Fenieni

miniatura|Supliment distribuit cu din octombrie 1883

Fenienii erau revoluționari republicani irlandezi care doreau să înfăptuiască independența Irlandei față de Imperiul Britanic în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și la începutul secolului al XX-lea. Principalele organizații feniene erau (IRB) și afiliata lor din SUA, . În 1867, au încercat să provoace o , coordonată cu dinspre Statele Unite. Deși răscoala a eșuat, IRB a continuat să existe și a jucat un rol central în Rebeliunea de Paști din 1916 și în Războiul Irlandez de Independență din 1919–1921 care a dus la înființarea Statului Liber Irlandez.

Fenianismul Fenianismul (în ) întrupa, conform lui O'Mahony, două principii: în primul rând, că Irlanda are un drept natural la independență, și în al doilea rând, că acest drept poate fi câștigat doar printr-o revoluție armată. Numele își are originea în din mitologia irlandeză—grupuri de războinici legendari asociați cu . Legendele despre Fianna erau cunoscute drept .

În anii 1860, adversarii naționalismului irlandez din cadrul establishmentului politic britanic foloseau uneori termenul de „fenianism” cu referire la orice formă de mobilizare în rândul irlandezilor la cei care își exprimau orice sentiment naționalist irlandez, sau contestau (cum ar fi susținerea drepturilor ). Establishmentul politic aplica adesea termenul, în acest sens, și , și , care însă nu susțineau explicit o Republică Irlandeză sau utilizarea forței.

Secolul al XIX-lea

Irlanda thumb|upright=0.6|Mormânt fenian, , Dublin , unul din pașoptiști (participant la ), se stabilise la Paris, și coresponda cu din Statele Unite și cu alți naționaliști din țară și din străinătate, inclusiv cu Phoenix National and Literary Society, din care făcea parte Jeremiah O'Donovan (denumit ulterior ), recent formată la Skibbereen.

Împreună cu , și , el a înființat Frăția Republicană Irlandeză pe în Lombard Street, Dublin.

din 1867 s-a dovedit a fi o „rebeliune fără sorți de izbândă”, prost organizată și cu sprijin public minimal. Cei mai mulți ofițeri americani de origine irlandeză care au debarcat la Cork, așteptându-se să comande o armată împotriva britanicilor, au fost încarcerați; tulburările sporadice de prin țară au fost suprimate cu ușurință de poliție, armată și milițiile locale. În urma ei, au rămas active cercuri de asasini fenieni în Cork și în Dublin, care au fost responsabile de împușcarea a doi ofițeri ai Poliției Metropolitane Dublin în octombrie 1867.

În 1882, o facțiune a IRB care se autointitula l-a asasinat pe secretarul-șef pentru Irlanda și pe subsecretarul lui permanent, într-un incident denumit .

Statele Unite , ramura americană a Frăției Republicane Irlandeze, a fost înființată de John O'Mahony și , ambii participanți la Rebeliunea Tânăra Irlandă din 1848. Confruntată cu suspiciunile nativiștilor, ea și-a creat o existență independentă, dar lucra în continuare pentru obținerea sprijinului irlandezilor din SUA pentru o rebeliune armată în Irlanda. La început, O'Mahony a condus operațiunile americane, trimițându-i fonduri lui Stephens și către IRB din Irlanda.

În 1865, rolul conducător al lui O'Mahony a fost contestat, iar mișcarea a fost divizată de o facțiune condusă de William B. Roberts, un negustor înstărit de băcănie din New York City, mai îndeaproape aliat cu mașina politică a Partidului Democrat. Facțiunea lui Roberts a fost cea care a sponsorizat planul de a invada Canada și de a o ține ostatică pentru eliberarea Irlandei. În 1867, O'Mahony a fost contestat și de nou-exilatul IRB-ist , și de săptămânalul lui, . Spre deosebire de Roberts, Bell era angajat cauzei dreptului la vot al negrilor și Reconstrucției, și s-a aliat cu Partidul Republican, cerând „curățirea” spiritelor irlandezilor din America: „Să zboare poporul nostru de pe balanța bigotismului și să declare că toți oamenii a dreptul la «viață, libertate, și fericire».”

consemnează că, pe parcursul anului 1866, s-a ținut diferite conferințe pentru reunirea diferitelor facțiuni. Eforturile lor erau îndreptate spre alegerea lui ca președinte al unei organizații unite. Stephens scăpase de arestările liderilor IRB din Dublin în anul anterior, dar promitea că „drapelul irlandez—drapelul Republicii Irlandeze—va flutura într-un vânt irlandez înainte de Anul Nou, 1867.” La finalul lui 1866, s-a ținut la New York o conferință a refugiaților din IRB și a multor ofițeri americani care fuseseră în Irlanda, prezidată de Stephens, la care s-a luat hotărârea ca luptea să se dea curând, în 1867. Câteva mii de puști au fost trimise apoi în Irlanda, dar au sosit prea târziu pentru a fi utile în răscoală.

Canada miniatura| a fost cea mai mare ciocnire din . În Canada, cuvântul fenian este folosit pentru a denumi un grup de radicali irlandezi, anume ramura americană a Frăției Feniene din anii 1860. Ei au efectuat mai multe încercări de a invada unele părți ale coloniilor britanice New Brunswick () și Canada ( și ), raidurile continuând după ce aceste colonii fuseseră confederate. Obiectivul final al raidurilor feniene era de a ține Canada ostatică și a șantaja Regatul Unit pentru a acorda independență Irlandei. Din cauza tentativelor de invazie, sprijinul sau colaborarea cu fenienii din Canada a devenit ceva foarte rar inclusiv în rândul irlandezilor de acolo.

Un exemplu l-a constituit Francis Bernard McNamee, cel care a declanșat mișcarea feniană la Montreal (și ulterior avea să devină spion al guvernului). În public, el își proclama credința față de regină și cerea ca o companie irlandeză de miliție să apere Canada de fenieni. În privat, el scria că obiectivul real al unei companii de miliție formată din irlandezi ar fi să ajute invazia feniană, adăugând și că, dacă guvernul îi refuză cererea, va crește discriminarea anticatolică și va aduce și mai mulți compatrioți în Frăția Feniană.

, suspect că ar fi fenian, a fost spânzurat la Ottawa pentru asasinarea în 1868 a politicianului , care fusese membru al Confederației Irlandeze în anii 1840.

Pericolul raidurilor feniene a fost un element important care a motivat coloniile din America de Nord Britanică să ia în calcul o apărare mai centralizată pentru protecție reciprocă, înfăptuită în cele din urmă prin Confederația Canadiană.

Anglia miniatura|200x200px|Drapel fenian, capturat de forțele britanice la Tallaght, comitatul Dublin, 1867 Fenienii din Anglia și din Imperiul Britanic erau o mare amenințare la adresa stabilității politice. Spre sfârșitul deceniului anilor 1860, centrul de control al IRB era în Lancashire. În 1868, Consiliul Suprem al IRB, guvernul provizoriu al Republicii Irlandeze, a fost restructurat. Cele patru provincii irlandeze (Connacht, Leinster, Ulster și Munster), împreună cu Scoția, nordul și sudul Angliei și Londra, aveau reprezentanți în consiliu. Ulterior, au mai fost cooptați încă patru membri onorifici. Consiliul a ales trei membri în execeutiv: un președinte, un trezorier care să se ocupe de recrutare și finanțe, și un secretar care să fie director de operațiuni. IRB avea cercuri în fiecare mare oraș din Anglia.

Pe , trei fenieni, William Philip Allen, Michael O'Brien, și Michael Larkin, denumiți , au fost executați la Salford pentru atacul asupra unui vehicul de poliție, cu scopul de a-i elibera pe fenienii încarcerați mai devreme în acel an.

Pe , fenienii în încercarea de a elibera pe unul din ai lor ce fusese reținut la Închisoarea Clerkenwell din Londra. Explozia a avariat casele din jur, ucigând 12 oameni și rănind 120. Niciun deținut nu a evadat. Atentatul a fost ulterior descris drept cea mai infamă faptă a fenienilor în Marea Britanie în secolul al XIX-lea. Publicul s-a înfuriat, și a rezultat un val de ostilitate care a subminat eforturile de obținere a autonomiei sau independenței pentru Irlanda. Consiliul Suprem al IRB a condamnat atentatul.Jane Stanford, That Irishman: the life and times of John O’Connor Power, History Press Ireland, 2011, p. 31, notele de final 43,44

Fenienii au detonat trei bombe și în metroul londonez în anii 1883–1885, și se crede că ar fi fost responsabili de o bombă explodată pe la care a rănit mortal doi oameni.

Australia În 1868, un irlandez pe nume a încercat să-l asasineze pe ducele de Edinburgh, al doilea fiu al reginei Victoria, care era în vizită la Sydney. O'Farrell s-a revendicat drept fenian, dar era probabil pe cont propriu. A fost spânzurat pe . Ducele s-a însănătoșit, dar atacul a fost folosit de politicianul într-o campanie sectară împotriva catolicilor și celor de origine irlandeză.

Mai târziu în 1868, , ultima navă de condamnați trimiși în Australia, a sosit în Australia de Vest cu 62 de deținuți fenieni condamnați în Anglia la deportare. În următorul deceniu, cei mai mulți au fost eliberați și au ales să meargă în America. Până în 1876, doar șase mai rămăseseră cu domiciliu obligatoriu, și în acel an și ei au fost eliberați într-o misiune de salvare organizată de IRB în SUA. Nava Catalpa a plecat din New Bedford, Massachusetts, la Fremantle, Australia de Vest, cale de circa de mile, și i-a adus pe aceștia înapoi în SUA. a făcut senzație în toată lumea și a stat la originea mai multor balade.

Începutul secolului al XX-lea La începutul secolului al XX-lea, principala organizație feniană, IRB, era în stagnare. Ea a fost revitalizată de noul interes față de din anii dinaintea Primului Război Mondial. IRB a fost în spatele inițiative care a dus în cele din urmă la inaugurarea în noiembrie 1913. Deși obiectivul declarat al Voluntarilor nu era întemeierea unei republici, IRB intenționa să se folosească de această organizație exact în acel scop, recrutând liderii acesteia în IRB, anume pe , , și Patrick Pearse, care a fost cooptat de Consiliul Suprem în 1915. Aceștia, împreună cu Clarke, MacDermott, și în cele din urmă din , au constituit Comitetul Militar, unicii planificatori ai Rebeliunii. În , Consiliul Suprem a hotărât că răscoala va începe de Paști, pe .

IRB a jucat apoi un rol central în Războiul de Independență din 1919–1921. Unul din principalii lideri republicani, Michael Collins, era secretar, și apoi președinte al Consiliului Suprem al IRB. Până în 1924, IRB însă se dizolvase.

Utilizări ulterioare ale termenului

Irlanda de Nord În Irlanda de Nord, cuvântul fenian se mai folosește cu sens peiorativ pentru catolicii irlandezi; în 2012, liderul , Nick Griffin, a fost criticat de unioniști și republicani pentru un care folosea termenul, pe când participa la un eveniment Ulster Covenant de la Stormont, Belfast.

Scoția miniatura|Memorial în amintirea lui (1846–1870), cunoscut drept „Poetul Fenienilor” Termenul are o utilizare similară în Scoția. La meciurile de fotbal din Scoția, este îndreptat într-o manieră sectară împotriva suporterilor lui Celtic Glasgow. Celtic își are rădăcinile în populația de imigranți catolici irlandezi din Glasgow, iar clubul a fost asociat cu naționalismul irlandez, simbolizat prin arborarea tricolorului irlandez la meciuri. Și alte cluburi scoțiene au origini irlandeze, cum ar fi Hibernian și Dundee United, dar termenul nu se folosește cu referire la ei, fiind înrădăcinat în vechea rivalitate între Celtic și Rangers. Utilizarea termenului ca insultă religioasă a fost vizată de o lege care a fost în vigoare în anii 2010.

Adopția termenului a fost documentată și la meciuri jucate de Celtic în afara țării. În 2013, Ajax Amsterdam a fost amendat cu de euro de UEFA după ce suporterii echipei au afișat un banner pe care scria la un meci între cele două echipe disputat pe Amsterdam Arena. Termenul a fost folosit și pe un banner anti-irlandez al suporterilor lui Lazio la un meci de Liga Campionilor contra lui Celtic în 2023.

Australia