era acordată pe viață. În 1527 palatinul Stefan Báthory a creat Consiliul Viceregent Maghiar (din 1531 un fel de guvern cu sediul la Pozsony, astăzi Bratislava), care cuprindea și alți reprezentanți ai nobililor. Acesta a devenit în 1549 o instituție permanentă condusă de Palatinul Ungariei. În 1608 funcția de viceregent și cea de palatin au fost separate. Funcția palatinului a fost suspendată în 1673, când împăratul Leopold I a numit un Directorat pentru a administra regatul în timpul represiunii care a urmat conspirației magnaților, însă funcția a fost restabilită în 1681. Consiliul viceregenței a fost desființat în 1673, dar reînnoit în 1723, când palatinul a devenit președintele oficial al consiliului.

În timpul Revoluției Maghiare din 1848, arhiducele palatin Ștefan de Habsburg-Lorena, membru al unei ramuri secundare a familiei Habsburg, a fost un intermediar important între revoluționari și curtea imperială din Viena. Cu toate acestea, după 1848 palatinul a avut doar o funcție simbolică, dar abia în 1918 (odată cu sfârșitul imperiului habsburgic, regatul existând formal până în 1945) funcția a încetat oficial să existe.

Funcțiile palatinilor

Adjunct al monarhului Bula de Aur din 1222 emisă de regele Andrei al II-lea al Ungariei a autorizat palatinul să-l reprezinte pe monarh la marea dietă ținută anual la Székesfehérvár la sărbătoarea Sfântului Ștefan. Prezența palatinului la acest eveniment avea și scopul medierii între suveran și nobili.István Petrovics: articolul "Palatine" în: Gyula Kristó; Engel, Pál; Makk, Ferenc (ed.) Korai magyar történeti lexikon (9–14. század) Korai magyar történeti lexikon (9–14th század), p. 473.

Judecător Inițial, palatinii administrau justiția în numele regilor, mai ales la curtea regală. Un decret, atribuit regelui Ladislau I, interzicea în mod explicit palatinului să „dea sigiliul” oricui cât timp lipsea de la curtea regală.Tibor Szőcs: A nádori intézmény korai története, 1000–1342, p. 34. Decretul arată, de asemenea, că în a doua jumătate a secolului al XI-lea, jurisdicția palatinului asupra udvornicilor era independentă de rolul său de adjunct al suveranului.Tibor Szőcs: A nádori intézmény korai története, 1000–1342, p. 181. În jurul anului 1100, regele Coloman I l-a autorizat pe palatin să audieze apeluri împotriva deciziilor judecătorilor din comitate „dacă se stârnește un protest popular împotriva lor”.Tibor Szőcs: A nádori intézmény korai története, 1000–1342, pp. 34, 35. Patru carte regale arată că uneori palatinii, împreună cu alți înalți funcționari regali, audiau în calitate de judecători dispute între instituțiile ecleziastice și curteni, primind această sarcină în mod explicit de la monarhi în secolul al XII-lea.Tibor Szőcs: A nádori intézmény korai története, 1000–1342, pp. 44, 45.

Funcția de judecător a palatinilor este documentată încă de la începutul secolului al XIII-lea.Tibor Szőcs: A nádori intézmény korai története, 1000–1342, p. 46. În 1201 regele Imre al Ungariei i-a scos pe „coloniștii oaspeți” din Sárospatak de sub jurisdicția tuturor judecătorilor, cu excepția celei a regelui și a palatinului, ceea ce dovedește că palatinii judecaseră deja cazuri în nume propriu, nu doar ca reprezentanți ai monarhilor. Bula de Aur din 1222 a stabilit că palatinul avea jurisdicție asupra tuturor locuitorilor Regatului Ungariei, deși era autorizat să condamne la moarte un nobil sau să confiște proprietatea unui nobil doar dacă monarhul își dăduse consimțământul. Tibor Szőcs: A nádori intézmény korai története, 1000–1342, p. 51. Același decret a fost completat în 1231 cu o prevedere care confirma jurisdicția instanțelor ecleziastice (inclusiv imunitatea clericilor), conform dreptului cutumiar, cu ocazia reconfirmării Bulei de Aur de către regele Andrei al II-lea la cererea prelaților.Pál Engel: Magyarország világi archontológiája, 1301–1457, vol. I, p. 96.

Adjuncți ai palatinilor