Aldealpozo este un municipiu spaniol din comarca Frentes, în provincia Soria, Castilia și León.

Geografie [{ "type": "ExternalData", "service": "geoline", "ids": "Q1075351", "properties": { "fill": "#fc3", "stroke": "#ac6600" }}, { "type": "ExternalData", "service": "geoline", "ids": "Q1344620", "properties": { "fill": "#fc3", "stroke": "#ac6600" }}]

Integrat în comarca Frentes, se situează la 24 km de Soria. Teritoriul municipal este traversat de drumul național N-122, între kilometrii 128 și 132, și de un drum local care duce spre Arancón. Relieful municipiului este definit de o zonă mai muntoasă la nord, coronată de vârful Alto del Campillo (1220 m), și de o zonă mai plană la sud, care se înalță la rândul ei la extremitatea sudică spre sierra de la Pica. Altitudinea oscilează între 1220 m (Alto del Campillo) și 1050 m la vest, pe malul unui pârâu. Satul se află la 1053 m deasupra nivelului mării.

Aparține de districtul judiciar Soria. Din punct de vedere al ierarhiei Bisericii Catolice, localitatea face parte din Dieceza de Osma care, la rândul său, aparține de Arhidieceza de Burgos. Drumul Sfântului Iacob din Soria, numit și Castellano-Aragonés, trece prin localitate.

Comune limitrofe

Istoric Își datorează numele unui puț adânc de 16 m și lat de 3 m, descris deja de Pascual Madoz. În vechime, locul era numit Canales. Pe baza datelor din Recensământul plătitorilor de taxe (Censo de Pecheros) din 1528, în care nu erau numărați clericii, hidalgii și nobilii, este înregistrată existența a 25 de pecheros, adică unități familiale care plăteau impozite. În documentul original, localitatea figura sub numele Aldeaelpozo.

La căderea Vechiului Regim, localitatea s-a constituit în municipiu constituțional, cunoscut atunci ca Aldea el Pozo în regiunea Castilia Veche, districtul Ágreda, care, la recensământul din 1842, număra 36 de gospodării și 144 de locuitori. La mijlocul secolului al XIX-lea, locul avea contabilizate 40 de case. Apare descris în primul volum al Dicționarului geografic-statistic-istoric al Spaniei și al posesiunilor sale de peste mări al lui Pascual Madoz.

În 1941 a intrat în serviciu linia Soria-Castejón, care avea o stație de cale ferată proprie în municipiul Aldealpozo. Această linie ferată făcea parte din axa Torralba-Castejón și a rămas deschisă traficului până în 1996.

Demografie Are o populație de 18 locuitori (INE 2025).

Patrimoniu Biserica parohială dedicată Sfântului Ioan Botezătorul se ridică în partea stângă a drumului principal, la câțiva metri de acesta, fiind ușor de localizat. De asemenea, un turn robust din secolul al X-lea marchează fără nicio îndoială locul.

Biserica a fost alipită unui turn islamic de apărare din perioada Mărcii Mijlocii (Marca Media), care avea capitala la Medinaceli. Turnul domină de la înălțime valea râului Rituerto și comunica vizual cu turnurile din Castellanos și Masegoso. A fost construit din zidărie de piatră legată cu var, folosindu-se cofraje, iar colțurile sale au fost rotunjite pentru a îngreuna atacul cu catapulta.

După ridicarea bisericii la sfârșitul secolului al XII-lea sau începutul secolului al XIII-lea, turnul a fost transformat în clopotniță prin adăugarea celor patru deschideri pentru clopote și modificarea terasei de semnalizare într-un acoperiș în două ape.

La interior, turnul a fost structurat pe trei etaje separate prin planșee de lemn. Ușa se deschidea la înălțime, la primul etaj, și a rămas ascunsă de pasajul de comunicare cu biserica. Înălțimea sa este de aproximativ 18 m. Turnul figurează în catalogul Bunurilor Protejate al Junta de Castilla y León la categoria Castel, având data declarării 22 aprilie 1949.

Formațiunea jurasică de la Aldealpozo De un interes geologic deosebit este formațiunea jurasică a „Calcarelor Negre de la Aldealpozo”, un punct central de atenție pentru cercetările geologice din ultima jumătate de secol.

La mijlocul anilor '60, grupuri de geologi au început să se intereseze de studiul Jurasicului marin în Cordiliera Iberică, iar în anii '80 și-au concentrat lucrările în zona munților Cameros, la Demanda și Moncayo. Conform teoriei derivei continentelor, în Jurasicul Mediu și Superior, nivelul mării a înregistrat creșteri majore, inundând zone extinse din Europa. Mări interioare de adâncime mică sau moderată, sub influența mareelor și a valurilor, lăsau sedimente marine într-un imens „arhipelag”, în care Peninsula Iberică era un coridor marin nord-sud.

În 1972, Bulart a descris configurarea unui coridor maritim între masivele Iberic și Ebro, pe care l-a numit „Strâmtoarea Soria”, ce conecta masa oceanică jurasică din sud (Tethys) cu Marea Cantabrică.

În 1987, geologi germani (Dragastan și alții) care lucrau în sectorul Soria-Sierra del Madero au definit o unitate litostratigrafică cu rang de formațiune geologică, numită „Formațiunea Alternanță ciclică de calcare și gresii de Aldealpozo”, stabilind stratotipul (aflorimentul de referință) în apropierea intersecției drumului de la Aldealpozo spre Arancón. Aria sa de sedimentare a fost fixată de la Soria până la vest de Madero (Ólvega-Noviercas) și a fost datată în etajele superior, și , adică acum aproximativ 157-166 milioane de ani, în Jurasicul Mediu și Superior al erei Mezozoice.

Această definiție a fost inițial informală, până când geologii spanioli (Mas, Alonso, 1990) au completat și extins aria sa de sedimentare la întregul Bazin Cameros (de la Soria până la sud de Moncayo), menținând localitatea tip sub nomenclatura definitivă de „Formațiunea Calcarelor negre de Aldealpozo”, datorită caracteristicii celei mai frapante și comune din întreaga zonă. Lucrări recente publicate de alți geologi extind limitele Formațiunii Aldealpozo până în partea aragoneză a masivului Moncayo, în zona Veruela și Ricla.

Grafic, Formațiunea Aldealpozo ar fi fost scufundată într-o mare ce se întindea de la Soria până la Moncayo, având insule și plaje în zone mai înalte precum El Madero, El Toranzo sau La Pica. În timpul Jurasicului Mediu și Superior, întreaga regiune era o mare câmpie marină ale cărei maree și valuri sedimentau pe o platformă de calcare și gresii ce înclina sub formă de rampă spre Marea Cantabrică. Astfel se explică proliferarea surprinzătoare a fosilelor marine într-o zonă din interiorul peninsulei: amoniți, bivalve, scoici, gasteropode, brahiopode, corali și alge.

Note

Bibliografie

Legături externe

Categorie:Localități din Provincia Soria