Sebastiano Venier (sau Veniero) (c. 1496 – 3 martie 1578) a fost al 86-lea doge al Veneției, exercitând această funcție între 11 iunie 1577 și 3 martie 1578. Este cunoscut mai ales pentru rolul său de amiral venețian în bătălia de la Lepanto.

Biografie Venier s-a născut la Veneția în jurul anului 1496. A fost fiul lui Moisè Venier și al Elenei Donà și nepotul lui Zuan Francesco Venier, co-stăpân al insulei Cerigo. Pe linie paternă, a fost nepot de fiu al lui Moisé Venier, iar în linie ascendentă îndepărtată, stră-stră-strănepot al lui Pietro Venier, guvernator al insulei Cerigo.

A lucrat ca jurist încă de la o vârstă foarte fragedă, deși fără a deține calificări formale, iar ulterior a îndeplinit funcții administrative în serviciul guvernului Republicii Veneția. În 1570 a fost numit procurator al Sfântului Marcu, iar în decembrie același an a devenit capitano generale da Mar al flotei venețiene în noul război împotriva turcilor otomani, înlocuindu-l pe Girolamo Zane.

A fost comandantul contingentului venețian în bătălia de la Lepanto (7 octombrie 1571), în care Liga Sfântă a înfrânt decisiv forțele otomane. După încheierea păcii, s-a întors la Veneția ca o figură extrem de populară, iar în 1577, la vârsta de 81 de ani, a fost ales în unanimitate doge.

A fost căsătorit cu Cecilia Contarini, care i-a născut o fiică, Elena Venier. De asemenea, a avut doi fii nelegitimi, Filippo și Marco. Ulterior, Venier i-a acordat lui Filippo un beneficiu, iar lui Marco, care a devenit funcționar al cancelariei, i-a obținut un post în Dalmația.

Sebastiano Venier a murit la 3 martie 1578.

A fost înmormântat la Santa Maria degli Angeli din Murano, în locul mormântului familiei, așa cum stipulase în testamentul său din 1568. Totuși, în 1907, rămășițele sale au fost mutate în Bazilica San Zanipolo din Veneția, loc tradițional de înmormântare al dogilor venețieni.

Relații familiale Există posibilitatea ca el să fi fost văr primar de gradul al doilea al Ceciliei Venier-Baffo, cunoscută sub numele de Nurbanu Sultan după convertirea sa la islam, fiica vărului său primar Nicolò Venier, stăpân al insulei Paros. Ea a fost răpită în timpul războiului otoman-venețian (1537–1540) și trimisă sultanului otoman Soliman Magnificul, pentru a contracara ascensiunea Roxelanei. Ulterior, a devenit soția fiului acestuia, Selim al II-lea, și mama lui Murad al III-lea, din care descind toți sultanii otomani ulteriori.

Note

Categorie:Decese în 1578 Categorie:Nașteri în anii 1490 Categorie:Dogi ai Veneției