Axa Rezistenței este o coaliție militară informală condusă de Iran, care operează în întreaga Asia de Vest. În prezent, aceasta unește o varietate de aliniate cu și angajate în principal în contracararea influenței rivalilor Iranului din regiune: , Israel, Arabia Saudită și, uneori, . Este susținută de și și a inclus anterior Siria baathistă, care a găzduit atât trupe iraniene, cât și luptători aliați non-iranieni până la căderea regimului Assad în 2024.
„Axa” în cauză constă în principal din , cum ar fi Hezbollah în Liban, și din Irak, și rebelii Huthii din Yemen. Aceasta include intermitent anumite (de obicei islamiste sunnite), precum Hamas și Jihadul Islamic Palestinian. Se consideră că susținerea acestei coaliții de către Iran este motivată parțial de dorința de a menține teritoriul iranian ferit de conflicte armate prin lupta în alte țări prin intermediul forțelor șiite de proximitate (proxy), care urmăresc interese interne în timp ce se mobilizează colectiv pentru un scop comun mai larg: epuizarea militară a Israelului și impunerea unor costuri asupra . Statele Unite desemnează majoritatea membrilor coaliției drept organizații teroriste, însă între 2014 și 2017, armata Statelor Unite și forțele proxy iraniene conduse de Qasem Soleimani și-au desfășurat ofensiva în mod sincronizat în timpul Războiului împotriva Statului Islamic.
În mai multe rânduri, Axa Rezistenței a efectuat atacuri directe asupra . Prin intermediul Forței Quds a Corpului Gărzilor Revoluționare Islamice, guvernul iranian cheltuise aproximativ 700 de milioane de dolari anual pentru a oferi sprijin militar și logistic extins membrilor coaliției, însă aceste cheltuieli au început să scadă după 2019 ca urmare a .
Criza din Orientul Mijlociu, care a început cu atacul din 7 octombrie împotriva Israelului în 2023, a slăbit Axa Rezistenței și strategia din spatele acesteia, conform unei analize realizate de Associated Press. Rețeaua a suferit eșecuri semnificative și repetate în urma operațiunilor militare israeliene pe parcursul războiului din Gaza, conflictului Israel-Hezbollah și Războiului dintre Iran și Israel din 2025. De asemenea, a fost grav afectată de ofensiva opoziției siriene din 2024, care a anulat complet progresele .
Istoric Etimologie Termenul „Axa Rezistenței” a fost folosit pentru prima dată de cotidianul libian Al-Zahf Al-Akhdar ca răspuns la afirmația președintelui american George W. Bush conform căreia Iran, și Coreea de Nord formau . Articolul său din 2002, intitulat „Axa răului sau axa rezistenței”, afirma că „singurul numitor comun între Iran, Irak și Coreea de Nord este rezistența lor față de hegemonia SUA”. Ziarul iranian a adoptat ulterior acest limbaj cu referire la , scriind în 2004: „Dacă linia trebuie să fie legată, unită și consolidată, această unitate ar trebui realizată pe axa rezistenței și a luptei împotriva ocupanților”.
În 2006, , Said Saim, a folosit termenul în timpul unui interviu la televiziunea pentru a se referi la obiectivele politice comune ale arabilor în opoziție cu cele ale Israelului sau ale Statelor Unite. Menționând numărul mare de , Saim a declarat: „Siria este, de asemenea, o țară arabă islamică și este, de asemenea, vizată de americani și sioniști. Prin urmare, vedem în Siria, Iran, Hezbollah și Hamas o axă de rezistență în fața acestor presiuni”.
Termenul „axa rezistenței” a fost utilizat încă din august 2010. După doi ani, , consilier principal pentru afaceri externe al liderului suprem al Iranului, a folosit termenul și a declarat:
Sintagma a fost folosită din nou în august 2012, în timpul unei întâlniri între președintele sirian Bashar al-Assad și secretarul al Iranului, , cu privire la Războiul Civil Sirian. Velayati a spus:
Fondare În urma Revoluției Iraniene din 1979, unii dintre cei mai radicali fondatori ai Corpului Gărzilor Revoluționare Islamice, cum ar fi (care fusese instruit de organizația palestiniană Fatah în sudul Libanului și menținea relații strânse cu ) și (care vizitase Cuba și era influențat de internaționalismul revoluționar), s-au străduit să creeze ceea ce este adesea numit o „Internațională Islamică”, bazându-se pe noțiunile lui și ale Ayatollahului Khomeini despre „solidaritatea celor oprimați”.John L. Esposito, The Islamic Threat: Myth or Reality? Oxford University Press (1992), pp. 146-151 Montazeri și Chamran, împreună cu , ambasadorul Iranului în Siria începând cu 1982, au creat Departamentul pentru Mișcările de Eliberare Islamică, ca parte a Organizației Revoluționare a Poporului din Republica Islamică Iran, al cărei scop era să reunească activitățile partidului irakian scos în afara legii și ale cu cele ale mișcărilor libaneze Amal și Hezbollah. Se consideră că Departamentul pentru Mișcările de Eliberare Islamică a fost punctul de plecare al încercărilor iraniene de a forja ceea ce avea să devină ulterior cunoscut sub numele de Axa Rezistenței.Roger Faligot and Remi Kauffer, Les Maitres Espions, (Paris: Robert Laffont, 1994) pp. 412–13
Evoluție
Deși Iranul a finanțat militanți șiiti încă din timpul Războiului Iran-Irak și al Războiului Civil Libanez (cum ar fi ), o rețea completă de proxy iraniene nu s-a format până când Războiul din Irak din 2003 a dus la creșterea influenței Iranului. La început, alianța consta din Siria baathistă condusă de și Hezbollah-ul libanez. Ani mai târziu, Iranul, deja strâns aliniat cu Siria și Hezbollah, a format relații și mai puternice între cele trei părți, creând axa. Militanții irakieni și yemeniți care coordonează cu Iranul au devenit cei mai noi membri ai acestei alianțe. După începerea , au apărut numeroase afișe cu chipurile lui Hassan Nasrallah, Ali Khamenei, președintelui sirian Bashar al-Assad și președintelui rus Vladimir Putin, cu o legendă în arabă care înseamnă „oameni care nu se înclină în fața nimănui decât a lui Dumnezeu”. Afișele sugerează o altă axă regională a rezistenței în curs de apariție, conform publicației . Această coaliție a fost descrisă ca fiind „profund polarizantă” din cauza vizării sectare a sirienilor sunniți. Acțiunile Hezbollah au atras, de asemenea, denunțuri în Liban, în special din partea , care a cerut încetarea manevrelor armate unilaterale ale Hezbollah. Nemulțumirea este, de asemenea, larg răspândită în rândul , care acuză Hezbollah de implicare în violențe sectare împotriva altor musulmani și de abandonarea poziției sale antisioniste. Odată cu intensificarea participării Hezbollah în Războiul Civil Sirian în anii de după 2013, coaliția a devenit explicit și ; regimul Assad devenind dependent și subordonat Iranului și forțelor sale proxy pentru a-și asigura supraviețuirea. Înstrăinați de politicile sectare, islamiștii sunniți, cum ar fi Frăția Musulmană și Hamas, au început să se opună public Iranului și Hezbollah-ului, aliniindu-se strâns cu Turcia și Qatar, țări angajate în competiție geopolitică cu Iranul.
Criza din Orientul Mijlociu (2023–prezent) Conflictele care au cuprins Orientul Mijlociu în 2023, începând cu atacul din 7 octombrie, au slăbit Axa Rezistenței și strategia din spatele acesteia, conform unei analize Associated Press. Rețeaua a suferit lovituri majore în războiul din Gaza și în conflictul Israel-Hezbollah. În plus, căderea regimului Assad în Siria, marcată de rebelii care au capturat Damascul și au pus capăt a peste cinci decenii de , a perturbat și mai mult rețeaua. Huthii și milițiile din Irak rămân intacte începând cu decembrie 2024. În aprilie 2025 s-a raportat că Hezbollah și-a retras majoritatea infrastructurii militare din sudul Libanului, transferând controlul către armata libaneză. Raportul susține că 190 din cele 265 de poziții militare ale Hezbollah au fost cedate armatei. Această mișcare este în conformitate cu acordul de încetare a focului din noiembrie 2024, intermediat de SUA, care impune repoziționarea Hezbollah la nord de râul Litani și desfășurarea a aproximativ 5.000 de soldați libanezi în sud. Retragerea vizează reducerea tensiunilor de-a lungul graniței Israel-Liban și facilitarea întoarcerii civililor strămutați. Deși Hezbollah a retras armamentul greu, unii luptători din satele sudice rămân cu armament ușor. Situația rămâne delicată, cu monitorizare continuă din partea observatorilor internaționali pentru a asigura respectarea termenilor încetării focului.
În iulie 2025, au apărut rapoarte care indică faptul că Iranul și-a intensificat sprijinul pentru grupurile proxy, furnizând armament avansat atât rebelilor Huthii din Yemen, cât și Hezbollah-ului din Liban, în ciuda presiunilor regionale și internaționale tot mai mari. Potrivit forțelor aliate cu SUA din Yemen, un transport mare de arme furnizate de Iran, estimat la 750 de tone, a fost interceptat la sfârșitul lunii iunie lângă teritoriul controlat de Huthii. Se pare că stocul includea rachete antinavă și antiaeriene, componente de drone, focoase și manuale de instrucțiuni în farsi, întărind evaluările de lungă durată privind implicarea directă a Teheranului prin Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice. Simultan, serviciile de informații occidentale sugerează că Iranul a reluat livrările de rachete către Hezbollah pe rute terestre prin Irak și Siria, cu scopul de a reface arsenalul grupului după confruntarea cu Israelul din 2024. În ciuda constrângerilor economice și militare interne în urma războiului dintre Iran și Israel, Iranul a prioritizat reînarmarea aliaților săi regionali.
În ianuarie 2026, SUA au început o consolidare militară în Orientul Mijlociu, în principal din cauza protestelor la nivel național din Iran și a masacrelor care au urmat, precum și a tensiunii crescânde între Iran și SUA, din cauza eforturilor continue ale Iranului de a dezvolta , de a-și reconstrui programul de rachete balistice și de sprijinul său continuu pentru grupuri armate regionale precum Hezbollah, Hamas și Huthii.
Membri dreapta|miniatura|Întâlnire a Forumului pentru Rezistență în Liban, 2009 Hezbollah, un grup fondat pentru a lupta împotriva invaziei Israelului în Liban în 1982, este cel mai proeminent membru al rețelei. Alți participanți semnificativi includ Hamas, Jihadul Islamic Palestinian, mișcarea yemenită Huthii, și mai multe miliții șiite din Irak și Siria. Până la căderea regimului Assad în 2024, Siria a fost singurul stat membru pe lângă Iran, găzduind luptători instruiți și recruți de Iran.
Iran Ali Khamenei, care a servit ca Liderul suprem al Iranului din 1989 până în 2026, a definit în mod repetat guvernul Republicii Islamice drept un „guvern al rezistenței” (adică împotriva influenței occidentale și israeliene). Qasem Soleimani a jucat un rol important în lupta Iranului cu ISIS în Irak. El a fost descris ca fiind punctul focal pentru reunirea forțelor kurde și șiite pentru războiul împotriva ISIS. Realizările lui Soleimani au dus la crearea unei axe de influență șiită în tot Orientul Mijlociu, centrată pe Iran. În timpul unei întâlniri cu președintele cubanez Miguel Díaz-Canel în decembrie 2023, Khamenei a declarat că potențialul politic și economic al Iranului și al Cubei ar trebui utilizat pentru a forma o coaliție împotriva „intimidării” Statelor Unite și a aliaților săi occidentali, pentru a adopta o „poziție comună și eficientă” asupra problemelor globale importante, cum ar fi problema palestiniană.
Hezbollah