miniatura|Sală de adunare, și o congregație a Fraților de la Plymouth Frații de la Plymouth sau Adunările Frățești sunt o mișcare creștină a cărei istorie începe în Dublin, Irlanda, pe la jumătatea deceniului anilor 1820, când s-a desprins din anglicanism. Gruparea pune accent pe , credința că Biblia este unica autoritate pentru doctrina și practica bisericească. Frații de la Plymouth se consideră în general a fi mai mult o rețea de biserici libere, cu idei similare, decât un cult creștin.

Istorie

Originile din Irlanda Mișcarea Fraților de la Plymouth a început la Dublin, în Irlanda, unde mai multe grupuri de creștini se adunau neoficial pentru a sărbători împărtășania, prima adunare având loc în 1825.Stephen Hunt, Handbook of Global Contemporary Christianity: Movements, Institutions, and Allegiance, BRILL, Leiden, 2016, p. 362 Figurile centrale au fost , un dentist student la teologie la Trinity College; , student la medicină, , vicar din comitatul Wicklow; și , un avocat care i-a adus pe toți împreună. Ei nu țineau nicio liturghie, nicio slujbă oficială, și nu aveau pastori; în opinia lor, întrucât ei se îndrumau „doar după Biblie”, ei căutau să o facă după propria interpretare a textului biblic.

Teologia de la începuturi Un imbold important la început era studiul profețiilor, care făcea subiectul mai multor adunări anuale de la din comitatul Wicklow începând cu 1831. Lady Powerscourt participase la conferințele lui pe tema profețiilor în , iar Darby exprima aceleași idei pre-tribulaționale în 1831 ca și . Mulți oameni, între care și George Müller, veneau la aceste adunări care au căpătat importanță în mișcarea engleză.

Cele două aspirații principale, dar contradictorii, ale mișcării erau să creeze o tovărășie sfântă și pură pe de o parte, care, pe de altă parte, să-i primească pe toți creștinii în sânul ei. Credincioșii din cadrul mișcării simțeau că Biserica Anglicană oficială abandonase sau distorsionase multe din străvechile tradiții ale creștinătății, după decenii de disensiuni și după expansiunea metodismului și revoluțiilor politice din Statele Unite și din Franța. Cei din mișcare doreau doar să se întâlnească împreună în numele Domnului Isus Hristos fără vreo referire la diferențele confesionale.Vezi Grayson Carter, "Irish Millennialism: The Irish Prophetic Movement and the Origins of the Plymouth Brethren", în Anglican Evangelicals. Protestant Seceders from the via media, c.1800-1850 (2001/15).

Formarea în Marea Britanie Pe Insula Marea Britanie, prima adunare s-a ținut în decembrie 1831 în Plymouth, Anglia. Ea a fost organizată în principal de , , și . Mișcarea s-a răspândit în curând în tot Regatul Unit, iar adunarea de la Plymouth avea peste 1000 de membri în 1845.

Ei au rămas cunoscuți ca „frații de la Plymouth”, dar s-a folosit o vreme și termenul darbyiți, mai ales la descrierea ramurii exclusive care avea o influență mai pronunțată din partea lui Darby. Membrii mișcării nu voiau să accepte vreun alt nume decât cel de „creștini”.

Schisma miniatura|237x237px| În 1845, Darby s-a întors dintr-o vizită prelungită în Elveția, unde avusese mult succes la înființarea de biserici. S-a întors la Plymouth unde lider era Newton, și a avut câteva dispute cu acesta pe tema unor detalii dintr-o carte publicată de el privind vremurile ce vor urma. El a obiectat și față de rolul de membru de seamă pe care îl avea Newton la adunarea de la Plymouth. Mai multe încercări de a rezolva disputa în prezența altor frați nu a produs niciun rezultat palpabil.Neatby comenta: „The important point is that the Brethren in their first great emergency found themselves absolutely unprepared to grapple with it. They had no constitution of any kind. They repudiated congregationalism, but they left their communities to fight their battles on no acknowledged basis and with no defined court of appeal.” („Ce contează e că Frații, la prima lor urgență, s-au găsit complet nepregătiți să o trateze. Nu aveau niciun fel de constituție. Repudiau congregaționalismul, dar își lăsau comunitățile să-și ducă bătăliile fără nicio bază recunoscută, și fără vreo instanță de apel.”) Doi ani mai târziu, Darby l-a atacat pe Newton pe tema unei prelegeri ținute de acesta din urmă pe tema psalmului 6. Newton și-a retractat unele afirmații, dar în cele din urmă a plecat de la Plymouth și a înființat o altă capelă la Londra.

Darby instituise o a doua adunare la Plymouth, iar în 1848 s-a plâns de adunarea de la Bristol Bethesda, în care un rol important îl juca George Müller; el era îngrijorat pentru că fusese primit un membru de la Ebrington Street, prima capelă a lui Newton. Bethesda l-a cercetat pe acela, dar și-a apărat decizia. Darby tot nu a fost mulțumit. Pe , el a emis o circulară în care Bethesda și toate adunările care primiseră pe cineva care fusese anterior acolo, erau excluse din organizație. Aceasta a definit caracteristica esențială de „exclusivism” pe care a urmărit-o el tot restul vieții.

Două mișcări: exclusivii și deschișii Din 1848, Frații au continuat ca două mișcări principale separate: în frunte cu Darby, și în frunte cu Müller și alții. Darby a vizitat adunările exclusive din America de șapte ori între 1862 și 1877. Predicatorii itineranți din Scoția și Irlanda au înființat cele mai multe adunări de Frați Deschiși din America în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Frații Exclusivi au trecut prin multe divizări, risipiri și recombinări. Frații Deschiși au mai suferit o schismă pe tema autonomiei adunărilor, la diferite momente de timp în locuri diferite din lume. Ambii au continuat însă să-și extindă congregațiile.

Pe recensământul din 1912, Herny K. Carroll a atribuit numere romane diferitelor grupări de Frați. De exemplu, Frații III sunt Frații Lowe și Frații Elberfeld. El a identificat la început patru subgrupuri, numărate de la I la IV, dar ulterior a extins numarul lor la șaseReligious Bodies 1916, pp. 169-176 și apoi la opt; Arthur Carl Piepkorn a identificat apoi zece. Printre cei care au încercat să urmărească realinierile Fraților de la Plymouth se numără Ian McDowell și Massimo Introvigne. Retrieved 10 June 2010.Introvigne 2018, pp. 61-89. Complexitatea istoriei Fraților este evidentă în analizele lui McDowell și Ian McKay.</ref>

În SUA, între 1916 și 1919, numărul de membri ai Fraților Exclusivi a crescut cu 33% până la 3896, iar cel al Fraților Deschiși a crescut cu 25% la 5928. Recensământul a consemnat și trei alte mișcări mai mici cu congregații semnificative numeric. Note de completare

Note bibliografice

Bibliografie

Adams, Norman (1972) Goodbye, Beloved Brethren. Impulse Publications Inc.

Carroll, H. K. (1912) Religious Forces in the United States. New York Coad, F. Roy (2001) A History of the Brethren Movement: Its Origins, Its Worldwide Development and Its Significance for the Present Day. Regent College Publishing Dorman, W. H. (1866) The Close of Twenty-eight Years of Association with J. N. Darby. London: Houlston & Wright. OCLC 42193000 Ph.D. Thesis

Ironside, H. A. (1985) Historical Sketch of the Brethren Movement Loizeaux Brothers , 1st edition 1942. Kelly, William (1883) Response by William Kelly to J. S. Teulon's Plymouth Brethren Free download site Lindsay, Thomas Martin (1885). "Plymouth Brethren", Encyclopædia Britannica, Ninth Edition. New York: Charles Scribner's Sons. Lindsay, Thomas Martin & Grieve, Alexander James (1911). "Plymouth Brethren", Encyclopædia Britannica, Eleventh Edition. New York: Encyclopædia Britannica, Inc.

Pickering, Henry (1918) Chief Men Among the Brethren. London: Pickering & Inglis, 1918; Loizeaux Brothers, Inc. Neptune, NJ, 1996,

Smith, Natan Dylan (1996) Roots, Renewal and the Brethren. Hope Publishing House Strauch, Alexander (1995) Biblical Eldership: an Urgent Call to Restore Biblical Church Leadership. Lewis & Roth Publishers Stott, Rebecca (2017) In the Days of Rain: A Daughter, A Father, A Cult. Winner of the 2017 Costa Biography Prize. London: Fourth Estate. ISBN 0-008-20919-7 Stunt, Timothy C. F. (2000) From Awakening to Secession: radical evangelicals in Switzerland and Britain, 1815–35. Edinburgh: T. & T. Clark Taylor (1866) Biography of Henry Craik. London Teulon, J. S. (1883) The History and Teaching of The Plymouth Brethren. London Free download site

Categorie:Fundamentalism creștin