Nicolae Pleșiță () a fost un general român de Securitate, care a condus Direcția de Informații Externe (1980-1984). Torționar al regimului comunist, nu a fost niciodată tras la răspundere pentru faptele sale.

Biografie Nicolae Pleșiță a aderat de tânăr, în decembrie 1947, la Partidul Comunist Român și a devenit activist cu problemele tineretului. Atunci era muncitor la fabrica de cherestea „Moroieni” din localitatea natală și, în același timp, președintele sindicatului forestierilor. În mai 1948 a fost scos din producție și trimis la organizația județeană a UTC Argeș.

În 1948, după înființarea Direcției Generale a Securității Poporului (DGSP), CC al PMR a trimis în toate județele țării comisii de recrutare de personal pentru organul nou înființat. În același an, Pleșiță a fost recrutat ca salariat al Securității Marian Oprea Viorel Patrichi - În culisele securității cu și fără generalul Pleșiță (Ed. Lumea Magazin, București, 2004), p. 51, cu gradul de plutonier, la Direcția Regională Pitești a Securității.

În 1951 a fost avansat în grad și mutat din funcție în funcție în diferite zone ale țării. Astfel, a îndeplinit funcții de conducere în cadrul organelor de Securitate: șef secție și șef serviciu la Regionala de Securitate Arad și Vâlcea (1951-1952); șef secție la Regionala de Securitate Pitești (1952-1953); șef serviciu la Direcția Cadre a Ministerului de Interne (1953-1956); locțiitor șef serviciu la Direcția Regională de Securitate Pitești (1956-1961).

În anul 1958, Pleșiță a fost avansat la gradul de căpitan de Securitate și i s-a conferit decorația Steaua RPR, ca răsplată pentru activitatea de combatere a grupurilor de rezistență anticomunistă organizate în munți. A urmat apoi un curs de specializare de un an la Universitatea Serală de Marxism-Leninism din Uniunea Sovietică (1958).

În perioada 30 decembrie 1961 - 19 aprilie 1967, colonelul Pleșiță a deținut funcția de șef al Direcției Regionale de Securitate și membru supleant al Biroului Comitetului Regional de Partid Cluj, având în subordinea sa organele securității din 5 județe. În acest timp, a urmat cursurile Facultății de Istorie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj (1964-1968).

În 1967 a fost transferat la București în funcția de șef al Direcției de Securitate și Gardă a Ministerului de Interne (19 aprilie 1967 - 27 noiembrie 1972), fiind înaintat la gradul de general-maior. La 27 noiembrie 1972 este numit șef al Direcției I din Direcția Generală de Informații Interne. În iarna anului 1972 a fost mutat disciplinar în postul de șef al Serviciului de asigurare materială și financiară al Inspectoratului Județean de Securitate Ilfov, cu sarcini pe linie administrativă.

A fost readus în decembrie 1973 cu funcții de conducere în cadrul Ministerului de Interne: locțiitorul șefului Direcției I din cadrul Ministerului de Interne (decembrie 1973 - martie 1974); secretar general în Ministerul de Interne (martie 1974 - noiembrie 1975); prim-adjunct al ministrului de interne (4 noiembrie 1976 – 29 septembrie 1978)Decretul prezidențial nr. 326 din 4 noiembrie 1976 privind numirea tovarășului general-maior Pleșiță Nicolae în funcția de prim-adjunct al ministrului de interne, publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, anul XII, nr. 95, Partea I, luni 8 noiembrie 1976, p. 3.Decretul prezidențial nr. 257 din 29 septembrie 1978 privind unele eliberări și numiri în funcții, publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, anul XIV, nr. 88, Partea I, miercuri 4 octombrie 1978, p. 1. și adjunct al ministrului de interne (22 aprilie 1980 – 26 noiembrie 1984).Decretul prezidențial nr. 84 din 22 aprilie 1980 privind unele eliberări și numiri in funcții, publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, anul XVI, nr. 34, Partea I, vineri 25 aprilie 1980, p. 1.Decretul prezidențial nr. 257 din 26 noiembrie 1984 privind eliberarea tovarășului general-locotenent Nicolae Pleșiță din funcția de adjunct al ministrului de interne, publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, anul XX, nr. 86, Partea I, luni 26 noiembrie 1984, p. 2. A fost avansat la gradul de general-locotenent (cu 2 stele) în 7 mai 1977Decretul prezidențial nr. 127 din 7 mai 1977 privind înaintarea în grad a unor generali și a unui contraamiral, precum și acordarea gradului de general-maior și contraamiral unor colonei și căpitani de rangul I, publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, anul XIII, nr. 39, Partea I, luni 9 mai 1977, p. 1. și a condus, împreună cu generalul Emil Macri, reprimarea minerilor participanți la greva minerilor din Valea Jiului din august 1977.

În perioada septembrie 1978 - 22 aprilie 1980 a deținut funcția de comandant al Școlii militare de ofițeri activi a Ministerului de Interne de la Băneasa. La Congresul al XII-lea al PCR din noiembrie 1979 a fost ales membru supleant al CC al PCR.

În perioada 22 aprilie 1980 - 26 noiembrie 1984, a deținut funcția de prim-adjunct al ministrului de interne și șef al Centrului de Informații Externe (CIE) din cadrul Direcției Securității Statului (DSS). La 26 noiembrie 1984, Pleșiță a fost destituit și numit în funcția de comandant al Școlii de perfecționare a cadrelor de rezervă din Ministerul de Interne de la Grădiște, de unde a fost trecut în rezervă la 19 februarie 1990 cu gradul de general-locotenent (cu 2 stele) Decretul nr. 125 din 19 februarie 1990 privind trecerea în rezervă a unor generali.

A deținut și funcții în partid, fiind membru în Biroul organzației de bază a Comitetului de Partid din Ministerul de Interne, membru al Comisiei de Revizie a CC al PCR și membru supleant al CC al PCR (1979-1984).

După Revoluția din decembrie 1989, generalul Pleșiță a fost inculpat în 1997 pentru complicitate la atentatul cu bombă din 21 februarie 1981 de la postul de radio Europa Liberă din München, pus la cale de celebrul terorist Carlos Șacalul (Ilich Ramírez Sánchez), dar instanța militară a întrerupt ancheta în anul 2000, aceasta fiind reluată în anul 2004 de un tribunal civil. În martie 2009, Nicolae Pleșiță a fost scos de sub urmărirea penală privind implicarea în atentat .

După 1990, generalul Pleșiță a apărut adesea în emisiuni de televiziune în care a apărat cu îndârjire acțiunile de reprimare a rezistenței românești din munți, la care a luat parte ori le-a comandat. De asemenea, el a condus direct ancheta la care a fost supus scriitorul disident Paul Goma, înainte ca acesta să fie silit să plece în exil la Paris. El a fost acuzat de poliție politică, fără ca această acuzație să aibă urmări de ordin penal. Totodată, Pleșiță a fost unul dintre cei mai vehemenți contestatari ai fostului său coleg din securitatea ceaușistă, gen. Ion Mihai Pacepa, cel care, în vara lui 1978, a fugit în SUA, pe când deținea funcția de adjunct al șefului DIE.

Nicolae Pleșiță a încetat din viață la 28 septembrie 2009 în urma unei apoplexii, după ce ultimele trei luni de viață și le-a petrecut într-un sanatoriu al SRI din București . A fost înmormântat miercuri, 30 septembrie 2009, în orașul natal Curtea de Argeș, la cimitirul parohial Sf. Dumitru. Foștii subalterni de la Cluj-Napoca au trimis o coroană funerară, la fel și o unitate din cadrul SRI, dar și generalul Iulian Vlad, ultimul șef al Departamentul Securității Statului.Realitatea.net - SRI a interzis accesul la înmormântarea generalului de Securitate Nicolae Pleșiță

Decorații Ordinul „Steaua Republicii Populare Romîne” clasa a IV-a (7 mai 1958) „pentru merite deosebite obținute în muncă, pentru priceperea și devotamentul de care au dat dovadă în îndeplinirea sarcinilor de serviciu”Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne nr. 200 din 7 mai 1958 privind conferirea ordinului „Steaua Republicii Populare Române” unor ofițeri din Ministerul Afacerilor Interne, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul VII, nr. 23, 16 mai 1958, p. 182. Ordinul „Steaua Republicii Populare Romîne” clasa a V-a (12 septembrie 1958) „pentru merite deosebite obținute în îndeplinirea sarcinilor de serviciu”Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne nr. 383 din 12 septembrie 1958 privind conferirea de ordine și medalii ale Republicii Populare Romîne, unor ofițeri, sergenți, militari în termen și angajați civili din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, precum și unui cantonier din comuna Corbi, raionul Curtea de Argeș, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul VII, nr. 35, 27 septembrie 1958, p. 271. Medalia Muncii (12 august 1959) „pentru contribuția activă la întărirea regimului democrat-popular”Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne nr. 308 din 12 august 1959 privind conferirea unor titluri, ordine și medalii, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul VIII, nr. 25, 17 septembrie 1960, p. 220. Ordinul „Pentru servicii deosebite aduse în apărarea orînduirii sociale și de stat” clasa a III-a (8 iulie 1960) „pentru rezultate deosebite obținute în îndeplinirea sarcinilor de serviciu”Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne nr. 252 din 8 iulie 1960 pentru conferirea de ordine și medalii unor ofițeri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul IX, nr. 11, 15 iulie 1960, p. 91. Ordinul „23 August” clasa a IV-a (10 august 1964) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul celei de a XX-a aniversări a eliberării patriei”Decretul Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne nr. 500 din 10 august 1964 pentru conferirea unor ordine și medalii, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul XIII, nr. 18, 9 decembrie 1964, p. 156. 20px Ordinul „Tudor Vladimirescu” clasa a III-a (20 aprilie 1971) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr. 138 din 20 aprilie 1971 privind conferirea unor ordine ale Republicii Socialiste România, publicat în Buletinul Oficial al R.S. România, nr. 171, din 171 din 31 decembrie 1971, art. 14.

Note

Bibliografie Viorel Patrichi - Ochii și urechile poporului - convorbiri cu generalul Nicolae Pleșiță (Ed. Ianus Inf, București, 2001); Marian Oprea, Viorel Patrichi - În culisele securității cu și fără generalul Pleșiță (Ed. Lumea Magazin, București, 2004);

Legături externe VLADIMIR TISMĂNEANU: Nedreptatea, 1 octombrie 2009, Vladimir Tismăneanu, Evenimentul zilei "I-am ucis, bineînțeles. Asta făceam noi", 30 septembrie 2009, Vlad Stoicescu, Evenimentul zilei STOICESCU: Moș Nicolae împarte cadourile Securității, 14 februarie 2010, Vlad Stoicescu, Evenimentul zilei Moartea unui torționar: Pleșiță nu și-a regretat crimele | VIDEO, 1 octombrie 2009, Andrei Udișteanu, Vlad Odobescu, Evenimentul zilei Securistul Pleșiță despre teroristul Carlos Șacalul: "Era un om simpatic", 13 iunie 2005, Evenimentul zilei Torționarul Nicolae Pleșiță, la Judecata de Apoi: 'Vai, săracele victime...', 1 octombrie 2009, Mihai Mincan, Iulius CEZAR, Denisa Grigore, Adevărul Nicolae Pleșiță a fost omul de legătură între Ceaușescu și Carlos "Șacalul", 4 ianuarie 2010, Ionel Dancu, Adevărul

Categorie:Nașteri în 1929 Categorie:Nașteri pe 16 aprilie Categorie:Decese în 2009 Categorie:Decese pe 28 septembrie Categorie:Comuniști români Categorie:Decese în București Categorie:Decorați cu Ordinul 23 August Categorie:Decorați cu Ordinul Steaua RSR Categorie:Decorați cu Ordinul Tudor Vladimirescu Categorie:Directori ai serviciilor secrete române Categorie:Generali ai Securității Categorie:Membri ai Comitetului Central al Partidului Comunist Român Categorie:Oameni din Curtea de Argeș