Carnavalul din Cádiz este unul dintre carnavalurile cele mai faimoase şi importante din Spania, fiind recunoscut, în anul 1980, împreună cu cel din Santa Cruz de Tenerife, ca o festivitate de Interes Turistic Internaţional. Ambele sunt primele carnavaluri de pe teritoriul Spaniei. Din anul 2014, carnavalul din Cádiz şi cel din Santa Cruz de Tenerife sunt înfrăţite, ceea ce a şi coincis cu cea de-a 30-a aniversare a înfrăţirii ambelor oraşe, care a început în 1984. A fost declarat, de asemenea, Tezaurul Patrimoniului Cultural Imaterial al Spaniei. În 2019 a fost înregistrat în Catalogul General al Patrimoniului Istoric Andaluz (CGPHA) pentru Obiect de interes cultural (BIC), printr-o lege publicată în decretul 609/2019 în raportul cu numărul 240 din 16/09/2019 din BOJA (Buletinul Oficial al Consiliului Andaluziei). În fiecare an, pe perioada lunilor ianuarie şi februarie, are loc la Teatrul Falla concursul grupurilor de oameni deghizaţi, care interpretează repertorii muzicale satirice, specifice carnavalului.

Istorie Pentru a clarifica originea Carnavalului, cercetătorii fac trimiteri la diferite civilizații care, fără a avea același concept de festival, au utilizat obiecte și ustensile similare cu cele folosite în Carnaval și amintesc despre originea îndepărtată pe care o pot reprezenta bacanalele, saturnaliile (petreceri închinate zeului Saturn ) și Lupercalia (închinată zeului Pan), sărbători cunoscute atât în Grecia antică, cât și în Roma clasică.

Totuși, Carnavalul din Cádiz, la fel ca majoritatea sărbătorilor de același tip din Europa, are origini creștine ; mai bine zis, fără ideea Postului Mare, acesta nu ar fi existat în forma pe care o are încă din cele mai vechi timpuri ale Evului Mediu din Europa. De asemenea, este legat de ritmurile timpului, de percepția calitativă a timpului. Creștinismul stabilește „o ordine pasională a timpului”, în care momentele de bucurie și tristețe alternează cronologic, în funcție de interdicții sau toleranțe. Carnavalul este o consecință a simplei concepții a timpului adoptată de creștinism. Aceasta este o concepție ajutată ciclurilor vieții și recoltelor.

Dar, fără îndoială că pe parcursul timpului diverse aspecte au devenit mai pronunțate şi au avut ca rezultat un festival distinct în Cádiz. Carnavalul din Cádiz a adoptat caracteristici ale celui italian, explicate de influența predominant genoveză pe care a cunoscut-o Cádiz din secolul XV: după deplasarea turcilor către Marea Mediterană, comercianţii italieni s-au îndreptat către Occident şi au găsit în Cádiz un loc perfect pentru obiectivele comerciale pe care le doreau genovezii: Nordul şi Centrul Africii. Măştile, efectele vizuale produse de hârtiile colorate rulate şi aruncate şi Confetti sunt alte elemente atribuite carnavalului italian.

Primele referinţe scrise despre sărbătorirea carnavalului cunoscute sunt cele din opera istoricului din Cádiz. . În două opere care datează de la finalul secolului al XVI-lea, Horozco povesteşte despre cum, în timpul carnavalului, oamenii smulgeau florile din ghivece pentru a le arunca în faţa altora ca o glumă. Alte documente care atestă sărbătoarea din Cádiz sunt Constituţiile Sinodului din 1591 şi Documentele Seminarului din Cádiz din 1596. Ambele indică faptul că nu participau la aceste petreceri credincioşii, ci laicii. Aceste referinţe confirmă faptul că, deja la finalul secolului, petrecerile aveau origini gaditane (care aparţin de Cádiz).

Începând cu secolul al XVIII-lea apar ordinele care interzic carnavalul. În 1716, ordinul Coroanei a interzis dansurile mascate, iar această regulă a fost frecventă pe toată durata secolului. Cu toate acestea, există dovezi care confirmă sfidarea ordinelor, iar aceasta era destul de notabilă. La carnavalul din 1776 au avut loc excese în mănăstirile Sfânta Maria şi cea a Fecioarei Noastre de la Candelaria, ceea ce a provocat scandaluri în oraş. În acelaşi, an călătorul englez a vizitat oraşul şi a scris despre festivităţile de carnaval ale gaditanilor.

Carnavalurile au continuat şi în secolul XIX și au fost sărbătorite chiar și în timpul asediului francez și al domniei lui Ferdinand al VII-lea. O altă încercare de a interzice carnavalurile a fost cea din 20 februarie 1816, când se interzic complet festivitățile de carnaval, dar această încercare nu a avut succes.

Primul grup oficial de dansatori şi cântăreţi al „mamei lui fargas” (un tip de personaj de carnaval) este Cuadrilla de Gallegos (Echipa celor din Galicia), datând din 1821. În acelaşi an, guvernatorul orașului Cádiz, Cayetano Valdés, a aprobat organizarea a maxim șase baluri publice de costumaţii şi de baluri mascate. Balurile aveau reglementări stricte, pentru a preveni excesele. Acest carnaval trebuie să fi fost unul dintre cele mai bune ale vremii, deoarece nu au avut loc tulburări.

La jumătatea secolului al XIX-lea apare obiceiul gaditan al grupurilor de cântăreţi de a cere bani pentru cântările interpretate. În 1861, primarul Juan Valverde a ordonat alocarea acestora 30,000 de reali spanioli, cu obiectivul de a iniţia o reformă a carnavalului. Acest obicei al primăriei continuă şi în zilele noastre. Scopul acestei reforme era de a elimina obiceiurile rele care confereau o imagine greşită despre oraş şi locuitorii acestuia. Proclamaţiile aveau să amintească locuitorilor, an de an, diferitele norme de comportament.

În această perioadă, Cádiz a influenţat enorm un alt carnaval andaluz, cel din , datorită intereselor comerciale comune în afacerile cu produse conservate. Afaceriştii de pe insulă au creat colonii comerciale pe coasta Cádizului, iar acest fapt îşi lasă amprenta culturală asupra carnavalului de pe .

Carnavalurile din 1936 au fost ultimele sărbătorite înainte de începerea Războiului Civil, care a început pe 18 iulie.

Festivităţi tipice din Cádiz miniatura|Afiș carnaval, 1926 În data de 15 februarie 1977 are loc primul carnaval democratic sau liber. În acest an se evidenţiază corul Los dedócratas, care a jucat un rol important pentru tranziţia petrecerilor tradiţionale gaditane ale carnavalului şi restabilirea corului de carnaval.

În 1980 este declarat, împreună cu un alt carnaval, cel din Santa Cruz de Tenerife, Petrecere de Interes Turistic Internaţional. Amândouă sunt primele carnavaluri din Spania care primesc această distincţie. miniatura|Strada Columela, una dintre străzile cele mai centrale din Cadiz, aglomerată în timpul carnavalului

Programa carnavalului În 1862, primarul municipiului, Juan Valverde, a iniţiat primul program de petreceri, care avea ca dublu obiectiv o mai bună organizare a carnavalului popular şi atragerea străinilor în oraş. Acestea au fost primele petreceri organizate, iar acum sunt foarte cunoscute. Programul conţinea: anunţuri publice, locuri cu dansuri de flamenco, baluri mascate, defilări ale unor caruri cu dansatori şi muzicanţi, ornamente, concursuri de grupuri de persoane deghizate, care interpretează repertorii muzicale satirice, specifice pentru carnaval şi focuri de artificii.

În Cádiz, carnavalul durează, oficial, unsprezece zile dar, dacă socotim şi zilele de concurs, de evenimente culinare, repetiţiile generale şi „micul carnaval” sau „carnavalul celor pasionați”, e mai mult de o lună de carnaval.

Tipuri de grupuri de carnaval

Fostele nume ale grupurilor. Ansamblu Cor în picioare

Cor într-un car alegoric Cor muzical Bandă Grup de dansatori, în special de flamenco Duo Grup muzical format din studenți Mascaradă Grup care interpretează melodii folosind instrumente cu coarde Trupe de artişti

Tipuri de grupuri care pot participa la COAC (Concursul Oficial al Grupurilor de Carnaval): Chirigota, grupuri care interpretează melodii umoristice şi de divertisment. Comparsa, grupuri care se axează pe diferite voci şi puterea acestora, precum şi pe critica socială. Coro, grupuri care au ca bază stilul tango şi sunt acompaniate de o orchestră. Cvartetul, grup de trei-cinci persoane care nu este acompaniat de instrumente şi practică parodia, incluzând chiar şi dialoguri în spectacolele sale.

Categorii care au propriul concurs în timpul săptămânii de carnaval: Romancero, unde o persoană sau două, deghizate, recită poezii cu rimă în care se povestesc despre peripeţiile celui care le recită, într-un mod umoristic.

Categorii care nu participă la concurs (grupuri ilegale sau stradale): Grupurile de tipul: cor, chirigota, comparsa, romancero și cvartet decid să nu participe la COAC, şi sunt cunoscute în Cádiz sub numele de grupuri stradale.

Melodii Tipurile de cântece interpretate de grupuri şi prevăzute de regulamentul COAC, sunt:

Prezentarea este prima parte interpretată, poate fi sau nu originală. În prezent, este interpretată de toate ansamblurile, cu excepția cvartetelor, care realizează o parodie. Pasodoble, care trebuie să fie o compoziție originală. Este interpretată de grupurile chirigota și comparsa şi este piesa cea mai apreciată în cadrul COAC. Fiecare grup trebuie să cânte două pasodoble în fiecare rundă a concursului, cu excepția corurilor, cvartetelor și a comparselor fomate din tineri și copii, care trebuie să interpreteze trei. Tango, care trebuie să fie o compoziție originală. Este piesa emblematică a corului și cea mai apreciată din repertoriul său. Este interpretat doar de coruri, fiecare trebuie să cânte două tangouri în fiecare rundă a competiției. O excepție o reprezintă corurile de copii și tineri, care interpretează trei. Parodia este cea mai apreciată interpretare a cvartetului. Nu este o compoziție muzicală, ci interpretarea unui dialog de către membrilor cvartetului, în care umorul, ironia şi jocul de cuvinte sunt principalele caracteristici ale acesteia. Cuplé, o melodie scurtă, satirică şi umoristică. Această piesă este comună tuturor grupurilor. Trebuie să fie o compoziție originală. Fiecare grup trebuie să interpreteze câte două melodii de acest fel care să se termine cu un refren, în fiecare rundă. Cu excepția corurilor, unde nu este obligatoriu, acestea sunt legate, adică unite între ele. Pentru grupurile de chirigote, aceasta este partea cea mai apreciată din repertoriul lor. Chirigotele de copii și tineri trebuie să interpreteze trei cuplete. Refrenul, interpretat la finalul cupléurilor, poate varia de la un cuplé la altul. Este interpretat de către toate grupurile. Acestea variază în funcţie de temele (costumele) grupurilor; cele ale chirigotelor și cvartetelor sunt de obicei refrene umoristice, uşor de reţinut şi cu jocuri de cuvinte simple (uneori foarte repetitive pentru a fi reţinute de către public și pentru a-l încuraja să repete ultimele versuri împreună cu grupul), în timp ce comparsele interpretează ceva mai sentimental şi sunt, de obicei, mai rafinate. Corurile nu se limitează la a cânta refrene umoristice sau „mai serioase”; mai degrabă, depinde de cor și de compozitorii săi. În ciuda acestui fapt, refrenul este întotdeauna liber și poate fi cum îşi doresc compozitorii și/sau grupul (poate fi un refren al unei chirigote și să fie critic; sau un refren al comparsei și să fie umoristic), atâta timp cât versurile se potrivesc temei.

Popurrí este un amestec de melodii, originale sau nu, și versuri. Este o piesă obligatorie pentru toate grupurile, cu excepția cvartetului, unde este opțională. Tema liberă este tema opțională pe care cvartetele o au după setul obligatoriu de cuplete. Poate fi un popurrí, o altă parodie sau un set de cuplete.

Instrumente muzicale Deşi se folosesc multe instrumente, în special în interpretările stradale şi în cântările recitate fără oprire, în refrenuri şi spectacole, cele mai populare instrumente sunt:

Toba mică și toba mare, folosite de grupurile comparsa şi chirigota. Diferite tipuri de flaute, folosite de grupurile de comparsa, chirigota şi cvartet. Chitara, folosită de grupurile de coruri, comparsa, chirigota și cvartete, este opțională. Bandura, folosită de coruri. Lăuta, folosită de coruri. Claves, folosite de cvartete.

Orașe înfrățite