Drum prin pădure (în , în ) este o pictură în ulei realizată în anul 1857 de pictorul rus de origine armeană Ivan Aivazovski (specializat, în principal, în picturi marine), care înfățișează deplasarea unei căruțe trase de boi pe o potecă forestieră dintr-o zonă muntoasă. Aivazovski a pictat peste 6.000 de tablouri, mai multe de jumătate dintre ele (aproximativ 4.000) fiind peisaje marine ce prezintă în principal furtuni, valuri puternice și naufragii.
Acest tablou face parte în prezent din colecția de artă rusă a . Deși Aivazovski este cunoscut îndeosebi ca autor de , artistul a abordat rareori alte subiecte. Lucrarea Drum prin pădure este una dintre puținele picturi ale lui Aivazovski care nu este dedicată temei marine și amintește de opera lui Șișkin din punct de vedere al stilului.
Descriere Aivazovski a înfățișat în această lucrare o potecă forestieră, care traversează o pădure deasă și este străjuită în partea stângă de stânci golașe și colțuroase. Pe această potecă se deplasează mai multe căruțe încărcate cu butoaie și trase de boi, sub conducerea unui bărbat îmbrăcat în costum tradițional. Căruțele sunt însoțite de câțiva oameni, iar de-a lungul potecii pot fi observate oi și capre. Peisajul forestier este luminat parțial din față de raze roșiatice de lumină, ceea ce creează impresia că momentul surprins de artist este fie cel al răsăritului, fie cel al apusului de soare. Spațiul aglomerat reprezentat pe pânză conferă picturii un aspect „întunecat și oarecum misterios”.
Potrivit muzeografei azere Rafiga Guliyeva, Drum prin pădure este o lucrare realizată de Aivazovski într-un stil asemănător cu cel al celebrului peisagist rus Ivan Șișkin (1831–1898). Drum prin pădure are dimensiunile de 108 x 162 cm.
Istoric Originar din orașul Feodosia din Crimeea, Ivan Aivazovski (1817–1900) a iubit mult regiunea sa de origine, aflată pe țărmul Mării Negre, și a creat numeroase picturi în care a înfățișat diverse peisaje ale peninsulei și măreția mării (pe care a surprins-o într-o varietate de stări: de la calmul liniștitor ce oglindea răsăritul și apusul soarelui până la uragane devastatoare). Reprezentarea frumuseții și forței mării, care era o temă recurentă a operei lui Aivazovski, reflecta caracterul romantic al artei ruse din cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
Pictura Drum prin pădure a fost realizată în anul 1857, când Aivazovski avea vârsta de 40 de ani, și este unul dintre rarele peisaje terestre ale celebrului artist rus. Aivazovski a pictat în principal și a abordat rareori alte subiecte, un exemplu în acest sens fiind Drum prin pădure. Acest tablou se află în prezent în colecția de artă rusă a din Baku și a devenit, odată cu trecerea timpului, unul din principalele puncte de atracție ale acelui muzeu. Prezența acestei picturi în colecția de artă rusă a muzeului din Baku era un motiv de mândrie pentru muzeografii azeri, care o considerau o operă valoroasă și rară. Acolo se mai află, de asemenea, alte două picturi ale lui Aivazovski: Toamnă. Noapte pe Nipru (1856) și Corabie în furtună (1899) a lui Aivazovski, care provine din colecția personală a industriașului petrolier și filantropului azer .
În urma din 2020 și a demolării în 2025 de către autoritățile azere a din Xankəndi (fostul Stepanakert), ridicat fără permisiune de desfășurate în Nagorno-Karabah începând din 2020, istoricul rus de artă , directorul din Moscova, a susținut că autoritățile ruse ar trebui să depună toate eforturile pentru scoaterea din Azerbaidjan a picturii Drum prin pădure, ca urmare a existenței riscului de a fi distrusă. El a înaintat o propunere publică de achiziționare a picturii printr-o negociere directă cu Azerbaidjanul.
Note
Vezi și Corabie în furtună (1899) – o altă lucrare a lui Aivazovski păstrată la Lista picturilor lui Ivan Aivazovski
Categorie:Picturi din 1857 Categorie:Picturi realizate de Ivan Aivazovski Categorie:Picturi aflate la Muzeul Național de Artă al Azerbaidjanului