Valdehornillos este o entitate locală minoră din municipiul spaniol Don Benito, aparținând provinciei Badajoz (comunitatea autonomă Extremadura). A fost construită în secolul al XX-lea, prin intermediul Institutului Național de Colonizare, ca urmare a Planului Badajoz.
Situație Se află situat în centrul zonei dintre Santa Amalia, Conquista del Guadiana, Alonso de Ojeda, Vivares și Hernán Cortés, între A-5 și N-430. Aparține regiunii Vegas Altas și districtului judiciar Don Benito.
Istorie Face parte din așa-numitele sate de colonizare, a căror creare este inclusă în așa-numitul Plan Badajoz. A fost populat la începutul anului 1969 de familii provenite din alte localități din Extremadura și regiuni limitrofe. Condițiile pe care trebuiau să le îndeplinească pentru a fi considerați lucrători profesioniști (condiție indispensabilă pentru a participa la concursurile de atribuire a exploatațiilor agricole de tip familial) erau reglementate prin Decretul din 10 iulie 1969, nr. 1617/69 al Ministerului Agriculturii. În citatul Decret se dispunea ca salariații să aibă peste 21 de ani, o practică agricolă de cel puțin doi ani (în ultimii cinci), să fi efectuat stagiul militar sau să fie scutiți, și să dețină certificatul de studii primare sau un document analog care să ateste alfabetizarea. Lucrătorii independenți trebuiau să îndeplinească aceleași condiții și să prezinte certificatul sindical corespunzător, iar antreprenorii agricoli nu trebuiau să fie proprietari ai unei suprafețe de pământ mai mari decât unitatea medie din zona de colonizare. Atribuirea caselor se făcea prin tragere la sorți, ținând cont de numărul de copii și de camerele disponibile. La fel se proceda și cu parcelele de pământ. Împreună cu acestea, colonistul primea pentru munca sa o pereche de animale de tracțiune și una sau două vaci de lapte. Termenele maxime pentru restituirea către Institutul Național de Colonizare a prețului loturilor atribuite erau de douăzeci de ani pentru pământ și de treizeci de ani pentru locuință și anexele agricole, calculate de la data concesionării. Coloniștii primeau o comunicare prin care li se confirma acceptarea cererii și li se explica faptul că, până la prima recoltă, trebuiau să trăiască în mare măsură din resurse proprii. Această sumă inițială necesară era de aproximativ 20.000 de peseta la acea vreme, care, alături de un minim de bunuri (mobilă, ustensile și haine), le permitea să supraviețuiască până la recoltare. Pentru a obține această sumă, unii și-au folosit economiile, au cerut ajutor familiei sau și-au vândut o parte din pământurile deținute anterior, păstrând totuși ceva (o casă sau pământ) în satele de origine.
Între anii 1969 și 1975, organul suprem de reprezentare al localității a fost Consiliul Coloniștilor (Junta de Colonos), care era ales în cadrul unei adunări desfășurate în localitate de către coloniștii care o locuiau. Odată cu venirea democrației, Consiliul Coloniștilor dispare și se creează funcția de primar delegat (alcalde pedáneo), care avea competențe limitate.
Din punct de vedere administrativ, a depins întotdeauna de Primăria din Don Benito, iar în anul 1997 a fost declarată Entitate Locală Minoră, cu atribuirea corespunzătoare de competențe, printre care se numără: bugete proprii, iluminat public, școală, lucrări și îmbunătățiri în localitate.
Gestionarea Entității Locale Minore revine Consiliului Vecinal, compus din cinci membri, care sunt numiți prin sufragiu universal și care prezidează Consiliul; restul membrilor sunt numiți de Consiliul Provincial și de Comisia Electorală Centrală, conform rezultatului obținut la votul pentru Primăria Mamă în respectiva localitate.
Populația s-a menținut mai mult sau mai puțin stabilă de la începuturile sale, cu o ușoară creștere la sfârșitul anilor '70 și începutul anilor '80, coincizând cu cea mai mare activitate agricolă și industrială a satului. În prezent, populația rămâne stabilizată, deși un număr mare de locuitori își desfășoară activitatea în afara nucleului urban, din cauza ofertei reduse de locuri de muncă. Localitatea posedă arhitectura tipică satelor de colonizare, cu o structură regulată și case joase, văruite în alb.
Patrimoniu Biserica parohială catolică San Pablo, din arhiepiscopia Mérida-Badajoz, eparhia de Plasencia, protopopiatul Miajadas.
Sărbători Cele mai importante sărbători:
Las Candelas: 2 februarie. Locuitorii se grupează pe străzi, aprind câte un foc de tabără și se adună noaptea pentru a mânca, a cânta și a dansa. San Pedro: 29 iunie. Bâlciuri și sărbători locale patronate de primărie. Această sărbătoare, în onoarea Sfinților Petru și Pavel, s-a celebrat pentru prima dată în anul 1970. Aniversario de Ajoval: 30 iulie. Sărbătoare care reunește tinerii din sat cu ocazia aniversării Asociației Tinerilor din Valdehornillos „AJOVAL”. La aceeași dată se celebrează recunoscutul festival muzical Melón Music, unde s-au făcut cunoscute multe trupe din Extremadura. Festivalul Ardeiului: 24 septembrie. În onoarea Fecioarei de la Merced (Virgen de la Merced). Sărbătoare susținută financiar de toți cetățenii satului, care contribuie cu o sumă stabilită de comisia de festivități. Această sărbătoare a început să fie celebrată la câțiva ani după fondarea satului, coincizând cu recoltarea ardeiului, care la acea vreme era o sursă importantă de venit pentru economia locală.
Oameni notabili
Julián Lozano, campion spaniol pentru tineret la kickboxing
Vezi și
Cucerirea Guadianei Hernán Cortés Gargalys Torviscalul Roți care se învârt Vivares
Referințe