Alina Gearbă-Sell, (), este fizician, profesor universitar la Academia Forțelor Aeriene ale Statelor Unite ale Americii (U.S.A.F.A.).

Biografie Mirela Alina Gearbă a absolvit cursurile școlii generale din localitatea natală, apoi, în 1990, pe cele ale Liceului „B. P. Hasdeu” din Buzău. Și-a continuat studiile la Universitatea Politehnică București, secția Electrofizică a Facultății de Electrotehnică. În anul 1996 a fost numită asistent universitar în Departamentul de Fizică din Universitatea Politehnică și a fost admisă la doctorat sub îndrumarea prof. Ion M. Popescu. Tema tezei de doctorat a fost într-unul din domenile de vârf ale fizicii atomice, acela al tehnicilor de de răcire atomică cu ajutorul radiației laser. În anul 2001, a primit titlul de Doctor în Fizică, cu calificativul Magna cum Laude. Partea experimentală a tezei de doctorat a efectuat-o la Institutul „Niels Bohr” din Copenhaga. Alina Gearbă-Sell deține, de asemenea, și două diplome de Master: în electronică (1996) și inginerie electrică (1997).

Aprimit titlul de „Cetățean de Onoare al Municipiului Buzău” în 2023.

Experiență profesională În toamna anului 2001 a obținut o poziție de cercetător științific la Universitatea Statului Colorado din Fort Collins, Statele Unite ale Americii. Următorii trei ani lucrează în domeniul cercetărilor atomice, în grupul profesorului Stephen Lundeen. În aceeai perioadă a colaborat cu profesorul Brett DePaola de la Universitatea Statului Kansas, Manhattan, Kansas (SUA) în experimente de răcire cu radiație laser. În anul 2004 ocupă poziția de profesor în Departamentul de Fizică al Universității de Sud din Mississippi (U.S.M.), Hattiesburg, iar în 2010 a fost promovată ca profesor asociat cu titularizare la aceeași universitate.

În 2013 i-a fost oferită o poziție de profesor invitat distins, în Departamentul de Fizică din U.S.A.F.A., Colorado Springs, apoi devine profesor asistent în 2014, profesor asociat în 2016 și profesor în 2019.

Activitatea sa este strâns legată de Centrului de Cercetare Laser și Optică (LORC) din cadrul USAFA, unde, în ianuarie 2026, au fost demarate inițiative pentru noul program de Quantum Technologies minor, destinat pregătirii cadeților pentru tehnologiile emergente. Este implicată activ în programe de cercetare pentru studenți, precum Cadet Summer Research Program (CSRP), unde ghidează cadeții în experimente de optică avansată. A fost președintă a Societății Naționale a Studenților de Fizică (S.P.S.) în perioada 2017-2021. Face parte din comitetul executiv de organizare a Congresului Studențesc de Fizică din 2025 și din delegația S.U.A la Conferința Internațională a Femeilor Fiziciene în 2023.

Publică articole în reviste de specialitate și este membră a Societății Americane de Fizică.

Onoruri și premii

Outstanding Academy Educator, U.S. Air Force Academy (2022) Outstanding Society of Physics Students Chapter Advisor, National Society of Physics Students (2019) Frank J. Seiler Award for Research Excellence in the Basic Sciences, U.S. Air Force Academy (2017) Dean of the Faculty Civilian of the Year Award, U.S. Air Force Academy (2017) Department of Physics Research Award, U.S. Air Force Academy (2016) Lantern Award, Southern Public Relations Federation (2011) Student Organization Adviser of the Year Award, Student Activities Office, USM (2011) Air Force Summer Faculty Fellowship, AFOSR, (2008, 2009) Mentoring Award, Faculty Senate and Presidential Awards Committee, USM (2008) Summer Faculty Research Award, University Research Council, USM (2007) Dean’s Research Initiative Award, College of Science and Technology, USM (2004)

Domenii de cercetare și interese științifice

Ioni de ceas atomic optic Dezvoltarea laserului Alkali Generarea coerentă de aplicații optice Studiul rubidiului atomic, tehnologiile cuantice bazate pe siliciu și răcirea cu laser

Publicații

B. M. Patterson, M. Serna, J. F. Sell, M. A. Gearba, R. Olesen, P. O’Shea, J. Schiller, D. Emanuel, M. S. Burns, M. D. Leveille, A. R. Dominguez, B. B. Gebhard, S. E. Huestis, and J. Steele, An Undergraduate Demonstration of Gravitational Time Dilation, The Physics Teacher (2020) M. A. Gearba, P. H. Rich, L. A. Zimmerman, M. D. Rotondaro, B. V. Zhdanov, R. J. Knize, and J. F. Sell, Measurements of Cesium Mixing and Quenching Cross-Sections in Methane Gas: Understanding Sources of Heating in a Cesium Vapor Laser, Opt. Express 27, 9676 (2019) M. A. Gearba, J. H. Wells, P. H. Rich, J. M. Wesemann, L. A. Zimmerman, B. M. Patterson, R. J. Knize, and J. F. Sell, Collisional Excitation Transfer and Quenching in Rb-Methane Mixtures, Phys. Rev. A 99, 022706 (2019) M. S. Burns, M. D. Leveille, A. R. Dominguez, B.B. Gebhard, S. E. Huestis, J. Steele, B. M. Patterson, J. F. Sell, M. Serna, M. A. Gearba, R. Olesen, P. O’Shea and J. Schiller, Measurement of Gravitational Time Dilation: An Undergraduate Research Project, Am. J. Phys. 85, 757 (2017) B. M. Patterson, J. F. Sell, T. Ehrenreich, M. A. Gearba, G. A. Brooke, J. Scoville, and R. J. Knize, Precision Measurement of the Cesium 6P3/2 State Lifetime Using Pulsed Laser Excitation and Ionization, Phys. Rev. A 19, 012506 (2015) J. F. Sell, M. A. Gearba, B. D. DePaola, and R. J. Knize, Collimated Blue and Infrared Beams Generated by Two-Photon Excitation in Rb Vapor, Opt. Lett. 39, 528 (2014) M. A. Gearba, J. F. Sell, B. M. Patterson, R. Lloyd, J. Plyler, and R. J. Knize, Temperature Dependence of Rb 5P Fine-Structure Transfer Induced by 4He Collisions, Opt. Lett. 37, 1637 (2012) J. F. Sell, M. A. Gearba, B. M. Patterson, D. Byrne, G. Jemo, T. C. Lilly, R. Meeter, and R. J. Knize, Collisional Excitation Transfer Between Rb(5P) States in 50-3000 Torr of 4He, J. Phys. B 45, 055202 (2012) J. F. Sell, M. A. Gearba, B. M. Patterson, T. Genda, B. Naumann, and R. J. Knize, Enhancement of Rb Fine-Structure Transfer in 4He due to Three-Body Collisions, Opt. Lett. 35, 2146 (2010) M. A. Gearba, H. A. Camp, M. L. Trachy, G. Veshapidze, M. H. Shah, H. U. Jang, and B. D. DePaola, Measurement of Population Dynamics in Stimulated Raman Adiabatic Passage, Phys. Rev. A 76, 013406 (2007) M. H. Shah, H. A. Camp, M. L. Trachy, G. Veshapidze, M. A. Gearba, and B. D. DePaola, Model-Independent Measurement of the Excited State Fraction in a Magneto-Optical Trap, Phys. Rev. A 75, 053418 (2007) M. H. Shah, H. A. Camp, M. L. Trachy, X. Flechard, M. A. Gearba, H. Nguyen, R. Bredy, and B. D. DePaola, Relative Charge Transfer Cross Section from Rb (4d), Phys. Rev. A 72, 024701 (2005) E. L. Snow, M. A. Gearba, R. A. Komara, S. R. Lundeen, and W. G. Sturrus, Determination of Dipole and Quadrupole Polarizabilities of Ba+ by Measurement of the Fine Structure of High-L n = 9 and 10 Rydberg States of Barium, Phys. Rev. A 71, 022510 (2005) M. A. Gearba, R. A. Komara, S. R. Lundeen, C. W. Fehrenbach, and B. D. DePaola, Stark-induced X-ray Emission from H-like and He-like Rydberg Ions, Phys. Rev. A 71, 013424 (2005) R. A. Komara, M. A. Gearba, S. R. Lundeen, and C. W. Fehrenbach, Ion Properties from High-L Rydberg Fine Structure: Dipole Polarizability of Si2+, J. Phys. B 38, S87 (2005) E. L. Snow, R. A. Komara, M. A. Gearba, and S. R. Lundeen, Indirect Spin-Orbit Interaction in High-L Rydberg States with 2S1/2 Cores, Phys. Rev. A 68, 022510 (2003) R. A. Komara, M. A. Gearba, S. R. Lundeen, and C. W. Fehrenbach, Determination of the Polarizability of Na-like Silicon by Study of the Fine Structure of High-L Rydberg States of Si2+, Phys. Rev. A 67, 062502 (2003) M. A. Gearba, R. A. Komara, S. R. Lundeen, W. G. Sturrus, C. W. Fehrenbach, B. D. DePaola, and X. Flechard, Stark-Induced X-Ray Emission from High Rydberg States of H-like and He-like Silicon, Phys. Rev. A 66, 032705 (2002) M. van der Poel, C. V. Nielsen, M. A. Gearba, and N. O. Andersen, Fraunhofer Diffraction of Atomic Matter Waves: Electron Transfer Studies with Laser Cooled Target, Phys. Rev. Lett. 87, 123201 (2001)

Note

Legături externe

Dr. Alina Gearba-Sell Dr. Alina Gearba-Sell, Professor of Physics

Categorie:Nașteri în 1971 Categorie:Nașteri pe 21 iulie Categorie:Buzoieni Categorie:Fizicieni Categorie:Românce din secolul al XXI-lea Categorie:Femei din România Categorie:Femei de știință din secolul al XXI-lea