Ducatul Croației ( ; sau Ducatul Croaților ( ) a fost un stat medieval înființat de croații albi care au migrat în zona fostei provincii romane Dalmația în jurul secolului al VII-lea d.Hr. De-a lungul existenței sale, Ducatul a avut mai multe scaune – și anume Klis, Solin, Knin, și Nin . Se întindea pe litoralul Croației, exceptând Istria, și pe o mare parte din hinerlandul muntos.
Croații s-au stabilit în Dalmația după ce i-au învins pe avarii din Panonia, în timpul împăratului bizantin Heraclius I. Ducatul se afla în centrul competiției dintre Imperiul Bizantin și Imperiul Carolingian pentru stăpânirea zonei. Rivalitatea croată cu Veneția a apărut în primele decenii ale secolului al IX-lea, continuând în secolele următoare. Croația a purtat și bătălii cu Imperiul Bulgar (fondat ; relațiile bulgaro-croate s-au îmbunătățit considerabil ulterior) și cu arabii ; de asemenea, a căutat să-și extindă controlul asupra orașelor-stat de pe coasta Dalmației, aflate sub stăpânirea Bizanțului . Croația a avut perioade în care au fost vasal al francilor sau al bizantinilor, cât și de independență de facto până în 879, când ducele Branimir a fost recunoscut drept conducător independent de Papa Ioan al VIII-lea . Ducatul a fost condus de dinastiile Trpimirović și Domagojević între anii 845 și 1091. În jurul anului 925, în timpul domniei lui Tomislav, Croația a devenit un regat .