Ernest Bloch (24 iulie 1880 – 15 iulie 1959) a fost un compozitor american, evreu născut în Elveția. Bloch a fost un artist proeminent în vremea sa și a lăsat o moștenire de durată. El este recunoscut ca unul dintre cei mai însemnați compozitori elvețieni. Mai multe dintre cele mai notabile compoziții ale sale reflectă moștenirea culturală evreiască. Bloch a avut și o carieră academică care a culminat cu recunoașterea sa ca profesor emerit la Universitatea Berkeley din California, în 1952.
Biografie Copilărie și tinerețe Bloch s-a născut în 1880 la Geneva, ca mezinul dintre cei trei copii ai unor evrei, care păstrau tradiția religioasă iudaicăS.Matalon 1952. Tatăl, Meyer Maurice Bloch,era comerciant de ceasuri, dintr-o veche familie originară din zona Zurzach din Cantonul Aargau, iar mama, Sophie, născută Brunschvig, provenea dintr-o familie din Cantonul Vaud cu rădăcini în Alsacia.pe situl genealogic geni Bloch a început să cânte la vioară la vârsta de 9 ani și la scurt timp după aceea, a început să compună. Înainte de a împlini 15 ani a compus un cvartet de coarde și o simfonie „orientală” (bazată pe melodii auzite în trecut de la tatăl său >Alex Cohen, Susanne Bloch 1976) La Geneva i-a avut ca profesori de vioară pe Louis Rey (Louis Étienne-Reyer) și pe Albert Goss (1889). Compoziția și solfegiul le-a studiat mai apoi cu Emile Jaques-Dalcroze.Neil W.Levin În 1896 l-a auzit Martin Pierre Marsick cântănd la vioară și a citit partitura cvartetului pe care îl compusese și i-a sfătuit pe părinții copilului să-l trimeată la studii în străinătate. Alex Cohen - pe situl Ernest Bloch A studiat mai târziu muzica la conservatorul din Bruxelles, unde printre profesorii săi s-a numărat și celebrul violonist belgian Eugène Ysaÿe și cu colaboratorul acestuia, Franz Schörg de asemenea profesorul de compoziție François Rasse. Apoi, a călătorit prin Europa, mutându-se în Germania (unde a studiat compoziția între 1900 și 1901 cu Iwan Knorr la Conservatorul Hoch din Frankfurt), apoi la München cu Ludwig Thuille,și a corespondat cu Gustav Mahler, căruia i-a trimis spre examinare prima sa simfonie, iar în 1903 a fost la Paris, unde l-a cunoscut pe Claude Debussy. În 1901 tatăl său a suferit pierderi financiare, și a divorțat de soția sa. Întors la Geneva, Ernest a ajutat, vreme de 12 ani, la contabilitate și alte munci în magazinul familiei și, în același timp a predat ca lector de metafizică la Universitatea din Geneva. Așa l-a găsit scriitorul francez Romain Rolland care, impresionat de prima sa simfonie, l-a vizitat la Geneva.
Continuarea activității muzicale și didactice În acea perioadă Bloch compus ,între altele, două simfonii, două poeme simfonice și opera lirică Macbeth, a cărei premieră a avut loc la Opéra Comique din Paris la 30 noiembrie 1910. În 1909-1910 a lucrat ca dirijor la Lausanne și la Neuchâtel. De asemenea în 1911-1915 a fost profesor de compoziție și estetică la Universitatea din Geneva.
În 1916 a însoțit ca dirijor compania de dans a lui Maud Allan și după falimentul acesteia la numai șase săptămani după sosire, a rămas la New York.Alex Cohen, Suzanne Bloch 1976 p.4 În 1917 în timpul Primului Război Mondial, s-a stabilit în Statele Unite, obținând cetățenia americană în 8 noiembrie 1924. În S.U.A. Bloch a ocupat mai multe funcții didactice, și printre elevii săi s-au numărat George Antheil, Frederick Jacobi, Quincy Porter, Bernard Rogers și Roger Sessions, Douglas Moore, Bernard Rogers, Randall Thompson, Herbert Elwell, Leon Kirchner și filozoful Stanley Cavell.
În 1917, Bloch a fost cel dintâi profesor de compoziție la Școala de Muzică Mannes, funcție pe care a deținut-o timp de trei ani. În decembrie 1920 a fost numit primul director muzical al nou-înființatului Institut de Muzică din Cleveland, funcție pe care a deținut-o până în 1925. În 1919, Orchestra Simfonică din San Francisco a susținut două dintre primele interpretări ale creației sale „Schelomo”, primind laude din partea mai multor critici. Ada Clement și Lillian Hodghead de la noul Conservator de Muzică din San Francisco l-au vizitat pe Bloch la Cleveland în 1923 și l-au invitat să predea la Conservatorul lor în vara următoare. El fusese deja încurajat să vină la San Francisco de către dirijorul Alfred Hertz și de către cantorul Reuben Rinder de la Templul evreiesc Emanu El din oraș. În 1925, Bloch a demisionat de la Institutul din Cleveland, unde s-a simțit frustrat de politica conducerii și s-a mutat la San Francisco. A fost numit director al Conservatorului și a rămas în această funcție până în 1930, când resursele școlii au devenit limitate. Bloch a ajuns la culmea popularității în America prin rapsodia „America” care a fost interpretată în premieră simultan în câteva orașe:Chicago, New York, Philadelphia, Boston și San Francisco, în decembrie 1928. După aceea, cu sprijinul unor prieteni, familia Stern, s-a întors în Elveția, petrecând la Geneva și la Roma, dar mai ales în mijlocul naturii în Ticino, la Roveredo-Capriasca, precum și în satul Châtel Fotografiile lui Ernest Bloch din Haute-Savoie. În acei ani a compus lucrarea „Avodath Hakodesh” („Serviciul Sacru”) După ce în Germania și Italia, situația existenței evreilor a devenit tot mai precară din cauza „legilor rasiale”, în decembrie 1938 a revenit în Statele Unite. În 1940-1952 a predat ca profesor la Universitatea Berkeley din California. În 1941 și-a cumpărat o casă în cătunul Agate Beach, Oregon, pe coasta Pacificului, Alex Cohen, Suzanne Bloch 1976 p.6 lângă fiul său deja căsătorit, și unde a compus cam o treime din creațiile sale, în timpii în care nu preda la universitate și nu călătorea.
În 1947, Bloch s-a numărat printre fondatorii conservatorului de vară al Academiei de Muzică din Vest din Montecito. În 1952 a fost numit profesor emerit la Universitatea Berkeley, deși nu fusese membru al facultății cu normă întreagă. În acel an a compus „In Memoriam” , în amintirea Adei Clement.
Bloch a murit la 15 iulie 1959, în spitalul The Good Samaritan din Portland, Oregon, de cancer de colon, la vârsta de 78 de ani. În toamna 1958 suportase o operație chirurgicală. Fiica sa, Lucienne Bloch, și soțul acesteia, Steve Dimitroff, au pregătit mai multe măști mortuare ale lui Ernest Bloch. Această practică, odinioară comună, era de obicei utilizată pentru a crea un suvenir sau un portret al decedatului, dar era neobișnuit ca un membru apropiat al familiei să realizeze masca mortuară. Centrul pentru Fotografie Creativă și Conservatorul de Muzică din San Francisco posedă fiecare câte o copie a măștii mortuare a lui Bloch. Corpul său a fost incinerat, iar cenușa sa răspândită în ocean în apropierea locuinței sale din Agata Beach.
Muzica Creațiile lui Bloch - în special „Suite hébraïque” pentru violă și orchestră, Suita „Baal Shem” pentru vioară și pian (orchestrată ulterior) și „Schelomo” pentru violoncel și orchestră - reflectă moștenirea culturală evreiască. Tatăl lui Bloch intenționase la un moment dat să devină rabin, iar tânărul Ernest a primit și el o educație religioasă puternică; ca adult, a simțit că a scrie o muzică care să-i exprime identitatea evreiască era „singura modalitate prin care el putea produce o muzică plină de vitalitate și semnificație”.Gdal Salesky, „Muzicieni faimoși ai unei rase rătăcitoare” (New York, 1927), citat în notele lui Nigel Simeone către Hyperion Records CD CDA68155 (2017) Se consideră că avea o predilecție pentru culoarea evocatoare în muzică. Dacă unele dintre lucrările sale evocă spiritul Bibliei ebraice, ele operează și în alte contexte cu un efect la fel de grăitor: de pildă, evocând Mările Sudului în stil gauguinian în partea lentă a primului său cvintet, și China în ultimul dintre cele „Patru Episoade”. Alături de Simfonia Israel Bloch a compus si fresca simfonică „Helvetia - Țara munților și a oamenilor ei”, precum și rapsodia epică „America”; alături de „Trei scene din viața evreiască” pentru violoncel a compus și poemul pentru pian „Nirvana”. pe situl Online Archive of California Totuși, în opera sa se remarcă și alte influențe, ca, de pildă, cele neoclasice, evidente în Concerto Grosso nr. 1. Muzica sa folosește o varietate de dispozitive armonice contemporane, unele fiind enumerate în cartea lui Vincent Persichetti, „Armonia secolului XX”. După Persichetti, acestea includ utilizarea modului dorian și a armoniei cu modificări ample în primul Concerto Grosso, grupuri de tonuri în Sonata sa pentru pian, utilizarea percutivă a armoniei, precum și armonia serială, în Cvintetul său pentru pian nr. 1.
Și în Concerto grosso nr. 2 (1952) Bloch a adus un omagiu fascinației sale pentru neoclasicism, deși baza romantică târzie a operelor sale a rămas neschimbată.
Viața privată Ernest Bloch și soția sa Marguerite Elisabeth Augustine, născută Schneider, au avut trei copii: Ivan Kolia, Suzanne și Lucienne. Ivan, născut în 1905, a devenit inginer la Administrația Energetică Bonneville din Portland, Oregon.
Suzanne Bloch, căsătorită Smith, născută în 1907, a fost o muziciană interesată în special de instrumente vechi și de muzica Renașterii, care a predat clavecin, lăută și compoziție la Școala Juilliard din New York.
Lucienne Bloch, căsătorită Dimitroff, născută în 1909, a lucrat ca fotografă principală a lui Diego Rivera la proiectul de pictură murală "Omul de la răscruce" la Centrul Rockefeller, s-a împrietenit cu soția lui Rivera, artista Frida Kahlo, și a realizat câteva fotografii cheie cu Kahlo și unicele fotografii ale picturii murale a lui Rivera (care a fost distrusă deoarece cuprindea si imaginea lui Lenin)
Bloch ca fotograf
Colecția Magnes de Artă și Viață Evreiască, de la al Muzeul Judah L. Magnes, din Berkeley, California, include o colecție mică de fotografii realizate de Ernest Bloch care dovedește pasiunea sa pentru fotografie.
Arta fotografică a lui Bloch a fost semnalată de Eric B. Johnson în 1970. Încurajat de copiii lui Bloch, Johnson a editat și a tipărit sute dintre fotografiile sale.
Multe dintre fotografiile realizate de Bloch - peste 6.000 de negative și 2.000 de printuri, multe printate de Eric Johnson după negativele originale - se află în Arhiva Ernest Bloch de la Centrul de Fotografie Creativă de la Universitatea din Arizona din Tucson, laolaltă cu fotografii realizate de artiști precum Ansel Adams, Edward Weston și Richard Avedon.}
Unele dintre fotografiile realizate de Bloch de la reședința sa elvețiană sunt vizibile online. Instantaneele au fost donate Arhivei Audiovizuale de la Capria în Elveția italiană.
Omagiu 1919 - Premiul Elizabeth-Sprague-Coolidge pentru suita pentru violă și pian 1926 - Premiul Caroline Beebe pentru cele Patru Episoade pentru orchestră de camnră 1928 - Premiul periodicului Musical America, în valoare de 3000$, pentru simfonia America 1929 - Premiul companiei RCA Victor Award - pentru Helvetia - 1929 1929 - Membru de onoare al Academiei Naționale Santa Cecilia din Roma - 1929 1937 A luat ființă la Londra Societatea Ernest Bloch având pe Albert Einstein ca președinte de onoare. Între fondatori s-au numărat Sir Thomas Beecham, Serge Koussevitzky, Havelock Ellis, Romain Rolland, Sir Donald Francis Tovey și Bruno Walter. Ea a funcționat până în 1939 (izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial) și a fost reînnoită în 1967 în S.U.A. S.Bloch, I.Heskes 1976 p.X.
noiembrie 1947 - un Festival Bloch are loc în cinstea sa la Școala de muzică Julliard Medalia de aur pentru muzică acordată de Academia Americană de Arte și Litere - 1947 1950 Din inițiativa lui Samuel Laderman, Societatea Ernest Bloch, a organizat la Chicago un festival Bloch în cinstea a 70-a aniversări a zilei de naștere a compozitorului, 1952 - Premiul Stephen Wise 1954 - Cercul Criticilor Muzicali din New York City - 1956 - Premiul Frank L. Weil al Consiliului Național Evreiesc pentru Asistență Socială - 1956 1956 - Consiliul pentru Muzica Evreiască (Jewish Music Council) a dedicat Festivalul Lunii Muzicii Evreiești muzicii lui Ernest Bloch S.Bloch, I.Heskes 1976 p. IX.