Tribunalul Penal Internațional pentru Rwanda (; ; ) a fost un tribunal internațional ad-hoc înființat în noiembrie 1994 de Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite prin Rezoluția 955 pentru judecarea persoanelor acuzate de genocidul din Rwanda și alte încălcări grave ale dreptului internațional în Rwanda, sau a cetățenilor ruandezi în statele vecine, între 1 ianuarie și 31 decembrie 1994. . În final, instanța a condamnat 61 de persoane și a achitat 14. În 1995, sediul acestuia a fost stabilit în Arusha, Tanzania, în conformitate cu Rezoluția 977. Din 2006, Arusha a devenit și sediul Curții Africane pentru Drepturile Omului și ale Popoarelor. În 1998, funcționarea tribunalului a fost extinsă prin Rezoluția 1165. Prin mai multe rezoluții, Consiliul de Securitate a solicitat tribunalului să finalizeze anchetele până la sfârșitul anului 2004, să finalizeze toate activitățile judiciare până la sfârșitul anului 2008 și să finalizeze toate lucrările în 2012. Tribunalul avea competență în materie de genocid, crime împotriva umanității și încălcări ale Articolului comun 3 din Protocolului adițional II și din Convențiile de la Geneva (care se referă la conflictele interne). Primul proces, al lui Jean-Paul Akayesu, a început în 1997. Jean Kambanda, prim-ministru interimar, a pledat vinovat. Conform Strategiei de finalizare a Tribunalului Penal Internațional pentru Rwanda, în conformitate cu Rezoluția 1503 a Consiliului de Securitate, toate procesele în primă instanță trebuiau să se încheie până la sfârșitul anului 2008 (această dată a fost ulterior prelungită până la sfârșitul anului 2009)) și toate lucrările urmau să fie finalizate până în 2010. În 2009, tribunalul finalizase 50 de procese și condamnase 29 de persoane acuzate, alte 11 procese erau în curs de desfășurare și 14 persoane se aflau în detenție în așteptarea procesului. Însă procurorul intenționa să transfere 5 dintre acestea către jurisdicția națională pentru a fi judecate. Alte 13 persoane erau încă în libertate, despre unele dintre se credea că ar fi decedat. Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite a solicitat tribunalului să își încheie activitatea până la 31 decembrie 2014, pregătind închiderea acestuia și transferul responsabilităților sale către Mecanismul Internațional Rezidual pentru Tribunalele Penale (IRMCT sau „Mecanismul”), care a început să funcționeze pentru departamentul Tribunalului Penal Internațional pentru Rwanda la 1 iulie 2012. Tribunalul a fost închis oficial la 31 decembrie 2015.

Eșecul tribunalului de a judeca crimele de război comise de Frontul Patriotic Rwandez sau de a-l judeca pe liderul FPR Paul Kagame a fost larg criticat, până la punctul de a fi caracterizat drept „ justiția învingătorului”

Genocidul împotriva grupului tutsi Genocidul din Rwanda se referă la masacrarea a peste 800.000 de persoane tutsi și hutu moderate din punct de vedere politic, de către bande de soldați și polițiști hutu extremiști, sub comanda guvernului din Rwanda. Durata genocidului din 1994 este de obicei descrisă ca fiind de 100 de zile, începând cu 6 aprilie și terminându-se la mijlocul lunii iulie.

Tensiunea dintre majoritatea hutu și minoritatea tutsi s-a dezvoltat de-a lungul timpului, dar a fost accentuată în mod special la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, ca urmare a colonialismului german și belgian asupra Rwandei. Clasificarea etnică a celor două grupuri a fost o construcție impusă și arbitrară, bazată mai mult pe caracteristici fizice decât pe originea etnică. Cu toate acestea, diferențele sociale dintre hutu și tutsi au permis în mod tradițional tutsi, cu o puternică tradiție pastorală, să câștige ascendență socială, economică și politică asupra hutu, care erau în principal agricultori. Distincția din timpul puterilor coloniale a permis tutsiilor să păstreze puterea până când revoluția hutu din 1959 a abolit monarhia tutsi.

Ostilitatea dintre cele două grupuri a continuat, întrucât „noi valuri de tensiuni și violențe interetnice au izbucnit periodic și au dus la uciderea în masă a tutsiilor în Rwanda, cum ar fi în 1963, 1967 și 1973” . Înființarea Frontului Patriotic Rwandez (FPR) și invazia acestuia pornind din bazele din Uganda au alimentat ura etnică. Încetarea focului în aceste ostilități a dus la negocieri între guvern și FPR în 1992.

Pe 6 aprilie 1994, un avion care îi transporta pe președintele de atunci Juvenal Habyarimana și pe președintele burundez Cyprien Ntaryamira din a fost doborât, ucigând toate persoanele aflate la bord. Hutu au considerat FPR responsabil și au început imediat genocidul, care a vizat atât tutsii, cât și hutu moderați.

Cele mai multe dintre crimele comise în timpul genocidului din Rwanda au fost săvârșite de grupurile radicale hutu cunoscute sub numele de Interahamwe și Impuzamugambi. Emisiunile radio au fost, de asemenea, o parte integrantă a genocidului, alimentând și mai mult genocidul prin încurajarea civililor hutu să-și ucidă vecinii tutsi, etichetați drept „gândaci” care trebuiau exterminați . În ciuda amplorii sale colosale, în special într-o perioadă atât de scurtă de timp, genocidul a fost realizat aproape fără arme de foc, de obicei cu ajutorul macetelor și bâtelor. Printre atrocitățile comise se numără violarea a mii de femei tutsi, precum și dezmembrarea și desfigurarea victimelor. Adesea, ucigașii erau persoane pe care victimele le cunoșteau personal – vecini, colegi de muncă, foști prieteni, uneori chiar rude prin alianță. Cel puțin 500.000 de tutsi au fost uciși, iar aproximativ 2 milioane de refugiați (în majoritate hutu) au plecat în tabere de refugiați din țările vecine Burundi, Tanzania, Uganda și fostul Zair.

Înființarea Tribunalului Penal Internațional pentru Rwanda Misiunea de asistență a Organizației Națiunilor Unite pentru Rwanda este considerată un eșec major . Răspunsul internațional la genocidul din Rwanda a fost slab. Timp de săptămâni întregi, marile puteri au negat că în Rwanda avea loc un genocid. Statele Unite au refuzat să numească incidentul genocid, deoarece utilizarea acestui termen ar fi obligat Statele Unite să trimită trupe, lucru pe care erau reticente să îl facă după ce mai mulți soldați americani fuseseră uciși în timpul unei misiuni umanitare în Somalia în anul precedent. În cele din urmă, în iulie 1994, după încheierea genocidului, Consiliul de Securitate al ONU a solicitat o anchetă asupra evenimentelor și a luat măsuri pentru înființarea unui tribunal penal internațional care să îi judece pe cei purtau cea mai mare vină pentru genocid. Prin adoptarea Rezoluției 955, Consiliul de Securitate a creat Tribunalul Penal Internațional pentru Rwanda la 8 noiembrie 1994, care urma să se ocupe și de alte crime împotriva dreptului internațional umanitar comise pe teritoriul Rwandei și al statelor vecine între 1 ianuarie 1994 și 31 decembrie 1994.

Structura Tribunalului Penal Internațional pentru Rwanda

Camere Tribunalul era format din 16 judecători împărțiți în patru „camere” – trei pentru judecarea proceselor și una pentru judecarea apelurilor. În plus, mai erau 9 judecători ad litem, ceea ce făcea ca numărul judecătorilor să fie 25 în total. Toți cei 9 judecători „ad litem” au fost repartizați camerelor II și III. Exista un grup suplimentar de 9 judecători „ad literim” care puteau fi chemați în cazul absenței unui judecător.

Președinții Tribunalului Penal Internațional pentru Rwanda Toți președinții Tribunalului Penal Internațional au fost aleși în ședință plenară de către colegii lor judecători. Statutul Tribunalului Penal Internațional pentru Rwanda prevede că președintele Tribunalului trebuie să fie judecător de la prima instanță (articolul 13, alineatele 1 și 2)

+NumeȚarăMandatNoteVagn Joensen2012 - 2015Khalida Rachid Khan2011 - 2012Dennis Byron2007 - 2011 Erik Møse2003 - 2007Navi Pillay1999 - 2003Laïty Kama1995 - 1999

Camera de judecată I

Nume Țară StatutÎn funcțieLaïty KamaPermenent1995 - 1999Navanethem PillayPermanent199 - 2003Lennart AspegrenPermanent199 - 200Erik MøsePermanent1998 -Asoka de Zoysa GunawardanaPermanent1999 - 2001Mparany RajohnsonJudecător ad litem

Camera de judecată II Nume Țară StatutÎn funcție Laïty KamaPermanent1999 - 2001William SekulePermanent1999 - 2015Mehmet GüneyPermanent1999 - 2001Andrésia VazPermanent2001Solomy Balungi BossaJudecăor ad litem Lee Gacugia Muthoga Judecăor ad litemSeon Ki Park Judecăor ad litem

Camera de judecată II +Nume Țară StatutÎn funcție Lloyd G. WilliamsPermanent1999 - 2004Yakov OstrovskyPermanent1999 - 2003Pavel DolencPermanent1999 - 2003Florence Rita ArreyPermanentGberdao Gustave Kam Judecăor ad litemBakhtiyar R.TuzmukhamedovPermanentRobert FremrPermanentVagn JoensenPermanent

Camera de apel Nume Țară StatutÎn funcție Theodor Meron Președintele completului de judecatăPatrick Robinson MembruFausto Pocar MembruLiu Daqun MembruMehmet Güney MembruCarmel Agius MembruArlette Ramaroson MembruAndrésia Vaz MembruKhalida Rashid Khan Membru

Biroul Procurorului

La apogeul activității sale, Parchetul era împărțit în mai multe unități, printre care Divizia de Investigații și Divizia de Urmărire Penală: Divizia de urmărire penală era responsabilă de urmărirea penală a tuturor cazurilor în fața Tribunalului. Era condusă de un șef al urmăririi penale. Divizia de Investigații era responsabilă de colectarea probelor care implicau persoane vinovate de crimele comise în Rwanda în 1994. Era condusă de un șef al investigațiilor.

Procurori +ProcurorȚaraMandatRezoluția ONU Richard Goldstonesfârșitul anului 1994 - 30 septembrie 1996Rezoluția 936Louise Arbour1 octombrie 1996 - 15 septembrie 1999 Rezoluția 1047Carla Del Ponte5 septembrie 1999 - 14 septembrie 2003Rezoluția 1259Hassan Bubacar Jallow15 septembrie 2003 - 31 decembrie 2015Rezoluția 1505

Registratura Registratura era responsabilă de administrarea și gestionarea generală a Tribunalului Penal Internațional pentru Rwanda. De asemenea, îndeplinea alte funcții juridice care îi erau atribuite de Regulamentul de procedură și probă al Tribunalului și era canalul de comunicare al Tribunalului. Registratura era condus de arhivar-șef, care era reprezentantul Secretarului General al ONU. Bongani Christopher Majola din Africa de Sud a îndeplinit această funcție după ianuarie 2013.

Cazul lui Jean-Paul Akayesu

După o campanie intensă și precis orientată a mai multor organizații neguvernamentale internaționale, care a avut ca scop sensibilizarea opiniei publice cu privire la violența de gen la Tribunalul Penal Internațional pentru Rwanda , procesul lui Jean-Paul Akayesu a stabilit precedentul juridic conform căruia violul genocidal] se în cadrează în categoria actelor de genocid. ... Camera [de judecată] constată că, în majoritatea cazurilor, violurile femeilor tutsi din Taba au fost însoțite de intenția de a ucide aceste femei. ... În acest sens, Camerei îi pare clar că actele de viol și violență sexuală, precum și alte acte de vătămare corporală și psihică gravă comise împotriva tutsiilor, reflectau hotărârea de a le face pe femeile tutsi să sufere și de a le mutila chiar înainte de a le ucide, intenția fiind aceea de a distruge grupul tutsi, provocând în același timp suferințe acute membrilor săi . Președintele completului de judecată, Navanethem Pillay, a declarat după pronunțarea verdictului: „Din timpuri imemoriale, violul a fost considerat pradă de război. Acum va fi considerat crimă de război. Vrem să transmitem un mesaj puternic că violul nu mai este un trofeu de război.” March 23, 2007| language = en.

Cazul mijloacelor de informare în masă

Procesul împotriva „mass-media care incită la ură” a început la 23 octombrie 2000. Acesta a fost acuzat de încurajarea genocidului din 1994